Diagnostic

În Micul Maroc am stat câțiva ani,

Loara îmi cânta lângă geam,

Vapoare-mi urau La mulți ani!

Și totuși străin mă simțeam.

În zare priveam către casă,

C-o fi înspre nord ori spre est,

Dorul pe suflet m-apasă,

Și pasul mi-i tot mai funest.

Atlanticul e chiar lângă mine,

Cu apa turcoaz mă încântă,

Dar valuri, mari valuri străine,

Doine de doruri îmi cântă.

Lumina din Far mi-i speranța,

Iar pasărea-n zbor mi-e răbdarea,

De aici, de departe, din Franța,

Vă simt dragii mei răsuflarea.

De avem aceleaşi visuri,

Piară lumea acum în ele,

Traiul meu e în abisuri,

Iară sufletul în stele.

De trăim aceleaşi patimi,

Mângâieri ne-or fi blesteme,

Vom sorbi din irişi lacrimi,

Şi vom recita poeme.

De nutrim acelaşi gând,

Vom cânta imnul iubirii,

Şi din trupul tău plăpând,

Or să crească trandafirii.

Şi-om trăi iubirea noastră,

De astă lume mult departe,

Şi-om privi de la fereastră,

Cum lumina-n cer se-mparte.

Hai toamnă, fă-mi frunza de-aramă,

Iarna să-mi bată în suflet cu teamă,

Amurgul fă-l roșu ca văpaia de foc,

Păsări să cânte al meu nenoroc...

Hai toamnă, fă-mi părul galben ca luna,

Din stele apuse împletește-mi cununa,

Zorii să-i verși în ochii-mi albaștri,

Să pot să vorbesc cu sfinți și sihaștri.

Hai toamnă, îngână-mi visarea târzie,

Presoară-mi cărarea cu iasomie,

Cu ploaie să-mi torni un cântec uitat,

Să-l port peste iarnă ca dor legănat.

Hai toamnă, dă-mi vântul să-mi smulgă căința,

Să-mi tremure vocea șoptindu-ți dorința,

Să scriu pe ferestre, cu abur și scrum,

Povești de iubire ce miros a parfum.

Hai toamnă, rămâi în inima-mi stinsă,

Ca fraga uscată, de brumă atinsă,

Să-mi curgă prin vene trecutul tău greu,

Să fiu ca un foșnet pe aripi de zeu.

Hai toamnă, într-o noapte, ca adiere,

Deschide lin ușa și intră-n unghere,

Te-așază la masa cu roade mănoase,

Să mâncăm și să bem cu perdelele trase.

Să ningă azi tot drumul ca pașii să se piardă, 

Să crească-n noi iubirea ca un hotar de nea,

Iar timpul, obosit, să stea altundeva,

Uitându-și veșnicia, doar clipa să ne ardă. 

Să ne-nvelim privirea cu liniștea din fumuri,

Când cerul cade-alb și nu mai cere stea,

Iar gândurile noastre, pierdute-n iarna grea,

Să-și afle adăpostul sub neaua de pe drumuri. 

Să dormi în albe stele, cu fruntea mea pe umăr,

Ca într-o catedrală de fulgi și de pustiu,

Iar sângele din mine, încet, aproape viu,

Să-ți scrie-n palme iarna cu slove fără număr.

Și dacă primăvara va încerca să vină,

S-o alungăm cu geruri, cu cerul înghețat,

Cu dorurile noastre păstrate în lumină,

Ca două focuri albe ce ard neîncetat.

Să ningă cu iubire, ca-n templele de gheață,

Cu clopote de viscol bătând încet în noi,

Iar nopțile polare, cu îngerii lor goi,

Să ne aprindă dorul sub platoșa de ceață.

Să-ți fie pasul fulg și umbra ta ninsoare,

Iar brațele-mi — troiene în care să te pierzi,

Când cerurile iernii, cu stelele lor verzi,

Ne-or scrie peste frunte blestemul de ninsoare.

Și-n albul fără margini al lumii care tace,

Să rătăcim ca visul prin ierni fără hotar,

Doi oameni de zăpadă cu nasturii de jar,

Ce-a primăverii haină refuză s-o îmbrace. 

Mâinile noastre s-au întins,

Una spre cealaltă.

Palmele lor ţipă,

De neatingere.

Pasul nostru a plecat,

Unul spre celălalt,

Mersul lor ţipă,

De neîntâlnire.

Gândul nostru a zburat,

Unul către celălalt,

Materia lor ţipă,

De neîmpreunare.

Dorinţele noastre au fost puse,

Fiecare pentru celălalt,

Frumuseţea lor ţipă,

De neîmplinire.

De aș fi o literă, de exemplu            V

aș curta întruna pentru voi un          I

ca să nască-n astre pe întâiul          A

și să țese-n slove neînțelesul          Ț

care pe o ață să înnoade un            A

De aș fi o literă, de exemplu           M

aș dubla iubirea pentru același       A

cerul îmi va da din genom un          M

și cu alfabetul v-aș îmbrățiș -          A

De aș fi o literă, de exemplu           I

aș lua din urmă pe rămasul            U

voi sluji la bine să câștig un           B

de la inimă voi cerși un                   I

din regrete am să smulg un           R

ca să fiu eternă ca începutul          E

De aș fi ceva, de exemplu vers,

aș împrăștia, pe pământ o știre,

că la începuturi peste univers,

(erau trei cuvinte):

VIAȚA , MAMA și IUBIRE.

o sclipire –
nu e singură.
umbra o urmează
ca o respirație
care nu s-a născut
fără piept.

fiecare pas
împletește drumul
înainte să existe.

nici început,
nici sfârșit —
doar noduri
care se țin de mână.

cind tu te ineci in pahare de vodka, vin si de bere,
pe mama ta atunci eu mi-o imaginez,
ma roaga, sa te scot de pe aceasta barca si imi cere,
sa te imbratisez.

te string de miina si se-nvirte-un slideshow in cap la mine,
ce va fi, daca va continua asa mai departe.
Stanescu a spus: «iata speranta, cindva totul va fi bine»,
dar nu-i dau dreptate.

peste citiva ani, din nou beat, nedeosebind stinga de dreapta,
nu vei gasi cheile de la casa
si nu-ti vei aminti, daca acolo inca cineva te mai asteapta
si cui de tine-i pasa;

nu iti vei aminti, in ce oras te afli, luind un git de rom.
urmatorul tren duce-n Gamorrah,
dar tu, fara sa te gindesti macar un pic, alegi Sodom
si-o sticla de cagor.

al 25 cadru a ceea ce va fi peste citiva ani -
miinile tale nimic nu vor putea gasi,
nici telefonul, nici pistolul, pe care nu il ai, nici bani,
nici miina femeii, ce te va iubi.

aerul in camera este atit de prafuit si greu si ma apasa,
iar tu nu poti raspunde la-ntrebarea
«cum te cheama?» si te intrebi, de ce nu-i nime’-acasa
si de ce oare

din oglinda te priveste cineva neberbierit, trist si strain,
«ajunge, nu mai bea!» incearca sa iti zica,
dar tu nu vrei sa intelegi si-ti iei o noua sticla de venin,
iar mie mi-e frica.

te rog, hai sa luam barca si sa plutim in ocean, departe,
unde sint gradele mai putine.
vreau din nou, sa te bucuri de lucruri mici si neinsemnate,
macar de femei asa simple ca mine.

te rog, te implor, nu fi azi iarasi beat, incearca sa nu mai bei,
ca soarele de la asta n-o sa se faca mai mic,
nu vrei sa m-asculti, iar vodka se scurge din ochii mei
si eu nu mai vad nimic.

Azi am plecat pe ultimul drum,

Cu îngerul plângând pe umăr,

Purtam în plete vin și scrum,

Femei și dansuri fără număr.

El tot plângea pe înfundate,

Oprind la crâșma lui Satan,

Şi am băut pe nemâncate,

Plătind ca-ntodeauna cu un an.

Pe toți i-am cheltuit cu ardoare,

Şi nu mai am o zi în buzunare,

Aș mai lua puţin de la fârtaţi,

Dar toţi sunt lefteri şi plecaţi.

Suntem aceea generația ce și varsă suferința-n comportamente disfuncționale, consumând sa rămânem în viață, sa ne simțim vii 

Suntem aceea generație care fumează dorul-n scrumul de la țigară

Suntem acei copii cu divorțuri, cu părinții pe moarte sau nexistenti

Suntem cei care lupta pentru vise, chiar dacă am trăit-n 12 ani de agresiune

Suntem stelele ce strălucesc, deși în jurul nostru e întuneric cumplit 

Deși, în jur sunt guri mute ce nu alină suspinul 

Ci doar îl accentuează, judecând după viața fiecăruia

Neștiind ca noi suntem rezultatul a comportamentelor părinților noștri, neștiind ca ei sunt rănile din poveștile noastre 

Stau sa imi fac tema,

si aflu apotema.

Dar cum ma ajuta apotema bazei,

sa platesc chiria casei?

Si cum ma ajuta teorema lui Thales

sa imi gasesc de munca.

Pentru asa ceva nu cred

ca ne trebuie aritmetica.

Să facem poezii,

E