Unde ești, copilărie!

Demult, tare demult am fost copil

Născut într-un sătuc sub deal,

Întins pe lunca râului, numit Siret

Cu oameni gospodari, făr 'de egal. 

 

De mic copil mama m-a învățat

Să port respect celor din jurul meu,

Cartea să-mi placă, să merg la școli

Și zilnic rugă să înalț, spre Dumnezeu. 

 

Cât de frumoasă mi-ai fost copilărie

Și cât de multe amintiri tu îmi aduci,

De tot ce-au fost,,năzbâtii " și greșeli

Și ,,partizani "jucând, fugind pe lunci. 

 

Eram trei buni prieteni, ca niște frați

Ce strașnici ,,ghidușii " zilnic făceam,

Pe care mama le afla de la vecini

Și pentru care ,,urecheli" primeam. 

 

Acum, nu pot să zic tot ce-am greșit

Că am o vârstă și parcă îmi e rușine,

Totusi, mărturisesc că-s mulțumit

Cu ce-am trăit, cândva și azi mi-e bine. 

............................................

Mereu mă-ntreb unde te-ai dus copilărie

Și mai tot timpul, de timp, eu sunt certat,

Ce-mi zice..ai suflet de copil,..copilărește

Și nu uita..talantul..ce Domnul ți l-a dat!

 


Category: Diverse poems

All author's poems: Zugun poezii.online Unde ești, copilărie!

Date of posting: 30 мая 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 565

Log in and comment!

Other poems by the author

Muncă și...speranță!

Ieri la cozonaci și pască

Și la umbră sub un pom,

Astăzi s-a întors norocul

Și sunt primul agronom. 

 

Cleștele l-am pus pe vie

Și-am tăiat si-apoi legat,

Struguri să adun la toamnă

Când pământul...e brumat. 

 

Dar cum vinul nu prea merge

Fără-o fleică lâng-o garnitură,

M-am gândit că-s buni cartofii

Ce i-am pus adânc...în arătură. 

 

Singur, n-aveam niciun spor

Așa c-am tocmit echipă bună,

Cu nepoata, mama și cumnata

Până soarele-'ncepea...s-apună.

 

Când cu munca-m isprăvit

M-am retras lângă un nuc,

Iar drept scaun mi-am făcut

Un mic tron...dintr-un butuc. 

 

Seara toți ne-am pus la masă

Obosiți, dar...plini de speranță,

Că la iarnă vom servi cartoful..pai

Și-apoi un pahar de vin...cu gheață!

More ...

Mama și tata!

A întâlnit-o când era flăcău

În satul de dincolo de deal,

Mergând la ea cu bicicleta

Sau chiar, încălecând un cal.

 

Purta în suflet o frică zilnic

Să nu e-o fure vreun cavaler,

Când nu putea să o curteze

Și liber n-avea...de la boier. 

 

Lungă-i părea o săptămână

Și ziua de duminică s-apară,

Că doar în zi de sărbătoare

Putea s-o plimbe...pe afară. 

 

Mult timp n-avea s-o vadă

Și doar cât maica-i stabilea,

Făra să-i prindă... oră târzie

C-altfel era pe ei, mare belea. 

 

Ce scriu a fost...în alte timpuri

Când mama era o domnișoară,

Iar tata un frumos băiat din sat

Un pretendent...mâna să-i ceară. 

 

Povestea o cunosc de l-amândoi

Pe când eram copil și-i întrebam,

Să aflu cum și und ' s-au cunoscut

Când lângă ei în pat mă cuibăream. 

......................................

Ei doi au fost părinții noștri dragi

Care acum s-au dus, fiind chemați,

De Cineva ce locul Sus le-apregătit

Lăsându-ne în lacrimi...neconsolați!.

 

 

More ...

Aș vrea!

 Ca roua dimineții, aș vrea să fiu,

Să cad pe teaca ierbii și, să inviu,

Ce s-a uscat în timp, în lipsa ploii,

Să văd verdeața și, măreția florii

 

Aș vrea să fiu și, norul de pe Cer,

Și apă binecuvântată, să pot s-ofer,

La toți, la toate, fără deosebire,

Că vreau s-arăt, că Sus, este iubire

 

Și aș mai vrea, să luminez, eu drumul,

Pe care-l rătăcește-n viață, omul,

Și se abate, de la cararea dreaptă,

Călcând voit, pe partea-ntunecată

 

Să încălzesc, când frigul ne cuprinde,

Aș vrea să fiu, o flacără ce se aprinde,

Raceala dintre noi, s-o transformăm,

În dragoste, iubire, și-n pace să visăm

 

Pământ, cu multa roadă, mi-aș dori,

Și-un câmp întins și, colorat de flori,

Așa aș vrea, să fiu văzut de semeni,

Și binecuvântare.....printre oameni

 

Am scris de apă, lumină, foc, pământ,

Ele-nsemnând, darul divin și sfânt,

Dat nouă, celor ce murim, pe rănd,

De către Cel de Sus, Păstorul blând!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Ochii tăi..negri!

De ochii negri îmi este dor

Și de a ta privire caldă,

Te-aș duce dincolo de nor

Ca nimeni să nu ne vadă

 

Pământul l-aș lăsa cu lumea

Și înapoi deloc nu m-aș uita,

Acolo sus să ne trăim iubirea

Plutind pe nor, fără a gravita

 

Ziua ne-om încălzi la soare

Iar noaptea cu luna voi vorbi,

Ne vom ruga la steaua căzătoare

Sus să ramână, fără a coborî

 

Voi scrie și trimite o scrisoare

Pe pământeni să-i prevenim,

Că peste tot sunt forțe militare

Ce nu ne lasă-n pace să trăim

 

Și mail-uri voi trimite lumii

Cu tot ce văd în țara noastră,

Pădurea, râul cu delta dunării

Și marea neagră cu apa ei albastră

 

Și mai de sus aș cere aprobare

O scară să înalț până la nori,

Pe ea să urce, să coboare fiecare

Și să uităm că suntem muritori

.....................................

Dar cum și noru-i trecător

Și-i greu să urci la el pe scară,

Eu voi rămâne jos și-n viitor

Îndrăgostit de ochii negri..

într-o seară!

 

 

 

More ...

La izvor!

Sui pe cărarea-ngustă către izvor,

Că n-am mai fost tocmai de-un an,

Cu greu pășesc și-mi târâi un picior,

Ce rupt a fost, lovit de-un bolovan

 

Dar cum aș putea să nu mă duc,

Și apa să o gust, fruntea să-mi ud,

Să mă întind pe iarba de sub nuc,

Umbră să simt și ciripitul să-l aud

 

Mă voi ascunde apoi după stâncă,

Poate-am noroc să văd vreo capră,

În jur o să-mi pun flori de brâncă,

Și liniștit o voi aștepta să treacă

 

Până ce capra va veni să se adape,

Voi admira feeria pădurii de foioase,

Nu voi lăsa privirii nimic să-i scape,

Scrutând peisajul unei țări frumoase

........................................

Ziua s-a scurs spre soare-apune,

Și capra nu am văzut-o să coboare,

Pădurea mi-a vorbit, să pot a spune,

Feriti copacii, ca drujba..să nu-i doboare!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

More ...

Averi...n-am adunat!

Mă uit în urmă și-mi văd trecutul

Și anii mulți...plecați cu tinerețea,

Care-au lăsat urme de bun rămas

Și care-mi spun...asta e bătrânețea. 

 

Atent privesc să-mi simt prezentul

Și mândru sunt de ce ochii îmi văd,

În jurul meu...soția, nora și feciorul

Și-s fericit când...ce prețuiesc revăd. 

 

Gândul, mă duce spre copilăria mea

Și, către părinții mei ce nu mai sunt,

Doamne, cât aș vrea să întorc timpul

Și copilul cu părinți să fiu și nu cărunt. 

 

Înspre școli...mă poartă amintirile

Unde dascălii...carte m-au învățat,

Și mi-au zis să pun pe-altarul vieții

Din ce eu, cu sârguință...am adunat. 

 

Soarta m-a dus la ea..s-o întâlnesc

Și în pereche pe pământ să ne unim,

S-avem urmaș, ce numele să-mi ducă

Și poate-o lacrimă, el varsă..la țintirim. 

 

Averi prea multe, n-am vrut a aduna

Și doar ce-i necesar omului...chibzuit,

Făra uita, zilnic, rugă la EL să înălțăm

Pentru ce-avem, prin mila Lui...primit!

More ...

Poems in the same category

Acum, pe trecute e toamna,

Acum, pe trecute e toamna,

În curând, se apropie iarna.

Oamenii, sunt disperaţi,

Că îs din ce, în ce mai săraci.

 

Vine iarna, cu scumpiri multe,

Şi nu are, cine să îi mai ajute.

Mulţi români, săraci mai sunt,

Banii lor, nu le mai ajung.

 

Salariile lor, nu au mai crescut,

Preţurile toate, au sărit în sus.

Nici pensiile, nu sunt mărite,

Şi asta, chiar spune multe.

 

Toţi carburanţii, ei s-au scumpit,

Greu este acum, viaţa de trăit.

Şi alimentele toate, sunt scumpe,

Banul la români, nu mai ajunge.

 

Pâinea, cartofii şi acest lapte,

S- au scumpit, de nu se poate.

Carnea, brânză şi şunca este,

Pentru români, acum poveste.

 

Scumpe, îs lemnele de foc acum,

Nu îşi permite, să le ia orice român.

Şi la iarnă, mulţi români aşteaptă,

Preţul la gaze, să nu mai crească.

 

Că şi aşa preţul, a crescut prea mult,

Bani, să le achite nu mai sunt.

Şi preţul, la curent a luat-o razna,

Nu ştiu, românii cum or trece iarna.

More ...

PE STRĂZI FĂRĂ NUME

 

PE STRĂZI FĂRĂ NUME

 

Pe străzile fără nume

cu lumini de neon și umbre

care uită să plece

trec de mână cu tăcerile mele

care au învățat să danseze

pe ritmul claxoanelor.

 

Mă plimb pe străzi fără nume

unde trotuarele au uitat să vorbească.

Fiecare piatră are o poveste

pe care nimeni nu o știe.

Luminile becurilor sau stins,

dar umbrele mă urmează

ca niște prieteni tăcuți.

 

E liniște,

dar zgomotul din cap nu se oprește.

oamenii trec pe lângă mine,

fiecare cu fața ascunsă în telefon.

Mă simt o siluetă, o reflecție

în vitrinile prăfuite ale magazinelor goale.

 

Pe străzile fără nume,

nu există destinație.

E doar un drum fără sfârșit,

unde timpul se frânge și totuși continuă

să mă caute, să mă învăluie.

 

Aș vrea să găsesc o poartă, un semn,

să îmi spunî că totul va fi bine.

Dar aici nu sunt răspunsuri,

Doar pași care se pierd în Întuneric.

More ...

Puls

Din margini de vis
se naște curgerea –
ne-mbrățișăm.

În fiecare lucru
se naște răsăritul –
totul e acasă.

More ...

Strigătul tăcerii

Ticăitul unui ceas

Din suflul tăcerii 

Fredona la pas

Clipocitul vremii..

Picaturile de apă,

Scurgăndu-se -n ison,

În liniștea ce țipă 

Pe același ton..

Scârțâie din balamale 

Suflată de vânt,

În cadență de vocale 

Tihna din cuvânt.

Mută negura,se lasă 

Pe-a pleoapelor clipeală 

Și pacea unduioasă 

Alunecă pe pardoseală..

Calmul cerului -nstelat,

De răsunet năbușit,

Fu subit străfulgerat

De un strigăt amorțit..

More ...

Acolo în penitenciare,

Acum ori nici odată,

La fund la PSD le este lată.

Vor merge, cu toţi acum se pare,

Acolo, cu toţii în penitenciare.

 

Acolo, lor de acum le este locul,

Se pare, că ia c-am lăsat acum norocul.

Şi după ani, de criză şi de aşteptare,

Cu duba, îs duşi acum la penitenciare.

 

Că au minţit, cu toţii şi au ruinat această ţară,

Ei au batjocorit –o şi au jefuit –o iară.

Să n-aibă, parte de colaci şi lumânare,

Cu toţii, să ajungă în penitenciare.

 

Că au suferit, de frig şi foamete românii,

Au suferit, enorm aşa precum sunt câinii.

Ei au maşini şi vile şi avere mare,

Să zacă, acolo cu toţii în penitenciare.

 

Pe aceşti neghiobi, de nu i-ar mai răbda pământul,

Să îi vedem, chiar morţi acolo chiar ne duce gândul.

Că au distrus, această frumoasă ţară ca o floare,

Lor să le putrezească, oasele acolo în penitenciare.

 

Şi cap de listă, acum să fie ea Dăcnilă,

La o întreagă, naţiune ea provoacă silă.

Şi toţi ciumistii, acum cu mic cu mare,

Să fie condamnaţi şi duşi în penitenciare.

 

Şi clopotele acolo, într-una să le bată,

De vor muri, acolo la români chiar nu le pasă.

Un singur gând, avem şi o ultimă întrebare:

Dacă mai este, acum vreun PSD –ist în penitenciare ! 

More ...

Un joc...șahul!

Azi cu nepotul am participat

La un concurs de șah la sat,

Premiul cel mare nu l-a luat,

Pentru că tare prost a judecat

 

Au fost partide mult disputate

Și unele din ele greu câștigate,

Iar unde a mutat făra-gândi,

Șat mat a încasat cât ai clipi

 

Ne vom întoarce din nou la joc

 După o analiză a rundelor jucate,

Să apelăm la intelect, nu la noroc

Iar greșelile, să nu mai fie repetate

 

De la concurs multe s-au reținut

Și mai presus să nu te lași bătut,

Și chiar și-atunci când idei nu-s,

În minte mai există...o mutare-n plus!

 

 

 

 

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍