1  

Lupii timpurilor noastre

Peisagistică și terminologie specifice locurilor natale. 

 

Urlã lupii-n Cioaca Morii,

Urlã la Releu!

Se-nspãimântã trecãtorii,

Mã-nspãimânt şi eu!

 

Urlã lupii în Fundata,

Şi, urlând aşa,

Sar deodatã, gata-gata

De-a mã sfâşia!

 

Urlã lupii-n Câmpul-Babii

Urlã satu-ntreg;

Şi de ce se mirã şvabii,

Chiar cã nu-nţeleg!

 

Urlã lupii, urlã-ntruna

În Vârf la Grãdini;

Urlã cãtre cei de-ai casei

Şi-apoi la strãini!

 

Urlã lupii! Sigur, urle,

Cât mai pot urla!

Cã n-au cum, o veşnicie

Sã tot urle-aşa!... 


Category: Diverse poems

All author's poems: Cristi Dobrei poezii.online Lupii timpurilor noastre

Date of posting: 8 August 2022

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1616

Log in and comment!

Other poems by the author

"Nosce te ipsum!"

"Cunoaşte-te pe tine însuţi!" (lat.)

 

E faptul dimineţii şi inima îmi bate,

Cunosc vecini şi prieteni. Şi despre mine ştiu...

Îmi amintesc mulţime de lucruri învãţate,

Aud, vorbesc şi judec: înseamnã cã sunt viu!

 

Am doruri, am voinţã, am grai şi am regrete

Şi caut a pãtrunde adâncul meu ascuns;

Îmi scriu dorinţe multe, pe-al inimii perete

Scriu ziua, scriu şi noaptea şi tot nu-i îndeajuns. 

 

Nu-s apã care curge, nici fiarã din pãdure,

Nu-s vânt care îndoaie copacii seculari!

Nu-s şoaptã ce se-ascunde în umbrele obscure

Dar am în mine temeri din ce în ce mai mari!

 

Pot sã susţin cu probe, ce cred, ce mi se pare

Şi pot deschide ochii, atunci când mã trezesc;

Am fraţi, pãrinţi şi prieteni şi am un rost sub soare,

Am chip de om şi nume şi spirit românesc!

 

Tu eşti oglinda-n care mã regãsesc pe mine:

Acelaşi suflet tandru şi-acelaşi chip de lut,

Atât de multe umbre! Lumini - aşa puţine!...

Dar, pe-amândoi, o mânã şi-o minte ne-a fãcut!

 

A cugeta, a spune, a crede şi-a cunoaşte

E-al meu, şi-al tãu, şi-al nostru, şi-al vostru ideal;

E-un foc care purcede, se-aprinde şi ne paşte

Din prima zi a vieţii şi pânã la final.

 

Nu sunt stejar sihastru, nici mãr ce stã sã cadã

Nu-s trandafir sãlbatic, uitat în loc pustiu!

Şi chiar de-aş fi, sã zicem, o viţã fãrã roadã,

Tot seva m-ar susţine şi-ar trebui sã ştiu!...

 

Nu ştiu, însã, prea multe de clipa ce se naşte

Şi se ascunde straşnic de mine-n VIITOR.

Deschid fereastra minţii, cu gândul sã demaşte

Suspinuri, neputinţe şi planurile lor.

 

Chiar dacã vine seara şi Luna se aratã,

Simt viaţa care-mi umple atom, dupã atom;

Şi, pânã a mã stinge, v-aş cere înc-o datã:

Lãsaţi-mi bucuria şi gândul cã sunt om!

More ...

O viață cu de toate

Eu n-am crescut, cum, alţi copii,

În puf se deşteptarã;

Dar am avut şi jucãrii

Şi parte de-o chitarã.

 

Eu, am fost, eu! Nimic mai mult!

Nici n-aş fi vrut sã fie!

Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu

De tot ce mi-a dat mie!

 

Avut-am parte de pãrinţi

Şi de copilãrie.

De unde nu... eram pribeag

Sau mort, sau... cine ştie!...

 

Nu am pierdut pe drumuri, nopţi,

Nici zile, prin spitale;

Şi-ntotdeauna mi-au plãcut

Cântãrile corale.

 

Cãci, şi biserica din sat

Mi-era atât de dragã!

Şi-atât de multe amintiri

De vremea ei, mã leagã!

 

Cã parcã şi acuma vãd

Cum se deschide uşa,

Şi cum apare, surâzând,

În pragul ei, mãtuşa!

 

Pe moş' Petreanu, cum venea,

Scoţându-şi pãlãria,

Pe Bunu', pe bunica mea

Şi pe sora Maria!...

 

Cum sã nu vreau, acele vremi

Ca ochii-mi sã le vadã?

Dar timpul le-a acoperit,

Cu ani şi ani, grãmadã!

 

Ai mei nu au avut averi

Dar, m-au purtat în şcoalã;

Şi, de acasã n-am plecat

Nicicând cu mâna goalã.

 

Super-talente n-am avut,

Nici aer de vedetã,

Decât cã, dupã ce-am crescut,

Mi-au luat o bicicletã.

 

De hoţi şi de linguşitori,

N-am dus vreodatã lipsã;

La fel, cum soarele de nori,

Şi luna, de eclipsã.

 

Dar, Dumnezeu de sus, mi-a dat

Atunci când mã rugasem,

Mai mult decât am meritat,

Sau, decât Îi cerusem.

 

Mã-ntrebi care e gândul meu

Şi scopul meu, anume?

De-a-i mulţumi lui Dumnezeu,

Cã sunt şi eu pe lume...

 

Cã-n mâna Lui, e mâna mea,

Cã nu am a mã teme,

Cã-n zorii vieţii m-a chemat

Şi m-a gãsit devreme.

 

More ...

În amintirea lor...

Te văd ieşind adesea din cerdac

Pe prispa care dă înspre grădină;

Dar trandafirii roşii nu-ţi mai plac

Şi plângi mereu, fără a fi de vină...

 

Căci seri şi dimineţi s-au petrecut,

Atâtea... că nu poţi să le mai numeri!

Iar, vremuri grele... cât un car de lut,

Ţi-apasă fără milă ai tăi umeri.

 

Te dor picioare, mâini şi... trupul tot

Da-ncerci s-ascunzi mereu a ta durere...

Şi-aştepţi să-ţi bată-n poartă vreun nepot,

Să-ţi spună, cel puţin, "La revedere!".

 

Desagii tăi sunt plini de lucruri vechi

Şi îndrumări, pentru posteritate;

Poveţe, pentru cei ce au urechi,

Ce au bun simţ, si grai, şi demnitate.

 

Aş vrea eu însumi să îţi spun ceva,

Să simţi că ai şi tu un rost pe lume:

Vreau să pun poza mea lângă a ta,

Să nu îţi pierdem chipul prin albume...

More ...

Lacrimi, la apusul vieții

Stând pe un scãunel cu trei picioare,

Te întrevãd, la uşa din cerdac,

Gândindu-te la vremea viitoare

Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...

 

Şi te gândeşti adesea şi la mine...

Sunt lângã tine. Dar... tu nu mã vezi...

N-auzi plãcutul zumzet de albine,

Nici pasãrea ce cântã prin livezi.

 

Cu gândul obosit de-atâta trudã,

Cu ochii tãi albaştri şi senini,

Tu cercetezi a zãrii hainã udã,

Şi-ţi vezi nepoţii-mpinşi de soarta crudã,

Plecaţi pe multã vreme-ntre strãini.

 

Atâţia nori trecurã peste tine

Ce ţi-au adus zãpezi şi vânturi reci,

Atâtea temeri, zâmbete, suspine

Şi-atâtea frunze moarte, pe poteci!

 

Cum simţi cã iarna vieţii tale vine,

Tu nu mai vrei nici faimã şi nici bani;

Ci, doar sã ştii c-ai tãi o duc mai bine:

Cãci ai ajuns la şaptezeci de ani!

 

Plãtind tribut mişcãrilor greoaie,

Mã uit acum, din nou, la dumneata

Cum, de pe prispã, intri în odaie,

Cu faţa udã, ca-ntr-o zi de ploaie:

De-atâtea lacrimi, câte-au curs pe ea!

More ...

Cu cei mișei să n-ai a face!

Multe vede omu-n viaţã,

Cât ar fi de scurtã ea...

Dar întotdeauna-i pune

Vârf grãmezii, o lichea!

 

Într-o zi, lucrând la straturi

O lichea, fãr-un picior,

Se-abonã sã-mi dea şi sfaturi

Şi o mânã de-ajutor.

 

Mã umflã, pe urmã, râsul,

- Râd şi-acum de nu mai pot! -

Cãci, cãznindu-se cu sapa,

S-a înnãmolit de tot.

 

"Mã descurc!" îi zic lichelei,

Spre a nu se deranja.

Dar mi-a zis cã nu-i problemã,

Cã lucreazã "numa-aşa".

 

Prefãcându-se licheaua

Cum cã smulge nişte praz,

Tot noroiul de pe cizmã

Mi-l zvârlise pe obraz!

 

Mi se înnegri 'nainte-mi

- Cum pãţeşte-orice român -

Şi-ntr-o singurã clipitã,

Îmi cãzuse râsu-n sân.

 

Sã-mi revin, îmi trebuirã

Douã dupã-amiezi întregi,

Ca sã se-mplineascã vorba

Cã "ce semeni şi culegi"!

 

Cât despre licheaua "scumpã",

Mâine-zi fãcu un salt

Spre-a se rãzbuna. Da-şi rupse

Şi piciorul celãlalt.

More ...

Libertate...

Libertate, pasãre ce zboarã

Peste munţi înalţi şi vãi adânci:

Drum deschis având odinioarã,

Dar, acum, lovindu-se de stânci...

 

Libertate - a pãcii scrisoare -

Scump şi sfânt cadou dumnezeiesc,

Pe care-l strivesc, cu nepãsare,

Cei care rãzboiul şi-l doresc!

 

Libertate scumpã! Râu de raze,

Strãlucind pe-al apelor întins:

Cel râvnind ale iubirii oaze,

Nu e, niciodatã, un învins!

 

《"LIBERTATE", nu înseamnã sã faci ceea ce vrei, ci ceea ce trebuie.》 (Cristi Dobrei)

29.03.2022, pe Marea Adriatică 

More ...

Poems in the same category

Bătrânul!

În poartă stau și îmi arunc privirea

Spre deal, spre vale și-n jurul meu,

Drumul este pustiu, nimeni nu trece

Doar un bătrân, ce merge tare greu. 

 

Aseară am ajuns din Piatra Neamț

Să-mi vizitez părinții, ce au plecat,

Să pun o floare, ochii să-mi plângă

Că i-am pierdut și-s tare-ndurerat. 

 

Pe bancă mă așez, cu-acel bătrân

Ce mă invită să schimbăm o vorbă,

Tare rușine-mi este, că nu-l cunosc

Mă simte și fâsticeala mi-o aprobă. 

 

Ne salutăm, cu-n strâns de mână

În timp ce spune, că-mi este rudă,

Aflând c-a fost al tatei, vărul drept

Și văd cum lacrima... ochii inundă. 

 

Se liniștește și-ncepe-a povesti

De când eu m-am născut și școli,

De cum eram copil și bun școlar

De mama, tata, frate și de surori. 

 

Încovoiat și în baston s-a ridicat

Plecând la vale cu mare greutate,

Nu înainte de-a mormăi în barbă

Că lumea-i un butoi... de răutate. 

 

Nu-l contrazic și-i dau dreptate

Că doar și eu văd, ce se întâmplă,

Astăzi, când anii mi s-au adunat

Și rid am pus și-s...sur la tâmplă. 

 

După un timp mă duc spre casă

Cu gândul la părinți și....verișor,

Și cu tristețe, îmi repet în minte

Ești orășan și-n sat...doar trecător!

 

 

More ...

VIS DE VARĂ

Flăcări aurii

Pogoară din soare

Peste lanuri vii

Ca să le măsoare

 

Cu drag le sărută,

Ele mulţumesc

Şi, zâmbind complice,

Se desfac în spice.

 

Marea se-nfioară

Pescăruşii zboară

Spre albastre zări

Până-n depărtări...

 

Şi poartă pe aripi

Vise îngereşti

Să le dăruiască

Celor pământeşti...

 

Copiii aleargă

Pe nisipul ud

Lăsând mărturie

Vis de vara vie!

More ...

Şi tălpile au urechi

Prin crăpătura îngemânării am privit cu dor de început.

Respiraţia dimineţii am simţit-o pe obraz

Ca pe ceva ce îmi amintea de prezenţă , de fiinţare .

Din lumea rămânerii în repaus în lumea începutului

Trecerea era lină , era un tumultum de dorinţe ,

De pleoape deschise , de priviri împopoţonate

Cu semne de întrebare .

Am cerut braţelor întânderi peste trupurile goale ,

Uscăţive coloane resemnate .

Paşii s-au format în voia lor lăsând urme involuntare

Atunci când tălpile au auzit drumul .

Buza genunchiului împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .

Câte rămâneri în urmă vor fi ?

More ...

Simfonia La porțile Crăciunului

La ferestre sunt ghivece cu flori albe, ce priveliște!

În inimi înmuguresc sentimente pure și de liniște.

Pe fețe se imprimă sentimentul fericirii și mulțumirii.

Spre noi, așteptăm să vină adierea bunăstării și împlinirii.

Din toate părțile se adună sămânța înțelegerii astrale,

Cu care forțele spiritului depășesc momentele banale,

Și toate gândurile se concentrează asupra celor dragi.

 

Pentru momentele ce se întâmplă în această zi minunată,

Când toată suflarea familiei cu mic cu mare este adunată,

Sub toate acoperișurile, brazii împrospătează căminele

Așa cum reproducerea florii prin polen staminele.

Și prin verdele crud și îmiresmat ce însuflețesc atmosfera,

De ramurile vieții veșnice-s simboluri ce crează umbelifera

Și exprimă micile și marile creații ale omului și naturii.

 

Prin spiritul Crăciunului se transmit stări sufletești.

Deci nenumărate clipe plăcute, emoționale vestești.

Sărbătoare caldă a întregii suflări acoperită de neaua albă,

Strălucitoare atmosferă aducătoare de plumburie salbă,

Noapte sfântă luminată de dragostea nutrită acestei tradiții.

Toate într-un dans cu prepoziții, conjuncții sunt apariții,

Ce crează simfonia feerică a unui ideal dorit în sfera realului.

 

 

 

 

More ...

Doi pași greșiți distanță de prăpastie

Spune-mi, ai sta pe marginea abruptă a lumii mele,

Dacă sub noi s-ar căsca golul unor vieți greșite,

Doi călători pe stânci ce stau să se sfarâme-n stele,

Cu urmele de pași prin timp întipărite?

 

M-ai căuta în hău, în zgomot sau în vânt,

Știind că nicio noapte nu ne va strânge-n brațe,

Că echilibrul nostru nu-i scris pe acest pământ

Și nicio umbră n-o să poată de stânci să ne agațe?

 

Sau te-ai teme de abisul ce crește între noi,

De neputința de-a opri o mână ce se pierde?

Rămâne-vom o veșnicie doar singuri amândoi,

Privind cum riscul de-a cădea în jur se pierde?

 

Și totuși, ai rămâne acolo, pe buza acestei zări,

Chiar dacă prăbușirea ne e promisă-n viață?

Căci uneori iubirea trăiește din zeci de întrebări,

Iar umbrele sunt doar iluzii ce dispar în ceață.

More ...

Vers însângerat

 

Mi-am risipit prin lume tinerețea,

Cu pași nesăbuiți pe orice drum, 

Am confundat adesea frumusețea, 

Cu libertatea de-a trăi oricum.

 

N-am fost un sfânt, nici n-am cerut iertare,

Când adevărul mi-a rămas călău,

Am dus în piept o veșnică-ncercare, 

De-a nu mă vinde celui care-s eu.

 

Nu am știut să-i pun tăcerii vamă,

Nici să-mi îmbrac în aur vreun cuvânt,

Am fost când flacără, când rană,

Dar niciodată rob pe-acest pământ.

 

Mi-am pus pe la răscruci deschisă cartea,

Să plângeți versul care-a sângerat;

Și să simțiți cum mi-am clădit cetatea, 

Și cât de multă piatră i-am cărat. 

 

Mi-am scris destinul pe pereți de ceară,

Cu litere culese din focuri și furtuni,

Și-am dat durerii chip de primăvară,

Când alții-mi retezau cununi.

 

Nu cer nimic din tot ce-o să rămână,

Nici flori, nici lacrimi, nici sfântul legământ;

Doar să nu-mi puneți sufletu-n țărână,

Cât încă-mi arde versul pe pământ.

 

Iar dacă-n urma mea va plânge-o carte,

Să n-o citiți ca pe-un sfârșit,

Căci am lăsat la fiecare-n parte, 

Un strop din visul meu neîmplinit.

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍