Lacrima Fecioarei Sfinte!

Pe pământul unde toate numai bune nu mai sunt,
Bunătatea, demnitatea, omenia: vorbe-n vânt,
Pe pământul unde ura nu ne lasă-a mai iubi,
Lacrima Sfintei Maria ne mai poate mântui.
 
Pe pământul unde oameni pe alți oameni ii ucid
Salutând boala mintală a unui țar schizoid,
Crima riscă să devină un alt mod de a trăi
Lacrima Sfintei Maria ne mai poate mântui.
 
In aceste timpuri triste, când noi ne-am pierdut de noi,
Cine poate să ne-aducă împreună, înapoi?
Cine să ne mai învețe că-n credință e tăria?
Un răspuns îmi vine-n minte: Lacrima Sfintei Maria.
 
Pentru-a noastră-nfumurare, pentru-a noastră neputință,
Pentru răutatea noastră, pentru lipsa de credință
Când, pe drept, ne-ar fi fost teamă, că-i pornită să ne certe
Sfânta Maică varsă lacrimi, Fiului, ca să ne ierte!
 
Pe pământul unde toate niciodată nu au fost
Mai urâte si mai rele, si mai fără de vreun rost
Decât in aceste timpuri, când speranța însăși moare,
Ne mai poate ține-n viață, lacrima Sfintei Fecioare.
 
Într-un veac în care omul nu mai are nimic sfânt
Lacrima Sfintei Maria cade încă pe pământ
Ca un semn de-ncurajare și de-aducere aminte
Că din toate ne va scoate, lacrima Fecioarei Sfinte!

Category: Diverse poems

All author's poems: Daniel Dobrică poezii.online Lacrima Fecioarei Sfinte!

Date of posting: 15 августа 2025

Timp de citire: ~3 min.

Views: 465

Log in and comment!

Other poems by the author

Poate că nu

Poate că nu sunt ochi de înger ochii mei
Cum sunt ai tăi, ca ziua luminoasă,
Dar dacă ai putea să vezi și tu prin ei,
Ai înțelege cât ești de frumoasă.

Poate că nu-i gură de aur gura mea
Ca a lui Ioan, cel cu liturghierul,
Dar orișice cuvânt care-l rostesc cu ea
Îl simt adânc ca marea, 'nalt cât cerul!

Poate că nu-s precum Adonis de frumos
Și-n părul meu stă iarna să se prindă
Poate că nu vrăjesc cuvinte cu folos,
Ca-n inimă un foc să ți se-aprindă.

Ce-i drept, poate că nu voi ști cum să te fac
Vreodată să te-ndrăgostești de mine,
Dar crede-mă te rog, chiar și atunci când tac,
Îți jur cuvinte de iubire pline!

Poate că nu vrei de la mine să le-auzi,
Poate că altu-ai vrea să ți le spună,
Poate că-ntre doi oameni singuri și confuzi
Ridici pereți înalți până la lună.

Poate că nu mai vreau de azi să mă complac
Să-mi pară viața un imens sombrero
Când tu îl placi, el nu te place, eu te plac,
Singurătatea are trei la zero.

More ...

Zi de martie

Eşti ca o zi de martie, senină,
Ai ochii verzi, miroşi a primăvară
Privirea ta mă-nvăluie-n lumină
De parcă-n suflet soarele-mi coboară.

Muguri sfioşi pe dulci buzele tale
Încet se sparg şi-un zâmbet înfloreşte,
Iar razele-ţi sărută părul moale,
Când tu zâmbeşti, Primăvara zâmbeşte!

Şi uite, îmi topeşti cu-a ta căldură
Zăpada care peste vise-mi creşte,
Ai flori în păr şi eşti atât de pură
Eşti tot ce a mea inimă-şi doreşte!

Eşti ziua ce-o aştept de mult să vină
Din mine să alunge iarna rece,
Eşti ziua mea de martie, senină
Şi te iubesc mai mult, pe zi ce trece.

More ...

Copila lui Iair

Omenire prea naivă, tu, copil nesăbuit
Printr-o moarte de trei zile, înc-o șansă ai primit!
Când de viciile tale oare te vei scutura,
Când vei ști că, prin războaie, nimic nu vei repara?
 
Cât timp semeni dintre-ai noștri care nu-și pun întrebări,
La violuri și masacre, vor găsi justificări?
Și cât timp acești siniștri care drame n-au trăit,
Vor aplauda frenetic un măcel binevenit?
 
Omenire-ai fost naivă, evoluția în bine
N-a pierdut ci-a scos în față tot ce-i mai barbar în tine!
Hai, măcar în ceasul ăsta, ultim existenței tale
Află că spre mântuire ți s-a mai deschis o cale!
 
Chiar când te călcase moartea și de toți erai jelită,
A spus El: "nu o mai plângeți, n-a murit, e adormită"!
Omenire, când cu tine vie-n brațe a iesit,
De la EL, sfidând sfârșitul, înc-o șansă primit.
 
În a ta naivitate, mai agață-te de-un fir
De acest "Talita kumi", tu, copila lui Iair!
More ...

Rochia

Aș aduna în palme petalele de floare,

Din crini și lăcrămioare o rochie să-ți fac.

I-aș pune și paiete din razele de soare,

La poale aș tivi-o cu flori de liliac.

 

Și-n loc de cingătoare pe talie s-o țină,

Ți-aș împleti albastre flori de nu-mă-uita,

Ți-aș așeza pe frunte cunună de lumină

Și nu din astrul zilei, ci din privirea ta.

 

O rochie ți-aș face din florile pădurii

Și ți-ar veni turnată, mai bine decât crezi,

În degrade-mbinate, culorile naturii

Ți-ar scoate-n evidență frumoșii tăi ochi verzi.

 

Și astfel înflorită să fii o veșnicie

Rivala primăverii, regină peste flori,

Și pe covorul roșu, când vei păși mlădie,

Umili să ți se-ncline cohorte-ntregi de sori.

 

Să-ți cadă la picioare neplânse ploi de stele

Și vântul să te poarte în zbor până la nori,

Când nopțile-ți vor țese senine lungi perdele,

Să le desfacă luna, iar tu să te strecori.

 

O rochie-ți voi coase, cu ea să ți se-mbrace

Și sufletul, și trupul în blânde, vii culori,

Din galaxii pierdute atunci mă voi întoarce

În fruntea unei armii de îngeri păzitori.

Din zori și până-n noapte, din noapte până-n zori,

Să-ți fim gardă regală, regină peste flori!

More ...

Pictorița

- Ce spui de-un roșu, ușor ruginiu
Sau poate vrei un galben spre muștar,
Mai am și un aprins porocaliu
Stai nemișcat! Așa! Zâmbește clar!

Pentru obraji, un ocru mai deschis
Iar pentru ochi, un brun întunecat
Nu te mișca! De câte ori ți-am zis?!
Nu ai un chip ușor de desenat!

Te fac la tâmple cu un soi de gri,
Iar la pomeți îți pun cărămiziu
La buze un roz pal s-ar potrivi
Și părul de un negru argintiu

- Nu te mișca! - Oh, dar te rog, dă-mi pace!
Nu pot să stau înțepenit, nu vezi?
Sunt om, mă mișc, că-ți place, că nu-ți place,
Cine ești tu și cum de mă pictezi?

Îmi râse-n nas ca la o glumă bună
- Vai, scuză-mă că nu m-am prezentat!
Sunt Toamna, cea născută ca să pună
Pe-o pânză, totul, cât mai colorat!

More ...

Fluturi violet

Ningea cu fluturi violet
Dintr-un sipet cu ametiste
Și-n stoluri, note triolet
Țâșneau din clape fanteziste.

Ningea cu fluturi violet
Și mâna-mi tremurând întinsă,
Se-aventura la șevalet,
Să-ți zugrăvească fața ninsă.

Ningea cu fluturi violet
Nămeți pe degetul meu mare,
Ce pe chitară-n flajolet,
Șoptea numele tău de floare.

Ningea cu fluturi violet
Omăt de iriși în grădină
Și unui suflet incomplet,
Tu-i erai singura lumină.

Ningea cu fluturi violet
Peste liliachii ruine
Și-n orice gând al meu secret,
Ningea potop. Ningea cu tine.

More ...

Poems in the same category

✨ Olfactiv

poți spune oricând că te întrebi
obsesiv din prima zi în care
cărarea desena peren, nisipul
din buzele mării prea dulci,

de ce au mai surâs înalt,
galaxiile și sorii învăpăiați,
cu șansa de unu la un milion
ca tu să afli adevărul

despicat în patru cu acuratețea
cu care doar zânele au admirat
licăritul astronomic de talentat,
din momentul întâi...

se ivește, din nou, un paradis
speculativ din punct
de vedere... subiectiv ca un alint
și ca o metamorfoză

a unui zâmbet alungit etern
în singularitata eludată din
arca pe care dansul apropie
polii ultimului răsărit

cu cratere ce scuipă nemurire
la tot pasul, cirezi împânzesc
întinderi de lut, într-o gravitație
absolută de zero...

râd miresmele din zorii
unor secunde matur vibrante
la unison, alături de o desfătare
spectaculos de introspectă

și n-ai să afli decât
intervalul dintre două puncte
de reper profund, aflate într-o
magnetică persuadare.

 

More ...

Lecţia despre cub de Nichita Stănescu în daneză

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

Lektionen om kuben

 

Et stykke sten er taget,

han hugger med en mejsel af blod,

skinner med Homers øje,

den er skrabet med stråler

indtil terningen kommer helt ud.

Derefter kysser de kuben utallige gange

med din mund, med andres mund

og især med spædbarnets mund.

Derefter tages en hammer

og pludselig smuldrer et hjørne af terningen.

Alle, men absolut alle vil sige:

- Hvilken perfekt terning, det ville have været

hvis den ikke havde haft et knækket hjørne!

More ...

Starea de grație #4#

Liniștea mea
balansează pe linia
egal depărtată de-un punct,
acel punct în care aș planta
ceasul ce-anunță eronat
numai secundele,
e unicul ceas
din vina căruia mă trezesc
și unicul punct
din vina căruia te mai pot visa.

More ...

În liniştea inimii

Câteodată vreau să zbor,

Dar nu mă pot desprinde de pământ

Şi atunci visez....

Câteodată vreau să privesc soarele în ochi,dar nu pot

Şi atunci mă închin lunii....

Câteodată vreau să fiu frumoasă,dar nu reuşesc

Şi atunci ascult glasul duios al iubirii....

Câteodată vreau să privesc stelele,dar nu le văd

Şi atunci îmi limpezesc mintea....

Câteodată vreau să zăresc surâsul Noului Început,

Dar ochii mi se închid

Şi atunci las zâmbet ochiului deschis....

Câteodată vreau să dorm în iarba mirosindă,

Dar mă tem să nu fiu văzută

Şi atunci ascult cântecul inimii....

Câteodată vreau să cred că florile nu se vor ofilii niciodată,

Dar mi le prind în păr 

Şi atunci chem îngerii să le plângă....

Câteodată vreau să ating cu vârful degetelor nemărginirea,

Dar sunt prea mică 

Şi atunci urc pe liniştea fiinţei....

Câteodată gândurile mele iau forma unui nor

Transformându-se în reverii,

Alteori iau forma cuvântului metamorfozându-se în ceva,

Alteori iau înfăţişarea tăcerii

În liniştea inimii .

 

 

 

More ...

Lumea mea

Prietenia aia de-o viață,

Rândunica voioasă-n dimineață,

Viața, ca un fir de ață,

Toată familia la masă,

Mama -a rămas frumoasă-

Soare de toamnă, mângâietor, pe față,

Somnul liniștit de după-amiază,

Coada pisicii ce pendulează, 

Picurii-n geam, vibrează ,

Ochii înrămati de bucurie,

Când te cuprind mărturie,

Degetul mic ce acopera o stea,

Doamne, mică-mare-i lumea mea.

More ...

переживание

Зачем же это мне мучение,

Зачем же жить так каждый день:

Кричу, рыдаю, режусь

Не ем практически весь день.

Лежу в крови я и мечтаю

Чтоб было все как я мечтала

Чтоб полюбил меня один,

Но все мне боль по причиняли

Все поигрались и ушли.

Я бьюсь в истерике от боли,

От боли в сердце и в груди.

Не сплю ночами-

Все мысли одолевают,

Как же понравиться ему

Как бы не убить себя

Стремясь достичь любви,

Читаю книжки чтоб стать умнее

Чтоб скучно не было ему.

Но все же нравиться другая,

Другая нравится ему.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍