O așchie dureroasă

În nopțile de sânziene albe,

Și fâsâiturile,de câini,îngroșate,

Odaia mea,scufundată-n somn,

E zbuciumată de visele îngroșate.

Care sosesc dinspre miazăzi,

De la bunici până aici,

La mine,în odaia luminoasă,

Ajung să mă facă-n sclipici.

Ca să-mi sculpteze amintirile,

Din miere-n scuipat,

Ca huma viselor să se cenzureze,

De o calitate,slabă,desenat.

Ce nu o simți deloc,

Oricât de mult te zbați,

E mută ca un mistreț,

Dar mai dură decât ai săi colți.

Șaisprezece ministere,șaisprezece vampiri

Consumă din leafa poporului,

De la ordinele prim-ministrului 

O aversă mare de nemulțumiri.

El însuși la funcție 

Cu insuficientă atenție 

A sa minte necioplită 

Mai trebuie bine lustruită

Asemenea președinte mucos,

Care amestecă frazele nerespectuos.

În ale sale discursuri

Primește huiduieli cu răspunsuri.

Astfel,în țara readusă-n sărăcie 

Există numai mișelie

Cu hoția,corupția evocate 

Din adâncul istoriei însângerate. 

Cu ocazia falsificatorilor,

Populația scade-n traiul anilor

Până cei din respectivele domenii

Cedeaza cu fior în ghearele neplăcerii. 

Undeva-n spațiul public

La fiecare ceas demonic

Prin preajmă se ivesc oamenii

Așteptând autobuzele-n stații 

Fără nicio activitate
Lipsiți și duși de creativitate
Al lor prieten digital

Îi ajută să iasă din intermediul real 

Pe când sărmana carte 
Uitată și pusă deoparte
De azi nu mai are valoare
Fiindcă nu mai e pasatoare

Astfle mințile umane

Ajungb controlate de telefoane 

Iar eminenta generație 

Va fi curând ștearsă de imaginație 

Zilele trec,timpul zboară

Anii risipiți ca o povară,

Au trecut în degrabă pe lângă mine

Pe vremea când nu eram în sine 

Și acum șed în pustietate 

Cu amintirea din trecută colectivitate.

Mă gândesc la ai mei vechi colegi

Cu care mă încăieram din motive blegi.

Patru ani la rând 

Am fost naiv să-i scot din gând, 

Când profesorii în parte, 

Și-au avut propria dreptate 

Că eu,zbanghiu și neascultător 

Deranjam orele dânșilor 

Căci de carte mă otrăveam 

Când pe dânsa o priveam

Așadar regretul murdar,

Ma afectează din zadar,

Când de zi până noapte

Ajung să sufăr de anxietate.

                          Fericire,mai esti acolo?

                         Ca de mult nu mi-ai raspuns la scrisori,

                         De cand te stiu cum era odata,

                         Frumoasa ca un luceafar de foc,

                         Ce sa faci si tu,maica?

                         Te plimbi pe unde apuci, 

                         Si din suflet mi-ai iesit, 

                        Sa cauti si tu o viata.

                         Dar te socoteam altfel,

                         Buna si distractiva ca un bufon,

                        Dar tu stai in zadar sa pierzi timpul,

                        Ca o vulpe care se clinteste de pe loc.

                        S-acum m-ai lasat singuratic,

                        Fara vreun partener de isprava,

                       Numai cu nadejdea proxima,

                       Care mi-a facut un drum din gropi.

                       Of,of,of fericire,

                       Ce ma fac eu fara tine,

                       Daca nu treci pe acasa,

                       Ma imbolnavesti,cu nadejdea,de greata.

Doamne,ocrotește-o pe pisica mea,

Să nu se ducă de la stăpân și ea

Caci ieri a fost adoptată 

Pentru că într-un colț de vale statu' izolată. 

Și astăzi ea fericită 

Cu chipul tău de felină 

N-ai nevoie de odihnă 

Caci nu ești deloc ostenită ,

Dar la apus de soare 

Ghemotoc roșcat de floare 

Tu deodată ai dispărut 

Prin bezna de nevăzut 

Și necăjit,și frustrat 

Doame,nădejdea mi s-a luat

Când blajinul meu motan ,

S-a dus din nou pe maidan.

Vad morminte somptuoase,

Și morți trebuie sa fim cineva,

Eu vreau doar o cruce de lemn 

Sa mă vegheze noaptea sub o stea..

Am fost precum un gândăcel ce trece

Neobservat,neimportant,banal,

Căci n-avea aripi colorate,

Și nu știa să cânte magistral..

Și nimeni n-a văzut sub pieptu-i negru

Culoarea universului din el,

Simtirile-i din sufletu-i integru,

Și sentimentele-i că un albastru cer..

Ai nimănui
...
Dincolo de tot și toate suntem noi și-a noastre vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea este sub obrocul întunericului greu,
Toate merg înspre pustiul rămas fără Dumnezeu,
Toate sunt o coajă goală învelită în sclipici,
Toți se zbat să pară mari însă parcă-s tot mai mici!
...
Pofta stăpânește totul, rage-n oameni ca un leu
Lanțul poftelor atârnă, peste suflet, tot mai greu,
Viciile sunt la modă, viciu-nseamnă viață bună,
Iar înțelepciunea zace, părăsită, în țărână!
...
Omul bântuie bezmetic, rătăcind drumul și scopul,
Cum era odinioară atunci când l-a lovit potopul,
Poate când a fost creat s-a strecurat o greșeală,
Pentru că n-a ieșit ființă, ci un soi de formă goală!
...
Cândva înțelepții lumii au lăsat cuvinte grele
Pătrunși fiind de adevărul aflat dincolo de stele,
Dar cu timpul omenirea a pierdut vechea lumină,
Ca un copac ce-n furtună este smuls din rădăcină!
...
Dincolo de tot și toate, suntem gânduri, suntem vise,
Care-n lumea tot mai goală ne sunt tot mai interzise,
Toate-s ferecate-n lanțuri, transformate-ntr-un coșmar
Și orice zbatere și luptă se dovedesc a fi-n zadar!
...
Lumea-n care ne-am născut e parcă tot mai departe,
Speranțele ce n-au murit, sunt nădăjduiri deșarte,
Lumea noastră e pe ducă. Ducă-se, de-i voia Lui
Oricum sub cerul tot mai gol am ajuns ai nimănui!

Once you find a doll, a beauty doll, founded on an unstable narrative thread, a narrative thread who is hard to find, the same narrative thread who makes a lot of sundry types of dolls.

Once time staring at that doll, you saw a winking, not your winking, not the doll winking, your chaotic imagination winked at the piece of yarn, that piece of yarn...so tempting to take it in the hand. For the first time you see that missing button on the doll face.

Taking the needle in the hand, you started to search the button, the seconds transformed in moments of endless depression and fear... Unresisting, being unprepared for what's happening, you got up.

Seeing that the button who takes the place of an eye on the face of the doll was in your hand.

Putting the thread in the needle and then in the button you started sewing...

And you are happy once more time

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

Încerc sã vãd, prin ceaţã, tãcuta zi de mâine

- Referitor la care nu pot decât sã sper -

Pe care-o deranjeazã lãtratul unui câine,

Ce-i deranjat, la rându-i, de-un cãlãtor stingher.

Îmi spune orologiul, prelunga sa bãtaie,

Cât e de scurtã viaţa, cât este de târziu...

Scânteie care zboarã, un abur cald, aşa e!

O umbrã trecãtoare: atât e omul viu.

La fiecare dangãt, încerc o tresãrire.

Cât a trecut, se vede; nu ştiu cât a rãmas...

Din lunga-mi letargie, îmi vin deodatã-n fire:

A înghiţit TRECUTUL încã un sfert de ceas!

Doar sufletul se-nalţã spre lumile eterne,

Din neagra miazãnoapte, spre-un tainic rãsãrit;

Scãpat pe totdeauna din recile caverne,

Când va vedea tot cerul ce-am fost, cât am iubit!...

Cristalină raza
Noaptea se arată
Țurțuri de gheață.

Din genuni, prin râuri de tristețe
M-am trezit legat pe viață
Încremenit într-un extaz
De Pământul pieritor
Efemere adunate
Oglindite în prezent.

Libertatea mă înconjoară
Cu umbre adânci a căror spaime
Retrăite-n eter
Sfărâmițează un trup complet
În mii de forme luminoase.
Pretutindeni și nicăieri.

Sunt dovada, sunt și martor
Cum că timpul infinit
S-a sfârșit în prag de iarnă
Căutându-și începutul
Vlăguit de omenirea
Ce o poartă fără rost.


Ce nu este mizerabil
Se transformă deplorabil
Să trăiesc dar parcă nu.

Legat de propria tinerețe
Am fost copil imaginar
Prin timp pierdut, lumina lunii
Sub a soarelui putere
Eu te caut gonind spre tine
Adevărul despre miine
Departe ești, totuși aproape.
La răscrucea dintre timpuri,
Ai găsit o umbră a mea
Înainte de a mă naște,
Să trăiesc, crezând că poate
O altă moarte va veni,
Purtând sicriul pe vecie.

Trăiesc dar nu pot concepe
Abruptul sunet incendiar
Ca o sferă fără formă
Un dreptunghi rectangular
Un pătrat mai circular.

Am găsit printre cutii
Scris pe o foaie efemeră
Aruncată-n focul sorții
Un rând palid și neșters
Săpat în piatră
Săpat în lemn
Murdărit și întinat
Un puroi predestinat.
Sunt tot eu, eternul eu
Singuratic și răsfrânt
Cad în zbor până la cer
Privindu-mi trupul gârbovit
Cum se zbate-n amurgul vieții,
Vinovat, nevinovat,
Să trăiesc fără folos,
Pentru a șterge amintirea
A ce-am fost, ce sunt... voi fi.


Verde de cleștar
Trestia sub vânt își poartă
Semnul său zodiacal.

    Cândva, de mult, sub ochiul clar al lunii, 
    din spuma valurilor albăstrii, 
    s-au înălţat în miez de noapte, 
    coloane albe-n marmură sculptate...
    
    Părea că însuşi Fidias le-a sculptat,
    cuprins de inspiraţie divină,
    cetăţii Troia le-a-nchinat, 
    dar timpul le-a făcut ruină...
    
    Azi, aproape nimeni nu mai ştie, 
    cât de viteaz a fost Ahile, 
    sau de-ndrăzneţul Prometeu, 
    ce a fugit de-Olimp furând pe Zeu !!!
    
    Dar focul lui, lumină n-a adus, 
    aşa cum a sperat să fie, 
    ci doar mai multă ură-n plus...
    Această lume nu-i decât zădărnicie...