I-sus & I-jos

Se-ntinsese pe o piatră fără să spună o vorbă
nimic
avea buzele cusute cu fire groase de sfoară
şi o tăietură avea de la gât la buric
prin care pruncul se zbătea să iasă-n afară

alături Satana cel negru radia ca un soare de toamnă pietros
urmaşul său se născuse tot din fecioară
ca şi Hristos
iar dacă Dumnezeu îşi botezase pruncul
spunându-i I-sus
de ce nu i-ar zice şi el odraslei I-jos?

am trecut mai departe de locul acela
în fugă
mă săturasem de-atâția I-suşi mesianici
(care promiteau să salveze Pământul!)
şi de-atâția I-joşi care urzeau să-l distrugă...


Category: Thoughts

All author's poems: aurel_contu poezii.online I-sus & I-jos

Date of posting: 11 декабря 2018

Timp de citire: ~1 min.

Views: 2189

Log in and comment!

Other poems by the author

Recurențe

a scrie în zilele noastre

este un fel de a-ți pierde timpul

nu mai citește nimeni decât clișeele de pe facebook

stereotipuri precum „bună ziua”

sau platitudini

un fel de filozofie ieftină despre nimic

într-o gramatică aproximativă

poezie albă

la propriu

cu poza personală aferentă

care ar trebui să acopere lipsa de idei

talentul

oricum acesta nu contează prea mult

criticii literari sunt pe cale dispariție

n-au mai rămas decât niște ipochimeni

jalnici

care scriu cronici pe bani mulți

și favoruri

ai zice că poezia a devenit apanajul femeilor

un mixaj siropos cu multe frustrări

și lacrimi

nimic nu mai este ce-a fost

anul 2000 a însemnat trecerea în mileniul 3

mileniul internetului egalizator

a telefonului mobil

a ieșirii din homo sapiens

și intrării în homo deus

non organic

ultima etapă a evoluției ființei umane

dar nu și cea din urmă...

More ...

Insomnii

firava flacără gălbuie arde-n cadelă vioi, ca fânul,

ai zice că Măicuța Domnului e vie,

că pruncul suge laptele ceresc și mușcă sânul,

în timp ce îngerii foșnesc în juru-i ca niște fulgi de păpădie.

 

privesc tavanul tremurând într-o nuanță galben-albăstruie,

ai zice că Maria mea pierdută printre vise-i sfântă,

nu are niciun Crist la sânu-i mic și ferm ca o gutuie,

nici sfinți, alături, pe clavirul care nu mai cântă.

 

umbre prelungi sluțesc pereții negrii ai speluncii

pulsând într-o tăcere mistică, sarcedotală,

ai zice că toți diavolii se dau pe tobogan ca pruncii,

iar casa mea a căpătat dimensiuni de catedrală.

 

într-un tărziu firava flacără se stinge ostenită

și noaptea-și pune părul negru ciufulit pe moațe,

Maria mea scâncește-n somn ca o femeie-ndrăgostită

visând, pe jumătate trează, cum o iau în brațe.

More ...

Tonuri

am îndepărtat toate culorile complementare din viața mea

trăiesc numai în alb și negru

ascetic

în tonuri de gri

nici nu-ți  închipui câte nuanțe ascunde acest amestec auster

câte emoții îți poate trezi monocromul  speranței

neutru dureros al  zilelor care trec

albul murdar al cerului

înserările dușmănoase ca niște maree de plumb

femeile  îmbrăcate în negru

și totuși cât echilibru

n-ai să mă crezi că dorm într-un pat de cremene albă

când toate stelele de pe cer devin argintii

tu apari mereu în visele mele îmbrăcată într-o rochie gri

așa cum n-ai purtat niciodată

și-arunci cu fulgere

”foarte bine, trăiește-ți  viața în alb și negru, eu nu pot!”

îmi zici și dispari pe o scară descrescătoare a luminii

într-o lume a umbrelor

acolo unde clapele albe și negre ale pianului răscolesc liniștea inimii..

.

Din volumul „Alb și negru”, aflat în lucru

More ...

Entropie

există zile în viața mea când mă cutremur

pe o scară Richter de la unu la zece

(cel mai adesea spre opt!)

atunci se prăbușesc toate castelele de nisip construite în mine

și mă trezesc dintr-o dată singur printre ruinele minții

printre mormane de moloz și cadavre

desprinse din gânduri

cine n-a văzut zidurile Ierihonului dărâmându-se ca-ntr-un joc de puzzle  

n-a văzut nimic

nu poate să-și imagineze ce este în mintea mea

pe care o simt ca un obiect fizic

înțepenită între oasele craniului

separată de trup

oglinda din perete îmi arată un om bântuit de un spirit malefic

parcă ar semăna cu bunicul plecat intempestiv la cules de stele

cineva îmi spusese că oglinzile din casa în care se află un mort

trebuie acoperite

uitasem

deja îmi văzusem propriu chip în oglinda eternității

în care apăream mort

și mă cutremur

nu știu cum mi-a venit o asemenea prostie în cap

dar acopăr oglinda

ba chiar mă bate gândul s-o sparg pe ascuns

să rup fila aceasta din Cartea Destinului

ca Polichinelle

mintea mea e plină de contradicții

nu-și asumă niciodată nimic

nu te poți baza pe reacțiile ei instinctive

pe contrareacțiile ei

conștiința morală îmi apare ca un simplu  proces entropic

de dezordine și de destructurare a  minții

în termenii celei de-a doua lege a termodinamiici

un efect secundar al creșterii entropiei

sfârșitul...

More ...

Vămi

mi-a fost imposibil să plec

 

să-mi  fiu mie însumi

 

fiecare părticică din sufletul meu

aparține norilor de pe cer

prezenți în toate dimineților mele

răscolite de gânduri

pădurii de brad

cu mirosul ei inconfundabil de cetină

și rășină care ți se lipește de dinți

izvorului tainic

tremurat de inimile peștilor rătăciți

printre lespezi

vântului călător

bunicul îmi spusese cândva

să nu mă leg prea tare de lucruri și oameni

fiindcă altfel îmi va fi imposibil să trec Rubiconul

spre tine

și să cuceresc Roma

ca Iulius Cezar

nu-ți mai spun că va trebui să plătesc și o vamă în aur

bătrânului Charon

la granița dintre spațiu și timp…

More ...

Semn de întrebare

mă înstrăinez tot mai mult de propiu-mi suflet

 

rătăcind cu gândul pe autostrada visului

 

fără taxe de drum

restricții de viteză

pene de cauciuc

trecând peste inimă

în locul acela miraculos dintre spațiu și timp

în care este atâta liniște

încât îți auzi sângele urcând într-un crescendo dramatic

ca într-o simfonie de Brahms

gâfâind prin serpentinele minții

nimic nu se compară cu zborul fără aripi

ești mereu cu un pas înaintea luminii

surclasezi timpul

gravitația

devii  pentr-o clipă sau pentru o noapte

Dumnezeu

o palidă compensație oferită de  Marele Creator

(un fel de meșter Monole!)

 omului…

More ...

Poems in the same category

Sub stele- Hotel Cișmigiu

E pustiu e-ntuneric si mi-e frică de mor,
Locuiesc într-o hrubă la cap de coridor.
Sunt răcit și mi-e foame și nu am chior de ban,
Fericirea-i la bursă dar nici p-aia n-o am!
 
Nu am bani nici de pâine n-am plătit nici chiria!
Și nu dau pe ochi frumoși vodcă la omenia,
Mișună presa-n strada și e plin de țigani!
E gunoi și e cu*ve da' și alea vrea bani.
 
Welcome to the Hotel Cișmigiu!
Say Such a lovely place,
Such a lovely place,
E ca un sicriu.

Hotel Cișmigiu
Îmi e frică și tremur
Îmi e frică și tremur
De un nou cutremur
Dar mă bucur teribil și zâmbesc neîncetat,
Cu un rictus de hienă care-așa a înghețat!
Mi-ai distrus tinerețea sănătatea la fel!
Fir-ai al dracului de buncăr care-ți zice hotel!
 
Ne excrementam pe-ntuneric stăm cu cracii-n pi*at
Aicea nu-i de mine eu sunt un delicat,
Vreau o toaleta normală și un duș cât de cât!
Americanii-s de vina!
Welcome to the Hotel Cișmigiu
Say Such a lovely place
Such a lovely place
E ca un sicriu

Hotel Cișmigiu
Îmi e frică și tremur
Îmi e frică și tremur
De un nou cutremur
 
Tribut Vama veche 
More ...

De ce

De ce taci de-atâta vreme
Lăsând vântul rece-n casă
Să colinde peste clape,
Peste foi cerneala-i ştearsă …
De ce speri în mângâiere
Nu-i decât flacără stinsă
Nu te încălzi cu vorbe
Orişicum timpul....tot trece!
De ce?

More ...

Ce simt..

Tot ce simt acum nu pot să spun,

Aș părea un om nebun,

Și cine să mă asculte sau să mă drege?

Nimeni nu ar înțelege.

 

Nu o fac nici eu, deși mă zbat din greu.

Rupturi din amintiri rămase — asta simt, iar dorința de a afla e ca o sabie înfiptă-n oase.

 

Încerc să-mi amintesc și mă zbat din greu,

Însă tot ce îmi amintesc e o dubiță albă

Și nu știu ce a făcut tatăl meu.

 

Știu că e un om rău, dar vreau să-mi amintesc tot,

Însă asta nu știu dacă vreodată am să pot. [...]

 

Dar încerc, căci cicatricea ce o am nu mă lasă

Și mă doare și mă apasă,

Și iar mă doare și apasă,

Din nou și din nou.

 

În realitate nu e ca-n povești,

Cu un super-erou

Care ne dă un final frumos, ca nou.

 

More ...

Killing loneliness

A song that made sense many years after 🖤

More ...

Trebuie s-o fac.

Sunt într-un război ne-ncetat 

Lupt pentr-un vis, total demoralizat,

Vis ce mă ține-n viață 

Și mereu îmi dă speranță.....

 

Îmi dă speranța că poate într-o zi....

Așa rănit cum sunt lângă tine voi putea fi....

 

Nu știu de ce, 

Dar parcă-s blestemat 

Pe front aerul e rece 

Iar eu de regrete-s înconjurat....

 

Nu știu cât mai rezist 

Dar știu că trebuie s-o fac,

Sunt din ce în ce mai trist

Cu moralul la pământ stau și zac....

 

Mă simt ca-n iad 

Doar că-n flăcari de gheață ard

 

Vin-o lângă mine 

Ajută-mă să-nving 

Am nevoie de tine 

Focul rece să-l sting

 

Nu mă lăsa să ard singur în întuneric

Vin-o lângă mine prințesă....

More ...

Rondul de noapte

Starea de veghe e starea ultimului gardian treaz

patrulând pe străzile pustii și întunecate ale minții

 

pe-alocuri se-aud câini întunericului  

spârgând în măsele oasele zilei

golite de măduvă

 

păsările nu-și mai slăbesc încleștarea ghearelor de stinghii

își trăiesc netulburate visele lor erotice

urșii hiberneză cu luminile de veghe aprinse

în scorburi

Cel de Sus rărește stelele de pe câmpiile îmburuienate

ale Cerului

țipetele bufnițelor cu ochelari

și girofaruri

date la maxim

căsăpesc noaptea în felii

 

spre răsărit

Soarele s-a trezit mai târziu

înjunghiat în inimă…

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍