Ne-am jucat vesel tot anul întreg

Pereții albaștri  și coridorul lung,

Mă amețesc când îi văd.

Pentru că-mi amintesc ceia ce a fost în trecut,

Cum bunica a vrut să mă ia cu dânsa,

Și lacrima cristalină îmi joacă în ochi,

Când iarăși la acest lucru mă gândesc.

S-a întâmplat asta demult,

Când aveam vreo cinci sau patru anișori,

Eu stăteam în spitalul mamei și copilului,

Și mama lângă mine plângea,

iar eu trist priveam la ea,

Nu înțelegeam ce se petrecea,

M-am făcut galbenă la față, sub ochi eram albastră,

Și atunci eu am întrebat de mămica 

-Mămica,eu am să mor?

Ea mi-a zis cu voce blândă,

-Va fi totul bine,Alina!

Mămica s-a speriat,

La medic m-a dus,

Dar într-o minută,

Mămica speranța a pierdut-o,

- încă puțin și eu, plecam după bunica!

Un cunoscut de-al tatei,

Mi-a adus o iconiță,

mămica mi-a pus-o sub pernă,

Și peste o perioadă ,

am scăpat de pereții spitalului.

Eu casa mea dragă am pășit-o cu drag!! 

Și sunt fericită că vie am rămas,

Le mulțumesc doctorilor și iconiței,

Pentru că m-au salvat,

Să nu fi ele,nu respiram nici azi!

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 25.10.2024

Am pregătit pentru ea, un trandafir, 

Roșu și pufos,cu spini lucioși.

Trandafirul cela îmi părea foarte perfect pentru ea,

Am luat după muncă trandafirul,

Și cu pași repezi 

Am plecat la ea.

Când m-a văzut pe mine,

Ea nu s-a bucurat, 

Eu i-am întins trandafirul,

Ea la luat, și a plecat  cu el în bucătărie,

 A luat un chibrit,

A venit spre mine, 

Și în fața mea a ars trandafirul.

Cu ochii înlăcrimați, am plecat din casa ei.

Și eu tot mă întreb,

Pentru ce a ars ea trandafirul?

Atât de frumos,și parfumat,

Care a fost pentru ea?

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezie compusă pe 18.10.2024

Iubim pe cei ce nu ne iubesc,

Ne întâlnim cu cei pe care-i ocolim,

Ei ne iubesc, dar noi le stricăm vis,

Și inimile lor în tăcere le-nșelăm.

Rămânem singuri, cu dorul în piept,

Suferim mult, în nopți fără sfârșit,

Unii cad pe drumuri ce duc la regret,

Alcoolul umbrește ce era cândva sfânt și iubit.

Speranța dispare, iubirea pare pierdută,

Omul își închide inima, în tăcere mută,

Nu mai lasă pe nimeni să pătrundă-n ea,

Și astfel singurătatea devine a lui stea.

Autoarea Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 03.11.2024

Pe Argeșul de departe s-a desprins un dor ,

Manole a căzut în clipa fără zbor .

Iar unde trupul i-a căzut 

O fântână sărată s-a ivit tăcut. 

Lacrimile sunt grele ,durerile lui s-amare,

Ecoul lui Manole tot sună din îndepărtare. 

Căci Ana tace zidită și nu e un vis ,

Dar în alt univers iarăși s-au regăsit.

Acolo, dincolo de piatră și de moarte,

Se-unesc iar suflete ce-au fost despărțite-n parte,

Iar apa fântânii șoptește mereu

De dragostea lor, de dorul cel greu.

Versuri de plâns curg din inima mea,

Inimi rănite ard ca o stea.

Emoții și doruri s-au aprins ca focul,

Iubirea s-a stins, pierdută în jocul.

O greșeală mică a frânt tot ce-am simțit,

Amorul frumos s-a dus, ne-a părăsit.

Ea-și cere iertare, cade-n genunchi ușor,

Dar el nu aude, îi rănește dorul și zbor.

Sentimentele ei devin doar o jucărie,

În inima lui nu mai există magie.

Dar focul rămâne, chiar dacă arde singuratic,

Iubirea pierdută lasă ecou dramatic..

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 24.08.2024

poate e prea târziu, 

să privesc apusul

poate ??! e prea devreme,

să nu privesc deloc răsăritul.

Poate e timpul să-mi termin gândul,

Și să pun punct la poezie.

Poate?? Mai am ceva de spus,

Și de scris,

Dar nu pot să mai adaug ceva,

Mă oprește punctul pus, 

În poezia mea.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 20.10.2024

Nu meritam să-mi furi atâtea nopti

E atâta dezordine în suflet...

Mi-e dor azi...nu știu ce mâine va fi

Stiu doar că tăcerea ta, imi e urlet.

Imi amintesc cum te-aincomportat oribil, 

Când sufletul imi sclipea doar a tine.

M-a durut să te văd atât de insensibil,

Când doar voiam, o-mbrățisare de final, de la tine.

De-atunci tăcerea mă poartă din stare-n stare

Fiecare zi ce vine îmi e doar o provocare

Și nu-mi mai amintesc cum e să nu doară. 

Am uitat cum e, în suflet să simt primăvară....

Privesc înainte cum totul se destramă 

Privirea ta de ieri, a pus sare pe rană...

Asta e... Ne-a fost dat să avem doar un trecut,

Păcat de-mbrățisarea și vinul, ce-au lipsit la sfârșit.

Lacrimi dau să curgă, nimic nu mai e clar

Tot ce simt azi, e doar un dor tăcut... în zadar

Mi-au rămas îmbrățișarea, vinul, sărutul...

Amintiri ce-ncearcă în locul tău, să-ndulcească sfârșitul...

Frig afara, frig in suflet îmi era.

nu a fost prea greu sa ma îndrăgostesc de ale tale buze, de al tau zâmbet, ai fost ca o binecuvântare după atâta suferința

Mi-ai fost acasa,ochii tai care străluceau atat de frumos când ma priveau ma făceau sa cred ca lumea toată e a mea, am spus ca meriți toate lacrimile mele,pana când liniștea de ieri s-a transformat in haosul de azi.

Dar nu erai decât un trecător in viața mea, ciudat pentru ca  eu credeam ca ești totul in a mea viața, iar acum te scriu pentru ca nu mai ești in ea, ar trebui sa accept ca tu acum săruți alte buze, spui “ Te iubesc “ alteia,  ar trebui sa te uit, sa nu mai răscolesc inima cu alte tale amintiri, însă tu ai fost arta in viața mea.

Și te as fi vrut o viața întreaga nu doar un an, as fi vrut sa am ale tale brate mereu in preajma mea, as fi vrut sa fi mers, și sa nu îmi fi vândut inima in zadar.

Inima îmi seacă

Și cad ușor în grpoapa durerii.

Nu mai știu cum e sa te simți alt fel

Decât mort pe jumătate.

Am fost cândva

Și eu copil

Cu vise, emoții și destin menit,

Acum sunt un adolescent pierdut, într-o lume rea.

Vreau să evadez

Căci nu știu ce e iubirea,

Vreau să mă desprind de lume

Și de mine să știe doar natura.

Vreau să devin neștiută,

O ființă uitată.

Poate nu îmi va face bine

Dar nici lumea nu mă ajută.

O să rămân în umbră,

Chiar și atunci când soarele apare

Voi fi în urma ta să te pot veghea

O viață și o eternitate.

Mă uit în oglindă – dar ea nu mă știe.

Ce văd e o mască, o simplă hârtie,

O umbră ce-și poartă conturul străin,

Un trup desenat fără vreun destin.

Orice-aș purta, orice formă-aș sculpta,

Frumusețea rămâne un vis ce nu sta.

O iluzie prinsă în ochi de străini,

Dar în mine? Doar cioburi, doar spini.

Mă îmbrac cu zâmbete – armură ușoară,

Dar pe dinăuntru tot cresc o povară.

Frumusețea-i un cântec pe care-l aud,

Dar vocea-i mă taie, căci nu-mi aparțin nicicând.

Am sădit flori în părul meu,

Am pus soarele drept colier, mereu,

Dar nici lumina, nici floarea de gheață

Nu-mi pot face sufletul să se simtă în viață.

Sunt doar o schiță în mâna tăcerii,

Un portret șters pe coala durerii.

Mă pictez iar și iar, dar tot ce-mi rămâne

E-un chip ce nu știe să-nvețe-a se spune.

Spune-mi, oglindă, ce vezi în mine?

Un haos ascuns sub linii prea fine?

Sau poate un chip ce-i prea greu de văzut,

Frumos într-un mod ce nu s-a născut?

Dar poate frumusețea nu e de găsit,

Poate-i o fantomă ce-și râde grăbit.

Sau poate, chiar eu, ascunsă în piele,

Sunt doar umbra ce vrea să fie stele.

Iubirea doare tare și eu simt că nu mai pot 

Iubirea doare tare de asta am ales să-i pun stop 

Tot ce-am îndurat am îndurat degeaba, sa dovedit că n-avea rost 

Ce sens are să tragi tare dacă tragi fără ca măcar să ai un scop

Nu poți să iubești pe deplin dacă ai sufletul pe jumătate mort 

Fără ea te simți al nimănui, singur și incomplet 

Așa te-ai simțit mereu, în viața ta n-a fost nimic perfect 

Ți-ai pus speranța în ea pentru că o vedeai fără nici un defect 

N-aveai de unde să ști că asta îți va aduce cel mai mare regret 

N-aveai cum să ști c-ai s-ajungi să plângi seară de seară 

Nu credeai că iubirea asta blestemată te va lăsa cu inima goală 

Nu credeai că sentimentele tale față de ea pot să fie o greșeală 

Nu știai că vorbele dulci pot să-ți facă viața amară

Nu stiu de ce te scoate-n cale viața 

Eu pentru tine oricum nu mai exist!

De ce tot vrea să-noade ața 

Dacă povestea noastră s-a sfârșit!?

Nu vreau să te mai văd... 

Eu tot încerc să uit!

M-am săturat să am prăpăd 

În suflet și în gând!

De ce te scoate-n cale viața asta

Dacă n-a mai rămas nici de un zâmbet?

Dacă nu-ntorci privirea, să umpli paharul

Ce l-ai lăsat gol... fără regret!?

Nu vreau să te mai văd... 

Dorul destul mă doare!

Mă obișnuisem cu tine,

Să-mi fii, doar în poezioare...

Nu știe viața asta, de mi te scoate-n cale

Că-mi ești om drag pe-acest pământ?

Nu știe cât de mult mă doare

Că ne-am pierdut... atât de crunt!?

Nu vreau să te mai văd...

Privirea ta de azi... e rană

Nimic n-a mai rămas de fel

Doar o durere... colosală!

Viața asta... nu stiu de ce te scoate-n cale

Când între noi nu mai e loc de împăcare! 

Poate că... ambii i-am rămas datori

Cu un final,un vin, o-mbrățisare...cu noi...