Libertatea

Se întâmpla de dimineață, eu beam cafeaua la fereastră

Când a sunat telefonul.

Vocea ta îmi părea o soaptă ce mă învăluie și mă tăvălește

Prin undele nevăzute ale imaginației 5G…

Problema era spinoasă, dar  tot insistam, mai alert, mai monoton

când îți păream Superman

când îmi păreai Pamela Anderson.

N-am mai stat la taclale,

mi-am luat halatul  din dotare și am început să scotocesc printre apartamentele din bloc

apartamentul tau rece de tot.

Când mi-ai deschis, erai într-un halat de casă,

erai frumoasă, frumoasă și grasă,

cu părul vâlvoi, cum e dragostea dintre noi

eu eram cu halatul cel bun

voiam să te impresionez…

Mi-ai arătat caloriferul, am scos patentul și cheia franceză

și parcă simțeam cum se declanșează

căldura în casă.

O iubire mecanică, o iubire de gheață era relația noastră.

Ti-ai aprins suav o țigară,

caloriferul șuiera ca la gară

și, rând pe rând, element cu element, am redeschis fluxul de căldură,

iar tot universul meu devenea acum al tău.

Ți-ai lăsat lângă pat halatul, la fel și eu, am lasat și ochelarii

Deja te vedeam mai bine, frumoasă, înaltă,

Precum fecioara, curată.

Mi-ai zis satisfăcută:„ Vai, domnule!”,

ți-am răspuns: „Măi, doamnă!”…

N-a fost nevoie de mai mult, te-ai aplecat să-mi ridici patentul ud

și mi-am amintit de Marcu, amicul meu care e arcaș de fel

și care ți-a strecurat în sân câteva săgețele

cu numele meu scris pe ele,

dar pentru că n-aveai banii la tine, mi-ai zis să mai vin și mâine,

fără să-mi dai vreun indiciu, un număr, un viciu,

măcar o țigară fumată de gura-ți suavă…

De-atunci tot umblu besmetic

prin blocul nostru excentric

să te caut, să te găsesc

așa cum te-am văzut prima dată

înaltă, frumoasă, întoarsă…

iubirea noastra a-nceput

dintr-un foc , mai de demult

si cand ne-am revazut 

pe loc ne-am replacut

nu puteam ca sa te uit

dar chiar as fi vrut

iar atunci cand te-am vazut 

pe loc drept am si cazut 

Îmi iubesc eu limba,

Îmi iubesc poporul,

Îmi iubesc tezaur din greu dobandit!

Îmi iubesc eu ţara,

Îmi iubesc şi neamul 

Îi iubesc pe toţi din toata inima.

Dar oare, eu nu ma vor lăsa....

Ştiu ca gandesc prostii,

Dar daca... 

Ei se vor duce lasându-mă in urma,

Fara regret...

Şi fara emotii?

NU,NU,NU!

Eu îi voi face sa regrete,

Sa se intoarcă, sa ma ia si pe mine cu ei 

În barcă 

Cepoi Viorel

Ești bucățică ruptă

Din Soare , stele și lună

Mai prețioasă ca un diamant

Te am și sunt bogat!

Langa tine totul am

Echilibru, liniste și hram

De sus de la Dumnezeu dat

Te am și sunt bogat!

Cu dragoste și iubire 

Respect , răsfăț și fericire

Imi oferi tot ce am visat

Te am și sunt bogat!

Un trandafir roșu

În mâinile tale
Pe care-aș vrea să le sărut
Simt urmele făcute de petale
De-un trandafir ce tu mi-ai dăruit

Și cine ar putea cuprinde
Al tău veșmânt plin de iubire
Eu aș putea da o-ncercare
Inima mea să o deschid cu-o floare

Cuvinte scrise în culoare
Iubire și pasiune
Rămân pe veci în sufletul nostru
Dăruind un trandafir roșu!

Cristina Vesa

Pe un deal, în depărtare,

In țara aceasta mare ,

Eu încă îmi mai găsesc,

Satul meu copilăresc.

Și în mijloc o ruină,

Parcă ștearsă de rugină,

O căsuță bătrânească,

O căsuță românească!

Și acum mai am în minte ,

Încăperea mea de-odihnă,

Cea căsuță bătrânească unde eu stăteam în tihnă,

Românul bine se simte,

Pe pământul românesc,

România țara -mi dragă:Eu îți spun că : TE IUBESC!

        AUTOR: Rada Maria 6D 

Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.

La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.

La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.

Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.

Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.

Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.

Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”

O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.

Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.

Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !

Floare de Fier,

Ce-i dai din cer?

Floare-de-colț,

Și-n cale-o scoți.

Poartă în piept,

Pulsul incert.

Nu-i trebe’ scut,

Nici jurământ!

Nu se destramă,

Nu îi e teamă!

Nu cere drum,

Arde cu fum!

Cu pielea-n vânt,

Și pasu-i sfânt!

Calcă pe jar,

N-are habar!

Din spini își coase

Zile frumoase!

Nu plânge stele,

Plânge cu jele!

Pe câmp cu dor,

Sub cerul lor,

A scris cu sânge,

Ce inima-nfrânge!

......................................

Și-a luptat, mai ceva ca un bărbat, Ecaterina Teodoroiu, nume nemuritor al poporului român!

Inspirație:

„Floare de Fier" - E-an-na

„Floare de colț" - Ducu Bertzi

Din munți înalți și codri seculari,
Se-nalță glasul dacilor cei tari,
Sub Decebal, un neam curat, străbun,
Ce-a rezistat furtunii de oriunde-ar fi venind.

Traian, cu legiunile-i de fier,
A scris pe stânci, în sânge și mister,
O Romă nouă-n Dunărea cea mare,
Dar sufletul dacic nu s-a dat în floare.

Trecut-au veacuri, valuri peste valuri,
Dar românii rămân străjeri ai țării lor,
Cu voievozi ce-n neguri s-au născut,
Să lupte pentru cerul neabătut.

Mihai Viteazul, stea a Unirii,
Ce-a strâns sub sabie toate româniile,
Și-a scris cu sânge în istorie sfântă,
Că libertatea nu se cumpără pe pământă.

Ștefan cel Mare, veghea Moldovei,
Cu rugăciuni și arme mântuia poporul,
La Putna, pacea-i stă pe lespede,
Dar sabia lui încă-și caută ecoul.

Vlad Țepeș, crunt, drept și de temut,
Cu țepe și cu legi a așezat trecut,
El a făcut din frica altora scut,
Și-a lăsat în cronici un nume absolut.

Crai Mircea, între râuri și Carpați,
Pe turci i-a învățat cum mor românii drepți,
La Rovine, o vale de lacrimi și de foc,
Dar țara-i vie, iar el, nemuritor erou.

Domnitorii toți, cu sfânta lor lucrare,
Au scris prin lupte temelia cea mare,
Dar și cei simpli, oameni de prin sate,
Au dus pe umeri o țară luminată.

Familia Regală, Carol întâi, Maria,
Ne-au dat un chip de națiune mândră,
Unirea Mare, sub Ferdinand cel Drept,
Un neam întreg a fost, în sfârșit, întreg.

Antonescu, un nume greu de dus,
În vremuri crude, războiul ne-a condus,
Iar umbrele istoriei îl judecă mereu,
Dar poporul rămâne cu visul său greu.

Sub Gheorghiu-Dej și Ceaușescu-apoi,
Lanțuri grele s-au pus din nou pe noi,
Dar Decembrie ’89 ne-a scos la lumină,
Cu sânge am spălat a vremii grea rutină.

Azi, România e liberă sub cer,
Dar lupta veche arde-n suflet viu și greu,
Străbunii noștri, eroii, voievozi,
Veghează-n taină din veșnice poduri.

Să nu uitați, români, că istoria ne cheamă,
Că dacii și Mihai, Ștefan, regii și toți cei ce n-au teamă,
Au scris pe pielea vremii numele de neam,
Și e datoria noastră să-l ținem viu, curat și demn.

Sub cerul liber, din Dacia străbună,
Până-n prezent, e-o cale plină de lumină,
Istoria noastră nu-i doar a lor, ci-a ta,
S-o duci mai departe, pentru țara ta.

La mulți ani ,iubită Românie!
Patria mea,prea-mândră glie
Azi te cinstim ,gătiți în ie,
Pe tine,mândră Românie!
Indiferent de locu-n care,
Ne amintim cu drag de tine,
Tot țara noastră ,strămoșească,
Rămâi tu,dulce ,Românie!
Unii din noi,te-am părăsit,
Prea-mândră ești,dar roditoare?
Rodul tău se varsă-n Orient
Sau Occident,p-undeva peste hotare!
Bătrânii noștri încă își țin credința
De a fi veterani ai țării lor
Și cred că peste noi o mai veni dreptatea
Alături de prea buni,copiii lor!
Iubim pământul,tradiția străbună
Dar ne deprimă tristul mod în care ,
Putem doar să visăm la o viața bună
Și că-ntre noi și neamul nostru nu vor mai fi hotare !
Rogu-te mândra noastră țara ,să nu te stingi precum o păpădie ,
Și într-o zi întregul neamu’ tău,
Să te cinstească pe-aceeași câmpie!
Să cânte și cei de departe ,imnul a lui nostru neam,
Și toți să strige într-un glas:”O să mă-ntorc acasă iar…
…o să mă-ntorc și n-oi mai pleca vreodată
Căci am acu’ aici tot ce-i mai bun
Am traiul pierdut ,acela bun,de altă dată
Și-acum sunt cu-adevărat mândru că-s român!”

Depuneți armele vă rog,

Să fie pace peste tot în lume!

Mai bine să purtăm un dialog,

Doar asta să ne zbuciume!

Depuneți armele vă rog,

Vreau să rămânem la prolog

Și chiar de am avea noroi,

Să nu știm de război!

Vreau să avem cerul liniștit,

Doar de porumbei albi iubit,

În cioc cu ramuri de măslin,

Să îți fie frate un străin .

Și de-o să vină numai ploi,

Eu totuși nu mai vreau război!

Că și așa ne războim între noi

Și toate le prefacem în gunoi.

Suntem aproape toți de granițe,

Dați-vă flori sau măcar iconițe,

Acum un gând nu îmi da pace,

Vreau ca nimic să nu ne mai provoace!

Și tot mă rog în monolog,

Depuneți armele va rog!

Când te vei trezi, popor român?

Din somnul morții spre care mergi, 

Când îți vei da seama că ești stăpân?

Dumnezeu aici te-a făcut să trăiești.

Te-a făcut liber în țara aceasta, 

Dar tu singur te-ai lăsat subjugat,

De trădători care voiau doar averea, 

De pământ și popor nu le-a păsat.

Te-au făcut un cerșetor înlănțuit, 

Căci tu ai dormit și nu te-ai împotrivit, 

Când ei îți puneau taxe pe tot ce aveai, 

Tu, în frică, stăteai și doar priveai.

Când îți vei da seama de adevărul ascuns, 

Ochii ți se vor deschide, nu vei mai fi mințit, 

Te vei răscula împotriva celor ce te-au străpuns, 

Și care cu promisiuni false te-au zăpăcit.

Așa că, poporule, nu dormiți! 

Este vremea astăzi să vă treziți, 

Și, cu demnitatea lăsată de la străbuni, 

Să spunem cu mândrie că suntem români.