Dormim ca să nu murim

Mă uit în oglindă – dar ea nu mă știe.

Ce văd e o mască, o simplă hârtie,

O umbră ce-și poartă conturul străin,

Un trup desenat fără vreun destin.

Orice-aș purta, orice formă-aș sculpta,

Frumusețea rămâne un vis ce nu sta.

O iluzie prinsă în ochi de străini,

Dar în mine? Doar cioburi, doar spini.

Mă îmbrac cu zâmbete – armură ușoară,

Dar pe dinăuntru tot cresc o povară.

Frumusețea-i un cântec pe care-l aud,

Dar vocea-i mă taie, căci nu-mi aparțin nicicând.

Am sădit flori în părul meu,

Am pus soarele drept colier, mereu,

Dar nici lumina, nici floarea de gheață

Nu-mi pot face sufletul să se simtă în viață.

Sunt doar o schiță în mâna tăcerii,

Un portret șters pe coala durerii.

Mă pictez iar și iar, dar tot ce-mi rămâne

E-un chip ce nu știe să-nvețe-a se spune.

Spune-mi, oglindă, ce vezi în mine?

Un haos ascuns sub linii prea fine?

Sau poate un chip ce-i prea greu de văzut,

Frumos într-un mod ce nu s-a născut?

Dar poate frumusețea nu e de găsit,

Poate-i o fantomă ce-și râde grăbit.

Sau poate, chiar eu, ascunsă în piele,

Sunt doar umbra ce vrea să fie stele.

Dacă aș putea iubi cu creierul,

Aș desena iubirea ca pe o hartă precisă:

Fără curbe abrupte, fără drumuri închise,

Doar linii drepte spre un final previzibil,

Un loc unde nimeni nu rănește,

Unde totul e logic, curat, intact.

Dar inima mea e o fiară oarbă,

Aleargă spre colți și gheare,

Se îndrăgostește de durere, ca și cum

Doar suferința ar fi dovada vieții.

De ce aleg cei care mă sfâșie?

Ce ecou din mine îi cheamă?

Poate e un labirint ancestral,

O capcană scrisă în sânge,

Să caut focuri care mă ard,

Să mă apropii de prăpastii,

Să simt că trăiesc doar atunci

Când mă frâng.

Rațiunea ar spune: „Nu mai alerga.

Alege liniștea, alege siguranța.”

Dar inima râde – o râs amar,

Și șoptește: „Ce e iubirea fără risc?

Ce e viața fără durere?”

Mă doare că iubesc fără control,

Că inima nu-mi ascultă mintea,

Dar poate că tocmai asta mă face om –

Această sete de a mă pierde,

De a mă rupe în bucăți

Pentru cineva care nu le va strânge.

Dacă aș putea iubi cu creierul,

Poate aș fi întreagă acum,

Dar aș fi și goală,

Un mecanism perfect, dar fără cântec.

Și atunci mă întreb:

Poate că inima știe ceva ce eu nu înțeleg.

Dacă nu era ea, pierdută-ntr-un abis,

Nici eu n-aș fi știut că-n mine stă un vis.

Tristețea pentru ea, ca un foc ascuns,

A pus pe hârtie un dor neajuns.

Ea, muza care n-a știut vreodată

Că-i port în suflet o flacără curată,

Mi-a arătat, fără să vrea, o cale,

Un drum pe care cuvintele sunt tale.

Nu era chipul, nici glasul, nici fapta,

Ci tăcerea ei ce-n mine aștepta

Să fie rostită, să fie cântată,

Durerea ei mi-a fost însemnată.

Din umbra ei s-a născut o lumină,

Cuvinte ce curg dintr-o rană divină.

Fără să știe, ea m-a aprins,

Pasiunea mea din lacrimi s-a întins.

O fi fost reală, un vis sau un fum?

O iluzie pierdută-n al vieții drum?

Nici nu contează, căci eu am simțit,

Și-n scrisul meu, ea n-a murit.

Muza mea tăcută, stinsă sau pierdută,

O parte din tine în mine e cusută.

Tu m-ai făcut să scriu, fără să știi,

O viață-n cuvinte, o lume-n poezii.

Taina sufletului meu e întruchipată în agonie, în decepție și amărăciune

Iar abisul trecutelor mele amintiri mi-a secat toată strălucirea lăsându-ma să pier 

Acum privesc cerul doar cu nostalgie, amintindu-mi cum în ultima noapte ochii tăi plini de stele mi-au cântat-n suflet alinarea, o ultimă simfonie

De unde va știi conștiința vreodată gândul si realitatea acestei iubirii raționale, când respiram și suntem părtași iluziei acestei lumii?

Mai exista măcar o iubire 

autenica pe acest pământ cu oameni slabi, ce doresc sa-și satisfacă decât nevoile trupești? 

Există, dar doar în omul ce îți va fi trimis de la Dumnezeu.

Iar dacă ai trecut prin dezamăgirii și dureri, prin despărțirii și divorțuri crunte, acesta este răspunsul. 

Căci timpul petrecut cu Dumenzeu vindeca orice rană deoarece atunci vom realiza, ca nu avem nevoie de absolut nimeni ca să ne definească,iar atunci când nu vom mai cerși iubire și o vom dărui, vom fi răsplătiți de cer.

Dorința de avea un suflet cald care sa îți fie alături este firească, dar cu toți suntem deja compleți caci suntem oameni ce oferă viața, construiesc palate și viitoruri la care cerul visează. Suntem puternici și singuri. 

Avem nevoie doar de Dumnezeu să putem trai cu adevărat o iubire autentica caci el ne învață că-n viață mai întâi trebuie să te iubești pe tine, ca să poți iubi pe altcineva, în tocmai de asta nu trebuie să râvnim și să bocim, când domnul ne-a luat un lucru drag, un partener.

El știe mai bine sensul binecuvântărilor lui, el știe tot ce-i de făcut să ne coloreze viața pustie si sufletul pierdut. 

Nu-mi pune etichete, căci nu-s doar un nume,

Nu-s o culoare, un loc sau un fum.

Eu sunt cântecul ce sparge tăcerea,

Sunt tușul ce-n umbră transformă durerea.

Cu mâini ce desenează lumile mele,

Cu vorbe ce ard și înalță altare,

Cu inima-n versuri, în sunet, în stele,

Eu sunt mai mult decât vezi la hotare.

Din altă rădăcină mi-e țesut destinul,

Nu sunt româncă, dar port același dor,

Și-n inima mea nu stă doar străinul,

Ci-o lume întreagă de vis și fior.

Nu-mi frânge aripile cu prejudecăți,

Căci în mine e foc, e putere de-a crea,

Sunt o poveste, un vis, un altar de speranțe,

O voce ce strigă: „Nu mă judeca!”

Sunt talentul ce cere doar să fie văzut,

Sunt ființa ce vrea să dăruiască lumii glas,

Nu mă opri, nu-mi întoarce privirea tăcut,

Căci sunt mai mult decât un vechi impas.

De ce să-mi iei dreptul de-a mă defini?

De ce să-mi pui un zid între mine și lume?

Vreau să fiu eu – să creez, să iubesc, să trăiesc,

Să fiu liberă, vie, mai mult decât un nume.

Sa simți durerea neputinței mele
Și lacrimile mele sângerânde...
Când m am făcut doar colb în stele
Și m am împrăștiat în caste strâmbe…

Sa simți puterea neputinței mele
Și sufletu mi rătăcitor...
Când am zburat cât un cocor,
Peste un munte de inele…

De ce promitem și mințim?
De ce ascundem ce simțim?
De ce fugim și ne ferim?
Când avem să oferim

Cât e real și cât e vis?
Cât trăiești într-un abis?
Cât ai ucis și ai omis?
Pe toate astea le-am prezis

Dacă mâine nu mai vine?
Dacă vina e la mine?
Dacă totu-i înspre bine?
Tu ai vrut să se termine

Mai e ceva de regretat?
Mai e ceva de reparat?
Mai e ceva de reproșat?
Noi oricum n-am existat

cum pot afla dacă ți-e bine

te înstrăinezi pe zi ce trece

și nu mai apelezi la mine

când doru-ncepe să te apese

mi te imaginez cu mine

suntem la capăt de drum

doar fantezia-mi aparține

și e gresit ce simt acum

și pe hârtie te-aștern

cu tot ce-am memorat cu tine

în dreapta mea, meleag etern

dar nu mult îmi aduc aminte

cu mustrare și părere de rău

sub clar de lună, lampă a nopții

să resimt toba pe pieptul tău

și pentru noi să trag cu dinții

egocentriști parcă am fi

zăbovind oareșicând

în osteneala de a ne înlocui

și am secat tot încercând

Trec greu peste toate astea 

Peste amintiri, peste promisiuni

Pentru ca mereu ,am știut doar să-mi doresc

Ce nu e adevărat...

Trec peste, nu sunt un el sau o ea

Este doar sufletul meu ce sta pe gânduri 

De ce mai lasat asa sec? De ce mai lasat asa să trăiesc?

De parca esti nevinovat...

Asa si scriu cu 3 puncte 

Unul esti tu,altul sunt eu ,iar celălalt,

E acel viitor ce mi l-ai promis si se ascunde

Ca mi l-ai promis si ai fugit,nici in spate nu te-ai uitat.

Deja am trecut peste tn

Am pe altcineva 

Nu aceiasi iubire,dar mai seaca

Dar stii ce e bn?

Ca numai sufar dupa tn.

De ce amintirile te dor?

Si de ce dorul tot doare?

Oare ai iubit cu adevarat,

Iar acum te simti singura sub ploaie?

De ce cand oferi iubire,

Tot sufletul tau e cel ranit?

Si de ce ai un gol atat de mare

Cand corpul tau e atat de mic?

Oare de ce nu iti vinzi durerea

Sa nu fie in zadar?

De ce te chinui si tot ierti

Greseala celui care nu te pretuieste?

Desi e greu,trebuie sa pari puternica

In fata celui ce nu te mai iubeste.

Trec anotimpuri

Dar durerea tot nu trece,

Îmbibat cu ale iubiri reziduri

Sufletul e precum iarna de rece,

A înghețat iubirea,

O conservă-n timp,

Și-a înghețat privirea,

În al său ultim anotimp

Și-a înghețat sufletul,

Așteaptă ca tu să-l dezgheți,

Îți va căuta zâmbetul,

Și-n următoarele vieți.......