Gânduri!

Nu căuta fericirea,

Unde alții au pierdut-o,

Acolo vei afla dezamăgirea,

Pe care n-ai cerut-o

 

Nu căuta adevărul,

Unde e multă minciună,

Ni l-a adus Eva cu mărul,

Îl ocolim ne place pruna

 

Nu căuta a înțelege,

Unde nimic nu e de înțeles,

Și nici nu-ți fă propria lege,

Că in final, prin ea, altu-i ales

 

Nu căuta să afli,

Unde s-a dus tinerețea,

Pentru că știi și nu te păcăli,

Spune-i adio și mergi cu bătrânețea

....................................

Caută drumul și calea dreaptă,

Ce te conduc spre mântuire,

Mai dă un ban, mai fă o faptă,

Că firul vieții se-ntinde și e subțire!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

 


Category: Thoughts

All author's poems: Zugun poezii.online Gânduri!

Date of posting: 2 июня 2023

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1231

Log in and comment!

Other poems by the author

Satul care moare!

Mă-ntorc în satul meu natal,

De unde am plecat demult,

Și multe lucruri nu îmi plac,

Când oameni-i ascult 

 

Pe uliți nu mai sunt copii,

Să bată mingea, să fure poame,

Și doar câțiva hâtri bătrâni,

Plângându-se că vor muri de foame

 

Pe drum mă întâlnesc cu semeni,

De vârsta mea și-mi e rușine,

Că nu mai știu să-i chem pe nume,

Timpul furând și de la ei și mine

 

 Ajung la cimitirul mut din sat,

Unde mama se odihnește,

Mă reculeg și flori depun,

Pe care ochiul le stropește,

 

Trec și  pe la casa părintească,

De care-mi este atât de dor,

Privesc la curtea cu verdeață,

Și-admir cerdacul cu pridvor,

 

Aici e locul unde m-am născut,

Și-am mers eu zi de zi la școală 

Cum aș putea vreodată să o uit,

Pe mama ce striga, copile scoală

 

De după gard mă uit la sat,

Care nu mai arată ca-nainte,

Văd multe case cu gard stricat,

Imaginea e totul și ea nu minte

 

Plec din satul care moare,

Trist și plin de-amărăciune,

Mâna tatei o sărut,

Și în gând spun..rugăciune!

 

More ...

In concediu!

Am plecat din Piatra Neamț

Și-am mânat puțin cam tare,

Tocmai către Marea Neagră

Să mă ard mai mult la soare

 

Pe traseu ne-am abătut

Pe la podul suspendat,

Neam de neam nu a văzut

Așa pod pe stâlpi fixat

 

La o vilă ne-am cazat

Și-apoi la plaja-m plecat,

Aici lume de pe lume

Pe șezlong și pe cearșaf

 

Soarele e azi puternic

Iar nisipul ușor frige,

Intru în apa cu Marce

Și în doi batem o minge

 

Apa mării este călduță

Te îmbie la o bălăceală,

Puțin frig când ieși afară

Te-ncălzești prin țopăială

 

Briza caldă te mângâie

Și pielea o răcorește,

In jur multă hărmălaie

Valul frumos unduiește

 

Ne dăm cu ulei de plajă

Să fim protejați de soare,

Vrem un bronz de abanos

De la cap până-n picioare

 

Lipsă nu e la mâncare

Peste tot comercianți,

Ia porumbul și gogoașa

Totul face zece șfanți

 

Seara vine peste noi

Și ne-mpinge către casă,

Ne e sete, puțin foame

Iute ne grăbim la masă

 

Nu durează multă vreme

Până plaja se golește,

Vine noaptea, pleacă ziua

Pe drum lumea povestește

 

A fost o zi minunată

Cu înnot și stat la soare,

Tolăniți am stat la plajă

Până s-a lăsat răcoare

 

Acum cinăm în balcon

Bunătăți gătite-acasă,

Vom ieși la o plimbare

La un vin sec pe terasă

 

Mâine o luăm de la capăt

Tot la plajă, apă, briză, soare,

Ne petrecem tot concediul

Nu la munte, ci la mare!

 

 

 

 

 

More ...

Un vis...neîmplinit!

Privește draga mea spre cer

Să vezi ce tristă este luna,

Ne simte că suntem străini

Și cred că știe unde-i vina

 

Pe-alei, pe seară ne plimbăm,

Și strâns ne ținem noi de mână,

Încrezător îți spun că mi-aș dori

Pe viitor să-mi fii a mea stăpână

 

Dar nu primesc niciun răspuns

Și parcă nu auzi ce îmi doresc,

Ești lângă mine, dar nu cu mine

Și simt că în zadar eu îți vorbesc

 

Ne știm de când eram copii

În satul nostru de sub deal,

Și mă vedeam iubit să-ți fiu

Dar cred c-am fost luat de val

 

Ai acceptat să stăm de vorbă

După a noastră tristă despărțire,

Eu tot sperând poate voi fi iertat

Și pași în doi s-avem spre fericire

 

Imensa-fost a mea dezamăgire

Când verde-n față mi-a zis c-are iubit,

Că m-a iertat, dar niciodată n-o să uite

Că visul de iubire...rămàne...neîmplinit!

More ...

Frumoasa mea!

Tu care zi și clipă lângă mine stai

Și dragoste curată îmi aduci în casă,

Aș vrea să-ți spun prin al meu grai,

Cât sunt de fericit că-mi ești aleasă

 

Cândva demult te-am întâlnit

Și inima în piept mi-a tresărit,

Nu am putut tic-tacul să-l opresc

Și nici s-ascund cum mă roșesc

 

Erai frumoasă ca floarea lunii mai

Gingașă, dulce și firavă ca un pai,

Te-am invitat de vrei să ne plimbăm

Și poate două vorbe să schimbăm

 

Și norocos am fost că tu ai acceptat

Și-n pas ușor pe-alei noi am plecat,

Apoi ne-am pus pe banca de sub tei

Eu pe la mijloc, iar tu pe marginea ei

 

Te văd și-acum cum te-ai retras

Când ți-am cerut să vii spre mine,

Și-aveai un tremurat ușor în glas

Iar eu eram emoționat la fel ca tine

 

Cum aș putea să uit în astă viață

Câ mâinile ni s-au atins deodată,

Și am simțit pentru întâia dată

Fiorul dragostei venit de la o fată

 

Curaj țin minte cum mi-am făcut

Mâna ți-am strâns și ne-a plăcut,

Te-am luat în brațe puțin forțat

Și un sărut șiret eu ți-am furat

 

Convins fiind că mult nu am greșit

Am îndrăznit să mai repet odată,

Apoi în liniște pe-alei noi am pornit

Cu gândul la o dragoste adevărată

...............................  

Și-acum de mână noi ne ținem

Iubirea, dragostea ne însoțește,

Și nu uităm mereu să spunem

Un mulțumesc, Celui ce ne iubește!

More ...

Am auzit Cuvântul!

De mic copil am auzit de Tine

De la părinți și-ai mei bunici,

Care mi-au zis că Tu ești viață

Și, de-s căzut prin rugă mă ridici. 

 

Și mai apoi am auzit Cuvântul

Rostit de cei ce Cartea o citesc,

La nimeni să nu port dușmănie

Și pe aproapele...să mi-l iubesc. 

 

Când n-am mai fost copil și-adult

Am încercat scriptura s-o-nțeleg,

Iar, din vechiul și noul Testament

Am învățat cum calea, să-mi aleg. 

 

Pe drumul vieții mi-ai fost lumină

Și nu m-ai părăsit când am greșit,

M-ai mângâiat cu dragoste divină

Simțind că-s pe pământ...fiul iubit. 

 

Acum când anii mi s-au pus în spate

Smerit la Tine zi și noapte mă închin,

Îți mulțumesc, că mă ajuți să înțeleg

Că a iubi, ierta și dărui...e Dar Divin!

More ...

Scriu despre...!

Scriu poezie pentru mine

Și pentru cei ce mă citesc

Eu n-am pretenții de poet

Și doar fac vers și iscălesc

 

Scriu ce văd, trăiesc și simt

De oameni, fapte, copilărie,

Despre femeia ce-o iubesc

Cu nume biblic, spus Marie

 

Scriu despre iubiri adevărate

Și despre despărțiri, minciună,

De-a pune etichete mă feresc

Și limba-ncerc s-o țin în strună

 

Scriu de viață și despre moarte

De început și-apoi despre apus,

Și uneori îmi este atât de frică

Să nu fiu judecat de ce am spus

 

Scriu și despre cei ce ne conduc

Pe care periodic îmi pun votul,

Sperând un trai cu bunăstare

Și poate nu director tot nepotul

 

Voi scrie vers și pune pe hârtie

Și azi și mâine și poate-n viitor,

Numai dacă va vrea și Domnul

Pentru că știu că sunt un muritor!

More ...

Poems in the same category

Tenebre

într-o aripă a închisorii sunt condamnații la moarte

 

în cealaltă condamnații la viață

 

nu-i nicio diferență între ei

până și șobolanii au dificultăți în alegere

eu stau în aripa privilegiaților

unde numărul disperaților evoluează

în progresie geometrică

în timp ce numărul optimiștilor incorigibili

ca mine

crește  în progresie aritmetică

.

soluția lui Malthus la înmulțirea spontană a speciei

concomitent cu scăderea resurselor

este mai actuală aici ca nicăieri

.

exterminarea în masă

desigur

.

genocidul asupra condamnaților din ambele tabere

proporțional cu numărul șobolanilor supraviețuitori

și a gardienilor nemâncați de vii

.

ni s-a spus că facem parte dintr-un experiment științific

din care se vor trage peste ani niște concluzii

în legătură cu rezistența ființei umane la rupere

.

Aiudul  e doar Infernul

un loc de testare a gradului de îndoire a oaselor

și a sufletelor

a degradării morale

sfârșind cu sacralizarea iubirii călăului

.

a urmat arderea închisorilor până la ultima formă de viață

(mai puțin cea a „lazărilor”!)

migrația tăcută prin tunelurile subpământene ale timpului

apoi ocuparea Paradisului de cârtițe…

More ...

Primavara rece

 

Ploaia cade rece, rece,

Pe pământul încă adormit,

Un fior rece se strecoară,

Pe sufletul meu obosit.

 

Vântul bate cu putere,

Frunzele uscate le smulge,

Le duce departe, departe,

Ca un vis ce se rupe.

 

Soarele se ascunde după nori,

Lumina lui slabă abia se strecoară,

O zi tristă, o zi rece,

O zi de primăvară amară.

 

Dar ploaia e necesară,

Să ude pământul uscat,

Să dea viață florilor,

Să aducă verdele înapoi.

 

Chiar și în această zi rece,

Speranța încă înflorește,

Știu că soarele va reveni,

Și primăvara va fi din nou frumoasă.

More ...

Ecouri

Nu te-am mai găsit.

 

Plecasei  odată cu păsările călătoare

 

adunate în cercuri concentrice

.

ascunsă undeva

la mijloc

printre sute de aripi și țipete

.

Frigul de afară îți aburise ferestrele casei

ofilise florile

în jurul trecutului tău se făcuse liniște

.

a fost primul și cel din urmă moment

de liniște

când n-am mai auzit urletul tânguitor al câinelui

.

la  oblonul debaralei tale cu dragoste

apăruse o gaură imensă

prin care se vedeau de departe

scheletele morților

.

Sadic. Nu te-aș fi crezut în stare să faci asta!

Este peste puterea mea de înțelegere

.

nimeni n-a putut să-și explice atunci

de ce ai părăsit câinele?

.

Am rememorat amintiri

de când mergeai la grădiniță

nedespărțită de el

.

Primul meu gând

a fost să cumpăr două bilete de avion; unul de dus

și două de întoarcere

.

Spaima de apă mă ținuse treaz tot drumul

văzusem cum  agonizase sub ochii mei

noaptea

.

Speram să ajung înaintea ta; am așteptat zile întregi

numărând stelele

.

gândindu-mă la bărbatul cocor de care te îndrăgostisei…

imaginar! O minciună sfruntată

.

ultima…

More ...

spărturi zentangle/1

 pentru paznicul de noapte

de la spitalul de psihiatrie,

orice trecător era

o plăcuță zentangle tăioasă,

care

punea în pericol liniștea publică.

 

muta de colo-colo, 

paharele, 

farfurioarele,

șervețelele,

frimiturile dimineților serbede,

 considerându-le repere

în harta divină a reației.

 

 

 

 

 

 

More ...

Resemnare si Blestem

Afara-i resemnare și blestem.

In alfabetul morse,

Picaturile-mi șoptesc refren

Cat eu ascult gospel și încerc mă rimez in strofe

 

Afară plouă cenușiu, asuprind năpasta

Ingerii decepționați ne plâng.

Nimburile sunt proiectate-n târg

Iar martirii inocent, își zăbovesc răsplata

 

Frecvențe corosive răsună în perete

Tu copiliță mare, plângi ca din cișmea,

Și nu poti intelege ca dulapul, mi-e plin doar de schelete

Pe care tu, nu le poti vedea

 

Mă tem ca vazand medaliile pe col, nu ai intelege

Ce-am purtat intregul drum in pungi

Și de ce sunt blestemat de linii negre

Ca baiatul cu pijamale in dungi

 

Evident ca in final sunt vinovat doar eu

Asta-i ultima fantă in ghețar

De-ai ști cat de mult imi pare rau

Ca nu există un buton pentru restart

More ...

Unui tânăr poet ( pentru T M C)

Probabil că poeziile tale vor muri odată cu mine.

Am vorbit despre ele cu o femeie, dar ea nu mă iubea;

Privind pe  fereastră, mi-a zis: să nu-ți uiți țigările.

Pentru mine vei rămâne un mare poet, și-mi pare rău,

Că poeziile tale vor muri odată cu mine.

Am vrut să i le recit fiului meu, dar el e prea încrezător,

Pentru a înțelege că într-o zi va trebui să treacă prin pereți.

Când mă plimb,  uneori, pe câmpurile din spatele casei,

I le recit cățelei mele, și ea își ciulește urechile,

În iarba culcată la pâmănt parcă simte vibrațiile unor pași,

Care calcă prin altă lume. Mie imi place sa cred ca sunt pasii tai.

Și o luăm de la început, eu recit poemele tale,

Iar ea aleargă încoace și-n colo, se ridică în două picioare,

Căutând cu privirea, peste spicele galbene, umbra unui fazan.

E multă singurătate în poeți, dar e singurătate multă și-n cei care cară poezia,

Peste pământurile arse și îngrămădite cu ciulini spintecoși.

 

Autor: O.T.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍