Libertatea

De câțiva ani privim stupefiați si nu-s povești,
Tot înflorind boboci de hoți,debusolați și proști
De tradatori ,urlind ca-s patrioti
Mirosul lor te înconjoară, îl găsești:
Pe la Tv , partid, senat, sau parlament,
Showuri tembele, reviste,proteste chiar parchet,
Prezentatori Tv libidinoși și afectați
Patronului și directivei……aplecați
La securiști, primari și președinți sau…oricine
Ce au originea și numele străine.
Miroase aerul de dive snoabe și inculte
Bombardierii cu manele… liberi lăsați să te insulte
Și-apoi transmit din emirate cu piscine
Prin,, breack news,, că e frumos,si că sunt bine.
Privești cu scârbă și te întrebi firesc
Unde sunt cei care visează, crează și muncesc?
Or* mai trai,se mai despart, se mai căsătoresc!!
Or* fi având copii frumoși, deștepți care citesc?

Da... i-am găsit se roagă și cerșesc în piețe
Cu pancarte…,,Un ban în plus ,copilul să-l pot crește,,
Cerșesc la prima lume, ce fără nici un drept
I-aplecă, îi răpune, le pune cruci pe piept.

Unde să fug ?
În suflet am simtit dorinți profunde
De-a sta o noapte trez
La Ipotești …în curte.

Sa las fiorul serii… să-mi pătrundă trupul
Miros de tei,
Foșnet de codru,
Razele de lună.

Cu un opaiț
Prin iarba de prin zori cosită,
Simțirea larg deschisă,
Am tot citit si recitit.
Cântând cu greerii durerile
Iubirii neimplinite,
viselor nespuse,
pierdutelor dorinte.

Ce vârtej de simțuri,
Cascade de miresme,
Flori de câmp.
Ce frământări, ce apăsari,
Eliberări de suflet.

Pași în ogradă ușor suind…
Fantomele din basme?
Simt pașii lui,simt pașii,
Spun dor de ducă, dor de lac
De dragoste, de stat un pic…
Nehotărât, impovărat, mâhnit
S-a depărtat

Ce aer , ce curat sfirsit de noapte.
Citind în geana zorilor am înțeles…
Cu toate acestea
S-a luptat și el.

Ce noimă de trăiri.
Purificat și liniștit,
Când larma ingereasca-a nopții
S-a oprit,
M-am afundat în codru
Pe cărare…. si gind de-a nu ma -ntoarce.

Alexandru M

Și am să te privesc în ochi,

Și am să gust al tău suspin,

Iară tu nici n-ai să poți,

Să mă vezi atunci când vin. 

Și-am să mă aplec peste tine, 

Peste pielea ta ce arde,

Geme corpul tău sub mine,

După vorbe, după fapte. 

Sar scântei din ochii tăi,

Si îți tremură privirea, 

Când prea lent eu te mângâi,

Iară tu te pierzi cu firea. 

Te topești sub a mea în gură, 

Si te pierzi cu totul în noapte, 

Cand îmi plimb limba cu ura, 

De la gât până la coapse. 

Și urc iar, spre a tale buze, 

Și mă îmbat din mierea lor, 

Intre noi nu-i loc de scuze. 

Noaptea tremură ca martor.  

Ne privește timid luna, 

Prin fereasta aburită.

Și privind la noi întruna, 

Se apune, fiind mâhnită.  

Căci de când a fost proptită

Sus, pe cer în bolta lumii, 

Ea, nicicand n-a fost iubita, 

De întreg neamul omenirii, 

Intr-atat cat tu ai fost, 

Sub plăpânda ei lumină, 

Fiind geloasă, fără rost, 

Pe a ta piele, atât de fina. 

Și pe ochii tai ce sunt, 

Ca și ceru-n pragul nopii, 

De un negru mult adânc, 

Făr' de stele sau reflecții.  

Dar în care joacă viu, 

Arzător, flăcări din iad.  

Pentru tine am sa fiu, 

Păcătos, crud și mârșav.  

Până când sfârșim in foc, 

Și ne prăpădim in jar, 

Iar atunci, in acel loc, 

Te voi face a mea iar.  

Că nu-i loc sub cerul lumii

Să ne țină pe amandoi.  

Cand dam ton alert iubirii. 

Și o ridicam la nori.  

Iată, freamătă și plânge, 

Chiar și soarele din zi, 

Și la noi, privind se frânge, 

Căci ca noi nicicând vor fi.  

Iar pe buza ta de sus, 

Pot să gust numai regrete.  

Și câte lacrimi s-au scurs, 

Pe obrajii bietei fețe.  

Dar pe buza ta de jos...

Dulcea ta dorința zace. 

Ce se scurge pan' la os, 

In fiori ce nu-ți dau pace.  

Iar pe gâtul tău se simt, 

Cu un gust dulceag și frică, 

Sute de fiori de frig, 

Ce nu-ți dau nici pic de tihnă. 

Și... de-aș coborî mai jos...

Poate chiar pâna la sâni,

Și să gust din acel roz...

Pun pariu ca-ai sa suspini!

Tatălui vostru, de aici, pe pământ,

Cinstiți-i numele său,

Ascultaţi vorba sa,

Bucuraţi-vă în casa sa,

Ca un copil, toată viaţa.

Pâinea pe care v-o pune pe masă,

Cea, cu multă trudă muncită,

Să vă fie mereu mai gustoasă,

Decât orice ospăț, decât orice ispită.

Plângeţi pentru lacrima sa,

Iertaţi-l atunci când nu mai poate,

Şi fericiți-vă împreună, în toate.

Amin!

De ce... ? 

De ce s-a muncim azi, și mâine pierdem? 

De ce s-a trăim acum dacă totuși vom muri? 

De ce s-a fi fericit, dar după să plângi noaptea? 

Am doar o întrebare... 

De ce să suferi durerea cînd alți sunt fericiti? 

De ce să plângi pentru cineva care nici nu te iubeste? 

De ce să țipi în tine cînd vrei doar să explici? 

De ce să simti durere, pentru ceva de ne descris? 

Clipe , zile, luni, și ani... 

Ne punem doar o întrebare,

La care nu vei ști răspuns. 

Tu ai plecat sa îți găsești fericirea 

Eu am rămas aici în neputință 

O ultima îmbrățisare îmi doream

Dar ai plecat cu-atata ușurința 

Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci

Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine

Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti

Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.

Azi pe cioburi de amintiri pășesc 

Și doar pe mine mă mai doare 

Ca nici măcar nu mai vorbim

Și acel "noi" astăzi doar moare.

Si ai plecat, ești liniștit...eu nu

Încă te mai aștept în suflet cu ploi

As pleca și eu... dar vezi tu

Încă mai doare sfârșitul dintre noi

Natura, tu ești un cântec lin,

Cu vântul blând ce adie-n plin,

Și soarele care zâmbește,

Păduri verzi ce te îmbrățișează.

Râurile murmură pe cărări,

Iar florile își împletesc miresme în zări,

Ne faci să uităm de griji,

Să simțim doar liniște, în ritmuri de frunze.

Munții ne șoptesc povești tăcute,

Își înalță vârfurile spre ceruri de nori,

Acolo unde sufletul se simte acasă,

Sub cerul fără margini, în albastru profund.

Iubim natura pentru că ne dă viață,

Ne face să zâmbim, să fim mai buni,

În fiecare rază de soare găsim speranță,

Și în fiecare apus, o nouă iubire.

Când pașii noștri se pierd în pădure,

Simțim cum inima ne bate mai tare,

Natura, tu ești un dar sfânt,

O frumusețe care ne face întregi.

Împamantat prin timp ca si

o dovada a regalității,

Cuceritorul impunător domnea

veșnic si etern!

Pe chipul sau zaream semne

ale imortalității,

Statuia capturând-i sufletul intern.

Glorios si încălecat pe sălbatică bestie,

Coroana din frunze ruginii,neclintită.

Cu sabia-i rece,inamicii ii mistuie!

De diavolii întunericului

parea a fi otrăvită.

Inconjurat de soldați loiali,

dădeau dovada de cruzime!

Varsare de sânge ce in

istorie nu se uita!

Cucerirea teritoriilor justificau

aceste crime,

Iesind învingători după fiecare lupta!

Pazind secrete sculptate-n

piatra si vitralii,

O biserica asemenea unui castel

era al lor lăcaș.

Noaptea dezvăluie cunoștințe

ascunse din ierarhii,

Instiintand din timp pe oricine

avea sa-i fie urmaș.

Moderni pe vremea lor,

ei priveau de sus pământul!

Istorie scrisă cu sânge dulce acrișor.

Numai imaginația poate tine

in frâu masacrul!

Domnitorul Transilvaniei era cu

adevărat un visător.

Facandu-si planuri pentru viața

de după moarte,

Taramul celor adormiți e cu

adevărat un labirint.

Printul intunericului a prevestit

a morții soarte,

Mituri si legende îl tin

legat cu juramant!

Dand dovada de putere e si

un romantic incurabil!

El așteaptă veacuri după cea

care i-a fost scrisă.

Amor e morte poate fi

ceva real,palpabil!

Nu poți da înapoi după ce dragostea

a fost aprinsa!

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

È buono il vino rosso

È buono il vino rosso

raccolto a fine autunno,

più c’è brina, più nevica

e tanto più ne bevo e non mi sbronza.

Mi sono ripromesso che non ne bevo più

ma non riesco a trattenermi,

è buono il vino, mi piace tanto,

non so che ne farò della vigna.

Il vino fatto di frutta rara

sale alla testa senza scala,

il vino fatto di uve verdi

non ti fa vedere nessuno.

Il vino è buono e gustoso

quando lo bevi con un bel tipo

ma se lo bevi con uno antipatico

il vino ti si ferma in gola.

Astăzi casele la țară

multe-s în ruine.
De vine iarnă sau vară
la ele nimeni nu mai revine.

Au plecat foștii stăpâni
care grijă mai aveau
de ogradă, de grădină și de câini
ce prin curte atunci lătrau.

Acum pe la uși, la poartă
lacăte zac mute…
prin grădini nimeni nu se aude
iar culoare de pe casa e decolorată.

Si cărarea de la poartă
toată este în buruiană
și doar, câțiva pași trec...câteodată
doar o dată într-un singur an.

Scaunele pe la porți
ușor putrezesc…

uitate sunt de nepoți

ei pe ele nu mai zabovesc.

De prin curți florile toate

sau uscat de timp uitate

hățișul, cornuții au invadat

locul care cândva de flori era scăldat

Geamurile pusteite

trist privesc spre drum

Multe vise neîmplinite

acum au devenit un scrum.

Ici colo prin sat,

mai găsești pe la vreo poartă

câte un bătrân care așteaptă

copiii care l-au uitat.

Undeva prin sate…

casele sunt în ruine, pustii …

tinerii au plecat departe

și au uitat de termenul ” revii ”.

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Lett rødvin er godt

Lett rødvin er godt,

Høstet på senhøsten,

Mer om frosten, mer om mannen,

Jeg drikker mye mer og blir ikke full.

Jeg sverget at jeg aldri ville drikke igjen

Men jeg klarer ikke holde meg

God vin, god jeg liker den,

Jeg vet ikke hva de vil gjøre med ham.

Sjelden eplevin

Han klatrer inn i hodet uten stige,

Vinesor av grønne boggier

Gjør mannen usynlig.

Vinen er god og smakfull,

Når du drikker det med en kjekk mann.

Men hvis du drikker det med en stygg mann,

Vinen stopper i halsen.

Dați-mi pastila mea de dor,

De dor de mamă și pridvor,

De dor de țară și de flori,

Al gliei strămoșești ogor.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu uit frate și popor,

Să nu-mi uit neamul românesc

Și vatra satului copilăresc.

Dați-mi pastila mea de dor

Să vizitez Carpații-n zbor,

Să văd din nou pământul sfânt,

Al inimii, frumos avut.

Dați-mi pastila mea de dor

Să văd al țării viitor,

Să văd copiii fericiți,

Să văd bunicii liniștiți.

Dați-mi pastila mea de dor

Să simt că mai trăiesc din nou,

Să simt miros de iasomie,

Să văd feciorii în câmpie.

Dați-mi pastila mea de dor

Să nu regret în veci al meu popor

Și-n clipa ce va fi să mor

Să mă îngropați în cimitirul gol.

Deschide fereastra și ușa și cerul ,

În casă e frig , e și gheață și plânge 

Fccul în vatră .

S-au stins și speranțe și drepturi ,

Sărăcia-i stăpână pe cămări și pe beciuri ,

Lumina-i puțină și pâlpâie stins ,

Suspină gândul cu ochii afară ,

De-i zi cu soare sau crivățul zboară ,

Căldura-i afară în casă e gerul .

Plâng ochii pe geamuri ,

E multă tăcere , e boală , e frig și pâine nu este ,

E multă , mai multă tristețe și , ca-n poveste ,

Căldura chibritului nu ostroieste

Durerea din oase .

De vrei , nu vrei , privesti înapoi ,

Când om te credeai printre oameni

Și-ai vrea să-ți dai ziua de azi pe ziua de ieri,

Să nu mai stai cu mâna întinsă ,

Cu mâna întinsă și gură stăină să ceri .

                               T.A.D.