Cred într-o singură viața,

De aceea privesc cerul,și marea,

Lăcrimez in această dimineață,

Tresar ascultând melodia clipei,

Dansez pe ritmul fericirii că sunt 

Și al tristeții că nu voi mai fi..

Cred într-o singură viața,

Și o iubesc cu disperare,

Deși uneori obosesc trăind,

Dar e minunat a iubi,

A fi iubit,a simți frumos,

Mi-e frig uneori de temeri ,

Dar îmi deschid aripile și zbor 

Deoarece cred într-o singură viața..

E dimineața?Îmi șterg lacrima și zâmbesc:

Trăiesc..,și deja mi-e dor de clipa de azi..

Făptura de Vis ce îmi trăieși tu mereu în pieptul de urs. Purtată îmi ești, mereu călătoare, în zbor de albină, în miros de Floare-de-Soare. Grăită de seară, tăcere de zi, în zborul tremurat al lacrimilor tăcute de Nori.

Te-adun, te răsfir, te cerm, te cuprind și admir pasărea văzduhului ce aripile-și deschide timid. Pescărușul de mare, rîndunica de vară tîrzie, puiul gălbui în ciripitul flămînd ce îl aud venind din depărtare. Mi-astîmpăr setea toropelii de vară în ochii tăi plini de cuvinte și te-am luat mereu purtată în a mea îmbrățișare.

Scriu rînd după rînd, purtîndu-ți tăcerea în gînd și știu că jăratecul fierbinte ce-ți arde e căldură de bine, de liniște-n mine, de zîmbet în tine.

Ești o corabie a vieții, zborul spre Absolut, mierea curgîndă ce naște-abundență și frumusețea de Floare. Dar multe umbre cu frică de Soare se vor izbi în căutare de-a ta căldură. Doar focul din tine trăiește și arde tot ce e pleavă și nimicnicia ce-i trecătoare. Și, mereu, chiar și cînd ochii îmi sunt închiși, ploapele grele sau orb de praful din jur, te văd și te-admir - rîndunea cutezatoare.

acolo

a fost tăiat un copac;

năzuința de-a atinge cerul e acum 

un loc de popas pentru cei împovărați

de temeri.

dincolo

un copac a fost scos din rădăcini;

durerea e acum o albie

pentru lacrimi.

 Pe șevaletul toamnei

un pictor nebun amestecă febril culorile calde ale merelor

cu cele reci ale strugurilor

galbenul auriu și pufos al gutuilor

cu indigoul distant  al prunelor

adună la un loc bătrânele vrăjitoare ale nopții

care fac farmece

stolurile flămânde  de grauri

cu ciocurile învinețite de albastrul vinețiu al cucuruzului

de cicoare

stolurile nehotărâte  de rândunele

rătăcite de cârd

șoarecii neliniștiți

care strâng spicele

aplică o tușă de galben bolnav peste  frunze

ascunzând ronțăitul enervant al iepurilor

urletul prelung al lupilor

zbaterile aripilor  prin aerul ruginit al zilelor

e dificil să îngrămădești toamna într-o singură pânză

să găsești toate nuanțele de roșu

de portocaliu

de galben aprins

maro sau auriu

 să le ferești din calea lacrămii ochiului

care subțiază  culorile

făcând  loc albului iernii

de la geamul meu privesc cum Marele Pictor

își strânge pensulele

cum își ia șevaletul în spate

și lasă în urmă acest dezmăț coloristic…

să-ți pui viața într-o ecuație
cu o necunoscută
înseamnă să admiți ceva ipotetic
denumit x
în care x-ul este o mulțime de valori necunoscute
de la 0 la infinit
din care alegi o valoare oarecare
și-ncerci să determini toate soluțiile posibile
până ajungi la o relație de egalitate
0=0
(care nu este o soluție!)
dacă înlocuiești x-ul cu altceva
cu Dumnezeu
notat cu a
după ce faci toate calculele necesare
și suficiente
descoperi că 0=a
aceeași relație inacceptabilă
fără 1 real ecuația nu are sens
și-atunci ori înlocuiești valoarea lui x
cu + infinit
ori cu + 100 ml de votcă…

Suntem ca 2 straini pe-un bulevard

Tu cu tine, eu cu mine

Dar eu tot sper, ca maine va fi mai bine.

Am tot avut rabdare

Si am facut incercare dupa incercare

Dar... 

E greu sa cunosti pe cineva a doua oara

E greu sa ierti pe celalalt

Dar mai greu va fi sa uiti ce a fost o data. 

Cand pierzi controlul viata te schimba, 

Pacat ca eu am aflat asa tarziu

De trucutul nostru cenusiu,

Sincer, mi-as fi dorit sa stiu. 

Ne vedem atat de rar

Sau putem spune mai literar

Ca ne vedem putin mai des ca 2 straini

Iar tot ce ne leaga

Sunt niste radacini, 

Pe care eu incep sa nu le mai prea simt. 

Si cand esti langa mine eu te simt departe

Si cand nu esti parca te-as vrea pana la moarte

În noaptea sfântă, când stelele dansează,

Gerul Bobotezei în suflet se așază.

Prin zăpezi strălucitoare și reci,

Pășim cu credință, cu inimi senine.

Fulgii ca diamante cad din înalt,

Povestind tăcut despre harul nesfânt.

Boboteaza aduce binecuvântare,

O rază divină, o sacra iertare.

În biserici luminate, în rugă și cânt,

Se nasc speranțe, în suflet avânt.

Apele sfințite curg lin și adânc,

Spălând păcatele într-un dans plăcut.

Un vânt suflă peste mări și țări,

Un val aduce schimbări și-nvățări.

O rețea nevăzută se întinde,

Lumi diferite, acum se prind.

Credințe vechi, în fața noilor zei,

Caută sens în aceste vremi grele.

E luptă între tradiții și modern,

Între sacru și profan, un etern semn.

Dar poate-n valul globalizării,

Se află și-o șansă de împăcare,

Un dialog între culturi și credințe,

O punte spre înțelegere și iubire.

Roșu pulsând, a vieții izvor,

În vene curge, neobosit rotor.

Dar când se scurge, picătură cu picătură,

Simți cum viața-ți se destramă, fără durere.

Fiecare strop, o fărâmă din tine,

Ce-ți dă puterea să lupți și să luminezi.

În roșu aprins, se oglindește sufletul,

Și-n fiecare bătaie, un strigăt mut

.

Când sângele se pierde, se stinge și flacăra,

Și-n întuneric te cufunzi, fără scapare.

Dar în adâncul ființei, o speranță mai clipește,

Că viața va învinge, și vei trăi.

Sângele, esența, dar și amintire,

A luptei pentru viață, a durerii sincere.

Și când se oprește curgerea, și inima tace,

Rămâne doar urma, în memorie să-și facă loc.

În țara noastră, coruptă și mică,

Un președinte, un guvern, o frică.

Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,

Iar noi, poporul, tăcem și suferim.

În țara mea, unde speranța-i doar un vis,

Un prim-ministru, ales de-un sfert, ne-a promis,

Un finanțator, de șase la sută ales,

Ne-a dus în praf, cu legi nefirești.

Ministrul de interne, cu zece la sută-n spate,

Ne-a umplut de frică, cu o mână grea de stat.

Președintele, cu judecători-n buzunar,

Ne-a luat libertatea, fără niciun zâmbet.

Curtea Constituțională, un ecou al puterii,

Ne-a luat dreptatea, cu legi făcute-n întuneric.

La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,

Când oare vom mai avea o viață mai senină?

Dar nu-i totul pierdut, nu-i totul în zadar,

Căci în fiecare suflet, încă mai arde un jar.

Un jar de speranță, de dreptate și-nțelepciune,

Să schimbăm viitorul, cu o nouă conducere.

În țara noastră, coruptă și mică,

Un președinte, un guvern, o frică.

Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,

Iar noi, poporul, tăcem și suferim.

La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,

Când oare vom mai avea o viață mai senină?

Șase decenii-n urmă, un vis, un început, 

Un fir de iarbă verde, în viață sărutat. 

Ani ce-au trecut ca fulgere, prin zări și prin dealuri, 

Lăsând în urmă urme, ca râurile-n văi.

Acum, la șaizeci de ani, privesc în urmă-n timp,

La bucurii, la lacrimi, la cântec și la strig. 

Am iubit, am pierdut, am visat și am zburdat, 

Am plantat și-am cules, am râs și-am plâns, am creat.

În suflet am o carte, cu pagini scrise-n aur, 

Cu amintiri de-o viață, ca un tezaur. 

Aici sunt cei dragi mie, clipe de fericire, 

Și lecții de viață, ce-mi dau putere și încredere.

La șaizeci de ani, simt că viața-i un dar, 

Un dar pe care-l prețuiesc, din tot ce am. 

Am înțeles că timpul nu se-ntoarce înapoi, 

Dar în suflet am mereu, un tânăr și-un dor.

Așa că voi merge înainte, cu capul sus și-n pace, 

Cu inima deschisă, spre orice nouă cale. 

Și voi mulțumi vieții, pentru tot ce mi-a dat, 

Și pentru anii care vin, pe care-i aștept.

O simfonie de sentimente,

Un dans al inimilor,

O poveste cu un infinit de momente,

Un foc ce arde cu mii de culori.

Dragostea e o floare delicată,

Ce înflorește în sufletul tău,

O lumină caldă și minunată,

Ce te ghidează prin orice greu.

E un zâmbet pe buze și o lacrimă de bucurie,

Un fior ce te străbate din cap până-n picioare,

O dorință arzătoare de a fi mereu alături,

O promisiune de a dărui și a ierta.

Dragostea e un mister ce nu poate fi explicat,

O taină ce se dezvăluie treptat,

O călătorie magică pe un drum neexplorat,

O aventură ce te face să te simți complet.

E un ocean de emoții ce te cuprinde,

Un cer senin ce se deschide deasupra ta,

Un soare arzător ce te încălzește,

O lună magică ce te veghează.

Dragostea e un dar neprețuit,

O comoară ce trebuie apreciată,

O forță ce te face să te simți învingător,

O speranță ce te ține în viață.

E un sentiment ce te face să te simți liber,

Să te înalți deasupra lumii,

Să zbori spre un cer senin și pur,

Să descoperi frumusețea vieții.

Dragostea e o poezie ce se scrie cu inima,

Un cântec ce se cântă cu sufletul,

 Un tablou ce se pictează cu emoții,

Un vis ce se împlinește cu dăruire.

E o forță ce ne unește și ne face mai buni,

O lumină ce ne călăuzește spre fericire,

O speranță ce ne dă curaj să trăim,

O șansă de a ne găsi împlinirea.