Poem oximoron pentru ecoul cel mai înalt
Am stat în gerul arzător al celui mai înalt
vârf de munte pentru a înțelege secretele ascunse
în cer și pentru a mă elibera de dureri. Căderea mea
în sus era dată de gravitația Raiului. I~am spus demonului,
"Niciodată nu voi dori mai mult de~atât."
Am suspendat cuvântul în acea liniște elocventă.
Am suspendat liniștea în aer. Am găsit propriul sens,
dar și antagonismul lui. Cuvintele, dar și momentele
de tăcere erau precum stelele și găurile negre.
În acel pol înghețat care își ardea spiritualitatea ,
am regăsit nopțile albe, care încă mai păstrau intacte
visele destinului meu precum și visele pierdute,
care aparțineau schimbării. Ele au devenit sentimente
amorțite într~un proces de reversibilitate. Le~am comparat
cu melodiile care își pierd versurile pentru a deveni
sunete muzicale pentru ca, după aceea, să absoarbă
cuvinte ce pot schimba sensul melodiei. În acea realitate
magică, țipătul tăcerii, un țipăt intern și pur spiritual,
a devenit ecoul unei tăceri asurzitoare, pentru totdeauna.
Destul de evident, diavolul, care făcea alpinism de sus în jos
urmând sensul lui gravitațional malefic, a strigat :
"Niciodată nu voi dori mai mult de~atât."
Poezie publicata, scrisa de Marieta Maglas.
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Marieta_Maglas
Дата публикации: 29 сентября 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 277
Стихи из этой категории
Odiseea unei gustări
Mă așez în fața oportunității
Si degust puțin curaj.
Îmi pun șervețelul în poală,
Închid ochii.
Mirosul de nou îmi gâdilă nasul...
Nu mă pot abține și gust din cunoaștere,
Are o textură oportunistă.
Mușc din entuziasmul bine gătit,
Îi mestec fiecare clipă
Iar aroma trăirilor se descompune lent ,
În gura mea.
O descopăr până la ultima bucată,
O privesc euforic,
O condimentez cu amintiri
Si savurez fiecare firmitură de bucurie.
Alterabilitați
Păsările triste tot cântă,
În timp ce soarele-mi prezintă
O prezență înmormântată
Într-o transparență înfrântă.
Și-mi luminează colinele des-florite,
Dar după tot, durerea se ascunde.
Răsar speranțele muribunde
Din pământul secat de suferințe.
Da, îl ud eu, cu lacrimile mele,
În timp ce rubiconii stau la pânde,
Căutând să se sature din ele…
Dar cine să-i oprească, jude?
Măsor milimetru cu ecosonde
Să văd adâncimea oceanelor mele,
Dar rămân ca un lude
Înconjurat de acvilide.
Un vis
Suflet drag,
Am sa trimit un vis
Spre inaltul ceresc
Pe aripi line purtat
Peste vazduhuri nesfarsite
Peste mari infinite
O secunda infima o sa dureze
Dar pentru mine o viata de om
O sa o cred ...
Acel vis , acea speranta ...
Rasarit sa mi fie
Puterea cordului sa i dea
Spre a ma purta inca o zi
Mai aproape de al meu ideal
De al meu rost ...
Iar toate acestea... o viata sa dureze
Cand defapt abia am clipit
Abia am trait
Asteptand ceva
Ce demult aveam ...
Norocul, bată-l vina
“Norocul ți-l faci cu a ta mână”
O-nțeleaptă vorbă strămoșească,
Să nu crezi: “Imi ține morală o bâtrană,
Oș lăsa-o eu să vorbească,
În strună să-i cânt,
Și ea după strună să-mi joace,
Și așa s-o ținem până când
M-o lăsa cu povețele ei în pace.”
Destinul ți-e o carte deschisă
Și sufletul ți-e cerneală
C-a ta inimă s-o lași scrisă,
Căci ea ție îți e leală
Și-i dictează cum să scrie
Stiloului cel mort al conștiinței
Despre lunga lui călătorie
În ale veseliei și suferinței.
Coperțile-i sunt colorate
De cei pe care-i porți în inimă,
Care te susțin în tot și-n toate
Și direct pe suflet îți imprimă
Minunate desene, mici scrijelituri,
Dar tot tu ești autorul cel dintâi.
Darul din raniță
Oh suflet drag,
O rază de soare
În dar tu ai primit
Și în raniță ai pitit-o,
Ai ascuns-o,
Sau poate ignorat-o
Poate din frică
Sau din neștiința de a nu o pierde
Ai folosit lumina vieții
Numa când sufletul se îneca
În abisuri întunecate,
Reci și de mult uitate
Pentru a usca sufletul
Abia scăldat în frici.
Pentru a-i da putere și încredere
După care ai ascund prețiosul dar
Înapoi în ranița
La siguranță sub grele ștergare de satin
Pentru a nu se atinge de nimic și nimeni
Până când ai văzut
Că iarăși cazi
Iarăși tremuri în derivă
Îmbătat de un parfum amar
În aceeași mare de haos
Și că singura călăuză în nopate
Rămâne raza de lumină
Acum ținută la vedere
Cu îndemănare și încredere
Dar totuși cu fermitate spre a nu te făli
Ai început viață ...
Ai acceptat viață spre a o trăi
Nu doar a fi un dulce spectator
Care la final părăsește sala indiferent.
Ci spre a-ți vedea visul
Care iți face inima să bata
Și lumina să radieze în toate colturiile ființei
Acum trăiești prezent
În armonie cu tine
Cu ale tale simțuri
Ai început a creea,
A te regăsi în acest univers,
Unde stelele domnesc
În împărăția lunii
Și luceferi blânzi
În brațe te strâng
Timpul în loc împietrind
Deoarece acasă ai ajuns după un drum lung !
Horoscop
Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,
Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,
Când alb omătul iernii natura încunună
Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.
La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,
Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.
Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit
Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.
Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită
Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.
Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,
A simțului responsabilității și a experienței.
Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,
Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte
Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,
Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.
Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,
Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.
Croșetând din fire de aur și argint speranța,
Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.
Odiseea unei gustări
Mă așez în fața oportunității
Si degust puțin curaj.
Îmi pun șervețelul în poală,
Închid ochii.
Mirosul de nou îmi gâdilă nasul...
Nu mă pot abține și gust din cunoaștere,
Are o textură oportunistă.
Mușc din entuziasmul bine gătit,
Îi mestec fiecare clipă
Iar aroma trăirilor se descompune lent ,
În gura mea.
O descopăr până la ultima bucată,
O privesc euforic,
O condimentez cu amintiri
Si savurez fiecare firmitură de bucurie.
Alterabilitați
Păsările triste tot cântă,
În timp ce soarele-mi prezintă
O prezență înmormântată
Într-o transparență înfrântă.
Și-mi luminează colinele des-florite,
Dar după tot, durerea se ascunde.
Răsar speranțele muribunde
Din pământul secat de suferințe.
Da, îl ud eu, cu lacrimile mele,
În timp ce rubiconii stau la pânde,
Căutând să se sature din ele…
Dar cine să-i oprească, jude?
Măsor milimetru cu ecosonde
Să văd adâncimea oceanelor mele,
Dar rămân ca un lude
Înconjurat de acvilide.
Un vis
Suflet drag,
Am sa trimit un vis
Spre inaltul ceresc
Pe aripi line purtat
Peste vazduhuri nesfarsite
Peste mari infinite
O secunda infima o sa dureze
Dar pentru mine o viata de om
O sa o cred ...
Acel vis , acea speranta ...
Rasarit sa mi fie
Puterea cordului sa i dea
Spre a ma purta inca o zi
Mai aproape de al meu ideal
De al meu rost ...
Iar toate acestea... o viata sa dureze
Cand defapt abia am clipit
Abia am trait
Asteptand ceva
Ce demult aveam ...
Norocul, bată-l vina
“Norocul ți-l faci cu a ta mână”
O-nțeleaptă vorbă strămoșească,
Să nu crezi: “Imi ține morală o bâtrană,
Oș lăsa-o eu să vorbească,
În strună să-i cânt,
Și ea după strună să-mi joace,
Și așa s-o ținem până când
M-o lăsa cu povețele ei în pace.”
Destinul ți-e o carte deschisă
Și sufletul ți-e cerneală
C-a ta inimă s-o lași scrisă,
Căci ea ție îți e leală
Și-i dictează cum să scrie
Stiloului cel mort al conștiinței
Despre lunga lui călătorie
În ale veseliei și suferinței.
Coperțile-i sunt colorate
De cei pe care-i porți în inimă,
Care te susțin în tot și-n toate
Și direct pe suflet îți imprimă
Minunate desene, mici scrijelituri,
Dar tot tu ești autorul cel dintâi.
Darul din raniță
Oh suflet drag,
O rază de soare
În dar tu ai primit
Și în raniță ai pitit-o,
Ai ascuns-o,
Sau poate ignorat-o
Poate din frică
Sau din neștiința de a nu o pierde
Ai folosit lumina vieții
Numa când sufletul se îneca
În abisuri întunecate,
Reci și de mult uitate
Pentru a usca sufletul
Abia scăldat în frici.
Pentru a-i da putere și încredere
După care ai ascund prețiosul dar
Înapoi în ranița
La siguranță sub grele ștergare de satin
Pentru a nu se atinge de nimic și nimeni
Până când ai văzut
Că iarăși cazi
Iarăși tremuri în derivă
Îmbătat de un parfum amar
În aceeași mare de haos
Și că singura călăuză în nopate
Rămâne raza de lumină
Acum ținută la vedere
Cu îndemănare și încredere
Dar totuși cu fermitate spre a nu te făli
Ai început viață ...
Ai acceptat viață spre a o trăi
Nu doar a fi un dulce spectator
Care la final părăsește sala indiferent.
Ci spre a-ți vedea visul
Care iți face inima să bata
Și lumina să radieze în toate colturiile ființei
Acum trăiești prezent
În armonie cu tine
Cu ale tale simțuri
Ai început a creea,
A te regăsi în acest univers,
Unde stelele domnesc
În împărăția lunii
Și luceferi blânzi
În brațe te strâng
Timpul în loc împietrind
Deoarece acasă ai ajuns după un drum lung !
Horoscop
Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,
Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,
Când alb omătul iernii natura încunună
Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.
La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,
Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.
Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit
Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.
Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită
Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.
Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,
A simțului responsabilității și a experienței.
Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,
Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte
Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,
Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.
Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,
Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.
Croșetând din fire de aur și argint speranța,
Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.
Другие стихотворения автора
Dansul Senbonzakura din oglindă
Am inchis fereastra plină de crăpături a diminetii.
Prima rafală de vânt adusese sunete de flaut,
de tobe și de paşi efemeri ; de explozii și de
distorsiuni; toate dispăreau încet în melancolia ploii.
Priveam atent un dans lent și, ca de obicei,
sincron cu imaginea mişcărilor din oglindă;
crâmpeie de amintiri invadau spațiul spiritual;
iubirea pe care o simțim atunci când mintea
este golită de emoțiile fierbinți ale verii.
M-am așezat lângă o vecină în vârstă
ce avusese un fiu care a luptat pe frontul din
Asia până când a fost împușcat și despicat
în două. Luptase printre cei mai buni
soldați, toti perfecționisti. Muzica s-a oprit
brusc, dar mișcarile dansatorilor au continuat
în absența notelor, accelerându-se, din când
în când, pentru a crea o anumită tensiune
cu scopul de a evoca stări de euforie precum și
emoții estetice. Acea muzica era veche, tot atat de
veche precum pianul. Ritmul mișcărilor era similar cu
cel dintr-o animație Disney care se derulează lent.
Toți dansatorii purtau eșarfe albe și executau
foarte multe piruete pentru a sugera ideea de
agitație și suspans. Fereastra s-a deschis lăsând să
pătrundă un aer metropolitan, intesat cu zgomote;
un vânt vijelios și rece care începea să aducă
infecții fatale precum sunt cele găsite în ghețarii
ancestrali; pandemii și civilizații dispărute;
o istorie care se repetă ciclic ; un vânt premergător
ploilor abundente de toamnă. Aceste bacterii sunt
reale și pot distruge totul ; un contrast pentru
desenele animate Disney; inocență; culpabilitate.
Viața este concretă în sine. Atunci când viața devine
halucinantă, un pericol ascuns și extrem de destructiv
devine real. Grindina găurea acoperișul tăcerii.
Dansatorii transmiteau semnele lui Dumnezeu prin
intermediul mimicii precum și prin fluturarea brațelor
deasupra capului; semnele semanau cu niste numere.
Numele lui Dumnezeu era preamărit. Ei au început să
se legene si sa cânte cântece religioase despre Iisus.
Dansul nu părea să fie coregrafiat. Ideea de emoție
ancestrală; ideea de a simți și de a resimți; ordine
și dezordine mentală ; emoții care pătrund sufletele
suferinde pentru a dispărea lent și pașnic in linistea noptii.
Poezie de Marieta Maglas
Nota :Această poezie este publicată.
Sărutul criptic
„Sinele“ sunt „Eu“;
„noi“ provine din „Sine“.
Nu mă cunosc atât de bine precum
cred eu că mă cunosc,
dar tu ești cel care mă cunoști
cel mai bine dintre toți.
Tot ce știu eu despre mine însămi este că
sunt mai valoroasă decât
această inteligență kinestezică,
care ne învăluie pe amândoi și
aparține acestui lanț imens de
ființe umane formând un colos.
Eu sunt cu mult mai presus decât
această inteligență, doar atunci când
ea se blochează între logică și conștiință.
Această conștiință este, uneori,
atât de limitată încât,
atunci când îi ceri prea multe,
începe să se spargă și să se scurgă.
Spre deosebire de tine,
eu sunt o realistă, pentru că
tu ești încă un adormit în această lume
ce aparține vegherii și realității.
Încă mai simt sărutul tău criptic
ca pe o manifestare metafizică
având scopul de a-ți satisface niște dorințe și
de a-ți împlini dragostea.
Poate că acest sărut înseamnă doar pasiune sau,
pur și simplu, doar magnetism,
sau poate că nu este nimic altceva
decât o alunecare a limbii.
Nu știu, dar știu că, în vise,
tu vii să mă săruți. Apoi, chiar mă săruți.
Simt dorința ta de a fi fericit într-o lume pacifistă.
Emoția asta dă glasului tău un ton feminin.
Tu ești unic în univers.
Unu, uneori, înseamnă întreg;
„sinele“ sunt „eu“;
„noi“ provine din „Sine“.
Poezie de Marieta Maglas
Aceasta poezie este publicata in OPA.
Poem Jintishi pentru Crăciun
Un timp înghețat aduce liniște și zăpadă abundentă ;
a-L prețui pe Dumnezeu atunci când ești înzăpezit.
Fulgii de nea cad pe tâmplele brazilor argintii, care sunt tăiați;
tot ce poți face este să cânți armonios imnuri religioase ~
un cer înghețat și lipsit de albinele care zboară în căutarea hranei ;
Plină de cocori, umbra toamnei trecute alunecă în uitare;
E ajunul Crăciunului și oamenii așteaptă iertarea, dar
fiecare tufiș alb se transformă într-un diavol de zăpadă;
zborurile de păsări , ciripiturile sferice și amintirile liturgice devin
icoane în trunchiurile de copaci~ iubire conștientizată și îngropată;
Îngerii de lumină coboară din înaltul cerului, în timp ce pădurea este defrișată.
Lumina stelelor învăluie liniștea noptii intr-o parte a lumii ;suferință și iubire.
Acea pădure chiar are nevoie de o nouă primăvară pentru revivifiere;
Imnurile pătrund spațiul cosmic divin; absorbție și dispariție; metamorfoză.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: aceasta poezia este publicata.
Urme de pași
În mod iluzoriu, spațiul se extinde și
timpul se diminuează; viziune întunecată,
dimensiune emoțională. Poate că încă mai
putem simți pulsul cosmic, atunci când viața
ne inversează simțurile ; într-un mod spiralat
și sincron cu mișcarea pământului. Există riscul
de a ne pierde definitiv; a privi o boltă cerească
răsunătoare. Suntem într-o cameră plină de amintiri,
cameră pe care pașii tăi o ocolesc mereu.
Sentimentele noastre de iubire sunt pline până la
refuz de ecourile unor vise de mult uitate, vise
ce aparțin trecutului îndepărtat. Pe retină,
noi orizonturi eratice și eterne emerg din pâcla
unei tangibilități cubice; granule de cuarț cristalizat
în cronometre; ciclice precum notele muzicale sau
precum cifra zero; clepsidre care atârnă pe pereți
și care conțin nisip fierbinte. Un timp sonor în
liniștea înserării; bătrânețe privind în oglindă;
cer convex și cristalin; ca o lentilă. În zilele caniculare,
vederea poate suferi distorsiuni; o fată numită
morgana sau un tărâm al iluziei; substituirea realității ;
existență umană, care provine din praful cosmic;
devenit lut; Dumnezeu, un Sculptor; tu și cu mine,
un singur trup având un ochi unic spiritual; cubic
sau la puterea a treia; privirea care arde totul,
în fiecare zi; Creație; Asemănare. Chiar dacă
sunt mai mult decât tangibile, ideile noastre
sunt concepute pentru a fi, totuși, în sine;
ideea de sine; ideea de lepădare de sine
pentru sfințire. Lumea se schimbă și dispare
odată cu trecerea timpului. Dumnezeu rămâne.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Somnul conștiinței
Fete imbatranite de razboi;
cuvinte tavalindu-se in ura;
pe limbi de foc;torturi;
Patul lui Procust pentru un zambet perfect;
a zambi; ingerii care canta;
ploile de iubire care cad din Cer
si atunci cand totul se crapa;
ferestrele, candelabrele,
bibelourile de portelan,
sufletele, sperantele, visele,
fericirea, orologiile,
continentele, statuile, dintii;
astrele.
Cu fetele imbatranite,
ei sunt foarte frumosi.
Au un zambet perfect.
Sunt castigatori.
Rad si joaca jocul vietii si al mortii
pana la capat.
Ieri am devenit bunică (Villanelle)
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
O lume nouă se deschide-n zori,
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Prin lacrimi și durere, strigăt sfânt,
Lumina vieții vine fără nori,
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ.
Și Dumnezeu coboară prin Cuvânt,
Să-nvețe pe părinții iubitori;
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Bunica scrie pentru el un cânt,
Pictează viața lui cu dulci culori.
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
Dar el aprinde-n noi un nou avânt,
Viață bătrână cu-ale ei rigori.
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Nepotul este- un univers profund,
De noi povești devenim cititori.
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Villanelle de Marieta Maglas
În franceză:
Poésie pour mon petit-fils
Poésie de Marieta Maglas
Nouveau,
Un cri dans l'air,
Vulcans intérieurs,
Chaleur d'une vie, douce,
Éclat.
Larmes d'une mère,
Forte danse de l'âme,
L'enfant éclaire,
Les ombres du passé,
Espoir.
Rires entrelacés,
Un regard pur éveille,
En cette aube tendre,
Mon cœur s'épanouit,
Avenir.
În engleză:
Villanelle for My Grandson
Poem by Marieta Maglas
In pain, a child arrives beneath the storm,
While volcanoes spill their fire on the ground,
A tiny heart, a world where love takes form.
The earth trembles as if it must transform,
And through the clouds, joy's soft whispers abound.
In pain, a child arrives beneath the storm.
A grandmother's role is forever warm,
With arms wide open, ready to astound,
A tiny heart, a world where love takes form.
Little breaths are echoes, tender like a norm,
Eyes full of wonder—his gaze knows no bound.
In pain, a child arrives beneath the storm.
He cries, the sound a gentle, wild alarm,
For in his game, love’s secret truths are found.
A tiny heart, a world where love takes form.
Two grandmothers unite in this love charm
To cradle dreams; their silence is profound.
In pain, a child arrives beneath the storm,
A tiny heart, a world where love takes form.
Dansul Senbonzakura din oglindă
Am inchis fereastra plină de crăpături a diminetii.
Prima rafală de vânt adusese sunete de flaut,
de tobe și de paşi efemeri ; de explozii și de
distorsiuni; toate dispăreau încet în melancolia ploii.
Priveam atent un dans lent și, ca de obicei,
sincron cu imaginea mişcărilor din oglindă;
crâmpeie de amintiri invadau spațiul spiritual;
iubirea pe care o simțim atunci când mintea
este golită de emoțiile fierbinți ale verii.
M-am așezat lângă o vecină în vârstă
ce avusese un fiu care a luptat pe frontul din
Asia până când a fost împușcat și despicat
în două. Luptase printre cei mai buni
soldați, toti perfecționisti. Muzica s-a oprit
brusc, dar mișcarile dansatorilor au continuat
în absența notelor, accelerându-se, din când
în când, pentru a crea o anumită tensiune
cu scopul de a evoca stări de euforie precum și
emoții estetice. Acea muzica era veche, tot atat de
veche precum pianul. Ritmul mișcărilor era similar cu
cel dintr-o animație Disney care se derulează lent.
Toți dansatorii purtau eșarfe albe și executau
foarte multe piruete pentru a sugera ideea de
agitație și suspans. Fereastra s-a deschis lăsând să
pătrundă un aer metropolitan, intesat cu zgomote;
un vânt vijelios și rece care începea să aducă
infecții fatale precum sunt cele găsite în ghețarii
ancestrali; pandemii și civilizații dispărute;
o istorie care se repetă ciclic ; un vânt premergător
ploilor abundente de toamnă. Aceste bacterii sunt
reale și pot distruge totul ; un contrast pentru
desenele animate Disney; inocență; culpabilitate.
Viața este concretă în sine. Atunci când viața devine
halucinantă, un pericol ascuns și extrem de destructiv
devine real. Grindina găurea acoperișul tăcerii.
Dansatorii transmiteau semnele lui Dumnezeu prin
intermediul mimicii precum și prin fluturarea brațelor
deasupra capului; semnele semanau cu niste numere.
Numele lui Dumnezeu era preamărit. Ei au început să
se legene si sa cânte cântece religioase despre Iisus.
Dansul nu părea să fie coregrafiat. Ideea de emoție
ancestrală; ideea de a simți și de a resimți; ordine
și dezordine mentală ; emoții care pătrund sufletele
suferinde pentru a dispărea lent și pașnic in linistea noptii.
Poezie de Marieta Maglas
Nota :Această poezie este publicată.
Sărutul criptic
„Sinele“ sunt „Eu“;
„noi“ provine din „Sine“.
Nu mă cunosc atât de bine precum
cred eu că mă cunosc,
dar tu ești cel care mă cunoști
cel mai bine dintre toți.
Tot ce știu eu despre mine însămi este că
sunt mai valoroasă decât
această inteligență kinestezică,
care ne învăluie pe amândoi și
aparține acestui lanț imens de
ființe umane formând un colos.
Eu sunt cu mult mai presus decât
această inteligență, doar atunci când
ea se blochează între logică și conștiință.
Această conștiință este, uneori,
atât de limitată încât,
atunci când îi ceri prea multe,
începe să se spargă și să se scurgă.
Spre deosebire de tine,
eu sunt o realistă, pentru că
tu ești încă un adormit în această lume
ce aparține vegherii și realității.
Încă mai simt sărutul tău criptic
ca pe o manifestare metafizică
având scopul de a-ți satisface niște dorințe și
de a-ți împlini dragostea.
Poate că acest sărut înseamnă doar pasiune sau,
pur și simplu, doar magnetism,
sau poate că nu este nimic altceva
decât o alunecare a limbii.
Nu știu, dar știu că, în vise,
tu vii să mă săruți. Apoi, chiar mă săruți.
Simt dorința ta de a fi fericit într-o lume pacifistă.
Emoția asta dă glasului tău un ton feminin.
Tu ești unic în univers.
Unu, uneori, înseamnă întreg;
„sinele“ sunt „eu“;
„noi“ provine din „Sine“.
Poezie de Marieta Maglas
Aceasta poezie este publicata in OPA.
Poem Jintishi pentru Crăciun
Un timp înghețat aduce liniște și zăpadă abundentă ;
a-L prețui pe Dumnezeu atunci când ești înzăpezit.
Fulgii de nea cad pe tâmplele brazilor argintii, care sunt tăiați;
tot ce poți face este să cânți armonios imnuri religioase ~
un cer înghețat și lipsit de albinele care zboară în căutarea hranei ;
Plină de cocori, umbra toamnei trecute alunecă în uitare;
E ajunul Crăciunului și oamenii așteaptă iertarea, dar
fiecare tufiș alb se transformă într-un diavol de zăpadă;
zborurile de păsări , ciripiturile sferice și amintirile liturgice devin
icoane în trunchiurile de copaci~ iubire conștientizată și îngropată;
Îngerii de lumină coboară din înaltul cerului, în timp ce pădurea este defrișată.
Lumina stelelor învăluie liniștea noptii intr-o parte a lumii ;suferință și iubire.
Acea pădure chiar are nevoie de o nouă primăvară pentru revivifiere;
Imnurile pătrund spațiul cosmic divin; absorbție și dispariție; metamorfoză.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: aceasta poezia este publicata.
Urme de pași
În mod iluzoriu, spațiul se extinde și
timpul se diminuează; viziune întunecată,
dimensiune emoțională. Poate că încă mai
putem simți pulsul cosmic, atunci când viața
ne inversează simțurile ; într-un mod spiralat
și sincron cu mișcarea pământului. Există riscul
de a ne pierde definitiv; a privi o boltă cerească
răsunătoare. Suntem într-o cameră plină de amintiri,
cameră pe care pașii tăi o ocolesc mereu.
Sentimentele noastre de iubire sunt pline până la
refuz de ecourile unor vise de mult uitate, vise
ce aparțin trecutului îndepărtat. Pe retină,
noi orizonturi eratice și eterne emerg din pâcla
unei tangibilități cubice; granule de cuarț cristalizat
în cronometre; ciclice precum notele muzicale sau
precum cifra zero; clepsidre care atârnă pe pereți
și care conțin nisip fierbinte. Un timp sonor în
liniștea înserării; bătrânețe privind în oglindă;
cer convex și cristalin; ca o lentilă. În zilele caniculare,
vederea poate suferi distorsiuni; o fată numită
morgana sau un tărâm al iluziei; substituirea realității ;
existență umană, care provine din praful cosmic;
devenit lut; Dumnezeu, un Sculptor; tu și cu mine,
un singur trup având un ochi unic spiritual; cubic
sau la puterea a treia; privirea care arde totul,
în fiecare zi; Creație; Asemănare. Chiar dacă
sunt mai mult decât tangibile, ideile noastre
sunt concepute pentru a fi, totuși, în sine;
ideea de sine; ideea de lepădare de sine
pentru sfințire. Lumea se schimbă și dispare
odată cu trecerea timpului. Dumnezeu rămâne.
Poezie de Marieta Maglas
Nota: Aceasta poezie este publicata.
Somnul conștiinței
Fete imbatranite de razboi;
cuvinte tavalindu-se in ura;
pe limbi de foc;torturi;
Patul lui Procust pentru un zambet perfect;
a zambi; ingerii care canta;
ploile de iubire care cad din Cer
si atunci cand totul se crapa;
ferestrele, candelabrele,
bibelourile de portelan,
sufletele, sperantele, visele,
fericirea, orologiile,
continentele, statuile, dintii;
astrele.
Cu fetele imbatranite,
ei sunt foarte frumosi.
Au un zambet perfect.
Sunt castigatori.
Rad si joaca jocul vietii si al mortii
pana la capat.
Ieri am devenit bunică (Villanelle)
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
O lume nouă se deschide-n zori,
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Prin lacrimi și durere, strigăt sfânt,
Lumina vieții vine fără nori,
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ.
Și Dumnezeu coboară prin Cuvânt,
Să-nvețe pe părinții iubitori;
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Bunica scrie pentru el un cânt,
Pictează viața lui cu dulci culori.
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
Dar el aprinde-n noi un nou avânt,
Viață bătrână cu-ale ei rigori.
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Nepotul este- un univers profund,
De noi povești devenim cititori.
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Villanelle de Marieta Maglas
În franceză:
Poésie pour mon petit-fils
Poésie de Marieta Maglas
Nouveau,
Un cri dans l'air,
Vulcans intérieurs,
Chaleur d'une vie, douce,
Éclat.
Larmes d'une mère,
Forte danse de l'âme,
L'enfant éclaire,
Les ombres du passé,
Espoir.
Rires entrelacés,
Un regard pur éveille,
En cette aube tendre,
Mon cœur s'épanouit,
Avenir.
În engleză:
Villanelle for My Grandson
Poem by Marieta Maglas
In pain, a child arrives beneath the storm,
While volcanoes spill their fire on the ground,
A tiny heart, a world where love takes form.
The earth trembles as if it must transform,
And through the clouds, joy's soft whispers abound.
In pain, a child arrives beneath the storm.
A grandmother's role is forever warm,
With arms wide open, ready to astound,
A tiny heart, a world where love takes form.
Little breaths are echoes, tender like a norm,
Eyes full of wonder—his gaze knows no bound.
In pain, a child arrives beneath the storm.
He cries, the sound a gentle, wild alarm,
For in his game, love’s secret truths are found.
A tiny heart, a world where love takes form.
Two grandmothers unite in this love charm
To cradle dreams; their silence is profound.
In pain, a child arrives beneath the storm,
A tiny heart, a world where love takes form.