Alterabilitați
Pasarile triste tot cantă
In timp ce soarele-mi prezintă
O prezentă inmormăntată
Intr-o transparență infrantă
Si-mi lumineaza colinile des-florite
Dar dupa tot durere se-ascunde
Rasar sperantele muribunde
Din pamantul secat de suferinte
Da il ud eu, cu lacrimile mele
In timp ce rubiconzii stau la pande
Cautant sa se sature din ele….
Da cine sa-i opreasca, jude?
Masor milimetru cu ecosonde
Sa vad adancimea oceanelor mele
Da-s ramas ca un lude
Inconjurat de acvilide
Mai adaug addente:
Greselile se iarta
In timp ce pacatele se ranbună,
Nu te lasa pacalit de oreade.
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Florin Dumitriu
Дата публикации: 29 августа 2021
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 1382
Стихи из этой категории
Dreptatea, libertatea, adevărul
N-am căutat vreodată, printre stele viitorul,
Nici în căuşul palmei stângi, să-l desluşesc,
Vreo umbră care să îmi fie ajutorul,
N-am întrebat, să nu mă rătăcesc.
Nimic, din toată tulburarea omenească,
Nu m-a atins vreodată, nici n-am vrut să ştiu,
Păduri întunecate peste mine, am lăsat să crească,
Curgânde râuri spre departe, în pustiu...
Nu am citit în zodii ce va fi sa fie,
Şi nici profeți ieșiți din minți, n-am ascultat,
Același în tristețea fără margini, ori în bucurie,
De am căzut însingurat, m-am ridicat.
Dar am privit mereu atent, adânc în ochii voştri,
V-am ascultat cum povestiți, sau respirați,
Mirosul greu al ghiarelor de monştri,
L-am presimțit, atunci când vă mișcați.
De mii de ori cu lamentări prelungi, absurde,
Cerându-mi timp din viață, m-ați uimit,
Ca ploile din munți, ce vin să ne inunde,
Lovindu-se în stânci de neclintit.
Port chip de om, trăiesc asemeni vouă,
Dar am ales de la-nceput, să nu vă fiu la fel,
Şi tot ce am văzut în voi, am împărțit în două,
Gunoaie multe şi ceva oțel.
Sub cerul fals, înnegurat devreme,
Ascuns în lumea de păianjeni croşetându-şi vălul,
Prin sita ruptă, găurită, rostul meu e-a cerne,
Dreptatea, Libertatea, ...Adevărul.
Presentimentul nebuniei
Întreaga fiinţă mi-e într-o beţie totală,
Resortul intim de real se rupe,
Frânturi de imagini mă spulberă năvală,
Iar neantul încearcă să m-astupe.
Luciditatea nu poate să-mi dureze,
Mai mult decât o sclipire lungă …
Bucăţi din creier încep să-mi vibreze,
Iar ochii din orbite se alungă.
La înălţimi mult prea mari sunt ridicat,
Încep să mă clatin, îmi pierd siguranţa,
Corpul mi-e moale, de un vârtej e purtat,
E redus la iluzii, muşc discordanţa …
Mă izbesc violent de pământ,
În acelaşi timp par să explodez,
Întreaga viaţă trăită e un cuvânt,
Ce nu mai pot să-l memorez.
Gata … sunt înecat de relaxare,
Râd şi plâng totodată,
Sunt bucuros, trist şi cad din picioare,
Îmi simt inima curată.
Nu mai am nici o problemă lumească,
Nu mai sufăr de nici o mizerie,
Nu poate nimic să mă mai oprească,
Nu mai am formă, margini ori materie.
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
Foc viu
Stau cât pot și mă înalț.
Mă-ntind, înfoc și-ncerc să înhaț,
Tot ce prind ca să mă țin,
Să nu mă sting, să nu mă abțin.
Dă-mi ceva să mai ating,
Vreau să mor, dar nu mă sting.
Căci mă-ntind, înfoc și-ncerc sa fac,
Să mă întrec, să mă desfac,
Să trag de timp și să m-aprind,
Să trag de limbi și să pretind,
Că vreau să mor de epuizare,
Că vreau să ajung la nepăsare.
Tot ce vreau e să consum și să mă sting.
Să ajung, să mă împing și să mă aprind.
Trosnăi și mă enervez,
Mă liniștesc mă potolesc.
Toate astea și nu vezi,
Lume crudă, cum privesc.
Cu ochi înflăcărați, sunt pătimaș
Și încep să mă pălesc.
Sunt un foc sinucigaș,
Chinuit de un "trebuie să găsesc".
O linie de smoala
Ce maini frumoase scriu astazi cu pixul
Cu vene calde , armoniose
Pielea cea fina si intinsa se muleaza
Perfect pe unghia de sticla
Doar pixul cel de plastic gol o strica
La atingerea-i brutala
Si de pasta- neagra
Lasa in urma
O linie murdara…
La fel ca viata
In care anii se muleaza perfect pe trup si suflet
La fel cum ochii de cristal se fac ca apa
Cu pleoapele cazute de durere,
Asa si Timpul
Topeste tot in urma
La atungerea- i brutala
Lasand in urma Sa
O linie de smoala.
Pot
Pot sa ating o minunata,feerica stea
Căci gândul meu strălucește aprins precum ea..
Pot sa zbor precum pasarile-naripate
Căci gândul meu atinge înaltul,târziu în noapte..
Pot sa străbat oceanul întins
Căci gândul meu e de necuprins..
Pot sa fiu un înger cu aripi înalte
Căci gândul meu e senin precum un frumos,sublim vis..
Pot sa ajung oricât de departe
Căci gândul meu e atât de viu ca vantul ce cu vuiet bate..
Pot cuprinde întreg Universul,
Căci gândul meu e infinit,
E mai presus decât versul..
Dreptatea, libertatea, adevărul
N-am căutat vreodată, printre stele viitorul,
Nici în căuşul palmei stângi, să-l desluşesc,
Vreo umbră care să îmi fie ajutorul,
N-am întrebat, să nu mă rătăcesc.
Nimic, din toată tulburarea omenească,
Nu m-a atins vreodată, nici n-am vrut să ştiu,
Păduri întunecate peste mine, am lăsat să crească,
Curgânde râuri spre departe, în pustiu...
Nu am citit în zodii ce va fi sa fie,
Şi nici profeți ieșiți din minți, n-am ascultat,
Același în tristețea fără margini, ori în bucurie,
De am căzut însingurat, m-am ridicat.
Dar am privit mereu atent, adânc în ochii voştri,
V-am ascultat cum povestiți, sau respirați,
Mirosul greu al ghiarelor de monştri,
L-am presimțit, atunci când vă mișcați.
De mii de ori cu lamentări prelungi, absurde,
Cerându-mi timp din viață, m-ați uimit,
Ca ploile din munți, ce vin să ne inunde,
Lovindu-se în stânci de neclintit.
Port chip de om, trăiesc asemeni vouă,
Dar am ales de la-nceput, să nu vă fiu la fel,
Şi tot ce am văzut în voi, am împărțit în două,
Gunoaie multe şi ceva oțel.
Sub cerul fals, înnegurat devreme,
Ascuns în lumea de păianjeni croşetându-şi vălul,
Prin sita ruptă, găurită, rostul meu e-a cerne,
Dreptatea, Libertatea, ...Adevărul.
Presentimentul nebuniei
Întreaga fiinţă mi-e într-o beţie totală,
Resortul intim de real se rupe,
Frânturi de imagini mă spulberă năvală,
Iar neantul încearcă să m-astupe.
Luciditatea nu poate să-mi dureze,
Mai mult decât o sclipire lungă …
Bucăţi din creier încep să-mi vibreze,
Iar ochii din orbite se alungă.
La înălţimi mult prea mari sunt ridicat,
Încep să mă clatin, îmi pierd siguranţa,
Corpul mi-e moale, de un vârtej e purtat,
E redus la iluzii, muşc discordanţa …
Mă izbesc violent de pământ,
În acelaşi timp par să explodez,
Întreaga viaţă trăită e un cuvânt,
Ce nu mai pot să-l memorez.
Gata … sunt înecat de relaxare,
Râd şi plâng totodată,
Sunt bucuros, trist şi cad din picioare,
Îmi simt inima curată.
Nu mai am nici o problemă lumească,
Nu mai sufăr de nici o mizerie,
Nu poate nimic să mă mai oprească,
Nu mai am formă, margini ori materie.
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
Foc viu
Stau cât pot și mă înalț.
Mă-ntind, înfoc și-ncerc să înhaț,
Tot ce prind ca să mă țin,
Să nu mă sting, să nu mă abțin.
Dă-mi ceva să mai ating,
Vreau să mor, dar nu mă sting.
Căci mă-ntind, înfoc și-ncerc sa fac,
Să mă întrec, să mă desfac,
Să trag de timp și să m-aprind,
Să trag de limbi și să pretind,
Că vreau să mor de epuizare,
Că vreau să ajung la nepăsare.
Tot ce vreau e să consum și să mă sting.
Să ajung, să mă împing și să mă aprind.
Trosnăi și mă enervez,
Mă liniștesc mă potolesc.
Toate astea și nu vezi,
Lume crudă, cum privesc.
Cu ochi înflăcărați, sunt pătimaș
Și încep să mă pălesc.
Sunt un foc sinucigaș,
Chinuit de un "trebuie să găsesc".
O linie de smoala
Ce maini frumoase scriu astazi cu pixul
Cu vene calde , armoniose
Pielea cea fina si intinsa se muleaza
Perfect pe unghia de sticla
Doar pixul cel de plastic gol o strica
La atingerea-i brutala
Si de pasta- neagra
Lasa in urma
O linie murdara…
La fel ca viata
In care anii se muleaza perfect pe trup si suflet
La fel cum ochii de cristal se fac ca apa
Cu pleoapele cazute de durere,
Asa si Timpul
Topeste tot in urma
La atungerea- i brutala
Lasand in urma Sa
O linie de smoala.
Pot
Pot sa ating o minunata,feerica stea
Căci gândul meu strălucește aprins precum ea..
Pot sa zbor precum pasarile-naripate
Căci gândul meu atinge înaltul,târziu în noapte..
Pot sa străbat oceanul întins
Căci gândul meu e de necuprins..
Pot sa fiu un înger cu aripi înalte
Căci gândul meu e senin precum un frumos,sublim vis..
Pot sa ajung oricât de departe
Căci gândul meu e atât de viu ca vantul ce cu vuiet bate..
Pot cuprinde întreg Universul,
Căci gândul meu e infinit,
E mai presus decât versul..
Другие стихотворения автора
Substanțe interzise
Am consumat substante interzise
Si m-am infructat ca un nebun de ele
Iar acum au devenit viciile mele
Si acuma simt in corpul meu sevraje
Mi-e dor sa mai simt ale iubiri efecte
Acele frumoase sentimente
Cand inima bate,
Injectundu-ti placere in vene
Simp lipsa fericirii in a mea traire
In timp ce imi recaut rostul in lume.
Acuma blestem destine
"Cu ce am gresit sa iti fiu dator tie!?"
Acum privesc in inima mea ca într-o oglinda spartă
Iar fiecare ciob imi arată
Cate-o amintire alaturi de tine, in timp ce imi pierd orice speranță
Si imi zic "Lasă, poate o sa meargă in altă viață"
Speranța, pâinea omului sărac
Printre miile de ganduri
Ma regasesc pierdut
Incerc sa le-așez in randuri
Si- o iau de la inceput:
Sunt prea putine acorduri
Pritre-atatea dezacorduri
Repetitive in tetracorduri
Criptându-ne in recorduri
Sperantele-s putine
Diavolii se-nmultesc in multime
Distrugandu ne gandurile
Dar cine sa ne mai apere?
Cand vezi in jur numai invidie
Complotand numai fratricide
Scuipand numai vorbe acide
Acesti perfizi.... care in jurul lor arde...
Mai am un singur gand...
Unde e minte multă
E și nebunie multă,
In timp ce visele dezvolta
O simtire exulta.
Am şi eu o speranţă:
Speranţa uitării absolute.
Dar aceasta mai e speranţă,
Nu e disperare?
Dorințe
De apusurile aurii ale soarelui
Stelele încep sa ți se închine
Strălucind din ochii demiurgului
În miezul nopților meschine
In adâncul sufletului meu echitabil
Aud in codul morse iubiri limpezi
Mărturisind ca te-aș dori veritabil,
Pentru o vesnicie…si incă o zi.
Tu ești in mintea mea acel “nimic”
Când sunt întrebat la ce ma gândesc,
Cu inima ratacita ce bate ritmic
Pe muzica iubirii când pe tine te zăresc…
Proliferare
Lună plină, suflet gol,
Tu rasari din intuneric
Cu tărie ca am sa mor.
Soarele rasare, garda la sol,
Tu torni venin privind psihastenic,
Cu speranta ca poate mor.
Stelele lumineaza, te stingi usor,
Eu simt gustul de nectar ezoteric
Cu bucuria ca nu mai esti el meu fior.
“Rautatea si veninul tau, sunt nectarul bucuriei mele fiindca m-ai parasit, pentru ca-mi dai doar motive sa nu-mi fie dor de tine”
Un simplu gand
Cand ai
Trebuie sa dai
Pana nu mai ai
Si vei fi scuipat de toti
Dar de unde sa ai
Cand tu n-ai
Daca tot dai
Si vei fi uitat de toti
“Cand rup o bucata din mine, prefer sa o dau unui animal decat unui om, deoarece animalul imi va oferi respect pentru ce i-am oferit, iar omul pentru ca va mai dori.
Epave
Ca intr-un tablou deluzoriu
Pictat de-un nebun cu harapce
Zaresc epave pline de pustiu
Ce exprima dorinte sadornice
Nu zaresc vreun necesar ambulatoriu,
Numai sunete in tonuri diatonice
Ce-mi trezesc un gand de purgatoriu
Ale sunetelor de metal ruginite
Si plutesc in plin delir
In lagul oceanului de necunoscute
Aspirand toti dupa ghelir
Si inchinand genunchi la prefacute
Acum torn sperante din clondir
Sperand la un strop de castitate
Dar voi o luati ca drept clistir
Din speta segmentate clericiste
Substanțe interzise
Am consumat substante interzise
Si m-am infructat ca un nebun de ele
Iar acum au devenit viciile mele
Si acuma simt in corpul meu sevraje
Mi-e dor sa mai simt ale iubiri efecte
Acele frumoase sentimente
Cand inima bate,
Injectundu-ti placere in vene
Simp lipsa fericirii in a mea traire
In timp ce imi recaut rostul in lume.
Acuma blestem destine
"Cu ce am gresit sa iti fiu dator tie!?"
Acum privesc in inima mea ca într-o oglinda spartă
Iar fiecare ciob imi arată
Cate-o amintire alaturi de tine, in timp ce imi pierd orice speranță
Si imi zic "Lasă, poate o sa meargă in altă viață"
Speranța, pâinea omului sărac
Printre miile de ganduri
Ma regasesc pierdut
Incerc sa le-așez in randuri
Si- o iau de la inceput:
Sunt prea putine acorduri
Pritre-atatea dezacorduri
Repetitive in tetracorduri
Criptându-ne in recorduri
Sperantele-s putine
Diavolii se-nmultesc in multime
Distrugandu ne gandurile
Dar cine sa ne mai apere?
Cand vezi in jur numai invidie
Complotand numai fratricide
Scuipand numai vorbe acide
Acesti perfizi.... care in jurul lor arde...
Mai am un singur gand...
Unde e minte multă
E și nebunie multă,
In timp ce visele dezvolta
O simtire exulta.
Am şi eu o speranţă:
Speranţa uitării absolute.
Dar aceasta mai e speranţă,
Nu e disperare?
Dorințe
De apusurile aurii ale soarelui
Stelele încep sa ți se închine
Strălucind din ochii demiurgului
În miezul nopților meschine
In adâncul sufletului meu echitabil
Aud in codul morse iubiri limpezi
Mărturisind ca te-aș dori veritabil,
Pentru o vesnicie…si incă o zi.
Tu ești in mintea mea acel “nimic”
Când sunt întrebat la ce ma gândesc,
Cu inima ratacita ce bate ritmic
Pe muzica iubirii când pe tine te zăresc…
Proliferare
Lună plină, suflet gol,
Tu rasari din intuneric
Cu tărie ca am sa mor.
Soarele rasare, garda la sol,
Tu torni venin privind psihastenic,
Cu speranta ca poate mor.
Stelele lumineaza, te stingi usor,
Eu simt gustul de nectar ezoteric
Cu bucuria ca nu mai esti el meu fior.
“Rautatea si veninul tau, sunt nectarul bucuriei mele fiindca m-ai parasit, pentru ca-mi dai doar motive sa nu-mi fie dor de tine”
Un simplu gand
Cand ai
Trebuie sa dai
Pana nu mai ai
Si vei fi scuipat de toti
Dar de unde sa ai
Cand tu n-ai
Daca tot dai
Si vei fi uitat de toti
“Cand rup o bucata din mine, prefer sa o dau unui animal decat unui om, deoarece animalul imi va oferi respect pentru ce i-am oferit, iar omul pentru ca va mai dori.
Epave
Ca intr-un tablou deluzoriu
Pictat de-un nebun cu harapce
Zaresc epave pline de pustiu
Ce exprima dorinte sadornice
Nu zaresc vreun necesar ambulatoriu,
Numai sunete in tonuri diatonice
Ce-mi trezesc un gand de purgatoriu
Ale sunetelor de metal ruginite
Si plutesc in plin delir
In lagul oceanului de necunoscute
Aspirand toti dupa ghelir
Si inchinand genunchi la prefacute
Acum torn sperante din clondir
Sperand la un strop de castitate
Dar voi o luati ca drept clistir
Din speta segmentate clericiste