Poem oximoron pentru ecoul cel mai înalt

Am stat în gerul arzător al celui mai înalt

vârf de munte pentru a înțelege secretele ascunse

în cer și pentru a mă elibera de dureri. Căderea mea

în sus era dată de gravitația Raiului. I~am spus demonului,

 

"Niciodată nu voi dori mai mult de~atât."

Am suspendat cuvântul în acea liniște elocventă.

Am suspendat liniștea în aer. Am găsit propriul sens,

dar și antagonismul lui. Cuvintele, dar și momentele

 

de tăcere erau precum stelele și găurile negre.

În acel pol înghețat care își ardea spiritualitatea ,

am regăsit nopțile albe, care încă mai păstrau intacte

visele destinului meu precum și visele pierdute,

 

care aparțineau schimbării. Ele au devenit sentimente

amorțite într~un proces de reversibilitate. Le~am comparat

cu melodiile care își pierd versurile pentru a deveni

sunete muzicale pentru ca, după aceea, să absoarbă

 

cuvinte ce pot schimba sensul melodiei. În acea realitate

magică, țipătul tăcerii, un țipăt intern și pur spiritual,

a devenit ecoul unei tăceri asurzitoare, pentru totdeauna.

Destul de evident, diavolul, care făcea alpinism de sus în jos

 

urmând sensul lui gravitațional malefic, a strigat :

"Niciodată nu voi dori mai mult de~atât."

 

Poezie publicata, scrisa de Marieta Maglas.


Category: Philosophical poem

All author's poems: Marieta_Maglas poezii.online Poem oximoron pentru ecoul cel mai înalt

Date of posting: 29 сентября

Added in favorites: 1

Views: 132

Log in and comment!

Poems in the same category

Incorect...

Hei omule, ia seama, lumea-i aproape gata
Când va fi pusă-n mâna prostimii judecata.
Când va fi-nțelepciunea trădată pentru bani
Și scânteieri de-o clipă, slăvite de... gâscani.

 

Când vei vedea frumosul, hulit de urâciune
Și va fi-n rang de artă chiar orice spurcăciune
Ce-a fost invidioasă că nu e la-nălțime.
Dar, calea-i mai ușoară și-aleasă de mulțime.

 

Când gâsca proastă cărei, un compliment i-ai da,
Se crede mai frumoasă chiar decât lebăda
Și-n loc să facă pasul, la rangul ei să urce,
Preferă pe aceasta, s-o judece, s-o spurce.

 

Când orbul incapabil să vadă ce-ai în minte,
Dacă-l ascultă lumea, te spurcă din cuvinte.
Se judecă dreptatea spre-a se ierta greșeala,
Minciuna și hoția, să nu-și dea socoteala.

 

Când legi chiar, se fac strâmbe și ia păcatul dreptul,
Că-i mai ușoară calea și, e mai greu respectul.
Când, pentru-a nu-și ascunde, mulți, chipul de rușine,
Se judecă păcatul a fi de fapt... un bine.

 

Când incapacității se dă recunoștință:
- E rău da'... Las' că merge de-i punem o fundiță...
- Cum, suntem proști cu toții și, tu vi sa ne-ndrepti?
Dacă scădem nivelul, suntem cu toți deștepți.

 

- La noi este puterea, chiar de, mai mic ni-i darul,
Tu, ești nebun pesemne, că depășești tiparul.
Prostia și păcatul, la rang înalt s-au pus
Și de noroi îi umplem pe cei ce-au fost mai sus.

............................................................................

 

Hei! Recunoaște-ți vina, vom îndrepta greșeala.
Nu judeca dreptatea că-ți cere socoteala!
Trezește-te, fă pasul, doar pare, nu e greu.
De-ți e prea grea povara, te-ajut cu drag și eu.

 

Hai, dă tribut dreptății, greu pare primul pas,
Dar cei care urmează, îți vin ca într-un dans.
Te plângi, vrei să schimbi lumea și spui că vrei "mai bine"?
Fă primul pas și schimbă, dar, schimbă-te pe tine!

More ...

Oglinda care s-a crăpat!

Caut și răscolesc, 

În fața ta mă dezgolesc. 

Iar tu îmi arăți fiecare defect. 

Ar fi ceva care să fie perfect?

Deodată m-am speriat

Căci oglinda s-a crăpat. 

 

Mizerie peste tot. 

Să adun nu mai pot. 

Mai ușor ar fi cuvintele să le arunc în coș 

Pentru că ciobul taie mai puțin decât al tău reproș. 

Și deși am emancipat

Oglinda tot s-a crăpat. 

 

Nu-ți plăcea imaginea

Și ai vrut să dispară. 

Dar oare dacă ordinea o menținea

Firea ta cea amară

De durere am fi scăpat? 

Dar oglinda s-a crăpat 

 

Acum regreți și îți ceri iertare, 

Te uiți în bucata spartă și ceri îndurare. 

Dar o dată stricată ne-am stricat pe veci... 

Singură m-ai lăsat și acuma pleci! 

Trecutul nostru l-ai îngropat 

După ce oglinda s-a crăpat. 

More ...

Taina lor

,,Rabine!?” ...ma-ntrebat cândva un călător,

Cu îndoială, strecurată prin cuvinte:

,,Ce vă șoptesc, atunci când mor,

Bătrânii voștri să luați aminte?

Căci tulburați, de-atâtea ori,

Privind în gol, ciudați,

Cu ochi sticliți și păr vâlvoi,

Ca de strigoi, Vă ridicați.

Și vorbe fără noimă de rostiți,

Pierduți, îngândurați priviți,

Că-ndată amuțiți.”

Atunci...aș fi putut cumva,

Semeț să râd,

De zeci de ori,

Cum am făcut, ...șiret,

Din Tora recitând absent,

Vreun rând,

Clepsidra s-o răstorn, încet.

Dar i-am simțit cumva,

În glas, durerea,

Atâtor mii de ani, în care-a fost mințit.

Și i-am răspuns, prin timpul care spulbera tăcerea:

,,Ne spun: Mesia a venit!”

More ...

Cum ar fi

Cum ar fi doar să aud

Culorile să le exclud

Pe mine să nu mă știu 

Să văd în față doar pustiu

 

Ziua să îmi fie corul

Noaptea să șoptească dorul

Să nu știu ce simt, ce-aud

Părerile să le includ

 

Să fac totul pipăind

Să mă duc chiar neștiind

Să văd în lume nevăzând

Să merg lumea doar zburând

 

Cum ar fi de aș vedea

Cât privirea-mi cuprindea

Plină de tot însăși viața

Ce-și celebră eleganța

 

Să fiu foarte, foarte sus

Să văd norii în repaus

În vântul foarte puternic

Să dansez cât mai poetic

 

Cum dansez în valuri reci

Unde-s a vântului poteci

Să fiu liberă complet

Să ardă lacrima-n râset

 

Cum ar fi de m-aș trezi

Doar să simt, n-aș auzi

Doar totul ce doare tare

Cum s-aprinde și dispare

 

Să mă simt inexplicabil

Să văd totul impecabil

Ura doar să se topească

Cu greul să se sfârșească

 

Să știu clar ce este viața

Să recunosc existența

Să iubesc ce n-am iubit

Să-nțeleg un diferit

 

Cum ar fi să fiu copilă

Să rămân intangibiă

Când sunt mare să fiu mică

Să nu pot fi pe logică

 

Să nu știu că focul arde

Să nu știu că el aprinde

Să fiu neajutoarată

Și mereu nevindecată

 

Să nu știu nimic nicicând

Să merg spre pericol râzând

Să am o viață luată

Să am o viață mimată

 

Cum ar fi să-mi amintesc

Defapt unde locuiesc

Și că tot ce fac aici

E tot, însă nu ce zici

 

Să-mi știu steaua și lumina

Aici care mi-e sarcina

Familia în galaxie

Astenia din energie

 

Să îmi știu calea și puterea

S-o deslușesc pe ea, gândirea

Să-ntâlnesc sufletu-n față

Să-mi amintesc reala viață

 

Cum ar fi să nu exist

Să fiu cel dintâi artist

Tot ce este să trăiască

Prin mine să se iubească

 

Din nimicu-mi infinit

Să se facă tot gândit

La măreața conștiență

Tot să fie transparență

 

Să exist în fel și chip

Neavând mod și aspect

În tot etern să particip

Să exist și nu perfect

More ...

Oameni

În noaptea rece vrei să mă adormi,

La fel cum doarme luna printre nori.

M-arunci, cobor. Mă trec fiori.

Stropesc, dar ochii mi-s chiori.

 

Ce rol jucăm? Suntem actori.

Tragem de sfori, proprii autori.

Într-un câmp de maci roșii, arzători,

Doi scriitori, dar nu compozitori?

 

Inferiori. Croncănit de ciori,

O simfonie aleasă ce provoacă tumori.

Tot stai și măsori factori sonori, ori...

Om fi negustori înșelători?

Infractori amatori?

Martori judecători?

Guvernatori datori?

Domnitori convingători, cercetători, obseravtori?

 

N-avem valori, uneori culori 

Gandaci dăunători, ne vedem creatori,

Alteori nemuritori iubitori.

Dar tu mă adori și-mi zici:

Zbori, te evapori, și mori.

More ...

Cartea bunelor maniere

Cartea bunelor maniere,

Aș face-o abecedar,

Să se dea înspre studiere,

Omului rudimentar.

 

Bunul simț nu se învață,

Din nimic, ori din neant,

Stă doar atârnat de-o ață,

Al respectului liant.

 

Dacă toți am fi cu stimă,

Și-am avea discernământ,

Lumea n-ar mai fi infimă,

Mintea ar avea cuvânt.

 

Respectul e reciproc,

Se simte și se câștigă,

Și fără de echivoc,

La bun simț el ne instigă.

 

Dar e mai facil să treci,

Indiferent, prin lumea rece,

Gura cu lacăt să fereci,

Căci oricum viața ne trece.

More ...

Other poems by the author

Ochiul

Un ochi cosmic omnipotent

m-a deschis în interior

pentru o logică epistemică. Picăturile

de ploaie se prelingeau pe sticla ovală

a ferestrei; umiditate. Acel ochi

se albăstrea ca și cum

ar fi căpătat nuanța stelelor

care nu se mai pot forma și

încep să se evapore

din miezul lor ; embrioni avortați.

Am tăcut o vreme până când

cuvintele ce exprimă suferința

au reușit să răzbată

supraîncărcarea senzorială

a limbii. Sensul lor

s-a pierdut în melancolia ploii ;

tânguire, jeluire, boceală.

Blues-ul stelelor a fost absorbit

de această tristețe crescândă;

a avea senzația

că ești orb atunci când ,de fapt,

poți vedea;

senzorial, stimuli, perceptiv ;

Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu.

 

Poezie de Marieta Maglas

 

Nota : Stelele portocalii și galbene au de obicei o temperatură medie. Cele mai fierbinți stele sunt albastre și alb-albastru( sursa :articol publicat de Sarah Hoffschwelle).

Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.

More ...

Mistrețul

Și fuge,și fuge de rupe pământul

Mistrețul,mistrețul cu colți ca argintul.

Ce palidă lună, ce lună bizară,

Ce stea care cade și cade să piarâ?

 

Pământul se zbate, pământul mocnește.

Mistrețul aleargă, gonește orbește.

El vrea să se~ascundă,ce seară cumplită!

Pământul se crapă și vrea să~l înghită.

 

Aleargă orbește prin lunci și ponoare.

Ce prinț din Levant vine la vânătoare?

Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?

Ce vuiet s~aude? Aleargă ca vântul.

 

Deodată~l aude cum strigă pe creste.

Lung si lucios e acest zmeu din poveste.

Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,

Ucide, ucide cu o lovitură.

 

Fulgere ai săi ochi,prin ploaie gonește.

Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.

Și urlă, scrâșnește,îl vede cum vine

El vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.

 

Și zmeul s~oprește,gura~i înroșită,

Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!

Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,

Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.

 

Poezie de Marieta Maglas

 

Dedicată poetului Ştefan Augustin Doinaş pentru superba lui poezie 'Mistreţul cu colţi de argint.'

 

Nota : Aseară eram în tren și un biet mistreț a murit sub șine. Trenul plin de sângele mistrețului nu a mai putut continua călătoria. A fost un accident. Am plâns, apoi am compus această poezie. Doamne ajuta!

More ...

Sărutul criptic

„Sinele“ sunt „Eu“;

„noi“ provine din „Sine“.

Nu mă cunosc atât de bine precum

cred eu că mă cunosc,

dar tu ești cel care mă cunoști

cel mai bine dintre toți.

Tot ce știu eu despre mine însămi este că

sunt mai valoroasă decât

această inteligență kinestezică,

care ne învăluie pe amândoi și

aparține acestui lanț imens de

ființe umane formând un colos.

Eu sunt cu mult mai presus decât

această inteligență, doar atunci când

ea se blochează între logică și conștiință.

Această conștiință este, uneori,

atât de limitată încât,

atunci când îi ceri prea multe,

începe să se spargă și să se scurgă.

Spre deosebire de tine,

eu sunt o realistă, pentru că

tu ești încă un adormit în această lume

ce aparține vegherii și realității.

Încă mai simt sărutul tău criptic

ca pe o manifestare metafizică

având scopul de a-ți satisface niște dorințe și

de a-ți împlini dragostea.

Poate că acest sărut înseamnă doar pasiune sau,

pur și simplu, doar magnetism,

sau poate că nu este nimic altceva

decât o alunecare a limbii.

Nu știu, dar știu că, în vise,

tu vii să mă săruți. Apoi, chiar mă săruți.

Simt dorința ta de a fi fericit într-o lume pacifistă.

Emoția asta dă glasului tău un ton feminin.

Tu ești unic în univers.

Unu, uneori, înseamnă întreg;

„sinele“ sunt „eu“;

„noi“ provine din „Sine“.

 

Poezie de Marieta Maglas

Aceasta poezie este publicata in OPA.

More ...

Poem Jintishi pentru Crăciun

Un timp înghețat aduce liniște și zăpadă abundentă ;

a-L prețui pe Dumnezeu atunci când ești înzăpezit.

 

Fulgii de nea cad pe tâmplele brazilor argintii, care sunt tăiați;

tot ce poți face este să că cânți armonios imnuri religioase ~

 

un cer înghețat și lipsit de albinele care zboară în căutarea hranei ;

Plină de cocori, umbra toamnei trecute alunecă în uitare;

 

E ajunul Crăciunului și oamenii așteaptă iertarea, dar

fiecare tufiș alb se transformă într-un diavol de zăpadă;

 

zborurile de păsări , ciripiturile sferice și amintirile liturgice devin

icoane în trunchiurile de copaci~ iubire conștientizată și îngropată;

 

Îngerii de lumină coboară din înaltul cerului, în timp ce pădurea este defrișată.

Lumina stelelor învăluie liniștea noptii intr-o parte a lumii ;suferință și iubire.

 

Acea pădure chiar are nevoie de o nouă primăvară pentru revivifiere;

Imnurile pătrund spațiul cosmic divin; absorbție și dispariție; metamoroză.

 

Poezie de Marieta Maglas

 

Nota: aceasta poezia este publicata.

More ...

Somnul psihedelic

Fețe îmbătrânite de război;

cuvinte tăvălindu-se în ură ;

pe limbi de foc;torturi;

Patul lui Procust pentru un zâmbet perfect;

a zâmbi ; îngerii care cântă;

ploile de iubire care cad din Cer

si atunci cand totul se crapă;

ferestrele, candelabrele,

bibelourile de portelan,

sufletele,speranțele,

visele, fericirea,

ceainicele, orologiile,

continentele, statuile, dinții;

stele din univers.

Cu fețele îmbătrânite,

ei sunt foarte frumoși.

Au un zâmbet perfect.

Sunt câștigători. Râd.

Joacă acest joc al vieții

și al morții până la sfârșit.

More ...

Legenda lui Moș Crăciun

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

 

Moș Crăciun avea un nume banal,

Atunci când trăia ca un simplu om.

Acest Nicolae era real.

Ca un creștin trăia, fiind bonom.

 

Părinții i-au murit când era mic.

Era grec și trăia într-un sătuc.

Precum arca din timpul noetic

Și-a făcut sania, din lemn de nuc.

 

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

 

Sub Dioclețian a devenit

Faimos episcop în misiune.

A fost întemnițat și chinuit,

Dar a rezistat prin rugăciune.

 

Faptele lui Nicolae cel Sfânt,

Au devenit arhicunoscute.

El a lucrat cu-al Domnului cuvânt

Pe cei nevoiași ca să-i ajute.

 

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

 

El a devenit chiar Dutch Sinter Klass~

un nume dat de copii în ajun.

Haina-i bisericească a rămas

Pentru ei costumul lui Moș Crăciun.

 

De-atunci, ei îl așteaptă să vină

Cu sania lui plină de daruri;

Un brad de Crăciun stă în lumină~

Reni ce vin dinspre polare ghețuri.

 

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

 

Pe hornul casei pline de copii,

El se cațără și alunecă

Din sania cu reni, fără aripi ~

Lasă cadoul și apoi pleacă.

 

Din barbă~ praf de stele-n noapte

El gonește și cântă-n Lumină.

Aude-a rugăciunilor șoapte.

Un ultim horn când noaptea se termină.

 

Refren:

Legenda lui Moș Crăciun cel iubit

Și foarte așteptat de nepoței,

Pe acoperișul împodobit,

Începe, în sunet de clopoței.

More ...