Ex libris

veghezi la capul timpului mort

inutil

golit de gânduri

cuprins de friguri

de atacuri de panică

nimeni nu-ți mai răspunde la 112

și e explicabil

cum să-ți răspundă cineva dacă timpul e mort

dacă viața a rămas fără busolă

împotmolită în trafic

în lumea aceasta totul depinde de timp

de la amibă la sateliții geostrategici

și ceasuri biologice

timpul ne ține în parametri convenabili

fără timp ne-am putea întoarce aproape sigur

în Cretacicul timpuriu

la frați noștri mai mari

dinozaurii…

să nu-mi spui că ai mai vrea și o bucată de cer

pe lângă inima mea

ar fi prea mult

nu-mi cere ce nu-ți pot da și nu-ți poate da nimeni

lista ta de dorințe a ajuns la sfârșit

e timpul să te uiți și peste lista mea

scurtă

cu un singur punct

„primeștie-mă în sufletul tău

să dorm acolo o noapte!”

atât

e destul de puțin și nu există nicio primejdie

să rămân dincolo de noaptea aceasta

fiindcă eu sunt ca o pasăre

îmi place mai mult albastru infinit al cerului

decât orice

urăsc colivia în care ai vrea să mă închizi

dar parcă aș intra înăuntru o noapte

(când nu mă poți expune prietenilor tăi

ca pe un papagal pornografic!)

să văd cu ochii mei ce schelete ascunzi

în debaraua ta sinistră

a gândului…

vâsleam pe sigurul lac înghețat

din acest arhipelag arctic al vieții

într-o barca a lui Noe

în care nu mai încăpuse nimic

în afară de noi

vâsleam în neștire

printre sloiuri rătăcitoare de gheață și foci cenușii

tu țineai cârma

ocoleai stelele și luna

căzute în apă

delfinii care luau în boturile lor umede

cerul

balenele  albastre

pitice

aisbergurile

toată viața ai ținut cârma

m-ai condus spre același golf al liniștii

deși eu mi-aș fi dorit

poate

largul

uraganele care bântuie oceanele lumii

peșterile cu desene rupestre

chiar și acum îmi încâlcești visele

răsucești gâturile albatroșilor căzuți

niciodată nu voi găsi in***cenzure*** Circei

odihna

sunt condamnat să vâslesc etern în aceleași ape

înghețate

să strâng în brațe aceiași urși grizzly

de mâine însă începe cea mai lungă

noapte polară…

"Muri-voi oare şi eu? Oare nu mă aşteaptă

aceeaşi soartă ca şi pe Enkidu?

Spaima mi s-a cuibărit în inimă:

înspăimântat de moarte, rătăcesc prin pustiu.

Pentru a mă întâlni cu Uta-napiştim, fiul lui Ubar-Tutu,

am pornit la drum şi merg cu toată graba.

 Iată că s-a lăsat noaptea,

şi am ajuns la cheile munţilor; am văzut lei,

şi eu,Ghilgameş, m-am temut;

am ridicat capul; mă rog fierbinte zeului Sin'.

Către Iştar, cea slăvită, se înalţă rugile mele smerite.

O, zei ai nopţii, ţineţi-mă teafăr!"

.

e greu să-ți imaginezi Universul acesta în lacrimi

în unele locuri verbul a simți nu se conjugă cu  auxiliarele

a avea sau  a fi

ochii nu au conexiuni la inima și nu există nicio punte Eistein-Rosen

spre Câmpul Akashic din creier (o Norvegie fascinantă a fiordurilor!)

sintagma „viață” nu apare în Marele Dicționar Intergalactic

găsim, în schimb, definit instinctul primar,

acel impuls necontrolat al antimateriei,

Big Bang-ul,

imboldul imanent al mașinii de a distruge fără mustrare de cuget,

în Cosmos regretul este ceva fără o explicație științifică,

un eufemism,

lacrima o stare de agregare a  materiei,

dragostea atracția dintre doi poli  ai conștiinței

de tip opus

prin contopirea acestora

zadarnic cutreierase Enkidu tot Universul

învinsese monstru Humbaba și Taurul Ceresc

Iștar, stăpână peste Sagittarius și peste alte trei milioane de găuri negre

din Calea Lacteii

aliniase de jur împrejuru-i toate stele arzătoare

absorbind înăuntru-i quasarii rătăcitori

praful stelar

supernovele bătrâne, în colaps,

lumina...

sunt lucruri pe care n-am vrut să le dezgrop din mine

muriseră demult

la scurt timp după naștere

nici nu avuseră timp să tragă o gură de aer în piept

să scoată un țipăt

și-n locul lor s-a așezat liniștea

confortul cotidian

amiba Naegleria fowleri

care devorează nevăzută de nimeni

ca pe o bucată de brânză

creierul

.

e zvârcolirea dramatică a gândului

.

lepădarea apostoliror de Christos

.

neîncrederea

.

lipsa de orizont al culegătorului de smaralde

oportunismul alergătorului de cursă cu obstacole

și egoismul femeilor sterpe

nu arunci cu piatra în eroul căzut

s-ar putea ca alții să vadă călăul din tine

întotdeauna gunoiul plutește deasupra apelor limpezi

mirosul cadavrelor vii e mai cumplit decât cel al cadavrelor  moarte

(paradoxal!)

.

definiția cărnii

face trimitere la partea cea mai dezagreabilă a materiei

în care colcăie toate mizeriile lumii

omul

de departe

ilustrează perfect mizeria infinită a speciei

viața

boala incurabilă a umanității

purtând la vedere stigmatul tragic al morții

.

prezentul

un rânjet…

mă gândeam cum ar fi să ne trăim viețile la poli

o singură zi și o singură noapte-ntr-un an

cum ar fi să ieșim de sub tirania sufocantă a timpului

potrivindu-ne fusul orar după longitudinile inimilor

despărțirea luminii de întuneric a fost o eroare transcedentală

nu poți despărți infinitul în două jumătăți

din care una râmâne mereu 0

în cosmos exisă doar întuneric

lumina este ca o mașină uitată cu farurile aprinse-n deșert

ceva nu e-n regulă cu viața aceasta a omului

aflată la bunul plac al ochiului

poate că sunt ultimul visător jovial și haios de pe planeta Pământ

nu știu

dar mă gândeam și eu cum ar fi

ca prima noastră noapte de iubire polară

să-nceapă-n septembrie….

Sunt in proces intens cu viața

Lucrăm în armonie

Eu doar întreb ce vreau să aflu

Și ea îmi dă de stire

Și are diferite forme

De a-mi răspunde mie

Atunci când nu înțeleg 

Revine -n poezie

Îmi dă mesaje peste tot

În numere și vise

Și orice întrebare-i pun 

Ea îmi și da răspunsul 

Un singur lucru îmi tot cere

Să pot să înțeleg 

Să fiu prezenta des în mine

Observator -tacere

Am un suflet cat un graunte de ceara

Topita intr-un pahar de cristal

Spart prin care curge apa lacrimilor varsate

De neputinta de a fi un pahar de plastic

Ce rost are sa semene soarele in tine?

Cand in acelasi timp seamana si creste buruiana?

Se intind intre aici si acolo

pasii calcati in cenusa

Totul este o nada

Pentru ca nimic sunt si eu

Iar voi, multi, sunteti totul

Cand ar fi trebuit sa fiti nimic.

Un miros de floare dulce ce m-adorme- n vreme bună
Ca o rază de pe ceruri, lunecând din mîndra lună,
Mă îmbie la mișcarea vremii poate înainte,
Dar tot stau în amorțire mai retrasă, mai cuminte.

Azi îs apa care curge liniștită în izvor,
Potolită-s ca aripa, ce s-a prins în al său zbor,
Sau ca valul, care spuma peste maluri o îndreaptă;
Să îmi razem amintirea de -al tău umăr ce așteaptă.

Să te cînt în cor de îngeri, ca și tine de frumoși,
Să potol arsura care mi-au dau ochii tai setoși
De amor și pasiune,de plăcerea nelumească
Care -n ale mele brațe nu mai pot să o găsească.

Dintr-o stea căzută-n stâncă și-mpărțită în scânteie,
Mi-a șoptit o sărutare c-am iubit să fiu femeie.
Ca o patimă bolnavă geana mea stă neclintită
Si mă tem acum mai tare, în zori, să nu fiu trezită...

Ce înseamnă soartă, noroc, destin?

La naștere, la viața pământeană 

Venim cu gemantanul plin?

Soarta, ne-a hărăzit un cer senin?

La naștere, suntem toți anonimi,

Părinții, pot fi săraci, dar oameni buni.

Au sarcina de a crește, aceste daruri,

Să răspândească în lume minuni.

Alte vlăstare, nimeresc în familii mafiote,

Cu instinctul de război și de moarte.

Viața pe PĂMÂNT, poate fi o gură de rai

Mulțumiți oamenii cu așa trai.

Dar, Divinitatea a trimis pe Pământ doi rivali

Binele și răul ; nu fac nici-o dată casă bună

Natura întreagă-i urgisită, în schimbare

Divinitatea, ne-a pus gând rău, oare ? 

cântând în marasmul cerebral,
strig, dar nu mă ascultă nimeni.
caligrafic scriu cu o slovă fină,
șoptesc și mă ascultă toți.
ei
nu văd cicatricile coagulate sub piele.
nu le arăt universul retoric,
creat
cu o dispersă gândire substanțială.
discre panță
între lumi
sau doar o spaimă incandescentă?
foșnetul hârtiei câștigă
macabru.

Printre flori ori mărăcini 

Mă -ncoltesc ai vieții spini;

Mintea mi joacă feste 

Și mă umplu de regrete.

Privesc cu jale înapoi 

Pașii mânjiți cu noroi;

Umbre häde mă -nfioarä

Până n tălpi mă măsoară..

Mă uit în urmă cu dojană 

Și brusc o iau la goană,

Sä mă slobod de ghearele,

Ce -mi strâmbă picioarele.

Îmi pun piedică în calea,

Rotindu -mä-n spirale;

Mă ia pe sus amețeala,

Îmi prinse brâul oboseala.

La o răscruce -,am poposit,

Ascultând al meu ticăit,

Ce-mi zumzăie necontenit 

Și -mi repetă ce-am greșit.

Dar eu m-avänt la nimereală 

Și cer vremii socoteală;

De ce nu mi-a dat răgaz,

Să pot fugi de -al meu necaz..