Necrologul

Te iubesc,omule!

Știi de ce?

Pentru că cred în lumina din tine!

Să-ți spun ceva:Ești frumos!

Zâmbești,nu-i așa?

Bine,atunci îți voi zice:Ești bun!

Ghicesc?

Și sufletul îți zâmbește acum.

Ești minunat,și tu știi!

Doar că lumea uneori 

Ne otrăvește cu gândul ei gri.

Eu iubesc inima ta 

Pentru că știu ca din sămânță iubirii 

Rasare lumina din tine..

Să nu te schimbi,sa fii mereu așa..

După cum se știe sau ar trebui,

Voi nu ați venit dintr-o prostie,

ci un Creator aveți care va zidit.

El cu o iubire infinită va primit

Și va va primi mereu în prezența Lui.

Fericiți să fiți cu El,

Dacă veți accepta sacrificiul Lui.

E atât de simplu,

Dar voi îl faceți complicat.

De ce nu ai vrea să ai de partea ta

Un prieten, un tată sau ce vrei tu

Care să fie lângă tine mereu?

De ce nu ai vrea

să vezi cat de mult te va schimba iubirea Tatălui?

De ce nu ai vrea

Să renunți la tine pentru El?

Când El a făcut-o, cu lacrimi în ochii, doar ca tu să poți fi  cu El?

Spune mi tu cine ar lăsa

O viață perfectă, o viață în rai?

Știind ca nu toți Îl vor accepta

A venit în carne omenească/ a venit întruchipat în om firesc

Să sufere batjocurile toate

Dacă asta nu e iubire, spune tu atunci ce este?

Nu vei găsi răspunsul în lume , ci răspunsul este El.

El nu e de aici, a fost, dar a plecat

Și acum te aștepta pe tine ca să stai la masă Lui, lângă El tu să domnești.

El, Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut, tu, suflete rătăcitor.

Trăiți această lume, dar cu ce folos?

Avere, bogăție?

Le are și El sus în ceruri și ni le dă pe gratis

Cum biblia ne spune: străzi de aur și mare de cristal.

Doar spune I “DA” și vei vedea fericirea adevărată.

Pentru ca El va veni, dar oare vei fi tu pregătit?

Dacă nu, du-te acum și pregătește-te

Curat și frumos tu să fi

Să I semnezi în chip si duh

Și El îți va purta de grijă

Nu e simplu, nici ușor

Dar la sfârșit vei vedea ca s-a meritat.

Doar îndrăznește!

Am fost și eu copil cândva

Într-un sătuc pe mal de râu,

Cu oameni iuți și gospodari

Ce cultivau cartof, porumb și grâu

De mic am fost trimis cu vaca

Și-a trebuit să dau cu sapa,

Iar mama tot mereu mi-a spus

Doar cine-nvață poartă mapa

Abecedarul l-am citit cu mama

La flacăra plăpândă de la lampă,

Și niciodată nu treceam de nouă

Gazul fiind o sursă foarte scumpă

Abia când am ajuns în clasa-patra

Noi am avut curentul tras în casă,

Și învățam cu mama pân' la zece

Apoi ea la război mergea să țeasă

Așa am învățat eu a citi și scrie

Cu multe greutăți și neajunsuri,

Și-n minte am o mie de întrebări

La care din pacate..nu am răspunsuri!

desfrunzite dimineați,

soarele ascuns în spatele

vorbelor goale,

gâfâie ca o pasăre rănită ...

%

cheia zeilor-

cu șapte raze,

deschide poarta din inima

neîntinată de ură.

Nu pot să nu recunosc împăcată,

Că viața-i un afluent al Destinului,

Și nimic în lume nu aduce vreodată

Schimbarea dulceții sau amarul pelinului.

Rațiune, fapte, sentimente adunate din mers

Pot să coloreze în noanțele hazardului

Destinul hărăzit de Univers

Și viața să urmeze calea curentului.

Atunci când admiri natura sub un cer senin

Și gândurile-s purtate de adieri de vânt,

Întreaga ființă se înobilează cu-un superb divin,

Iar totul este scris într-un elan fără de cuvânt.

Ei nu mă văd...

Nu vad curcubeul de trăiri din inima mea ce bate aparte,

Gândul meu,miile de șoapte,

Nu vad conturul sufletului meu in noapte,

Zâmbetul meu ascuns,lacrima mea,

Și poate,nici frumusețea ascunsa,

Ei nu mă văd,

Trec indiferenți pe langa mine

Ca pe lângă o lira prăfuită,

Ce-ascunde fermecătoare canturi..

Ei nu mă văd,

Și trist,mă pierd în mulțime,

Regasindu-ma pe mine

Doar în propriile-mi gânduri.

Oglinda lor e oarbă,

Ei nu mă văd,

O lacrimă îmi cade,o șterg,

Si-apoi zâmbesc:

Sunt ca macul roșu  pierdut pe câmpuri..

Mai presus de stele ajunge o iubire-iubirea de părinte..

Mai sfântă decât cele sfinte,

Mai frumoasă decât un înger,

Mai pura decât fulgul de nea,

În inima noastră are rădăcini uriașe,eterne,

Iar când noaptea se-asterne și pleoapele cad,

Ultimul gând șoptește:,,Puiuț drag,

As vrea sa  fiu îngerul care 

Din zori pana-n noapte, 

Te-acopera cu aripa lui protectoare...

Dar sunt doar un om...

Și lacrima cade,și inima doare...

M-am stins și nu mai am vreo așteptare,

Și parcă tu acum străluci mai tare..

Mă învârteam in jurul stelei tale și încercăm s-o-ating..

Târziu e-acum,atâta timp trecut-a...

In inima-mi tristețile doar ning,

Acum,când steaua ta parca rasare 

Mai vie,mai frumoasa,uimitoare...

Ce am fost eu?-se-ntreaba,pierdut in întunericul nopții.

-Un luptător,ai ținut piept sorții...

Si-atunci de ce nefericirea mă îneacă,

De ce sunt singur rătăcind in noapte?

-Cauti un suflet,poate...

Da,tu cu tine ești ca un vânt printre ruine,

Tu cu tine,ca tacerea într-un pustiu,

Ca cerul negru deasupra unui câmp ars,

Ca lira fara arcuri,clopotul fara glas.

Singuratatea-i chinul ce mi-a fost sortit..

In noapte rătăcește o biată silueta,

Cu gânduri grele,triste

Biet suflet neiubit...

Cararea aceasta e lunga...

Cu spinii tristeții,cu raza iubirii,

Cu fulgerul durerii,cu zambet- trandafirii,

Cu umbra nepăsării,cu pulberea deznădejdii,

Cu ploaia îngrijorării.

In spate strălucesc zorii vieții,

In fata,zarea apusului se-arata...

Pe-alocuri,frumusețea visării,

Cararea aceasta e lunga,

Am obosit de-atata drum,

Dar pasu-mi la capăt nu vrea să ajungă..

Uneori, când în noapte tăcerea

Canta trist că un clopot greu

Mă rog vieții să îmi lase placerea

Sa simt pulsul vieții,mereu.

Uneori, când se stinge un suflet

Și te- ntrebi: Ce sunt Doamne, eu?

Doar prin inimi poți învinge durerea,

Prin glasuri vii, ca un curcubeu.

O pasare m-a întrebat:

N-ai vrea sa ai aripi ca mine?

Am zâmbit:

Aripa mea sunt pacea sufleteasca,gândurile senine.

În zadar zbor spre înalt

Daca sufletul se prăbușește în neant..