Tata
Nu conteaza cati ani trec
Caci nimic nu va schimba,
Gandul ca vreau sa-mi petrec
Toata viata-n preajma ta!
Vreau s-ascult mereu
Ale tale vechi povesti,
Si ma rog la Dumnezeu
Sa vad vesnic ca zambesti.
Nu exista atatea stele
In nopti, pe cer ce stralucesc,
Ca sa pot scrie cu ele:
La multi ani si Te iubesc.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: ANONIM
Дата публикации: 11 декабря 2020
Просмотры: 1666
Стихи из этой категории
Vara cea dorita
Vine vara cea dorită
De copii mult îndrăgită
Vara cu mireasma ei
Vestitoarea vacanței.
Florile au început să Inflorească
Albinuțele să roiască
Din floare-în floare pentru polenizare.
Tractoriști pe câmpuri ară
Până când se lasă seară
Și încep a semăna
Să aibă ce recolta.
Copii se bucură de soare
Că pot merge la mare
La mare când au ajuns
S-au bucurat nespus.
Și că vara sa încheiat
Copii s-au bucurat
Că vor începe școala iar
Cu un an nou școlar.
De Cocoru David Cristian
Cugetarea unui Icar
Veșnic dorm un somn de ape,
Vast cavou și transparent,
Pân’ la car’ i-e greu să sape
Razei soarelui strident.
Tot ce știu e întuneric,
Giulgiul de-alge ce mă strâng,
Patul meu (pietrișul sferic),
Scoicile cu perle lâng’.
Vântul cozilor de pește
Unge rosu-mi leș pălit,
Care veacu-l veștejește
Undeva în negrăit.
Pene încrustate joacă
Zborul prin curent plimbat,
Ce cândva dorea să bată
Cast cotlon străluminat.
„Naște-m-aș din nou pe lume,
Aș uita de-naltul cer,
Ce se oglindește-n spume
Și în valul cel apter...”,
Asta-mi spun din vechea beznă
Care-n ea m-a cufundat.
„Ține-aș tina lângă gleznă,
Palma mea pe trunchiul lat.”
Duce-aș dintru tine, viață,
Fâlfâit de fluturi albi
De pe flori de dimineață,
Ca-ntr-un șir cherubii dalbi.
Eu, iar, suitor pe stele,
Vreau să cred că nu mă mint
Când voiesc de patimi grele
Să mă rup în labirint.
O, dar bolta cred c-ar merge
Către ea să mă reia...
Iar când ce-am jurat s-ar șterge,
Înspre dânsa m-aș vedea.
Și de-ar fi doar luna muză,
Iar nu zeul zilei pur,
Mi-aș purta din plin o buză
Să-i sărut obrazul dur.
Și acum, când se străvede
De prin un noian de nori,
Noaptea-i calmă își prevede
Drumul lung de pân’ la zori.
Din mormântul meu acvatic,
La vederea ei, cu jind,
Din coral făcut, fanatic,
Un tentacul larg, vuind,
Aș căta să îi întind.
Cum ar fi fără lichele?
Îi dădui crezarea toată,
Foii care ne vestea
Căci cu nouă ore-n urmă
Dispăruse o lichea.
"Ce păcat!", îmi vine-a zice
Parcă până şi acum.
Alte vorbe treacã! Însã
Vorba asta mi-o asum.
Fiţele unei lichele
Sunt de neînlocuit,
Fãcând tot atâta treabã
Cât ar face-un om cinstit!
Le cred, însã, pe bunica
Şi pe strãbunica mea,
Care îmi mãrturisirã
Cât de rea e o lichea.
Oh! Nu fiţi maliţioase!
Nu sunaţi din clopoţel,
Cãci i s-au adus destule
Acuzaţii fel de fel!
O fi rea!... Ce pot a spune?
Nici nu prea vreau sã mã bag...
Sã nu se porneascã dânsei
Lacrimile, peste prag.
Fãrã apã, fãrã pâine,
Ar mai fi cum ar mai fi...
Fãrã de lichele, însã,
Nici nu am putea trãi!
Bune, rele, late, strâmbe,
Pãpãdite-n felul lor,
Nu le vor pãsa. Ci sta-vor
Tot "picior peste picior".
Aş propune o schimbare:
S-abordãm alt subiect.
Şi va crede şi licheaua
Cã ar fi mai înţelept.
☆
Dumneaei, îi stã mai bine
În popor, decât în vid;
Dar, de-o vreţi şi conservată,
Scufundaţi-o în lichid!
Că, decât un rãu mai mare,
Decât cel ce totul vrea,
- O canalie, de pildă -
Tot mai bunã-i o lichea!
ANUL NOU
Anul nou se primeneste
Cu noile vesminte,
Pe care le porta cu mandrie
Pentru a noastra Romanie.
Tara pe care inaintasii
Ne-au lasat-o noua urmasii.
S-o muncim ,s-o gospodarim
Cu totii sa o iubim.
Pe aceste dragi meleaguri,
Cu viile suind pe dealuri
Cu lanuri si livezi,
Si cu ape limpezi.
Sa o lasam mai departe
Anului urmator cu dreptate..
Sa fie mostenire
Si cu mare pretuire.
Ficelor si fiilor,
Nepotilor si stranepotilor,
S-o infloreasca mai departe
Cu mare dreptate.
În propria mea poveste
Îmi scriu propria mea poveste în lacrimi de cerneală,
Cuvintele tremură ca umbre ce nu se văd,
Fiecare pagină mă arde, și inima-mi e goală,
Iar literele-mi sângerează în doruri ce nu vreau să le revăd.
Fiecare frază mă înjunghie-n piept adânc,
Căci nu știu că în tăcere mă pictez,
Chipul meu devine o mască de piatră,
Iar trăirile devin prea brusc cuvinte duri care rănesc.
Ea sunt eu. Masca mi-a căzut,
Din cerneala mâinii mele renăscută,
Un adevăr amar, dar cunoscut:
Pe foaie, eu sunt vina nenăscută.
De ce n-am loc în cartea mea, de ce?
De ce rămân acel chip mereu trist?
De ce port vina lumii fără drept,
Și-n propria mea poveste, sunt luată drept antagonist?
Elena Daria 🖋️
La prezent
Ploaie ce curge în toamnă
Spală-mi lacrimile de pe obraz,
Ce gândul spre trecut le îndeamnă
Să se strecoare în moment de necaz.
Vânt ce fuge în toamnă
Nu-mi permite în trecut să doresc,
La prezent gândul condamnă,
Doar la el să mă gândesc.
Frunză ce a căzut în toamnă
Spune-mi cum la prezent să trăiesc,
Când în trecut aveam pricină
De mine să mă mândresc.
Vara cea dorita
Vine vara cea dorită
De copii mult îndrăgită
Vara cu mireasma ei
Vestitoarea vacanței.
Florile au început să Inflorească
Albinuțele să roiască
Din floare-în floare pentru polenizare.
Tractoriști pe câmpuri ară
Până când se lasă seară
Și încep a semăna
Să aibă ce recolta.
Copii se bucură de soare
Că pot merge la mare
La mare când au ajuns
S-au bucurat nespus.
Și că vara sa încheiat
Copii s-au bucurat
Că vor începe școala iar
Cu un an nou școlar.
De Cocoru David Cristian
Cugetarea unui Icar
Veșnic dorm un somn de ape,
Vast cavou și transparent,
Pân’ la car’ i-e greu să sape
Razei soarelui strident.
Tot ce știu e întuneric,
Giulgiul de-alge ce mă strâng,
Patul meu (pietrișul sferic),
Scoicile cu perle lâng’.
Vântul cozilor de pește
Unge rosu-mi leș pălit,
Care veacu-l veștejește
Undeva în negrăit.
Pene încrustate joacă
Zborul prin curent plimbat,
Ce cândva dorea să bată
Cast cotlon străluminat.
„Naște-m-aș din nou pe lume,
Aș uita de-naltul cer,
Ce se oglindește-n spume
Și în valul cel apter...”,
Asta-mi spun din vechea beznă
Care-n ea m-a cufundat.
„Ține-aș tina lângă gleznă,
Palma mea pe trunchiul lat.”
Duce-aș dintru tine, viață,
Fâlfâit de fluturi albi
De pe flori de dimineață,
Ca-ntr-un șir cherubii dalbi.
Eu, iar, suitor pe stele,
Vreau să cred că nu mă mint
Când voiesc de patimi grele
Să mă rup în labirint.
O, dar bolta cred c-ar merge
Către ea să mă reia...
Iar când ce-am jurat s-ar șterge,
Înspre dânsa m-aș vedea.
Și de-ar fi doar luna muză,
Iar nu zeul zilei pur,
Mi-aș purta din plin o buză
Să-i sărut obrazul dur.
Și acum, când se străvede
De prin un noian de nori,
Noaptea-i calmă își prevede
Drumul lung de pân’ la zori.
Din mormântul meu acvatic,
La vederea ei, cu jind,
Din coral făcut, fanatic,
Un tentacul larg, vuind,
Aș căta să îi întind.
Cum ar fi fără lichele?
Îi dădui crezarea toată,
Foii care ne vestea
Căci cu nouă ore-n urmă
Dispăruse o lichea.
"Ce păcat!", îmi vine-a zice
Parcă până şi acum.
Alte vorbe treacã! Însã
Vorba asta mi-o asum.
Fiţele unei lichele
Sunt de neînlocuit,
Fãcând tot atâta treabã
Cât ar face-un om cinstit!
Le cred, însã, pe bunica
Şi pe strãbunica mea,
Care îmi mãrturisirã
Cât de rea e o lichea.
Oh! Nu fiţi maliţioase!
Nu sunaţi din clopoţel,
Cãci i s-au adus destule
Acuzaţii fel de fel!
O fi rea!... Ce pot a spune?
Nici nu prea vreau sã mã bag...
Sã nu se porneascã dânsei
Lacrimile, peste prag.
Fãrã apã, fãrã pâine,
Ar mai fi cum ar mai fi...
Fãrã de lichele, însã,
Nici nu am putea trãi!
Bune, rele, late, strâmbe,
Pãpãdite-n felul lor,
Nu le vor pãsa. Ci sta-vor
Tot "picior peste picior".
Aş propune o schimbare:
S-abordãm alt subiect.
Şi va crede şi licheaua
Cã ar fi mai înţelept.
☆
Dumneaei, îi stã mai bine
În popor, decât în vid;
Dar, de-o vreţi şi conservată,
Scufundaţi-o în lichid!
Că, decât un rãu mai mare,
Decât cel ce totul vrea,
- O canalie, de pildă -
Tot mai bunã-i o lichea!
ANUL NOU
Anul nou se primeneste
Cu noile vesminte,
Pe care le porta cu mandrie
Pentru a noastra Romanie.
Tara pe care inaintasii
Ne-au lasat-o noua urmasii.
S-o muncim ,s-o gospodarim
Cu totii sa o iubim.
Pe aceste dragi meleaguri,
Cu viile suind pe dealuri
Cu lanuri si livezi,
Si cu ape limpezi.
Sa o lasam mai departe
Anului urmator cu dreptate..
Sa fie mostenire
Si cu mare pretuire.
Ficelor si fiilor,
Nepotilor si stranepotilor,
S-o infloreasca mai departe
Cu mare dreptate.
În propria mea poveste
Îmi scriu propria mea poveste în lacrimi de cerneală,
Cuvintele tremură ca umbre ce nu se văd,
Fiecare pagină mă arde, și inima-mi e goală,
Iar literele-mi sângerează în doruri ce nu vreau să le revăd.
Fiecare frază mă înjunghie-n piept adânc,
Căci nu știu că în tăcere mă pictez,
Chipul meu devine o mască de piatră,
Iar trăirile devin prea brusc cuvinte duri care rănesc.
Ea sunt eu. Masca mi-a căzut,
Din cerneala mâinii mele renăscută,
Un adevăr amar, dar cunoscut:
Pe foaie, eu sunt vina nenăscută.
De ce n-am loc în cartea mea, de ce?
De ce rămân acel chip mereu trist?
De ce port vina lumii fără drept,
Și-n propria mea poveste, sunt luată drept antagonist?
Elena Daria 🖋️
La prezent
Ploaie ce curge în toamnă
Spală-mi lacrimile de pe obraz,
Ce gândul spre trecut le îndeamnă
Să se strecoare în moment de necaz.
Vânt ce fuge în toamnă
Nu-mi permite în trecut să doresc,
La prezent gândul condamnă,
Doar la el să mă gândesc.
Frunză ce a căzut în toamnă
Spune-mi cum la prezent să trăiesc,
Când în trecut aveam pricină
De mine să mă mândresc.
Другие стихотворения автора
Iubit-o
Sufletul meu rafinat,
Cu o inima de aur mat,
Iubirea ta ma încălzește,
Iar frumusețea ta mă răcește.
Iubit-o sa sti ca te iubesc,
Chiar dacă nu o sa te doresc,
Eu te voi iubi visând,
Dar în realitate zburând.
Te iubesc prin minciuni,
Dar adevărat prin bani,
Plângând după tine,
Fiind total în suspine.
Umbre vii ale codrilor senini
Umbre vii ale codrilor senini
Trilul florilor răsunătoare din priviri
Pământul ce mustește a viața
Curge lin și îmbietor
Liniștea ce o parcurg
Printre verdele senin
Un bondar ce caută
Nectarul și parfumul vieții sale,
În el se întrezărește
Frumusețea și liniștea naturii.
Privește cerul uitate la stele
Cerul plin de stele mă umple de teama
Că pentru tine sunt o doar o panarama
Nai știut să mă iubești dar eu inca te iubeam
Încă nu ști să o faci iar eu încă te iubesc .
Rătăcesc pe-a fără in frig
Doar gandinduma la tine
Încă țin la tine și sper sa fie bine
Privește cerul uitate la stele...
Uitate la stele cum mă uitam la tine
Și privește cerul gândi du-te la mine .×2
Sper sa nu se termine chiar asa devreme.
Când mă ignorai... tu Radeai Și eu plângeam
Cât să mai incercam ?
Eu te iubesc și așa va fi
O viață întreagă cat și după
Privește cerul uitate la stele...
Uitate la stele cum mă uitam la tine
Și privește cerul gândi du-te la mine .×2
Creator:foreverme.0
17.12.2022
Rosa 2
Tu ești soarele
Eu sunt Luna
Eu te încălzesc cu nima curată
Și iubire reală
Tu privind asta ca pe o greșeală
În timp ce te încălzesc cu zâmbet
Îți scriu versuri pe caiet
Inima îmi bate tare
În timp ce iau o gustare
Ma gândesc numa la tine
Oare asa ca mine cine o sa te mai iubească, cine?
Șoapte
Șoaptele ce stau ascunse in umbră,
Îmi țin de veghe in seara sumbră,
In care setea oarba de euforie,
Devine doar o stare de nostalgie.
Uneori aștept doar sa plece,
Ca sa nu îmi mai fie iar rece,
Ca sa pot să adorm in pace,
Fără să mai simt dureri de ace.
Prezența lor în subconștient,
E bulversantă de suficient,
Pentru mine, o simpla ființă,
Ce pare a fi desprinsă de conștiință.
Liniștea îmi e un haos de durere.
Perdele
Am o cameră plină de perdele,
Dantele subțiri, groase ori demodate -
Toate ale mele, T
randafiri albi.. ce priveliște.
Nu le dau, nici chiar la săraci
Nici cui fără perdea la casă a rămas.
Vreau sa înot în ele
Să-mi păstrez câteva, pentru nunta mea.
Cine spune că nu pot ?
Să fiu mireasă în perdeaua mea.
Senzuală și memorabilă, iar apoi -
S-o agăț înapoi în geam ?
O pun in geam de fericire,
O desființez când sufletul mi-e zdrobit.
Îi pun înălbitor când primesc o floare,
Iar demnitatea de mi-e furată, focul s-o ardă toată.
Tot aș rămâne cu rămășițe de perdele.
Le așez și la terasă,
Unde-mi fumez țigara singură -
Dar nu așa ; eu și cu perdeaua mea.
Iubit-o
Sufletul meu rafinat,
Cu o inima de aur mat,
Iubirea ta ma încălzește,
Iar frumusețea ta mă răcește.
Iubit-o sa sti ca te iubesc,
Chiar dacă nu o sa te doresc,
Eu te voi iubi visând,
Dar în realitate zburând.
Te iubesc prin minciuni,
Dar adevărat prin bani,
Plângând după tine,
Fiind total în suspine.
Umbre vii ale codrilor senini
Umbre vii ale codrilor senini
Trilul florilor răsunătoare din priviri
Pământul ce mustește a viața
Curge lin și îmbietor
Liniștea ce o parcurg
Printre verdele senin
Un bondar ce caută
Nectarul și parfumul vieții sale,
În el se întrezărește
Frumusețea și liniștea naturii.
Privește cerul uitate la stele
Cerul plin de stele mă umple de teama
Că pentru tine sunt o doar o panarama
Nai știut să mă iubești dar eu inca te iubeam
Încă nu ști să o faci iar eu încă te iubesc .
Rătăcesc pe-a fără in frig
Doar gandinduma la tine
Încă țin la tine și sper sa fie bine
Privește cerul uitate la stele...
Uitate la stele cum mă uitam la tine
Și privește cerul gândi du-te la mine .×2
Sper sa nu se termine chiar asa devreme.
Când mă ignorai... tu Radeai Și eu plângeam
Cât să mai incercam ?
Eu te iubesc și așa va fi
O viață întreagă cat și după
Privește cerul uitate la stele...
Uitate la stele cum mă uitam la tine
Și privește cerul gândi du-te la mine .×2
Creator:foreverme.0
17.12.2022
Rosa 2
Tu ești soarele
Eu sunt Luna
Eu te încălzesc cu nima curată
Și iubire reală
Tu privind asta ca pe o greșeală
În timp ce te încălzesc cu zâmbet
Îți scriu versuri pe caiet
Inima îmi bate tare
În timp ce iau o gustare
Ma gândesc numa la tine
Oare asa ca mine cine o sa te mai iubească, cine?
Șoapte
Șoaptele ce stau ascunse in umbră,
Îmi țin de veghe in seara sumbră,
In care setea oarba de euforie,
Devine doar o stare de nostalgie.
Uneori aștept doar sa plece,
Ca sa nu îmi mai fie iar rece,
Ca sa pot să adorm in pace,
Fără să mai simt dureri de ace.
Prezența lor în subconștient,
E bulversantă de suficient,
Pentru mine, o simpla ființă,
Ce pare a fi desprinsă de conștiință.
Liniștea îmi e un haos de durere.
Perdele
Am o cameră plină de perdele,
Dantele subțiri, groase ori demodate -
Toate ale mele, T
randafiri albi.. ce priveliște.
Nu le dau, nici chiar la săraci
Nici cui fără perdea la casă a rămas.
Vreau sa înot în ele
Să-mi păstrez câteva, pentru nunta mea.
Cine spune că nu pot ?
Să fiu mireasă în perdeaua mea.
Senzuală și memorabilă, iar apoi -
S-o agăț înapoi în geam ?
O pun in geam de fericire,
O desființez când sufletul mi-e zdrobit.
Îi pun înălbitor când primesc o floare,
Iar demnitatea de mi-e furată, focul s-o ardă toată.
Tot aș rămâne cu rămășițe de perdele.
Le așez și la terasă,
Unde-mi fumez țigara singură -
Dar nu așa ; eu și cu perdeaua mea.