Acolo în penitenciare,
Acum ori nici odată,
La fund la PSD le este lată.
Vor merge, cu toţi acum se pare,
Acolo, cu toţii în penitenciare.
Acolo, lor de acum le este locul,
Se pare, că ia c-am lăsat acum norocul.
Şi după ani, de criză şi de aşteptare,
Cu duba, îs duşi acum la penitenciare.
Că au minţit, cu toţii şi au ruinat această ţară,
Ei au batjocorit –o şi au jefuit –o iară.
Să n-aibă, parte de colaci şi lumânare,
Cu toţii, să ajungă în penitenciare.
Că au suferit, de frig şi foamete românii,
Au suferit, enorm aşa precum sunt câinii.
Ei au maşini şi vile şi avere mare,
Să zacă, acolo cu toţii în penitenciare.
Pe aceşti neghiobi, de nu i-ar mai răbda pământul,
Să îi vedem, chiar morţi acolo chiar ne duce gândul.
Că au distrus, această frumoasă ţară ca o floare,
Lor să le putrezească, oasele acolo în penitenciare.
Şi cap de listă, acum să fie ea Dăcnilă,
La o întreagă, naţiune ea provoacă silă.
Şi toţi ciumistii, acum cu mic cu mare,
Să fie condamnaţi şi duşi în penitenciare.
Şi clopotele acolo, într-una să le bată,
De vor muri, acolo la români chiar nu le pasă.
Un singur gând, avem şi o ultimă întrebare:
Dacă mai este, acum vreun PSD –ist în penitenciare !
Poems in the same category
Primirea lui Asclepio
Un calm al serii-mi poartă mintea-n zare,
Prin ceruri, peste munți și dealuri ’nalte,
Pe unde marea o zăresc să-mi salte
Un val sclipind c-o altă-nfățișare.
Și-n luciu-i de neostenite dalte,
Oglinda unor vremuri vechi mi-apare,
Cu trupuri date-n drum pe o cărare,
Sub harul pur al bolților învoalte.
Venind tustrei probabil de departe,
De printre aștri ori de prin pustie,
S-au arătat ei apei, s-aibă parte,
Când, din străfund, le va păși pe glie,
De-Asclepio al unei lumi deșarte,
Cu șerpi culeși să o refacă vie.
Până la un punct nimicuri
Ieşirile din tunel s-au făcut mai mereu în spaţiul din dreapta .
Traversarea s-a făcut pe partea stângă a ochiului , pe curba
dintre cele două îndoieli unde se aşează nepriceperea sugrumării
dintre cele două capete în colţurile cărora se agaţă pentru a nu fi
zdrobită de talpa disperării ce loveşte timpul feliindu-l în ore ,
aranjându-le pe farfurii zburătoare , suflându-le în spaţiul din
dreapta căci pe umărul stâng i-a căzut întregul pe care l-a
scormonit cu cele şapte degete de la o mână , căci cealaltă
ţinea celelalte degete cu unghii lungi pe care se căţăra până
în creştet pentru a-şi da drumul în mijlocul ochilor afundaţi
în orbite .
La ieșirea dintr-un tunel
Undeva se albește un capăt de tunel,
iar eu, din tren, îl aștept să vină;
prea multă vreme bezna și-a găsit sălaș în cabina mea
și prea greu mi-a venit să-i spun să plece.
Dar iată că din al ceasului ticăit rece
reiese inevitabilul trai umbrit,
mascat în trecerea prin trupul unui munte,
săpat de mâni, oră de oră să-l spurce,
până la pământ când piatra aveau să i-o culce.
Și din fiecare bucată de macadam încins,
culcată sub șinele ce tremură în drumul gigantului de metal,
se deduce și se simte cu o și mai mare vivicitate
acel moment al părăsirii
obscurității inerente corpului mineral.
Lăsat pe spate, c-o inimă în palmă tot mai mică,
stau cu ochii ațintiți în beznă,
să-i întâmpine panorama pădurii
din care aburul verii tinere se ridică.
Fior
Răcoarea primăverii
se lasă peste noi,
chiar la lăsarea serii,
când ne simțim mai moi.
Ne trec fiori plăpânzi,
din cauza brizei pare...
Seara cu ochii blânzi
pornește o-ntâmplare.
E zgomot cam puțin,
căci nu e lume multă.
Nu mi se pare-un chin
că nimeni nu m-ascultă.
Pe foaie-mi las cuvântul
uitându-mă în zori...
Ivesc apoi pământul
cum se cufundă-n nori.
E un complex peisaj,
pot zice-un cadru feeric...
Sau e doar un miraj
Văzut în întuneric.
Dragos Plesa - Fior
Tinereţe
Eram frumos cu trupul zvelt,
Cu vânt bătând prin buzunare,
Purtam și soarele în piept,
Iar ochii îmi erau văpaie.
Aveam și zbor, și prăbușiri,
Mușcam din cărni și oase,
Mă-nțelegeam doar din priviri,
Cu toate fetele frumoase.
Cântam în crâșme nopți în șir,
Iar inima-mi urla de bucurie,
Făr-o lețcaie în chimir,
Plăteam cu trupu-a mea simbrie.
Acum îmi bate coasa-n ușă,
Carnea-mi miroase a pământ,
Of tinerețe, scânteie și cenușă,
De ce nu m-ai vârât și în mormânt?
Nisip mișcător
Sub picioare, sub întreaga țară, nimic solid
Toată țara, vremea ei, totul stă pe nisip
Se mișcă, se clatină, gata gata să cadă
Munții prăvale păduri cu tăietori de baladă,
Românii poartă măști de guturai sau covid
Și nu se deșteaptă sub nicio formă de chip!
...
Trecutu-i prea greu pentru a putea fi cules
Și nimic n-a rămas, nici amintirea valorii.
Bocanci noduroși ne-apasă din nou pe grumaz
Nu ripostăm, prea moi să scăpăm din necaz
Sau renunțăm, pentru că noi am vrut și-am ales
Pe cei ce ne-apasă cuprinși de mania grandorii!
Primirea lui Asclepio
Un calm al serii-mi poartă mintea-n zare,
Prin ceruri, peste munți și dealuri ’nalte,
Pe unde marea o zăresc să-mi salte
Un val sclipind c-o altă-nfățișare.
Și-n luciu-i de neostenite dalte,
Oglinda unor vremuri vechi mi-apare,
Cu trupuri date-n drum pe o cărare,
Sub harul pur al bolților învoalte.
Venind tustrei probabil de departe,
De printre aștri ori de prin pustie,
S-au arătat ei apei, s-aibă parte,
Când, din străfund, le va păși pe glie,
De-Asclepio al unei lumi deșarte,
Cu șerpi culeși să o refacă vie.
Până la un punct nimicuri
Ieşirile din tunel s-au făcut mai mereu în spaţiul din dreapta .
Traversarea s-a făcut pe partea stângă a ochiului , pe curba
dintre cele două îndoieli unde se aşează nepriceperea sugrumării
dintre cele două capete în colţurile cărora se agaţă pentru a nu fi
zdrobită de talpa disperării ce loveşte timpul feliindu-l în ore ,
aranjându-le pe farfurii zburătoare , suflându-le în spaţiul din
dreapta căci pe umărul stâng i-a căzut întregul pe care l-a
scormonit cu cele şapte degete de la o mână , căci cealaltă
ţinea celelalte degete cu unghii lungi pe care se căţăra până
în creştet pentru a-şi da drumul în mijlocul ochilor afundaţi
în orbite .
La ieșirea dintr-un tunel
Undeva se albește un capăt de tunel,
iar eu, din tren, îl aștept să vină;
prea multă vreme bezna și-a găsit sălaș în cabina mea
și prea greu mi-a venit să-i spun să plece.
Dar iată că din al ceasului ticăit rece
reiese inevitabilul trai umbrit,
mascat în trecerea prin trupul unui munte,
săpat de mâni, oră de oră să-l spurce,
până la pământ când piatra aveau să i-o culce.
Și din fiecare bucată de macadam încins,
culcată sub șinele ce tremură în drumul gigantului de metal,
se deduce și se simte cu o și mai mare vivicitate
acel moment al părăsirii
obscurității inerente corpului mineral.
Lăsat pe spate, c-o inimă în palmă tot mai mică,
stau cu ochii ațintiți în beznă,
să-i întâmpine panorama pădurii
din care aburul verii tinere se ridică.
Fior
Răcoarea primăverii
se lasă peste noi,
chiar la lăsarea serii,
când ne simțim mai moi.
Ne trec fiori plăpânzi,
din cauza brizei pare...
Seara cu ochii blânzi
pornește o-ntâmplare.
E zgomot cam puțin,
căci nu e lume multă.
Nu mi se pare-un chin
că nimeni nu m-ascultă.
Pe foaie-mi las cuvântul
uitându-mă în zori...
Ivesc apoi pământul
cum se cufundă-n nori.
E un complex peisaj,
pot zice-un cadru feeric...
Sau e doar un miraj
Văzut în întuneric.
Dragos Plesa - Fior
Tinereţe
Eram frumos cu trupul zvelt,
Cu vânt bătând prin buzunare,
Purtam și soarele în piept,
Iar ochii îmi erau văpaie.
Aveam și zbor, și prăbușiri,
Mușcam din cărni și oase,
Mă-nțelegeam doar din priviri,
Cu toate fetele frumoase.
Cântam în crâșme nopți în șir,
Iar inima-mi urla de bucurie,
Făr-o lețcaie în chimir,
Plăteam cu trupu-a mea simbrie.
Acum îmi bate coasa-n ușă,
Carnea-mi miroase a pământ,
Of tinerețe, scânteie și cenușă,
De ce nu m-ai vârât și în mormânt?
Nisip mișcător
Sub picioare, sub întreaga țară, nimic solid
Toată țara, vremea ei, totul stă pe nisip
Se mișcă, se clatină, gata gata să cadă
Munții prăvale păduri cu tăietori de baladă,
Românii poartă măști de guturai sau covid
Și nu se deșteaptă sub nicio formă de chip!
...
Trecutu-i prea greu pentru a putea fi cules
Și nimic n-a rămas, nici amintirea valorii.
Bocanci noduroși ne-apasă din nou pe grumaz
Nu ripostăm, prea moi să scăpăm din necaz
Sau renunțăm, pentru că noi am vrut și-am ales
Pe cei ce ne-apasă cuprinși de mania grandorii!
Other poems by the author
Tu eşti frumoasă, ca soarele de dimineaţa
Tu eşti frumoasa, ca soarele de dimineaţa,
Cel ce strălucire, pe bolta cea cereasca.
Tu eşti sensibila, ca luna printre stele,
Tu eşti femeia, visurilor mele.
Tu eşti femeie, răbdătoare ca regina marii,
Tu eşti puternica, ca vântul primăverii.
Tu eşti femeie, dulce ca mierea de albine,
Tu eşti femeie, inima ce bate într-una in mine.
Tu eşti femeie, magica ca steaua de pe cer,
Si datorita ţie femeie, eu nu ma simt stingher.
Tu eşti o visătoare, precum somnul nopţii,
Tu îmi eşti femeie, a mea aleasa sortii!
Procesul Ceauşeştilor
Şi în ziua de Crăciun,
cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine,
ei au vrut să se răzbune.
Şi atunci ei s-au gîndit,
că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă
şi să-i execute în beznă.
Iliescu ca o fiară,
a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi
şi urgent executaţi.
Completul de judecată,
ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte,
Nistor vice preşedinte.
Ceauşescu acuzat,
de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare
şi că populaţia moare.
Ceauşescu disperat,
să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă,
completu aştepta la pîndă.
Erau într-o garnizoană,
la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară,
că haos mare e în ţară,
Procesu în grabă a început,
dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat
şi sentinţa li s-a dat.
Sentinţa lor a fost dură,
le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi
şi la moarte executaţi.
Ei nu au crezut nici odată,
că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi,
de Crăciun executaţi.
Aşteptau să îl execute,
fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea,
pentru a se apăra.
După ce sentinţa au dat,
completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi
şi la zid executaţi.
Lîngă corpul cel de gardă,
cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi,
de pluton executaţi.
Nu cumva să fi scăpat,
multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini,
Ucişi de oameni haini.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură
Să îmi spui iubito de mă mai iubeşti,
Să îmi spui iubito de mă mai doreşti.
Mi-ai spus că mă iubeşti precum o floare,
Precum şi cerul e droit mereu de soare.
Mi-ai spus iubito că sunt îngerul tău,
Căci eu am fost şi eu voi fii mereu.
Cel ce te călăuzeşte spre Calea Lactee,
La început aşa mi-ai spus femeie.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură,
Am înţeles când tu m-ai sărutat pe gură.
Căci tu vei sta iubito lângă mine,
Căci fără dragoste tu nu mai ai zile senine!
Zăresc o stea căzătoare
Stau în casă la fereastră,
Și privesc spre bolta albastră.
Sus pe cer eu privesc luna,
Și luceafărul într-una.
Zăresc o stea căzătoare,
Ea-i iubirea călătoare.
Se desprinde dintre stele,
E iubirea vieții mele.
E iubirea mea curată,
E iubirea adevărată.
După al ei surâs tânjesc
O îndrăgesc și o iubesc.
La mine ea se grăbește,
Și-mi șoptește la ureche.
Te iubesc scump puișor
Noapte bună, somn ușor!
Astăzi în partea de vest a țării,
Astăzi în partea de vest a țării,
Undeva în apropierea serii.
Un cutremur sa întâmplat,
A fost mic dar nimic nu a devastat.
La o adâncime mică a fost,
N-au fost victime de loc.
Dar sperietura a fost tare,
În Oltenia cea mare.
Din Vâlcea, Olt și până în Gorj,
Din Mehedinţi și până în Dolj.
Oameni mulți s-au înfricat,
De cutremur ei s-au panicat.
Și cum era apoi de așteptat,
Unda seismică ea sa deplasat.
Și în alte judeţe acesta sa simţit,
Dar nu a făcut pagube, nimic.
Nu a fost de intensitate mare,
Doar cinci virgulă doi grade se pare.
Dar a fost cutremur de suprafață,
Nu a căzut vreun bloc sau casă.
Că de cutremurul era mai mare,
Atunci în aceste judeţe era teroare.
Erau morți, blocuri și case,
Multe de cutremur dărâmate.
Că în Oltenia acum se spune,
Că aceste cutremure nu sunt bune.
Dar fiindcă sunt de intensitate mică,
Lumea nu trebuie să stea acum cu frică !
Acolo pe Golgota el nu o să mai urce.
Acum Iisus ,coboară de pe cruce,
Acolo pe Golgota ,el nu o să mai urce.
Iar diavolul ,ea lumea îl vrea în hău,
Fiindcă îl iubesc, acum pe Dumnezeu.
Acum Iisus ,coboară printre noi,
Că suntem necăjiţi, plini de nevoi.
Şi nu mai vrem, să stăm pe la răscruce,
Şi să îl vedem ,acolo pe Iisus pe cruce.
Şi nu mai vrem, să îl plângem iar,
Căci răstignit ,EL fost-au în zadar.
Că a mai fost, odată schingiuit,
Pe cruce ,acolo a fost ţintit.
Şi pe Iisus ,păcatele să îl izbăvească,
Ca Dumnezeu, mereu să ne iubească.
Nici când, Iisus acolo sus să nu mai urce,
Să fie schingiuit şi ridicat acolo sus pe cruce !
Tu eşti frumoasă, ca soarele de dimineaţa
Tu eşti frumoasa, ca soarele de dimineaţa,
Cel ce strălucire, pe bolta cea cereasca.
Tu eşti sensibila, ca luna printre stele,
Tu eşti femeia, visurilor mele.
Tu eşti femeie, răbdătoare ca regina marii,
Tu eşti puternica, ca vântul primăverii.
Tu eşti femeie, dulce ca mierea de albine,
Tu eşti femeie, inima ce bate într-una in mine.
Tu eşti femeie, magica ca steaua de pe cer,
Si datorita ţie femeie, eu nu ma simt stingher.
Tu eşti o visătoare, precum somnul nopţii,
Tu îmi eşti femeie, a mea aleasa sortii!
Procesul Ceauşeştilor
Şi în ziua de Crăciun,
cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine,
ei au vrut să se răzbune.
Şi atunci ei s-au gîndit,
că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă
şi să-i execute în beznă.
Iliescu ca o fiară,
a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi
şi urgent executaţi.
Completul de judecată,
ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte,
Nistor vice preşedinte.
Ceauşescu acuzat,
de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare
şi că populaţia moare.
Ceauşescu disperat,
să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă,
completu aştepta la pîndă.
Erau într-o garnizoană,
la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară,
că haos mare e în ţară,
Procesu în grabă a început,
dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat
şi sentinţa li s-a dat.
Sentinţa lor a fost dură,
le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi
şi la moarte executaţi.
Ei nu au crezut nici odată,
că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi,
de Crăciun executaţi.
Aşteptau să îl execute,
fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea,
pentru a se apăra.
După ce sentinţa au dat,
completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi
şi la zid executaţi.
Lîngă corpul cel de gardă,
cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi,
de pluton executaţi.
Nu cumva să fi scăpat,
multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini,
Ucişi de oameni haini.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură
Să îmi spui iubito de mă mai iubeşti,
Să îmi spui iubito de mă mai doreşti.
Mi-ai spus că mă iubeşti precum o floare,
Precum şi cerul e droit mereu de soare.
Mi-ai spus iubito că sunt îngerul tău,
Căci eu am fost şi eu voi fii mereu.
Cel ce te călăuzeşte spre Calea Lactee,
La început aşa mi-ai spus femeie.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură,
Am înţeles când tu m-ai sărutat pe gură.
Căci tu vei sta iubito lângă mine,
Căci fără dragoste tu nu mai ai zile senine!
Zăresc o stea căzătoare
Stau în casă la fereastră,
Și privesc spre bolta albastră.
Sus pe cer eu privesc luna,
Și luceafărul într-una.
Zăresc o stea căzătoare,
Ea-i iubirea călătoare.
Se desprinde dintre stele,
E iubirea vieții mele.
E iubirea mea curată,
E iubirea adevărată.
După al ei surâs tânjesc
O îndrăgesc și o iubesc.
La mine ea se grăbește,
Și-mi șoptește la ureche.
Te iubesc scump puișor
Noapte bună, somn ușor!
Astăzi în partea de vest a țării,
Astăzi în partea de vest a țării,
Undeva în apropierea serii.
Un cutremur sa întâmplat,
A fost mic dar nimic nu a devastat.
La o adâncime mică a fost,
N-au fost victime de loc.
Dar sperietura a fost tare,
În Oltenia cea mare.
Din Vâlcea, Olt și până în Gorj,
Din Mehedinţi și până în Dolj.
Oameni mulți s-au înfricat,
De cutremur ei s-au panicat.
Și cum era apoi de așteptat,
Unda seismică ea sa deplasat.
Și în alte judeţe acesta sa simţit,
Dar nu a făcut pagube, nimic.
Nu a fost de intensitate mare,
Doar cinci virgulă doi grade se pare.
Dar a fost cutremur de suprafață,
Nu a căzut vreun bloc sau casă.
Că de cutremurul era mai mare,
Atunci în aceste judeţe era teroare.
Erau morți, blocuri și case,
Multe de cutremur dărâmate.
Că în Oltenia acum se spune,
Că aceste cutremure nu sunt bune.
Dar fiindcă sunt de intensitate mică,
Lumea nu trebuie să stea acum cu frică !
Acolo pe Golgota el nu o să mai urce.
Acum Iisus ,coboară de pe cruce,
Acolo pe Golgota ,el nu o să mai urce.
Iar diavolul ,ea lumea îl vrea în hău,
Fiindcă îl iubesc, acum pe Dumnezeu.
Acum Iisus ,coboară printre noi,
Că suntem necăjiţi, plini de nevoi.
Şi nu mai vrem, să stăm pe la răscruce,
Şi să îl vedem ,acolo pe Iisus pe cruce.
Şi nu mai vrem, să îl plângem iar,
Căci răstignit ,EL fost-au în zadar.
Că a mai fost, odată schingiuit,
Pe cruce ,acolo a fost ţintit.
Şi pe Iisus ,păcatele să îl izbăvească,
Ca Dumnezeu, mereu să ne iubească.
Nici când, Iisus acolo sus să nu mai urce,
Să fie schingiuit şi ridicat acolo sus pe cruce !