Floarea din vârf de stâncă
Nu se-nclină oricărei raze,
Nu se supune niciunui vânt,
Crește departe, fără pază,
Nu-și lasă rădăcina-n rând.
Pe stânci albastre, printre ceață,
Acolo-i leagănul dintâi,
Puțini ajung, puțini o-nvață,
Puțini o smulg din al ei cui.
Dar eu, cu mâini temătoare,
M-am apropiat încet, tăcut,
Să nu-i strivesc a ei suflare,
Să n-o rănesc cu dor durut.
Am vrut s-o iau, dar mi-a fost teamă,
Că-n palme mi s-ar veșteji,
Că-n dorul meu, ca-n foc de vamă,
S-ar mistui, s-ar risipi.
Și-atunci, privind-o-n nopți cu lună,
Am înțeles ce nu știam:
Nu-i floarea mea, doar mă adună,
Și-o port în suflet... nu în ram.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 22 aprilie
Comentarii: 1
Vizualizări: 96
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Alte poezii ale autorului
#Interesant
Poem: Parfumul iubirii
Poem: LUMEA TACE
Pe 1 octombrie, de Ziua Internațională a Cafelei, la Librăria Bestseller din Chișinău plătești cafeaua cu o poezie
Poem: Acum la miezul nopţii,
Poem: Reflecție într-o apă fără nume
Spectacol de muzică și poezie ”Eminescu , În mine bate inima lumii”- Omagiu Poetului Național la 130 de ani de la trecerea în eternitate
Poem: Cel mai frumos loc de pe pamant
Poem: Clipe de final
Republica - despre traduceri. Lectură: romanul „Capul” al scriitorului azer Elçin
Silvia Mihalachi