Ființă uitată

Vreau să dau timpul înapoi

Înapoi atunci cand mai exista o șansa,

O speranta ca se mai poate întampla ceva.

Vreau să dau timpul înapoi

Atunci cand bătăile inimi mele

Pulsau sângele plin de speranță

Prin venele sănătoase și pure.

Vreau să dau timpul înapoi

Atunci când trupul era sănătos

Fără nici o zgârietură.

Vreau să dau timpul înapoi atunci cand

Sufletul era curat și nu știa

Ce înseamna dorul sau durerea provocata de el.

Să dau timpul înapoi atunci când

Nu știam ce-i suferința,

Nu știam ce-i durerea,

Când totul era o joacă

Și neliniștea nu exista.

Înapoi atunci când nu știam

Ce înseamnă să iubești pe cineva,

Când nu știam cum se simte 

când ai inima însângerată

Peste tot rănită de cuțite, lame, drame

Și iubire falsă, doar pe interes.

Aș fi vrut să dau timpul înapoi

Și să petrec timp din nou cu tine

Deși ce imi doresc de fapt

Este liniștea dinaintea ta

Și înainte a orice are legarură cu tine.

Cum pot să trăiesc fără tine?

Cum poți tu dormi noaptea

Cu gândul că nu vom mai vorbi

Când eu stau zi și noapte 

Și te caut în venin?

iubirea mea poate a fost prea mult 

La fel precum încrederea pe care ți-am dăruit-o.

"Your fault!" Asta ai spus

Când eu plângeam dorindu-mi o îmbrățișare la apus...

Înainte eram totul,

În prezent suntem nimic

Decât un zâmbet pe ascuns 

Și un "bună" nespus.

Always a devil, never a God.

Always helps, never the helped.

Always the hurt, never the fixed

Always the poet, never the art.

Always listen, never the sound.

Always too much, never enought.

Always a friend, never the best.

Always a choice, never the first

Always the wrong, never the one.

Always a star, never the moon.

Always trying, never the changed.

Always wear makeup, never fine.

Always the writer, never the book.

Trying to love, but never the loved.

Always watching, never the watched.

Always trying

But they're still not proud.

Always a ghost, never alive.

Always tired, never happy.

Doing your best 

When you fall apart,

But they are they

And they're never proud.

Always good

When they fall apart

And always a demon

When they are fine.

Always hunted, never at pace.

Always the bad, never the good.

Always hoping when they are lost,

Lost in silence and falling apart. 

Saying you're fine

When they ask. 

Always bleeding, never the seen.

Always a chapter, never the book.

Always the loving, never the loved.

Always the hated, never the understood.

And this is my story

When theirs begin.

Am căzut adând

În curenții durerii

Care mă poartă prin fundul oceanului

Întunecat și rece.

Sângele mi se răcește în vene

Eu mă scufund tot mai adânc

În apa înghețată și

Plină de necunoscut.

Hainele și corpul îmi sunt ude,

Apa unindu-le ușor,

Șoptindu-mi ușor un dulce adevăr

Chiar și atunci când mor...

Nu mai pot ieși la suprafață

Chiar daca sunt aproape.

Nu mai am voința de a mă ridica

Iar corpul tot mai în jos se scufundă.

Nu mai rezist

Așa că întind mâna 

sperând că mă va prinde cineva

Dprindu-mi ca tu sa fii acela.

Vreau să te aud spinând

"Prinde-mă și nu-mi da drumul

Ține-mă strâns și cât mai aproape

Sau dă-mi drumul pentru o eternitate".

Mi s-a prăbușit lumea când am auzit

Mi s-au înmuiat picioarele

Și am simtit un gol amar

Un gol infinit

Iar tu..nu mai erai printre noi.

Aș vrea acum să-ți fi spus mai multe

Să-ți fi spus măcar că te iubesc

Și că țin la tine.

Însă acum e prea târziucăci..

Nu mă mai poți auzi.

ERam pe strada goală

Cu 2-3 oameni pe ea

Când am auzit vestea că 

Tu nu mai erai deja.

Nu m-am așteptat

Și chiar a fost greu

Să primesc vestea grea

Precum un cer

CAre-mi atacă inima și din ușoară

Tot mai grea o făcea.

Mergeam tot mai departe

Cu telefonul la ureche

Crezand ca e un vis

Sau un coșmar fara pereche.

Îmi venea să mă las jos

Să țip atat de tare

Din cauza durerii care zăcea înauntru

Și încerca să mă omoare

Să mă distrugă, să mă aducă la disperare.

Mă tot gândeam atunci 

La ce mi-ai zis ultima oarăî

Însa nu mai îmi aduceam aminte,

Dar acum știu 

Și m-ai întrebat dacă o să te plâng.

Uită-te acum la mine 

Și șterge-mi lacrimile

Care-mi curg pe obraji

Implorând să te trezești.

Dorul mă tot mă apasă 

Și tot nu îmi vine a crede

Această oribilă întâmplare.

Nu mai am cui să-i spun bunic sau tataie

Căci v-ați dus amandoi

Și m-ați lăsat

Dar sper din tot sufletul

Că într-o zi ne vom revedea

În lumea fără de sfarșit și grea.

M-a durut.

M-a durut atât de tare

încât nimeni nu mă mai recunoaște,

Nici la înfățișare, 

Nici la mentalitate.

M-a durut atât de tare,

Încât acum nu mai simt nimic.

Nici emoție,

Nici vise,

Nici trăiri fără sfârșit.

Ne-am întâlnit

Ne-am conectat,

Cu iubirea-n suflet am rămas.

Te-am căutat, căci te-am pierdut

Într-o seară la apus.

M-a durut 

Și n-am să uit.

Cu tine-n sânge, fiecare clipă tăcută

Se face strigăt în gând

Fără ecou, fără ieșire, doar un strigăt blând...

Cu tine-n sânge dorm puțin,

Trăiesc pe jumătate și totuși,

În fiecare vis te mai aleg încă o dată,

Sfârșind singură, în povestea noastră întunecată.

In the middle of the night,
in the centre of my heart
is you and only you,
you leave, your gone,
it's an empty space and an empty
heart, a broken place, a dead soul and nevera good bye

Tu, cel ce mi-ai stârnit iubirea-n piept,

Ce-ai ars ca un foc ce părea înțelept,

Mi-ai promis cerul, stelele, raiul divin,

Dar tot ce-ai dorit a fost trupul străin.

M-ai făcut să cred în povești nemuritoare,

Că noi suntem altfel, că dragostea doare,

Dar nu-i așa, nu dragostea rănește,

Ci omul ce minte, ce doar te folosește.

Cuvintele tale erau mângâieri,

Dar mâinile tale căutau doar plăceri.

Privirea-ți părea adâncă, curată,

Dar ochii tăi mă priveau ca pe-o pradă furată.

Eu te iubeam, cu tot ce eram,

Și-n brațele tale credeam că rămân.

Dar tu ai plecat, cu inima mea zdrobită,

Lăsând în urma ta o iubire rănită.

Acum mă întreb, ce-ai simțit, de fapt?

A fost ceva real, sau doar un păcat?

Eu ți-am dat suflet, tu mi-ai luat doar trup,

Și-ai plecat râzând, lăsându-mă sub lup.

Dar știi ce? Nu-ți voi mai plânge trădarea,

Voi lăsa timpul să-mi vindece zarea,

Căci dragostea mea a fost adevărată,

Iar tu doar un actor, cu o mască stricată.

Azi nu te mai vreau, nici nu te mai chem,

Mi-ai arătat ce-nseamnă un suflet de lemn.

Și poate cândva, vei înțelege târziu,

Că ai pierdut o iubire ce n-ai să mai știi.

Dacă ai ști cât doare dorul ....

Daca ai ști cât dorul doare...

Ca pasarea ce nu-si ea zborul 

Ca un cer ce n-are soare...

Daca ai ști cum noatea cum suna

Dacă ai ști cum e în bezna 

Cand durerea-n piept răsună 

Te prefaci actor în scenă...

.....

Dacă ai ști....

Aut. A.Turcanu 

@reper

The leaking mind of a lover, an ambitious perpetrator, a strategic confectioner...
Tell me sweet little lies,
Fulfill my heart with deceitfulness,
Make me wish for an abstract portrait of emotions.
Take my heart as evidence,
Of the things I'm doing and I'll do,
A stolen dance of nothing to write about,
The surge of a caring person.
And you, my dearest,
A mushroom left in the dark to grow,
But as a surveyor of the black shroud, I observe...
The night lights are low, and you my dear, you cannot grow.

"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""

În sufletul meu, port veșminte de neliniște și amărăciune, zdrențuite și murdare de gânduri întunecate, ca o haină grea ce îmi apasă fiecare pas

Și încerc sa dezertez de tot ce înseamnă noi, de tot ce ne definește, o iubire neîmplinită a căruia poartă o ființă nepăsătoare și una răscolit de dezordinea sentimentală lăsată în urma lui, iar încercarea ei e în zadar, rămânând doar o călătorie nesfârșită încercând să evadeze din amintirea brațelor lui

Tot în jurul meu s-a zdruncinat, dar nu că ți-ar păsa ție, căci nu degeaba m-ai învăluit la infinitul abisului într-un veșmânt plin de patimi, un veșmânt murdar care îmi sfâșie inima în bucăți rând pe rând

Iar aroma lui îmi sparge ecoul lacrimilor ce le simt adânci în piept, precum miresmele vântului zbuciumate ce stau să zărească cu mare dispreț o mare de furtuni învolburată de un val de neputințe

Eu mă simt... nu că ți-ar păsa ție,dar îmi înec întreaga fiintă în veșmantul acesta , al slăbiciunii, încât mi-aș fi dorit din întregul meu suflet să nu te fi cunoscut în aceea zi 

Însă e prea târziu de vreme ceasul pentru regrete ce ne prăbușesc într-o mare de întuneric, pe mine acompaniindu-mă desăvârșit cu suspine, iar pe tine doar cu voie bună și un viciu de a păcătui patându-ți sufletul pentru o aventură

Căci dintotdeauna ție ți-a plăcut viața, să iubești, să se îndure doar soarta de ce suflete lași-n să se prăbușească la podea

Și ce ai mai iubit să-ți culci capul pe pernă uitând totul ca și cum nu ar fi fost, ca și cum eu nu existam... 

Iubirea mea ce ți-o purtam era pentru tine inexistentă, tu îmi voiai chiar și ultima respirație, voiai să mă deți, când în ochii tăi eu mă reflectam ca și când nici nu aș fi fost...iar eu aș fi însemnat pentru tine doar un obiect nevaloros

cu chip static, străveziu

schițezi ce simți, privind spre mine

mă tem de a nu fi prea târziu

să clădești turn din ruine

ce din roz-cuarț negru devine

și ale harpei unduioase corzi

defel nu te mai captivează

eliberându-te de gărzi

acum voia te ghidează

și uitarea-i ce urmează

cuprinde-mi mâna doar o dată

în acest loc necultivat

ca drept neajutorată fată

recurg perpetuu la al tău sfat

să nu-mi mai port capul plecat

razele tale mult prea aprige

se-ndreaptă cu mișcări agile

de ce-i “clasic” se pot distinge

și străpung a mea privire

ideea de “farmec” să-mi inspire