Oare de ce doar unii...!

Oare de ce doar unii au dreptate

Și când greșesc nu dau socoteală,

Oare nu suntem toți egali în lege

Pedeapsă să primim după greșeală?

 

Oare de ce doar unii sunt norocoși

Iar pentru alții norocu-i  floare rară,

Când este scris că toți venim egali

Iar după, mulți avem o viață amară.

 

Oare de ce doar unii dețin bogății

Iar mulți trăim săraci ca vai de noi,

Chiar de muncim din zori în noapte

Tot nu scăpăm de griji și de nevoi.

 

Oare de ce doar unii vor să fie învățați

Când nimeni nu te-ntreabă de ai carte,

Mai bine e să ai pe undeva o cunoștință

Și-atunci vei fi în vârf și nu dat deoparte.

 

Oare de ce în lume există nedreptate

Și ne mințim unii pe alții neîncetat,

Când bine-ar fi să pedepsim minciuna

Iar adevărul prin orice mijloc...căutat!

 

 

 


Category: Thoughts

All author's poems: Zugun poezii.online Oare de ce doar unii...!

Date of posting: 1 октября 2024

Timp de citire: ~2 min.

Views: 864

Log in and comment!

Other poems by the author

Ei...îmi sunt averea!

Te voi iubi și azi și mâine și-n viitor

Și trandafiri îți voi aduce în buchet,

Voi scrie rânduri și voi cânta iubirea

Cât muză-mi ești...rămân al tău poet. 

 

Tu, inima îmi faci să bată sacadat

Când dulce-mi spui că mă iubești,

Dorința-mi este, să fim..perechea

Să ne iubim, frumos, ca în povești. 

 

Promit să-ți fiu bărbatul credincios

Iar tu să-mi fii frumoasa cea aleasă,

Prin sfântul jurământ să fim legați

Ca binecuvântări...să curgă-n casă. 

 

Și, mi-aș dori copii în jurul nostru

Ca viața să ne fie plină.. împlinită,

Iubirea să ne cuprindă-n mreaja ei

Iar dragostea, adevărată și infinită.

...............................

Așa cum am promis și mi-am dorit

S-a întâmplat și azi trăiesc povestea,

Sunt împlinit și fericit...mărturisesc

Soția, copilul, nora...îmi sunt averea!

 

 

 

More ...

Călătorind în gând!

Gândul mă duce așa departe

Și nu am cum să mi-l opresc,

Pătrunde-adând prin amintiri

Și fericit copilăria o regăsesc

 

Mă plimbă pe drumul prăfuit

La școala din satul meu natal,

Mă pune-n banca de la geam

Pe rândul trei cumva pe lateral

 

Și lângă mine se află mama

Cu un buchet frumos de flori,

Sunt adunate pentru doamna

Cu bucurie de dragele surori

 

Sunt un boboc în clasa-ntâia

Și vreau puțină carte să învăț,

Voi ține cont de sfatul mamei

De fiecare șansă să m-agăț

 

Apoi gândul m-a dus pe la liceu

Să-mi văd colegii și pe profesori,

Dar din păcate mulți au plecat

De pe pământ ca simpli călători

 

Nu știu de ce călătoria s-a oprit

De la liceu s-ajung în timp acasă,

O fi crezând că sunt prea obosit

Și-o pauză la anii mei..e prețioasă!

 

 

 

 

More ...

Am avut verbul!

Oare cum aș putea să-i spun

Cât îmi doresc să îi vorbesc,

Și cât de mult aș vrea să știe

Că doar la ea, eu mă gândesc

 

Ne întâlnim mereu pe drum

Zâmbim și ne-adresăm salutul,

Cu ea o vorbă-aș vrea să schimb

Dar ce să vezi..nu am cuvântul

 

Nu pot prea multe să-mi explic

De ce sunt mut când o-ntâlnesc,

Când zi și seară îmi fac speach-ul

Și mai mereu îl uit când o zăresc

 

În sinea mea cred că-nțeleg

De unde mi se trage totul,

Și simt că fete-i de pe drum

În timp cu mine îi va fi sorocul

 

Și șansa peste mine-a dat

Să ne-ntâlnim la o serată,

Nu știu de-a fost premeditat

Sau poate a mea soartă

 

Aici și-acum am avut verbul

Și multe-am vorbit împreună,

În noapte am ieșit la o plimbare

Pe o potecă, călăuziți de lună

 

Doar astrul ar putea să spună

Ce a văzut, ce s-a-ntâmplat,

Și cum el ne-a trimis lumină

Iar noi cu drag ne-am sărutat

 

De-aici a început povestea

Pe care o dorim fără sfârșit,

Și zi de zi am înțeles ce-i viața

Și ne-am iertat...când am greșit!

 

 

 

 

More ...

Mereu!

Mereu ți-am spus că voi veni

Și n-am venit,

Speranță-n mine tu ți-ai pus

Și mai iubit. 

 

Mereu am fost prea ocupat

Motive invocând,

Și sufletul mult ți-am rănit

Minciuni spunând. 

 

Mereu veneam cu flori la tine

Dar, doar atât,

Fără a ști să-ți dăruiesc iubire

Știu..m-ai urât. 

 

Mereu ți-am zis multe cuvinte

Unul lipsind,

Cel,,te iubesc "... mult așteptat

Un gol...lăsând. 

 

Mereu am ezitat mână să-i cer

Nu știu de ce, 

Degeaba-i scriu să ne-ntâlnim

Ea..nu se-ntoarce.

 

Mereu visez,iubirea să-mi găsesc

Ce-a fost odată,

Și poate într-o zi, pe ea, o întâlnesc 

Acum...furată!

More ...

Vântule!

Spune-mi vântule tu spune

Daca-i întâlnit în calea ta,

O ființă dragă mie

Ce mi-a furat inima?

 

Cum, nu știi tu cum arată?

Când suflai în părul ei,

La-ntâlnirea cea visată

Și plimbarea pe sub tei!

 

Nu pot crede c-ai uitat-o

Și să nu-ți aduci aminte,

De-ale noastre sărutări

Și iubita mea cuminte!

 

Oare nu pot să-ți mai cer

Să te vânturi c-altădată,

Să te duci și să te-ntorci

Pe o pală cu-a mea fată?

 

Văd că-ncepi să fii domol

Cànd îți cer să fugi mai tare,

Nu-mi mai ești de ajutor

Pentru mine n-ai valoare.

 

Nu te mai aud măi vântule

Sau n-ai fost deloc pe-aici,

Și-am vorbit în vânt cu mine

Dute vânt, n-ai ce să-mi zici.

 

 

More ...

Aș vrea!

 Ca roua dimineții, aș vrea să fiu,

Să cad pe teaca ierbii și, să inviu,

Ce s-a uscat în timp, în lipsa ploii,

Să văd verdeața și, măreția florii

 

Aș vrea să fiu și, norul de pe Cer,

Și apă binecuvântată, să pot s-ofer,

La toți, la toate, fără deosebire,

Că vreau s-arăt, că Sus, este iubire

 

Și aș mai vrea, să luminez, eu drumul,

Pe care-l rătăcește-n viață, omul,

Și se abate, de la cararea dreaptă,

Călcând voit, pe partea-ntunecată

 

Să încălzesc, când frigul ne cuprinde,

Aș vrea să fiu, o flacără ce se aprinde,

Raceala dintre noi, s-o transformăm,

În dragoste, iubire, și-n pace să visăm

 

Pământ, cu multa roadă, mi-aș dori,

Și-un câmp întins și, colorat de flori,

Așa aș vrea, să fiu văzut de semeni,

Și binecuvântare.....printre oameni

 

Am scris de apă, lumină, foc, pământ,

Ele-nsemnând, darul divin și sfânt,

Dat nouă, celor ce murim, pe rănd,

De către Cel de Sus, Păstorul blând!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Poems in the same category

femei

e un oval carnos in

penajul unui flamingo

si e numai visiniu si indigo

ustura: dar doar cu timpul

cand vrea sa zboare

asa ca sa-l invete scopul

pamantesc de a nu cere.

More ...

Mi-e frică

„Mi-e frică…”
Mi-e frică de eșec,
dar și mai mult, mi-e frică
să nu fiu văzută atunci când cad.
Mi-e frică de tăcerile dintre oameni,
și de ale mele.

Mi-e frică de singurătate,
de golul care stă în cameră
chiar și când nu sunt singură.

Mi-e frică să nu fiu iubită —
așa, pe bune, până la marginea mea.

Și totuși, iubesc.
Iubesc cu mâinile tremurânde,
cu ochii care au văzut prea multe plecări.
Iubesc ca o flacără care nu cere nimic,
doar să nu fie stinsă.

Mi-e frică de trecut,
că o să-l port mereu ca pe o haină grea.
Mi-e frică de viitor,
că o să fie prea tăcut ca să-i înțeleg pașii.
Mi-e frică de mine,
când sunt singură cu gândurile mele
și ele nu mă iartă.

Dar scriu.
Și poate, scriind,
mă adun
vers cu vers,
respirație cu respirație,
eu cu mine.

More ...

Când ochii se revăd

Când ochii se revăd, nimic nu mai e

întâmplător...

Privirea aceea pe care ai crezut că ai uitat-o, îți cutremură sufletul într-un fior

Timpul poate fi nemilos, dar sentimentele

adevărate nu cunosc uitarea,

Ele stau ascunse, tăcute, în colțuri de suflet slujind așteptarea...

 

Nu e nevoie de cuvinte când sufletele se

recunosc.

Poate că nu mai e momentul, poate că nici n-a fost vreodată.

Dar ceea ce simti...e real....și doare frumos.

Pentru că în adâncul tău, știi că unii oameni nu trec cu adevărat...niciodată. 

 

More ...

Putreziciune

        Plângea pământul fără rost
        sub tropot blând articulat
        de vieţi vândute la mezat,
        un vis frumos, pierind anost.

Putreziciunea caută în suflet
prada neprihănită,
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni,
moştenite din naşterea primară.
Simt calea din albul ochilor
prin lanul de oameni crucificaţi
doar pentru viitorul mileniilor.
Adunăm cuiele
ruginite de lacrimi
să le înfigem în cer.
Prin văile ancestrale
curge sângele cruciaţilor,
brăzdând carapacea
credinţei până la pieire.
Un singur pământ,
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
în copacul crescut
din inima universului,
gata să guste iar
putreziciunea.
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct.

More ...

Marginea

Ochii mei obosiți, privesc în jur cu o privire subțire monotonă

Eu,  în fiecare zi vreau să plec din lumea plictisitoare în care îmi mor visele plăcute

Și nu sunt gata să mă întorc     chiar și pentru cea mai sfântă icoană

Sunt propriul meu idol, care alege  fără dubii dorințele demult cerute

 

În capul meu, se petrece doar o nebunie completă cu balul dracilor ce nu se mai termină

Și foamea de  călătorii apare și gândurile mele nu pot fi satisfăcute

Caut doar acele lumi pline pline de libertate  și pline de spații a marilor cu apă lină

Pot să creez universuri, printr-un singur gând și să distrug orice adversitați noi apărute

 

Doar un pix vechi  în mâinile mele și câteva foi  rupte din vechiul meu caiet

Pot scrie orice fără cuvinte inutile, folosind doar gândul perfect și fără motive rele

Scriu despre toate visele mele, care m-au străpuns așa de tare cu la atins dragostea pe un poet

Scriu despre celelalte lumi, care mi-au captat sufletul cu glasul lor ce seamană cu glasul iubitei mele

 

Există o lume în care nu mai este frica și minciuni, în care nu există nicio durere unei bune fete

La urma urmei, există puterea  dragostei și puterea propriei voințe mele și a tuturor

M-am săturat de pereții aceștia care mă țin în lanțuri cu greutatea de sute de regrete

Și lumea este atât de plină de scene crude și oameni blocați în gândurile lor

 

La urma urmei, fiecare om  este un sclav al lumii pe care o doreste

Dar lumea care este construită în suflettul și mintea omului nu ar trebui să aștepte zorile frumoase

Suntem atât de puternici încât putem crea orice minune pentru care orice om trăiește

Și să  gustăm acest fel de mâncare extraordinar uitând de vremurile  dureroase.

More ...

Lumea

Toata lumea e cu grupul lor. 

Stand in clasa uitându-mă împrejur, 

Nu as sti unde aș veni. 

 

Cu buzele pecetluite, 

Ma uit în jur si analizez. 

Stând în bancă, retrasă. 

 

Mă simt precum Anna Frank. 

Voia atâtea să spună, 

Dar știa că nimeni nu înțelegea, 

Așa ca in jurnal își scria. 

 

Așa ma simt si eu, 

Aș vrea atâtea sa spun, 

Dar nimeni nu ar înțelege întrebarea mea. 

 

Și mai am  atâtea de întrebat, 

Dar nimeni nu ma cunoaste pe mine cu adevarat. 

Am început să tac, 

Fiindcă lumea nu știe despre ce subiect vorbeam. 

 

 Aș vrea atâtea sa tot spun

 Și sa imi dau cu parerea, 

Cum este realitatea asta, 

Dar uneori este mai bine să taci

Și să aștepți persoana potrivită.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍