Tata

Din minunatele experiențe avute la două restaurante cu specific pescăresc,

Unul prepară mâncăruri, iar celălalt deserturi cu specific marinăresc,

Am mers să degustăm câteva din preparatele locale,

Făcute după rețete tradiționale,

Sosește și comanda noastră, suntem curioși ce gust vor avea

Crustaceele, stridiile, midiile, creveții, păstrăvul căruia din piept osul îi ieșea,

Nici nu apucăm să luăm o îmbucătură,

 Că mirosul ne împiedică să-l ducem la gură,

Pff...o putoare de nedescris,

Ne întrebăm oare ce ingredient a fost omis,

Ne mulțumim doar cu pește marinat,

Ignorând astfel restul platoului cu pește în prea mult sos îmbibat,

Plecăm de la acel restaurant,

Mergem și la cel alăturat,

Acesta, însă, servește fructe de mare de ciocolată,

Iar inima ne saltă toată,

Primim scoici, căluți de mare, caracatițe, corali, pești dungați când cu ciocolată clasică, când cu ciocolată albă.

Au nuanțe de toate felurile, când mai închisă, când mai pală,

Pentru mese festive au fructe de mare din ciocolată cu foiță de aur,

Chiar e un tezaur,

A meritat să ieșim din casă,

Într-o zi ploioasă,

Recomand cu căldură,

Toată acea adunătură,

De pești exotici, imitații de antropode marine,

Delicioase și asemănătoare celor vii ca mărime.

E duminică, racoare și afară plouă,

N-am fost azi destul de matinal,

M-am trezit și sar din pat, că-i nouă,

Iar oglinda-mi spune, ai ochelari de cal

Mă uit mult mai atent prin cameră,

Și mă întreb cine-mi face cicane?

Când ochelarii mei sunt pe noptieră,

Și-mi răspund..vezi că,,porți", cearcăne

Privesc și-mi simt corpul puțin uzat,

Ceva grăsime pe burtă, fără folos,

S-a pus că aparatul de gym este stricat,

Și-acum  îmi este tare greu, să o dau jos

În garderobă haine și rafturi pline,

Și nu-te-nduri să le dai la săraci,

Chiar dacă, niciuna nu-ți mai vine,

Și nici o șansă n-ai, să le îmbraci

O viață-ntreagă, muncim și adunăm,

Sume mici sau mari avem în cont,

Nu cheltuim prea mult și nici nu dăm,

Celor ce țin un ban, la o batistă-n nod

Cât tânăr ești trăiești ca în povești,

Iar viața mai pe nimic, o risipești,

Seama nu-ți dai că-nbătrânești,

Și-ajungi  un timp, când te căiești

Și tot așa inaintezi în ani de viață,

Ușor și sigur ajungi la bătrânețe,

Trezirea e mai devreme, dimineața,

Somnul nu vine la fel, ca-n tinerețe

La anii senectuții, gândul mai des te poartă,

Spre cei plecați la Cer, de Domnul adormiți,

Te-ntrebi..puteam eu să am o altă soartă?

Și îți răspunzi..alții Sus sunt și doar de noi...pomeniți!

Scrisă de Cezar!

Pe Curând!

,,Floarea albastră,, am citit
Floare albastră am iubit
Floarea albastra-nmugurit
Floarea albastră….
Vântul crud te-a legănat
Vântul crud te-a despuiat
Vântul crud mi te-a luat
Vântul….

Adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă muritori,
veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori.


Nori de noapte-n cer se suie-
vestitori de vremuri sumbre,
iar din bezna albăstruie
scapă bulgării de umbre.


Ning zăpezi fără de urmă,
întru negru se întorc,
unduind pământul curmă
șerpi cu limbile de foc.


Lung vibrează vocea nopții,
plumb în serenade sună,
istoviți și-aruncă sorții
semănătorii de furtună.


Veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori,
adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă
muritori.

Rugăciunile înălţate spre cer,

Le-am aflat îngropate-n pământ,

Sunt omul de paie, stingher,

Clădit din lut şi cuvânt.

Asist la naşteri suspecte,

Şi intru-n travaliu pentr-o idee,

Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,

Pierdute într-un spital, pe-o alee.

În mâini şi picioare port cuie bătute,

Dar nu îmi găsesc încă cruce,

Înaltul prelat cu idei preconcepute,

Anateme şi prescuri îmi aduce.

S-a lepădat şi universul de mine,

Foiala îmi intră ca o boală în trup,

Încep să cânt câteva imnuri creştine,

Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.

Mii de sihaştri se roagă în cor,

Chilii şi bordeie s-au luminat,

Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,

Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?

Sătul de aceste locuri noi,

Pornit-am iarăși către casă,

Și am pe tălpi numai noroi,

Iar ploaia strașnic e de deasă.

Mi-e pasul scurt și anevoie,

Cu greu genunchiul îl îndoi,

Și plouă ca în zilele lui Noe,

Și simt că mersul mi-e-napoi.

M-așez pe-o stâncă colțuroasă,

Ce o zărisem jos în vale,

Dar haina udă mă apasă,

Și simt că-s îmbrăcat în zale.

Eterna ploaie calea mi-o încarcă,

Și înot în mers, și merg înot,

Mai bine mi-aș clădi o arcă,

Căci drumu-i greu, și nu mai pot.

Nu am vreun semn și nici o veste,

Nici porumbel, nici ramur de măslin,

Și până-acasă mult mai este,

Și-aș da un cal, pe un delfin.

De ce mă pedepsești slăvite Domn?

Căci nu sunt Nefilim ori altă rasă,

Sunt doar un biet fecior de om,

Ce vrea s-ajungă azi la el acasă.

Stau in rand la fericirea-I oarba,

Poate-i vad și eu a-l ei preț;

Să-mi las mințile sa fiarbă

Cu apa rece, în îngheț.

Vad muritori, cu fețe triste

Ce încearcă a trăi;

Ce incearca sa existe

Într-un rand, lung de vecii.

Vad copii ce nu au minte,

Dar așteaptă împietriți.

Vad părinți ce n-au cuvinte,

De gândirea lor topiți.

Vad puștani ce sobru spera

Sa-și cunoasca Julieta.

Vad copile ce-și pusera

Gând să-și toarcă silueta.

Mai sunt oameni; mici și mari,

Oameni buni, oameni fugari;

Oameni slabi, oameni mai tari;

Unitari, rudimentari.

Inca stau la rand la fericire,

Poate vad de ce-s trimis,

Poate vad și eu iubire...

Pentru mine, e închis.

Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte

dă-ne nouă pâinea

cea de toate zilele.

Ajută -ne Doamne să ne îndreptăm

de la fapte rele

ca să scăpăm.

Nu ne lăsa Doamne

Cel rău să ne ia;

Să ne ducem crucea

Sub povara Ta.

Reconstituirea unui armistițiu dintr un eden al supremației

Se propaga unde consecutive ale inducției remarcante deziluziilor constantelor atracției

Reumplerea golurilor demult șterse se regăsesc afundate în izvoare ale cunoștințelor de pretutindeni 

Și se dezambiguizeaza prototipuri felurite de implementări și alte desprinderi.

Preotul și provocarea

Un preot Petru

Adună forță pentru

O provocare pe tictoc!

Enoriașii sunt de-acord

De pierde,  Petru

Sună la escortă!  

Of dulce amar

De ce mi ai fost un cosmar

Cand trebuia sa fii un dar 

Of dragul meu strain 

Te iubesc cate putin 

Ziua ce tocmai trecu

Si iubirea mea crescu

Noptile nu imi dau pace 

Te visez mereu nu mi place 

Povestile ce imi apar 

Ma vor face sa sufar iar

In vise noi inflorim 

Ne promitem mari iubiri 

Dar cand afara dau zorii

Visele dispar ca norii 

Eu iti dau si inima 

Ca toti stiu ca e a ta 

Iti dau sufletul din mine

Sa te vad din nou pe tine 

Ma intreb nestiutoare 

De ce te iubesc eu oare

Nici macar nu am vorbit 

Poate doar noi ne am dorit 

Tu ma privesti iubitor

Eu de tine simt ca mor

Incerc zii dupa zii

Sa lupt pentru tine pii

Te alint si ti spun mereu

Te iubesc sufletul meu

Si uite asa ramanâ cu greu 

Cu gandul la dorul meu

Dorul ce nu ma mai lasa

Sa traiesc ca o mireasa 

Caci cel pe care il iubesc 

Doar in vise il gasesc 

Caci aici in lumea reala 

E o iubire banala 

El se uita eu ma uit 

Nimeni nu zice un cuvant 

Dar eu stiu sufletul meu 

Am sa te gasesc mereu

Si te caut in oricine 

Am nevoie doar de tine 

Sper ca intr o zii sa pot

Sa te surat cu mare foc 

Te iubesc de ma sufoc 

Deocamdata doi straini 

Se iubesc dar stiu putini 

Deci raul ce mi face bine 

E baiatul meu din filme

Poate maine sau in alta zii

Cand soarele va rasarii 

Eu in vise nu voi fii 

Ci cu tine in bucurii .

Mai stai o clipa sa-ți zâmbesc
Mai stai, ca-n șoaptă sa-ți răspund
Si sa-ți zic tot ce aș fi vrut

Dar e târziu, e miez de noapte,
Iar eu îți scriu povești și șoapte.
Si nu regret ca am simțit,
Regret ca te-am privit atat de diferit..

Mereu ziceai ,,Asa sunt eu"
Intr-un final am înțeles
Asa ești tu, așa sunt eu
Doi străini rătăciți sub același cer,
Dar nu regret
A fost menit sa fie asa

Un sfârșit fără început
Ai fost tu în viata mea
Nu te cunosc, am înțeles
Deși speram ca o s-o fac
Dar azi te las,
Ești un trecut,
Ce sper ca-n viitor
Uitării îl voi da 💔

 
Gabriela