Tata
Nu conteaza cati ani trec
Caci nimic nu va schimba,
Gandul ca vreau sa-mi petrec
Toata viata-n preajma ta!
Vreau s-ascult mereu
Ale tale vechi povesti,
Si ma rog la Dumnezeu
Sa vad vesnic ca zambesti.
Nu exista atatea stele
In nopti, pe cer ce stralucesc,
Ca sa pot scrie cu ele:
La multi ani si Te iubesc.
Poems in the same category
Dacă
Dacă tristețea te ține prizonier
Șoptindu-ți aceleași vorbe fără rost,
Neștiind cum s-o alungi
În sufletu-ți ce-i pustiit,
Văzând cum viața te ține iarăși înlănțuit,
Și-auzi doar urlete de lupi flămânzi
Simțind cum gerul iernii te doboară,
E timpul tău să te ridici,
De crezi sau nu, îți spun prietene și nu te mint,
De mână te ține Dumnezeu!
De toți prietenii te-au părăsit
Și ești orfan al nimanui,
Crezând că Cerul pe veci te-a izgonit,
Și toți îți sunt potrivnici cum niciodată nu ai bănuit,
Și n-ai nici lacrimi ca să plângi,
E timpul tău să te ridici,
De crezi sau nu,îți spun prietene și nu te mint,
De mână te ține Dumnezeu!
Iubita de te-a alungat ca pe-un gunoi,
Fugind de tine ca de-un lepros,
Să nu-i răpești nici timpul,tinerețea sau amorul,
Și de-și regretă clipele frumoase ce ți le-a dăruit,
Vai ce tristețe simt,te cred
Eu însumi am trăit acestea toate
Precum coșmarul este zugrăvit...
E timpul tău să te ridici,
De crezi sau nu, îți spun prietene și nu te mint,
De mână te ține Dumnezeu!
De ești sărac,bolnav,uitat
Și lumea toată îți stă ascunsă
Știi bine că-i egoistă,rea și crudă
Dar inimioara îți suspină dulce încă
În timp ce deznădejdea te-aruncă în bezna rece
Ce prevestește doar căderea fără de sfârșit,
Prapastia ce te cuprinde e însăși moartea de care se vorbește,
E timpul tău să te ridici,
De crezi sau nu îți spun prietene și nu te mint,
De mână te ține Dumnezeu!
Dacă auzi doar vorbe grele
Și vin în urma ta ca un ecou,
Dacă nu-i nimeni să creadă-n tine
Când ești căzut și doar necazul te aude și-ți răspunde
Când zaci sub munte de ispite,
Știind că ți-a sosit sfârșitul,
E timpul tău să te ridici,
De crezi sau nu îți spun prietene și nu te mint,
De mână te ține Dumnezeu!
(25 iunie 2023 H.S- Irepetabila iubire)
Cu fiecare vers...
Cu fiecare vers pe care-l scriu,
Mai scad o zi din viață,
Cu pasul greu, cu ochiul viu,
Îmi pun poemele la gheață.
Mai dorm c-o sâmbătă sub cap,
Și trag pe mine lungi duminici,
Apoi în ghețuri plec să sap,
Să-mi internez poemele în clinici.
Acasă plâng biserici reformate,
Iar clopotele lung și trist nechează,
La masa mea, pe foile uscate,
Mai scriu un vers ce tainic lăcrimează.
Cu fiecare vers pe care-l scriu,
Încă o zi din mine îngheață,
Cu pasul greu, cu ochiul viu,
Încarc poeme în librării de gheață.
MANIFEST
Trăim în nepăsare și totuși nu ne pasă,
Alarma e reală, dar ignoranța crasă,
Ne temem de pericol, dar nu îl prevenim,
Și știm fără îndoială, că sunt dușmani străini.
Românii patrioți au dus multe războaie,
Dar nu de cucerire, ci doar de apărare,
Cu regi, cu domnitori, cu oameni curajoși,
Toți au pornit la luptă, eroi între eroi.
Nu ne mai plângem morții, ci ei ne plâng pe noi,
Că am lasat o țara săracă în nevoi,
Ne pleacă tineretul la muncă-n țări străine,
Părinții să-și ajute să cumpere o pâine.
Copii cu haine rupte, nu se mai duc la școală,
E tare frig în clase și suferă de foame,
Nu mai au nici ghiozdane, nici bani pentru tablete,
Azi, școala e modernă și mulți nu au nici ghete.
Avem conducători și oameni de ispravă,
Nu prea le place cinstea, de ce ar face treabă?
Se încurcă în citate cu fler spiritual,
Când oamenii mor cu zile, pe holuri în spital.
Români din toată țara și cei plecați afară,
Fortificați puterea cu dragoste de țară,
La graniță să fie tot timpul zid uman,
Să ne apărăm poporul, de oricare dușman!
JUDECATA
În aula aceluiași proces
Am venit la sesizare
Tu să aperi blând
El din interes
Să acuze ... să acuze
Și toți
Într-o legitimă apărare
Cu ,, da ,, cu ,,nu,,
Din pro,, și ,, contra,,
Sentința nu-i de mirare.
E ora când
Pronunțarea apăruse deja în ziare…
Jurații ne-au citat-o.
Ce păcat de aulă
De distinsa adunare…
Când totul se putea rezolva
La un chioșc cu ziare….
Puterea
Vremelnice posturi avem,
Iar ele ne oferă putere,
Uităm ce… şi cine suntem,
Iubim doar a noastră părere.
Ne credem neclintiţii titani,
Beţia puterii e oarbă,
Colegii acuma-s duşmani,
A început viclenia să fiarbă.
Ne pare de aicea de sus,
Că “cei foşti” sunt acuma prea mici,
Şefia punând mai presus,
I-am trădat mişelesc pe amici.
Vremelnice posturi, vremelnici şi noi,
Fiorul izolării o să apară,
Aroganţa a aşternut peste noi,
O răutate amară.
Omul de vrei să-l testezi,
Oferă-i puţină putere,
Şi nici n-o să-ţi vină să crezi,
Cum transformă iubirea-n durere.
Am să vă dau în judecată
Am să vă dau în judecată!
că ma-ți lăsat orfan într-o lume ciudată.
cu mamă îndepărtată,
strig la voi cu vocea îndurerată!
cu viața, aproape de tot subjugată
ma-ți lăsat în a voii soartă,
crudă, acră și sărat.
eu îmi ascund durerea mascată,
cu inima frîntă și fața curată.
vă urăsc a suta dată !!!
pentru răpire de tată,
pentru tinerețea asasinată,
pentru durerea împrumutată.
v-aș împușca pe toți de laolaltă!
ce viață urîtă,
O să mă dați în judecată!
Other poems by the author
Perfectul imperfect.
Motivat de frica mediocrității,
Păcatul te face slab,nu uita.
Ca să câștigi, ai nevoie de Dumnezeu,
Concentrare, fără ea nu poți câștiga, vei fi uitat.
Orice-ar fi, o să câștig.
Tot ceea ce ne îndepărtează de Domn,
Trebuie îndepărtat,
Trebuie să treci peste, chiar dacă e greu.
Îmi doresc așa mult,
Inima să mi-o deschid în fața Sa.
În fața Domnului să mi-o deschid,
Să fiu mai puțin ca mine, mai mult ca El.
Cum aș putea iubi fără a simți iubirea?
Ce faci când viața ramane fara sens?
Unde mergi, ce faci, unde te duci?
Acționează acum sau n-o vei mai face vreodată.
Învață să-ți controlezi mintea,
Astfel vei fi controlat de ea.
Acceptă ceea ce nu poate fi schimbat,
Nu te grăbi, căci vei fi respins, neschimbat.
Uneori simți singurătatea,
Dorindu-ți să n-o fi simțit,
Vina ta că ți-ai dorit ceva diferit,
Planul Său era altul, credeai că ești mai bun.
Domnul îți știe deja viața,
Las-o în ale Sale mâini,
Vei prospera și vei ajunge acolo,
În cel mai înalt loc.
Disciplinează-te, asta e cheia,
Du-te când nu vrei, fă-o când nu vrei.
Fă ce e corect, fie că nu vrei,
Încearcă și vei afla.
Atâtea întrebări fără răspuns,
Nu le-ai găsit căci nu încerci.
Trecutul nu te va ajuta,
Schimbă-ți viitorul.
Singur ești imperfect,
Cu ceilalți ești perfect.
Vă perfecționați, umplându-vă imperfecțiunea,
Aceasta dispărând.
Când nu mai vezi lumina,
Fii tu lumina.
Nu te mai lăsa în mâinile sorții,
Ia-ți viața în pumni și treci peste.
Vorbește sincer, atunci crești, înveți.
Viața n-are sens, e perfect,
Căci tu, chiar de ești imperfect,
Îi poți da un sens perfect.
Sentimentul descoperit
I. Tu mă accepți
Multe între noi rămân
Eu merg înspre tine
Mai sus de pământ
II. Până la stele am ajuns
Acum ce putem face?
Poate să fie între noi spus
Un tratat de pace
III. O iubire țipă
De când te-am zărit
Și din clipa
In care te-am atins
IV. Un sentiment ciudat
Sumbru și amestecat
Poate pari mirat
Dar eu te-am înconjurat
V. De iubire te-am cuprins
Și de aici nu mai scapi
În brațele mele nedesprins
Tu de asta nu străbați
VI. Ca o stea ai apărut
De unde anume
Din lumea de demult
Cu un șir de volume
VII. Multe minuni ai adus
Și bogății sufletești
Ceea ce e puțin spus
Căci nu le mai sfârșești
VIII. Apar și apar
Nu se mai sfârșesc
Acum nu mai doare iar
Când mă gândesc
IX. Eu te am pe tine
O comoară de neschimbat
Tu mă ai pe mine
Un suflet întruchipat
X. Încă nu ne cunoaștem
Dar deja ceva simt
Putem recunoaște
Că nu am ce sa mint
XI. Se aude in depărtare
Un viitor aproape
Cu multă mirare
Și închise pleoape
XII. Pe un covor de fericire
Și multă iubire
Vom sta ambii fara nemurire
Cu mare gingășie
XIII. Nu, gândul meu
Nu se termina aici
Să știi că mereu
Te voi ține să nu pici
XIV. În prada trădării
Voi fi aici lângă tine
În cazul durerii
Să te pot susține
XV. În brațe te voi păstra
Suflet și tablou îmi vei sta
Căci știu că o să poți imita
Sentimentele care le pot avea
XVI.De tine nu o sa mă plictisesc
Din contră, o sa mă veselesc
Lângă tine o să zâmbesc
Și o să te iubesc
XVII. Până la sfârșitul vieții
Ne vom ține de mână
Cu fericire copii
O să-i iubim in fiecare săptămână
XVIII. O familie fericită vom avea
Și viitorul luminat ni se va arăta
Mereu ni se va părea
Că nu ne-om mai vedea
XIX. Dar zi de zi
Noapte de noapte
Pupici și îmbrățișări mii
Vom avea parte
XX. Aș putea scrie
Mult și bine din gândit
Dar ce se știe
Este că te iubesc la infinit
Autor: Anonima S
Va fii mereu
Iarna va fii mereu
Dar eu inca astept
Primavara sa vorbim
Vara sa ne iubim
toamna sa ne departim
Si din nou.
Omul
Pe întinderea alba de nea,un punct neînsemnat;
Universului nu-i pasa de noi
Și totuși,sufletul ,conștiința,gândirea,
Fac din noi un ceva minunat..
Ratacesc printre ruine
Descoperind spirite în cărțile vechi,
Fiecare om e un templu înalt
In cetatea vieții
Si-un picur doar in imensul Cosmos..
Când clopote bat,
Se stinge un univers,
O viață pe care poetii-au inchis-o în vers...
Când stele dispar
O lacrimă cade și gânduri se zbat:
Bieți muritori sau spirite eterne
Zburând dincolo de cerul înalt?
(Monica)
Gânduri
Vechi drumuri ce deodată s-au transformat în ziduri,
O iederă Ncâlcită le-a prins în cap pe toate,
S-au ridicat și pașii, s-au prefăcut în riduri,
Ca niște jurăminte străvechi, pe care, poate,
În arta mută a serii, primei iubiri, sau ție.
Le-am scrijelit în eu însumi, dar cine le mai știe?
Când au apus în boltă luceferii, cu toții,
Să nu cerșim alți aștrii stupidității nopți.
Câtă risipă pentru iubirea ce nu-ncape,
În vene, în tendoane. Vechi ziduri, peste care,
Stă umbra unei inimi, asemeni unei case,
Atinse de dezastru din carne până-n oase.
Autor: Ot.
Tu, cosmarul meu etern
Atâta durere, atâta suferință
Atâtea lacmimi irosite
Nu vreau sa trăiesc în lumea asta
As vrea sa mor sau sa omor
Sa scap din iadul cel trăiesc
Sa i scap pe toți de suferintă
Sa i scap din închisoare
Sa fii mama fericita
Nu suport sa te aud,
Sa te vad sau sa ți vorbesc
Te urăsc din tot sufletul
Urăsc viata pe care o traiesc
Tu mi ai distrus copilăria
Mi ai nimicit visurile și liniștea ai ucis o
Tu cosmarul meu etern
Nu vreau sa te mai vad vreodata
Nu ti suport prezenta
Urăsc totul despre
Dar cel mai mult urasc
Ca sunt făcută din tine
Ai distrus viata a trei femei
Pe care cică le iubeai
Nu am sa uit vreodată
Palmele ce le dadei
Cu atâta ura și putere
Tu ne ai lovit
Dar cel mai mult doare
Vorbele ce le-ai rostit
Nu am să uit vreodată, tata
Când o băteai pe mama mea
Omul cel iubeam cel mai mult din lume
O deformai în fata mea
Dădeai cu pumni și picioare
Atât de tare în mama mea
Încât când veneam de la școală
Nu o recunoșteam
Chiar dacă au trecut ani buni
Nu te as putea ierta vreodată
Privesc același monstru în ochi
De fiecare dată.