Categoria: Poezii patriotice
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 28 noiembrie 2023
Vizualizări: 1086
Poezii din aceiaşi categorie
Golgota Mărășeștilor
Au luptat vitejește
Românii cu uitătura lungă ,
I-a prins dujmanul într-un clește
De luptă surdă.
De gloanțe ori asfixianți
Cădeau cu miile-ntranșee,
Românii venit-au după frați
Fără libertate să nu steie.
Poporul ăsta urgisit
De rele ursitoare,
Nu fusese încă izbăvit
De cei ce îi doreau o istorică pierzare.
Luptau întâi și -n tâi ,
Să scape de obejdii
Țara lor de căpătâi,
Trecând prin mari prmejdii.
În țara noastră ciopârțită
Veneau dujmanii mulți -sodom
,, România trebui împărțită
Omorand ficare om!"
S-a auzit un strămoșesc demând:
,, Uniți al țării pămînt!" -
În românescul suflet cu răsunet:
,, Ne trebuie, ne trebuie Ardealul, și de-o fi să ne-ngropăm de vii-n pământ!"
Dujmanii, cu tehnici grele,
Aveau curaj numai în fiare:
Avioane, tancuri, milioane de gloanțe, obuziere-
Ținteau români ca să omoare.
Au mers cu fețele neșterse
De lacrimi sfinte, de părinți
Ce le-au spus:,, Țara română vă iubește
Și veți fi puși drept temelia ei, ca niște sfinți!"
I-au crezut românii cu mintea luminată de vechime
În demnitatea de urmași;
Și-n fața morții o mulțime
A făcut spre unire, sau spre moarte, primii pași.
De gloanțe ori bombe,
Tinerii români au fost sfârtecați-
Ridicânduse-n albe trombe
Sufletele luptătorilor, încă tineri, pe Altarul țării lor sacrificați.
În a războiului nemțească " măiestrie ",
Sute de mii de români au murit-
Nu vroiau vecinii dujmani să fie
Pământul dac urmașilor sortit.
A Golgotei Mărășeștilor poveste
Istoria o spune,
Dar la hotar încă mai pândește
Vecinul poftelor nebune!
Preda Marian
Molii
Văzuta-ți, voi țărai , vreodată,
De când în glie'ați tot trudit,
Să facă frunza verde molii
Ce se- nmulțesc necontenit?
Palate- și fac, ca și omida,
Când se anină de-un copac;
Nu mai ajuta nici otrava,
Nicicum nu le mai vii de hac.
Pășind în cerc de vicii negre
Acele molii ce domnesc,
Sug toată seva frunzei care,
Cu lăcomie o stârpesc.
Si nu le pasă că la anul
Ce să mănânce n-or avea;
Vor căuta o altă “țâță”,
Pe alt copac se vor muta.
De unde au venit nămile
Punând istoria pe dos?
Cine le-a-nchis în librarie
Că toate cărțile ne-au ros?
Si nu au frică, nici o grijă,
Distrug ce văd, distrug ce pot,
Pentru că nu mai au simțire,
Au doar instinct - să roadă tot !
Un an, e mult să-i vezi pe frunze,
Un an, e mult să-i vezi crescând.
Un an, e mult să-i lași să steie -
La noi deja, stau ani la rând !
Ieșiți în câmp cei cu dreptate
Si cu iubire pentru țară,
Să puneți punctul peste toate,
Să scoateți moliile' afară !
Calin (nu Mihai Eminescu)
Apa lin curge prin izvoare
si ne ajuta la corecta informare.
Dar noi *prostilor* ne conformam
si lasam paganii peste ale noi hotare.
Dar il vad cum vine din departare,
pe Calin il vad calare,
Pe un cal alb frumos si mare,
Cu planul lui de infrumusetare,
Tara Noastra el o va salva,
stai linistit, nu te ingrijora.
Cu abilitati combinate,
ca el stie si sa inoate,
cu mandrie o sa poarte,
tricolorul pe spinare.
Pe Iisus si Eminescu CEI mai mari Periculosi ii va indeparta
si mintile noastre, el le va indrepta.
Dar de fapt el in secret,
el se uita la tineret,
si devine un magnet.
Desigur ca daca zice el ceva,
noi tot credem cumva
ca el mereu inova,
si nu ne asiguram
ca ceea ce noi vazuram,
este ceea ce-i corect
si noi sarim direct,
si credem ca el zice ce-i drept.
Desigur ca omu' nu-i prost,
el stie ce face,
ii atrage pe cei prosti.
El vrea sa controleze,
ca un rege flamand dupa putere.
Dar stie ca omu destep e greu de controlat,
asa ca, pentru ceilalti el e ca un imparat.
Si pentru el, din acest motiv
orice om destept e negativ,
Un om periculos,
chiar daca de fapt a fost miraculos.
Nemuritoarea
Floare de Fier,
Ce-i dai din cer?
Floare-de-colț,
Și-n cale-o scoți.
Poartă în piept,
Pulsul incert.
Nu-i trebe’ scut,
Nici jurământ!
Nu se destramă,
Nu îi e teamă!
Nu cere drum,
Arde cu fum!
Cu pielea-n vânt,
Și pasu-i sfânt!
Calcă pe jar,
N-are habar!
Din spini își coase
Zile frumoase!
Nu plânge stele,
Plânge cu jele!
Pe câmp cu dor,
Sub cerul lor,
A scris cu sânge,
Ce inima-nfrânge!
......................................
Și-a luptat, mai ceva ca un bărbat, Ecaterina Teodoroiu, nume nemuritor al poporului român!
Inspirație:
„Floare de Fier" - E-an-na
„Floare de colț" - Ducu Bertzi
Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,
Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,
Pentru hoţi folosesc sula.
Şi îi trag pe toţi în ea,
Ca să simtă sula mea.
Şi îi las să pătimească,
Până mor să chinuiască.
De furat ei să se lase,
De vor de sulă să scape.
Că astfel milă de ei n-am,
Şi îi omor întregul neam.
De cei ce oamenii îi fură,
Pentru ei am scârbă, ură.
Şi am să îi trag pe toţi în ţeapă,
Şi de nimeni nu îmi pasă.
Că am să scap ţara de hoţi,
De trântori şi neghiobi !
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în turcă
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Açık kırmızı şarap iyidir
Açık kırmızı şarap iyidir,
Sonbahar sonlarında hasat edilir,
Daha çok don hakkında, daha çok adam hakkında,
Daha çok içiyorum ve sarhoş olmuyorum.
Bir daha asla içmeyeceğime yemin ettim
Ama kendimi tutamıyorum
İyi şarap, güzel hoşuma gitti
Ona ne yapacaklarını bilmiyorum.
Nadir elma şarabı
Merdiven olmadan kafasına tırmanıyor,
Yeşil bojilerin asması
Adamı görünmez yap.
Şarap güzel ve lezzetli,
Yakışıklı bir adamla içtiğinde.
Ama eğer onu çirkin bir adamla içersen,
Şarap boğazda durur.
Golgota Mărășeștilor
Au luptat vitejește
Românii cu uitătura lungă ,
I-a prins dujmanul într-un clește
De luptă surdă.
De gloanțe ori asfixianți
Cădeau cu miile-ntranșee,
Românii venit-au după frați
Fără libertate să nu steie.
Poporul ăsta urgisit
De rele ursitoare,
Nu fusese încă izbăvit
De cei ce îi doreau o istorică pierzare.
Luptau întâi și -n tâi ,
Să scape de obejdii
Țara lor de căpătâi,
Trecând prin mari prmejdii.
În țara noastră ciopârțită
Veneau dujmanii mulți -sodom
,, România trebui împărțită
Omorand ficare om!"
S-a auzit un strămoșesc demând:
,, Uniți al țării pămînt!" -
În românescul suflet cu răsunet:
,, Ne trebuie, ne trebuie Ardealul, și de-o fi să ne-ngropăm de vii-n pământ!"
Dujmanii, cu tehnici grele,
Aveau curaj numai în fiare:
Avioane, tancuri, milioane de gloanțe, obuziere-
Ținteau români ca să omoare.
Au mers cu fețele neșterse
De lacrimi sfinte, de părinți
Ce le-au spus:,, Țara română vă iubește
Și veți fi puși drept temelia ei, ca niște sfinți!"
I-au crezut românii cu mintea luminată de vechime
În demnitatea de urmași;
Și-n fața morții o mulțime
A făcut spre unire, sau spre moarte, primii pași.
De gloanțe ori bombe,
Tinerii români au fost sfârtecați-
Ridicânduse-n albe trombe
Sufletele luptătorilor, încă tineri, pe Altarul țării lor sacrificați.
În a războiului nemțească " măiestrie ",
Sute de mii de români au murit-
Nu vroiau vecinii dujmani să fie
Pământul dac urmașilor sortit.
A Golgotei Mărășeștilor poveste
Istoria o spune,
Dar la hotar încă mai pândește
Vecinul poftelor nebune!
Preda Marian
Molii
Văzuta-ți, voi țărai , vreodată,
De când în glie'ați tot trudit,
Să facă frunza verde molii
Ce se- nmulțesc necontenit?
Palate- și fac, ca și omida,
Când se anină de-un copac;
Nu mai ajuta nici otrava,
Nicicum nu le mai vii de hac.
Pășind în cerc de vicii negre
Acele molii ce domnesc,
Sug toată seva frunzei care,
Cu lăcomie o stârpesc.
Si nu le pasă că la anul
Ce să mănânce n-or avea;
Vor căuta o altă “țâță”,
Pe alt copac se vor muta.
De unde au venit nămile
Punând istoria pe dos?
Cine le-a-nchis în librarie
Că toate cărțile ne-au ros?
Si nu au frică, nici o grijă,
Distrug ce văd, distrug ce pot,
Pentru că nu mai au simțire,
Au doar instinct - să roadă tot !
Un an, e mult să-i vezi pe frunze,
Un an, e mult să-i vezi crescând.
Un an, e mult să-i lași să steie -
La noi deja, stau ani la rând !
Ieșiți în câmp cei cu dreptate
Si cu iubire pentru țară,
Să puneți punctul peste toate,
Să scoateți moliile' afară !
Calin (nu Mihai Eminescu)
Apa lin curge prin izvoare
si ne ajuta la corecta informare.
Dar noi *prostilor* ne conformam
si lasam paganii peste ale noi hotare.
Dar il vad cum vine din departare,
pe Calin il vad calare,
Pe un cal alb frumos si mare,
Cu planul lui de infrumusetare,
Tara Noastra el o va salva,
stai linistit, nu te ingrijora.
Cu abilitati combinate,
ca el stie si sa inoate,
cu mandrie o sa poarte,
tricolorul pe spinare.
Pe Iisus si Eminescu CEI mai mari Periculosi ii va indeparta
si mintile noastre, el le va indrepta.
Dar de fapt el in secret,
el se uita la tineret,
si devine un magnet.
Desigur ca daca zice el ceva,
noi tot credem cumva
ca el mereu inova,
si nu ne asiguram
ca ceea ce noi vazuram,
este ceea ce-i corect
si noi sarim direct,
si credem ca el zice ce-i drept.
Desigur ca omu' nu-i prost,
el stie ce face,
ii atrage pe cei prosti.
El vrea sa controleze,
ca un rege flamand dupa putere.
Dar stie ca omu destep e greu de controlat,
asa ca, pentru ceilalti el e ca un imparat.
Si pentru el, din acest motiv
orice om destept e negativ,
Un om periculos,
chiar daca de fapt a fost miraculos.
Nemuritoarea
Floare de Fier,
Ce-i dai din cer?
Floare-de-colț,
Și-n cale-o scoți.
Poartă în piept,
Pulsul incert.
Nu-i trebe’ scut,
Nici jurământ!
Nu se destramă,
Nu îi e teamă!
Nu cere drum,
Arde cu fum!
Cu pielea-n vânt,
Și pasu-i sfânt!
Calcă pe jar,
N-are habar!
Din spini își coase
Zile frumoase!
Nu plânge stele,
Plânge cu jele!
Pe câmp cu dor,
Sub cerul lor,
A scris cu sânge,
Ce inima-nfrânge!
......................................
Și-a luptat, mai ceva ca un bărbat, Ecaterina Teodoroiu, nume nemuritor al poporului român!
Inspirație:
„Floare de Fier" - E-an-na
„Floare de colț" - Ducu Bertzi
Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,
Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,
Pentru hoţi folosesc sula.
Şi îi trag pe toţi în ea,
Ca să simtă sula mea.
Şi îi las să pătimească,
Până mor să chinuiască.
De furat ei să se lase,
De vor de sulă să scape.
Că astfel milă de ei n-am,
Şi îi omor întregul neam.
De cei ce oamenii îi fură,
Pentru ei am scârbă, ură.
Şi am să îi trag pe toţi în ţeapă,
Şi de nimeni nu îmi pasă.
Că am să scap ţara de hoţi,
De trântori şi neghiobi !
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în turcă
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Açık kırmızı şarap iyidir
Açık kırmızı şarap iyidir,
Sonbahar sonlarında hasat edilir,
Daha çok don hakkında, daha çok adam hakkında,
Daha çok içiyorum ve sarhoş olmuyorum.
Bir daha asla içmeyeceğime yemin ettim
Ama kendimi tutamıyorum
İyi şarap, güzel hoşuma gitti
Ona ne yapacaklarını bilmiyorum.
Nadir elma şarabı
Merdiven olmadan kafasına tırmanıyor,
Yeşil bojilerin asması
Adamı görünmez yap.
Şarap güzel ve lezzetli,
Yakışıklı bir adamla içtiğinde.
Ama eğer onu çirkin bir adamla içersen,
Şarap boğazda durur.
Alte poezii ale autorului
wildemon
Non-poezie
Emotie, lacrimi, un simt de intelegere iar apoi chin, si-o tresaltare imbucuratoare.
Alternanta, schimb etern resimtit in oase, incapacitate, si iar chin.
Nimic, iar apoi totul.
Oare nimic are sa fie intr-un final?
Pareri de rau...zambete ce mascheaza regrete.
Cinci pàcate
Oamenii, ce inutili cu toții,
Când îi cauți fac pe morții.
Oamenii, ce proști grămadă,
Când să te ajute te îngroapă.
Oamenii, egoiști fără egal
Cu toții te bagă-ntrun calvar.
Oamenii, ipocriți fără de seamăn,
Râd ca ciob de oală spartă.
Oamenii, trădători ca Brutus,
Te dau jos de unde-ai ajuns.
Tata, ce lume...
Tată, ce lume este aceea in care
Sarpele isi otraveste iepurele mort?
Tată, ce lume este aceea in care
O litera schimba cursul prieteniilor?
Tată, ce lume este aceea in care
Prietenii ce "exista" pana la moarte... te duc la moarte
Tată, ce lume este aceea in care
rationalitatea .. este pierduta de instinctualitate..?
-Este o lume a omului
care crede ca este superior animalului
sperand ca se poate opune naturii
iar prin prisma ratiunii
sa schimbe cursul vietii sale
asta crede el
se zbate pentru astfel de drepturi
dar de fapt este un sclav
al propriei minti
spalat in sucul hormonal
inbibat in impulsul neuronal
si incatusat de actul sexual
trezit dimineata de sunetul vietii
ce, prin lipsa de motive, da voce unei treziri
in agonie si sictir
pentru ca este o noua zii,
in care speri si transpiri, zaci si conspiri
incercand sa te opui... impulsului electric
-Dar ce lume minunata
De zei uitata
nespalata si urata
noroc ca putem folosii forta bruta
din ce am inteles e o lume in care
gura imprastie ura
mana tine cutitul
picioarele dau lovitura
iar maimuta se da de a dura
Cale de întoarcere
Deabia aștept să te întorci la mine
Să îmi vezi sufletul
Cum a fost jupuit de ale sale fire
Fire ale existentei mele si ale sentimentului —
Care parcă nu cedează
Nu oprește la trecerea de pietoni
Și numa' ființa-mi degradează
Când cântă unor oameni afoni
Credeam că îi pot învăța
Cum funcționează muzica
De parcă îi poți arata unui orb
Cum te pictez și te absorb
Însă, amarnic m-am înșelat
Când cleiul cu precizie l-am tăiat
În care ți-am sculptat chipul iluminat de soare
Cum totul a fost doar o întâmplare
Deabia aștept să te întorci la mine
Da' parcă nu sună bine
Sună ca un pian dezacordat
Dar tot am tot cedat
Tot ce aveam mai de preț
Sufletul meu pentru părul ăla creț
Vorbele mele, doar un piculeț
Doar ca să admir acel smoculeț
Acel smoc ca și mierea de tei
Apreciind starea artei
Pe care tu o reprezinți
Dar tot reușești să mă scoți din minți
Tot ce am avut s-a petrecut odată
Care e acum destul de îndepărtată
Și parcă tot nu înțeleg
Când, într-adevăr, totul neg
Falsific afirmațiile
Reproșurile și tentațiile
Încerc să ascund și să pitesc
Cum încă, cu silabe dulci, îți vorbesc
Vreau să îți arăt
Cum n-am luat-o de la capăt
Că n-ai auzit vreun țipăt
Că am reușit cumva să scapăt
Din îmbrățișarea amintirilor cu tine
Cum dracu se face că tot nu e ordine?!
Nici nu știu cum să scap de mizeria aia
Amintirea, galeria, călătoria, ploaia
Nici nu știu cum a fost trenul
Din nord-estul țarii catre străinul
Care, defapt, sunt eu
O carte deschisă, nescrisă, chiar un muzeu
Un muzeu de sticlă
În stil de mozaic
Și când îți petreceai o clipă
Când te gândeai și nu ziceai absolut nimic
Încă aștept să te întorci la mine
Ca să aiba și sângele care-mi trece prin vine
O semnificație
Și să nu mă mai uit după tine în aceeași stație.
Am Plecat
Totu-i îi vechi și învechit
Toți în jur au-mbătrânit.
Ce am știut eu nou cândva
S-a pierdut pe undeva.
Si ce vechi cândva a fost
Acum nu-și mai are rost.
Am crescut eu pe aici
Cu prieteni și bunici.
Locul meu s-a ocupat,
Căci demult eu am plecat,
Dar pe voi - nu v-am uitat.
Blânda cea copilărie
Mândră floare de câmpie.
Pe aici ea s-a trecut
Si eu uite, n-am văzut.
Oameni buni ce m-au crescut,
Ce m-au învățat s-ascult,
Mulțumesc, vouă vă spun,
Pentru tot ce știu acum.
Pe alt drum eu am plecat
Si departe v-am lăsat,
Viață nouă am început,
Prieteni noi eu mi-am făcut
Sunt de acolo eu acum,
Nu mă mai întorc din drum.
Cale nouă ca din vis
Ea în larg mi sa deschis.
Fiecare-n drumu lui
Pe cărarea timpului.
Totu-i nou și înnoit
Viață nouă – bun venit!
wildemon
Non-poezie
Emotie, lacrimi, un simt de intelegere iar apoi chin, si-o tresaltare imbucuratoare.
Alternanta, schimb etern resimtit in oase, incapacitate, si iar chin.
Nimic, iar apoi totul.
Oare nimic are sa fie intr-un final?
Pareri de rau...zambete ce mascheaza regrete.
Cinci pàcate
Oamenii, ce inutili cu toții,
Când îi cauți fac pe morții.
Oamenii, ce proști grămadă,
Când să te ajute te îngroapă.
Oamenii, egoiști fără egal
Cu toții te bagă-ntrun calvar.
Oamenii, ipocriți fără de seamăn,
Râd ca ciob de oală spartă.
Oamenii, trădători ca Brutus,
Te dau jos de unde-ai ajuns.
Tata, ce lume...
Tată, ce lume este aceea in care
Sarpele isi otraveste iepurele mort?
Tată, ce lume este aceea in care
O litera schimba cursul prieteniilor?
Tată, ce lume este aceea in care
Prietenii ce "exista" pana la moarte... te duc la moarte
Tată, ce lume este aceea in care
rationalitatea .. este pierduta de instinctualitate..?
-Este o lume a omului
care crede ca este superior animalului
sperand ca se poate opune naturii
iar prin prisma ratiunii
sa schimbe cursul vietii sale
asta crede el
se zbate pentru astfel de drepturi
dar de fapt este un sclav
al propriei minti
spalat in sucul hormonal
inbibat in impulsul neuronal
si incatusat de actul sexual
trezit dimineata de sunetul vietii
ce, prin lipsa de motive, da voce unei treziri
in agonie si sictir
pentru ca este o noua zii,
in care speri si transpiri, zaci si conspiri
incercand sa te opui... impulsului electric
-Dar ce lume minunata
De zei uitata
nespalata si urata
noroc ca putem folosii forta bruta
din ce am inteles e o lume in care
gura imprastie ura
mana tine cutitul
picioarele dau lovitura
iar maimuta se da de a dura
Cale de întoarcere
Deabia aștept să te întorci la mine
Să îmi vezi sufletul
Cum a fost jupuit de ale sale fire
Fire ale existentei mele si ale sentimentului —
Care parcă nu cedează
Nu oprește la trecerea de pietoni
Și numa' ființa-mi degradează
Când cântă unor oameni afoni
Credeam că îi pot învăța
Cum funcționează muzica
De parcă îi poți arata unui orb
Cum te pictez și te absorb
Însă, amarnic m-am înșelat
Când cleiul cu precizie l-am tăiat
În care ți-am sculptat chipul iluminat de soare
Cum totul a fost doar o întâmplare
Deabia aștept să te întorci la mine
Da' parcă nu sună bine
Sună ca un pian dezacordat
Dar tot am tot cedat
Tot ce aveam mai de preț
Sufletul meu pentru părul ăla creț
Vorbele mele, doar un piculeț
Doar ca să admir acel smoculeț
Acel smoc ca și mierea de tei
Apreciind starea artei
Pe care tu o reprezinți
Dar tot reușești să mă scoți din minți
Tot ce am avut s-a petrecut odată
Care e acum destul de îndepărtată
Și parcă tot nu înțeleg
Când, într-adevăr, totul neg
Falsific afirmațiile
Reproșurile și tentațiile
Încerc să ascund și să pitesc
Cum încă, cu silabe dulci, îți vorbesc
Vreau să îți arăt
Cum n-am luat-o de la capăt
Că n-ai auzit vreun țipăt
Că am reușit cumva să scapăt
Din îmbrățișarea amintirilor cu tine
Cum dracu se face că tot nu e ordine?!
Nici nu știu cum să scap de mizeria aia
Amintirea, galeria, călătoria, ploaia
Nici nu știu cum a fost trenul
Din nord-estul țarii catre străinul
Care, defapt, sunt eu
O carte deschisă, nescrisă, chiar un muzeu
Un muzeu de sticlă
În stil de mozaic
Și când îți petreceai o clipă
Când te gândeai și nu ziceai absolut nimic
Încă aștept să te întorci la mine
Ca să aiba și sângele care-mi trece prin vine
O semnificație
Și să nu mă mai uit după tine în aceeași stație.
Am Plecat
Totu-i îi vechi și învechit
Toți în jur au-mbătrânit.
Ce am știut eu nou cândva
S-a pierdut pe undeva.
Si ce vechi cândva a fost
Acum nu-și mai are rost.
Am crescut eu pe aici
Cu prieteni și bunici.
Locul meu s-a ocupat,
Căci demult eu am plecat,
Dar pe voi - nu v-am uitat.
Blânda cea copilărie
Mândră floare de câmpie.
Pe aici ea s-a trecut
Si eu uite, n-am văzut.
Oameni buni ce m-au crescut,
Ce m-au învățat s-ascult,
Mulțumesc, vouă vă spun,
Pentru tot ce știu acum.
Pe alt drum eu am plecat
Si departe v-am lăsat,
Viață nouă am început,
Prieteni noi eu mi-am făcut
Sunt de acolo eu acum,
Nu mă mai întorc din drum.
Cale nouă ca din vis
Ea în larg mi sa deschis.
Fiecare-n drumu lui
Pe cărarea timpului.
Totu-i nou și înnoit
Viață nouă – bun venit!