Umbre

Rănile mele sunt flori ce nu mor,

Petale de foc ce ard în decor.

Le port cu tăcere, le-ascund cu sfială,

Dar cântă în mine, cu voce brutală.

 

În suflet se scurg ca un râu fără mal,

Îmi șoptesc adevăruri în ton abisal.

Din durerea ce arde, un sens se arată,

Un drum ce renaște din inima spartă.

 

Le privesc ca pe stele ce cad și se-aprind,

Și-n ele găsesc tot ce vreau să cuprind.

Sunt urme adânci, dar sunt ale mele,

Povestea ce-ncape în mii de lulele.

 

Căci rănile spun, chiar de-ți vine să plângi,

Că-n viață renasc doar cei care se frâng.

Iar din lutul durut, în tăcere te-nalți,

Mai puternic, mai viu, din umbre renaști.


Category: Love poems

All author's poems: Andreia Aga poezii.online Umbre

Date of posting: 16 января 2025

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 780

Log in and comment!

Other poems by the author

A plecat tata..

A plecat tata-n taină, fără veste, într-o zi,

Lăsând în urmă dor și amintirile lui vii,

O tăcere grea s-a lăsat peste noi,

Parcă totul e altfel, nimic nu-i ca-napoi.

 

Prea brusc s-a stins lumina în pragul său drag,

Prea repede s-a rupt al vieții fir frag,

N-am apucat să-i spun cât de mult îl iubesc,

Nici să-i mulțumesc pentru tot ce primesc.

 

Îl caut în vis, în tăceri și-n amintiri,

În serile lungi și-n vechi amăgiri,

Îl simt printre lacrimi, în suflet, ascuns,

Ca o flacără vie ce n-a fost de-ajuns.

 

Unde ești, tată, de ce-ai plecat așa,

Lăsând în urmă doar umbra ta?

În inimă port durerea, dar și-al tău chip,

Și-n gânduri mă-ntorc la al nostru timp.

 

Rămâi cu mine-n suflet, călăuză mereu,

Chiar dacă-ai plecat spre cerul tău,

Căci iubirea ta, tată, în mine va fii,

Și-așa îți voi păstra amintirea vie-n fiecare zi.

More ...

Privirea mea

De-ai putea să vezi prin ochii mei,

Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,

Cum te vedeam ca pe un zeu

Într-o lume plină de furtuna.

 

Erași lumină-ntr-un colț de cer,

Un vis nespus, un gând stingher,

Un foc aprins în noaptea grea,

O pace ce doar tu-mi puteai da.

 

Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?

Privirea mea te-a tot iubit.

A rămas tăcută, străpunsă de dor,

Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.

 

De-ai putea vedea ce-am ascuns,

În fiecare lacrimă ce s-a strâns,

Poate-ai înțelege ce-ai lăsat

În ochii mei, când ai plecat.

More ...

Amintiri

Sus, acolo unde ești,

Dincolo de nori cerești,

Te simt aproape, veghetor,

Un dor al meu nemuritor.

 

Lumina ta mă însoțește,

Un far ce-n suflet îmi vorbește,

Iar pașii mei, oricât de grei,

Îți caută urmele-alei.

 

Tată drag, când vântu-i rece,

Și noaptea-n gânduri mă petrece,

Eu știu că steaua ce-o privesc

E glasul tău cel părintesc.

 

Sus, acolo, printre astre,

Îți duci destinul peste noastre,

Dar eu, aici, pe-acest pământ,

Îți port iubirea în cuvânt.

 

Cu fiecare zi ce trece,

Te simt mai viu, nimic nu plece.

Ești rădăcina ce mă ține,

Ești cerul meu, ești totu-n mine.

 

Așa că, tată, sus privește,

Din zări albastre-mi zâmbește.

Eu știu că timpul nu-i hotar –

Tu ești cu mine-n gândul clar.

 

More ...

Golul din suflet

Golul din suflet nu-l da oricui,

Nu-l umple cu pași ce se pierd în văpui.

E-un loc de tăcere, de dor neștiut,

Ce-n liniștea nopții te cheamă tăcut.

 

Nu pune în el pe oricine zâmbește,

Căci masca ascunde ce nu-ți folosește.

Alege pe cine te face să crești,

Nu pe cei ce pleacă lăsând doar povești.

 

Golul e sacru, păstrează-l curat,

Nu-l da celui care te lasă uitat.

Umple-l cu vise și doruri senine,

Cu oameni ce-ți sunt ca o stea pentru tine.

 

Nu tot ce-i aproape îți e de folos,

Caută-n privire un rost luminos.

Și-atunci vei vedea cum golul din tine

Se naște în iubire ce-ți face doar bine.

More ...

Renunțare

Renunțare

 

A fost greu, și încă doare,

Ca un strigăt prins în nori,

Sufletul ce-l adoram

L-am pierdut printre fiori.

 

Am strâns clipele-n tăcere,

Le-am cusut cu fir de dor,

Dar iubirea mea curată

M-a rănit până-n izvor.

 

Am fost nevoită, Doamne,

Să-mi desprind inima-n două,

Să aleg tăcerea aspră

Peste sufletul ce plouă.

 

L-am iubit cu tot ce sunt,

Cu fărâme de lumină,

Dar destinul, crud și rece,

A făcut din vis ruină.

 

Acum merg pe drumuri stinse,

Fără umbra lui în spate,

Dar iubirea ce-am avut-o

Arde-n mine neuitate.

 

A fost greu, dar din durere

Am făcut un cer senin,

L-am lăsat să plece-n lume,

Chiar dacă mi-e dor deplin.

More ...

Schimb de inimi

Schimb de inimi

 

Hai să facem schimb de inimi,

Doar o clipă, nu mai mult –

Tu s-o iei pe-a mea, cu vise,

Eu pe-a ta, cu dor tăcut.

 

A mea-i plină de iubire,

De speranțe, de cuvânt,

De priviri ce-ți dau putere,

De tăceri ce te-au înfrânt.

 

A ta pare o cetate

Fără foc, fără culori,

Dar o port să văd ce simți tu

Când te sting din prea puțini fiori.

 

Poate-n pieptul tău s-aprinde

Un fior ce n-ai mai dus,

Poate simți ce-nseamnă viața

Când iubești fără răspuns

 

Apoi facem iar schimbarea —

Tu, cu-a ta, să pleci, ușor,

Dar s-o duci mai puțin rece,

Cu puțin din al meu dor.

 

Vrei s-o facem… pentru doi?

Hai să facem schimb de inimi —

Și-apoi le luăm înapoi.

More ...

Poems in the same category

TU

Într-o seară de vară...

Răcoroasă, specială,

Noi doi ne-am întâlnit 

Și destinele le-am unit

Am vorbit, ne-am plăcut , 

Și cu entuziasm am început 

Planuri pentru viitor ,

În care sa existăm noi doi. 

Astfel 2 luni trecuse 

Și dragostea noastră crescuse,

A trebuit ca să pleci, 

Dar noi doi am fost puternici .

În ciuda distantei am rezistat ,

Pentru că ne iubim cu adevărat.

Iar pe zi ce trecea 

Iubirea noastră aducea: 

Clipe numeroase, drăgăstoase

Frumoase și prețioase!

Multe certuri, neînțelegeri 

Întotdeauna multe plângeri 

La toate le facem față

Încât și eu sunt șocată....

More ...

Fără tine

Simt că zilele trec fără vreun rost

Când nu te simt aproape mă simt anost,

Zilele parcă se scurg cu greu din calendar 

Așteptând ziua în care am să te revăd iar.

 

Când sute de probleme apar de nicăieri 

Tu îmi ești leacul ce mă scapă de ele,

Tu îmi ești antidot când totul merge prost

Doar o îmbrățișare-mi ajunge și totul are din nou rost.

 

Când sufletu-mi pierdut, fără de tine mai mereu 

Un zâmbet parcă apasă 

Știind că "acolo" ai să vii din nou...

 

Singur pe lume mă simt fără tine, dragoste

Zilele parcă-mi sunt numărate 

Aștept așa de mult clipa revederii;

Să mă vindec din nou de toate în "brațele tăcerii".

More ...

N-a fost să fie..!

Te-aștept să ne-ntâlnim din nou

Lângă copacul ce astăzi plânge ,

Că nu ne-a mai văzut de-o vreme

Simțind cum dragostea se frânge. 

 

Și plânsul lui devine o cascadă 

Când vede cât sunt de îndurerat ,

Ar  vrea să știe care este motivul

Ce s-a-ntâmplat că ne-am certat. 

 

Încerc să-i spun că totu-i bine 

Și doar ceva puțin te-a supărat, 

Moment când vocea lui se-aude 

Ce-mi strigă uit-o...are alt băiat. 

 

Ridic privirea și curios mă uit la el 

Și îl întreb răstit ce vrea să spună, 

Rămâne mut și-un semn îmi face 

Să văd biletul ce pe ram i-a-târnă. 

 

Vreau să citesc dar ...nu mai apuc 

Că pomu-mi zice cruntul adevăr, 

Precum că fata ieri i-a mărturisit 

Că ea iubește pe cineva mai tânăr. 

 

Îndurerat copacului îi mulțumesc 

Și-i las pe ram bucata de hârtie, 

Și cu tristețe în gând îmi șoptesc 

N-a fost..ca ea să fie...a ta sotie!

 

 

 

More ...

SPERANȚA

Speranța , este o vorbă ce zboară,

Se înalță spre cerul senin

Speranța -i visul ce doare

Când viata-i amară,un chin.

 

Speranța-i iluzie dragă

În negura zilelor grele

E ramura de măslin ce aleargă

Lumea de păcate să spele.

 

Speranța-i fata morgană

Șireată precum o nălucă

Uitându-ți viața sărmană

Te mângăi cu singura-i clipă.

 

Această frumoasă cu ochii de stele

Se pierde în vânturi rebele.

Viața își pierde culoarea

Și plânge în noi disperarea.

More ...

Mii de dispoziții

Multe dispoziții am avut,

Și la fel în toate am crezut,

Pe toate le-am ascultat,

Pe toate le-am auzit.

Doar o dispoziție de bază a fost!

Pe nume FERICIREA.

De voiam să plâng,să mă bucur,

să sar în sus de bucurie și noroc,

Din nou repet, 

De bază îmi stătea fericirea.

 

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia am compus-o pe 16.10.2024

More ...

Altarul căderii

Nu te mai regăsesc în vechile tale argumente,
nici în vreo șansă nouă care să ne mai cuprindă.

Mă pierd, mai bine, în șoapte fără nume,
în nopți târzii pe care nu le mai cauți,
ca și cum uitarea mi-ar fi drum de întoarcere.

Privirea ta îmi era icoană vie,
nu imagine, ci altar al căderii mele în tine,
spre care mă avântam în rugăciuni fără odihnă.

Acolo îmi depuneam toate gândurile -
în adâncul privirii tale, pierzanie.

Erai un vulcan de gânduri neîmpăcate,
o ardere fără nume, fără iertare, fără capăt;
păcatele nu te locuiau, te cotropeau,
iar sufletul tău era o cetate închisă în sine,
fără poartă, fără ieșire, fără izbăvire.

Și totuși, aș fi rămas acolo,
în această ruină incandescentă,
cu toată puterea mea de a nu pleca.

Te-am zidit în mine, piatră peste piatră,
flacără peste flacără –
tăcerea ta mă mistuia pe dinăuntru,
dar nu fugeam,
ci mă ridicam spre tine,
ca și cum arderea ar fi fost singura formă de iubire.

Erai aproape simplă, privită de aproape,
dar infinită în dor,
în tăcere,
în chin,
și-n jale.

Am plecat.
Nu pentru că liniștea ta nu s-a așezat
în furtuna ochilor mei,
ci pentru că n-ai avut curajul
să te ierți pe tine însăți.

Vei înțelege târziu,
foarte târziu,
poate când nu va mai exista nici aer,
nici apă,
nici foc
și nici țărână -
că tu,
pentru mine,
nu ai fost întâmplare,
nici clipă,
nici rătăcire

ci iubire,
de la începutul meu până la sfârșitul lumii.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍