Ființă uitată

I fell a hole in my life

And I want to tell you

But you're not here

And you won't ever be.

You're dead in the cold earth

And its so hard to know that.

I'm still in shock

And I wanna se you for the last time alive.

I can't see you stand dead in the cold coffin.

I can't see you with your hands on your chest

And with your eyes closed.

I feel like a part of me is dead

And it hurts more then I can ever explain.

I can't...

I can't take it anymore.

Starts to hurt too hard

That I wanna stop it right now.

This isn't fair

I wanted to die

But you wanted to live.

I can't see you dead

Where are so many peoploe alive

And they need you.

I need you to be here with me.

You didn't know what was in my soul or in my heart

But you always where here

Even when you didn't know what was in my head.

I can't see you dead

And everyone crying at your head sayng"goodbye".

I try to keep you warm

But you're too cold righ now.

I want to see your spark from your eyes,

I want to see your smile,

I want to hear your voice again,

I want to hear you pronounce my name,

I want to hug you so bad righ now.

All of them just for one last time.

I want to see you stand on your feet

And walk away from that stupid coffin.

I always was my dad's princess,

My dad's girl,

But now something is diffrent

And we always fight.

I used to be my dad's girl,

A model in every photo,

A perfect princess from every movie i was watching,

And a singer every time i hearded a song.

I was always my dad's princess,

Everyone said out loud

And i laughted in his arms

Until now, we always fight.

I always was my dad's princess,

Like a queen who waits the crown,

But in my path its a hole

and I'm still falling down.

I always was my dad's princess,

He always used to read me stories

About castells, kings and princess,

But in one day, he randomly stopped.

I always was my dad's princess,

But now, the person i know is gone 

And I'm fighting with a stranger

Who still thinks he is my dad.

Durerea simt cum imi cuprinde inima

Si ma inec in alcolul durerii,

Sufletul nu mai poate respira

De cenusa care a ramas in urma sa.

Toate lucrurile frumoase cu el le-a luat

Iar din inima mea nimic nu a mai ramas,

A fost chinuita la fel si sufletul

Fara pic de mila, le-a zdrobit

Prefacandu-le in ruine

Care au nevoie de cineva,

Cineva care sa le poata face sa arate 

Din nou ca doua capodopere de arta.

Am asteptat pentru acel cineva insa...

Insa nici macar inspiratia nu a sosit

Si din ruine parca..nu mai ramane nimic.

Incet timpul tot trece

Dar parca mereu uita ceva

De mine, de tine, de noi

De speranta care exista candva.

Noaptea iar a venit si gandurile din nou m-apasa
O mie si una de intrebari crunte

Despre tine si relatia ta cu ea

Iar lacrimile fierbinti imi curg pe fata rece,

Fata pe care obisnuiai s-o incalzesti 

S-o ti in brate, s-o saruti

Cu buzele tale moi si dulci otravitoare.

O sarutai  de mii de ori

Sa ii arati cat de mult o poti "iubi".

Acum este cel mai mare cosmar al tau

Caci n-ai stiut s-o pretuiesti

Ai dat-o la o parte fara sa te gandesti,

Acum, nu stiu daca o mai iubesti,

Dar crede-ma ca ea inca o face.

E plina de sperante

Dar in acelasi timp e goala.

Tot ce n-are legatura cu tine

Pe ea nu o mai intereseaza

Caci nu mai poate simti nimic

Cand nelinistea mereu o apasa

Simte doar cum nu mai are nimic

Din tot ce avea o data mai de pret.

Tot corpul e zgariat si taiat pe dinauntru

De la noptile grele si amare

Si momente fara tine,fara de pacat

Dar care se transforma

In momente de chin, de ceva cumplit,de un inexplicabil dor

Despre care doar sufletul ei stie.

Inima ei nu mai simte nici o bataie

De spui ca e moarta, dar cand e in preajma lui

Inima-i atat de plina de viata, mai ca ii sare din piept.

Zilele trec, caci ele sunt trecatoare

Dar nu si sentimentele

De care imi doresc sa scap deja de un an si ceva.

Ele insemnau totusi ceva...candva

Mult prea mult pentru a fi

Pur si simplu date uitarii

Dar prea putin pentru a fi exprimate.

Prapastia o tot ajungea din urma

Si a cazut intr-un final insangerat.

Se adancea din ce in ce mai mult

In chinurile durerii, in somnul de veci.

"Sunt o pacatoasa, trebuia sa recunosc!!"

Striga ea si continua:

"Sufletul l-am facut sa nu mai simta

Iar inima nu mai are rost

Asa ca asta e finalul meu...

Un om cu trup, dar fara suflet

Mai de graba un suflet de pacatos.

Un om cu o inima ce nu mai bate

O inima de nefolos!"

ideile se diminueaza

cand seara iar se lasa,

norii negrii tot coboara

in lumea cea pacatoasa.

unde oare fuge vremea

timpul, ora si secunda 

inainte stateai aici

dar acum esti departe iar.

exact ca la inceput

cand te-am vazut prima oara

erai distant si rece

dar m am lasat pacalita de razele ce te-ncalzeau.

puteam sta sa ma holbez

ore-n sir, ani si poate chiar mileni

 caci fata ta e cel mai frumos peisaj

iar eu ador pictura.

este anotimpul in crare 

copacii raman fara frunze

iar eu raman fara tine 

cu durerea asta grea.

sufletul ma doare

iar absenta ta-i un chin

ce ma doare atat de tare

de ma aduce la disperare.

Nu-mi spune să zâmbesc

Când nici nu știu dacă vreau să mai fiu.

Am strigat în gând atâtea nopți,

Dar nimeni n-a răspuns

Azi nu ies din mine,

Azi doar stau și tremur.

Dacă mă asculți

N-o spune la nimeni

Doar stai.

Dacă mă vezi, nu spune nimic

Doar stai cu mine până trece.

Nu-mi cere zâmbete mari și false

Căci nu le mai pot oferi.

Dacă mă asculți

Fă-o încet.

Nu vreau sfaturi, vreau tăcere.

Să-mi ți durerea-n palma ta

Fără să-mi ceri putere.

Ochii mei ascund multă durere.

Am vrut să spun "mă doare".

Dar m-am lovit de ziduri goale

Și fiecare pas l-am făcut cu teamă.

Dacă taci în miez de noapte

Atunci înseamnă că mă cunoști

Și poate atunci, chiar și puțin

Nu voi mai fi atât de gri.

Mi s-a prăbușit lumea când am auzit

Mi s-au înmuiat picioarele

Și am simtit un gol amar

Un gol infinit

Iar tu..nu mai erai printre noi.

Aș vrea acum să-ți fi spus mai multe

Să-ți fi spus măcar că te iubesc

Și că țin la tine.

Însă acum e prea târziucăci..

Nu mă mai poți auzi.

ERam pe strada goală

Cu 2-3 oameni pe ea

Când am auzit vestea că 

Tu nu mai erai deja.

Nu m-am așteptat

Și chiar a fost greu

Să primesc vestea grea

Precum un cer

CAre-mi atacă inima și din ușoară

Tot mai grea o făcea.

Mergeam tot mai departe

Cu telefonul la ureche

Crezand ca e un vis

Sau un coșmar fara pereche.

Îmi venea să mă las jos

Să țip atat de tare

Din cauza durerii care zăcea înauntru

Și încerca să mă omoare

Să mă distrugă, să mă aducă la disperare.

Mă tot gândeam atunci 

La ce mi-ai zis ultima oarăî

Însa nu mai îmi aduceam aminte,

Dar acum știu 

Și m-ai întrebat dacă o să te plâng.

Uită-te acum la mine 

Și șterge-mi lacrimile

Care-mi curg pe obraji

Implorând să te trezești.

Dorul mă tot mă apasă 

Și tot nu îmi vine a crede

Această oribilă întâmplare.

Nu mai am cui să-i spun bunic sau tataie

Căci v-ați dus amandoi

Și m-ați lăsat

Dar sper din tot sufletul

Că într-o zi ne vom revedea

În lumea fără de sfarșit și grea.

Plâng, chiar plâng acum,

Mă agățăm de vers ca de viață,

Credeam în puterea versului meu, 

Pana-n această dimineață...

Decât un epigon

Mai bine nepoet,

Cat îl iubeam, cat îl iubeam,

Trăiam cu el și-asa adânc muream...

Renunț acum la vers, la ultima reduta

In fata crudului anonimat,

Tu, suflete,mă iartă că-ți scriu ție,

Mă voi topi-n trecutul minunat

Când te simțeam prin penita ta cea vie,

Azi ai plecat și tu,

Sunt doar un trubadur fara o cale,

De vrei, mai scrie-mi tu o poezie de bun rămas,

Sau poate nu,

Sa fie tăcerea dintre noi o îmbrățișare,

Cea de pe urma, 

Voi rataci prin ploi

S-ascund a mele lacrimi,

O,suflete, rămâi acum cu bine,

Tu ești o stea,eu, fulgul din noroi...

O lacrimă curge

Pe obrazul meu,

Sper ca curând 

Să te scot din sufletul meu.

Ai stat prea mult

Și m -ai rănit mereu,

Nu vreau să te mai am

Asupra sufletului meu.

Pleacă și nu te întoarce

Și ia amarul meu,

Ca să-ți aduci aminte 

Cum am suferit și eu.

Cu ochii grei de dor, în tăcerea nopții,

Privesc în cerul plin de stele moarte,

Mă simt ca o frunză ce se scutură-n vânt,

Ca un dor ce se risipește în păduri uitate.

Iubirea mea nu e nici un cântec dulce,

Ci doar o tăcere-n care mă pierd,

Un dor ce se naște în miezul negrului,

Și se frânge în tăcerea ce mă apasă, mă măcină.

O, dacă-ai ști ce-i inima mea,

Cum bate fără de-nceput și fără sfârșit,

Cum scriu pe hârtie doruri nespuse,

Căci tu mă privești doar cu ochii tăi de piatră.

Ce înseamnă iubirea când nu te simt al meu?

Când tu îți urmezi pașii în lumina altora,

Iar eu rămân în umbra mea, o fărâmă de speranță,

Un vis ce se frânge într-o noapte fără lună.

Am scris în poezii, am scris cu sângele meu,

Cu fiecare vers, o speranță pierdută,

Dar tu nu mă vezi, nici măcar nu simți

Că inima mea se stinge, ca o floare uscată.

Aș vrea să fiu în fața ta, cu glasul cald și lin,

Să-ți cânt în ureche versuri de iubire,

Dar tu nu mă auzi, nu mă simți,

Și mă pierd în cuvinte ce nu te ating, nu te rănesc.

O, de ce nu mă vezi, tu care mă ții în umbra ta,

De ce nu îmi răspunzi când îți strig numele?

Și eu, rătăcind prin doruri, voi rămâne singur,

O umbră ce se stinge în nopțile fără stele.

În zadar voi scrie, în zadar mă voi frânge,

Căci tu mă vei uita, așa cum uiți tot ce-i fragil,

Și inima mea va rămâne o poveste nerostită,

Un cântec ce nu va ajunge niciodată să fie auzit.

Visul - Curaj(impacarea cu sine)

Am alunecat spre mare
Si ma las dus de mister
Stiu ca doar acolo voi gasi
Linistea - sa pot muri..

Pe nisispul cald si moale
Pasii mei vorbesc timid..
Era singura ocazie sa mai fiu candva lucid

O durere apasatoare
M-a adus la orizont

Dar aici eu m-am trezit..
Totul parea diferit

Acea liniste macabra
M-a facut sa fiu invins
Un curaj in antiteza
Care s-a impregnat in vis

Te-am vazut in departare
Cum sclipeai..m-ai observat
Iti cerusem ajutorul
Dar tu nu, nu mi l-ai dat

Visul meu intunecat
Ce m-a dus spre alta "lume"
M-a facut sa tac..doar urme

E o poezie pe care am scris-o azi: tema(acceptarea)

Când simți că dai mai mult decât se cere

Și-i pusă afecțiunea ta intr-un buzunar,

Când simți că pleoapele ți-s grele

Incearca să-i scrii, omului, mai rar.

Când vezi că buzunarele îi sunt rupte

Şi spală fără milă cu afecțiunea ta pe jos,

Să-l lași cu ele descusute

Chiar de-l iubești până la os.

Când vezi că nu-ți deschide, omul,

Nici ușa, geamuri sau perdele,

Nu-i mai călca forțat covorul,

Zi-i, omului, la revedere.

Și de te cheamă peste ani la un vin fiert

Zi-i că-i târziu, fă un sfârșit dintr-acela BRIO

      -  Păi, la mine-i 12 și un sfert...

      - La mine-i 12 și-un ADIO!

În sufletul meu e direct furtună, nu pot s-o numesc ploaie de vară 

Nu-i numic frumos de când amintirile au început să-mi dispară 

În vânt și ploaie rece mă chinui de trei ore să-mi aprind o țigară

După nori nu mai vine soare dacă a apucat să se facă seară 

Plouă cu regrete iar sufletul îmi este complet inundat 

Iubirea este o binecuvântare însă eu sunt blestemat 

Mă gândesc doar la ea și încep să uit cine sunt cu adevărat

Mă doare din ce în ce mai tare și nu știu ce trebuie să fac  

Nu găsesc nici o rezolvare prin care inimi să pot să-i fac pe plac 

Nu știu cât timp o să mai treacă până când am să reușesc sa mă adun

Am început să vorbesc doar nu mine, nu vreau să cred că-s nebun