Umbre
Rănile mele sunt flori ce nu mor,
Petale de foc ce ard în decor.
Le port cu tăcere, le-ascund cu sfială,
Dar cântă în mine, cu voce brutală.
În suflet se scurg ca un râu fără mal,
Îmi șoptesc adevăruri în ton abisal.
Din durerea ce arde, un sens se arată,
Un drum ce renaște din inima spartă.
Le privesc ca pe stele ce cad și se-aprind,
Și-n ele găsesc tot ce vreau să cuprind.
Sunt urme adânci, dar sunt ale mele,
Povestea ce-ncape în mii de lulele.
Căci rănile spun, chiar de-ți vine să plângi,
Că-n viață renasc doar cei care se frâng.
Iar din lutul durut, în tăcere te-nalți,
Mai puternic, mai viu, din umbre renaști.
Стихи из этой категории
Eu sau ea?
Îmi pun inima-n balanță,
Și aștept ca să m aleagă,
Dar rămân dezamăgit,
Pentru c-a ales o hoață.
Hoață de priviri și suflet,
Schimbi destinul prin prezență,
Uit de propria-mi valoare
Și îmi pierd din coerență.
N-am să ies învingător!
Vocea-i suavă m-a răpus!
Cine sunt? Un vânzător,
De un vis, treptat, distrus.
Chiar de-ar fi să mă aleg,
Aș trăi un chin greșit,
N-aș putea să mă accept
Fără ea, pân' la sfârșit.
Micul eu vrea să-mi explice,
Că l-am izgonit din mine,
L-am trădat și am fost complice
La un jaf de minți străine.
Am rămas străin de sine.
M-am respins și ignorat,
Am crezut că-i cel mai bine
Să rămân îndurerat.
Ochii roșii țin regretul,
Fața ei doar mă consumă,
Eu, ca om, închid volumul
Și te rog, respinge-mă!
Sfaturile unui gând
Înot printre ani
încercând să găsesc o cale
către ziua de ieri.
Îmi prind visurile
în mrejele unui mâine nedefinit.
O amintire din trecutul îndepărtat
mă cuprinde cu putere de mână.
Ar vrea să mă strecoare
în grădina mirifică a lui „Ieri”.
O iubire ce și-a găsit împlinirea
îmi mângâie inima
îndemnând-o să iubească din nou.
O deziluzie îmi smucește gândurile,
îmi insultă iubirile din trecut.
Privesc absentă la circul din mintea mea.
Un gând firav, timid,
se ascunde după un val de iubire
ce caută să-mi inunde sufletul.
Îi zâmbesc ștrengărește
pentru a-l încuraja.
Mă privește cu neîncredere,
dar nu se ferește din calea mea.
Îmi trimite idei, speranțe,
imagini ale unei posibile iubiri.
Îl cert fără convingere,
căci știu că sunt o „victimă” sigură..
Mă lasă să țip,
să îl dojenesc,
să îl resping,
știind că deja îl iubesc.
Îi cer să îmi mărturisescă
cărui iubit o să mă dăruiască.
Mă cuprinde cu drag
și mă povățuiește
să aștept, cu răbdare, în prag
până ce iubirea mă găsește.
Poem de nesfârșită dragoste
Iubito doar ți-am spus că nesfârșită-i dragostea...
Nu-i ea mesajul Domnului Hristos?
Iar toți cei care ne ținem strâns de-a lui cămașă,
Nu suntem nemuritori și noi,
Pășind cu pași timizi dar hotărâți,
Pe ale Sale fericite urme,
Ce duc în Rai încă de-aici?
Iubito doar ți-am spus că ești Poemul nesfârșit de dragoste,
Ce zi de zi singur se scrie...
Și cum să-ți cânt a ta frumoasă strălucire,
Tu trează fiind iar eu dormind?
Cum pot să te sărut imaginar acum,
Dacă nu îți aud din departare
Și respirația dar și timizii pași
Ce îți clădesc al tău decis destin,
Ce-i hotărât dar și trimis de sus?
Și cum să-ți spun mereu că te iubesc,
De nu îți scriu sau nu-ți vorbesc?
Iubito,lângă tine sunt acum,
Voi fi întreaga zi al tău,
Nu sunt eu adierea dimineții,
Nu sunt acum cu tine eu?
(29 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Las
Las clipele mele în freamăt arzând
din viața lipsită de veșnicul când,
las timpul să-mi fie o ploaie de scrum
când verbul mă-nvinge aici și acum.
Las gânduri înscrise în părul cărunt,
purtate vremelnic de faptul că sunt,
las pielea să-mi fie tomnatic veșmânt
când iarna din mine e veșnicul cânt.
Las urme de viață să plângă amar,
din tot ce mă stinge să nască un dar,
las neguri pe ape întinse spre zări
când sângele sparge în mine cărări.
Las visul de mâine s-aștepte tăcut
în picul de viață ce azi m-a născut,
las trupul să piară, în mine mă-nec
de dorul iubirii ce nu știu s-o trec.
De florile las să se stingă de dor
în zorii cuprinși de miresmele lor,
sub cerul cerșind o culoare model,
mă bântuie timpul cu gând infidel.
TE-AM ÎNTÂNLIT
Te am întânlit eu
M-ai întânlit tu pe mine ,
Amândoi ne-am întânlit !...
Ce zi să fi fost ,oare?
Și tu nu știi că mi te-ai
Lipit de suflet ,
Ca marca pe-o scrisoare ?
De atunci persoana ta
E mereu cu mine ,
Câteodată îmi și zâmbește
Și mă apucă râsul ...
Râd așa sunt bucuros
Că te-am întânlit ...
Că ma-ai întânlit!...
Sper să revii!
Sper să revii de unde ai plecat
Și să mă ierți că ți-am greșit,
Prin vorbe aruncate la mânie
Ce le regret, știind, că te-au rănit.
Să afirm acum că-mi este bine
Și-s fericit că singur m-ai lăsat,
Aș spune că mă mint pe mine
Și c-am uitat ce-a fost adevărat.
Am încercat la telefon să te aud
Nu ai răspuns, poate era pe mut,
E trist, dar ăsta-i adevărul crud
Și îl accept, dar nu renunț să lupt.
M-aș duce după tine să te caut
Dar nu știu încotro să o pornesc,
Un semn aș vrea trimis de tine
La care să răspund că...te iubesc.
Sper să te găsesc cât mai curând
Să-ți spun ce mult tu îmi lipsești,
Iertare vreau să-ți cer și mi-aș dori
Iubit să-ți fiu, până...îmbătrânești!
Eu sau ea?
Îmi pun inima-n balanță,
Și aștept ca să m aleagă,
Dar rămân dezamăgit,
Pentru c-a ales o hoață.
Hoață de priviri și suflet,
Schimbi destinul prin prezență,
Uit de propria-mi valoare
Și îmi pierd din coerență.
N-am să ies învingător!
Vocea-i suavă m-a răpus!
Cine sunt? Un vânzător,
De un vis, treptat, distrus.
Chiar de-ar fi să mă aleg,
Aș trăi un chin greșit,
N-aș putea să mă accept
Fără ea, pân' la sfârșit.
Micul eu vrea să-mi explice,
Că l-am izgonit din mine,
L-am trădat și am fost complice
La un jaf de minți străine.
Am rămas străin de sine.
M-am respins și ignorat,
Am crezut că-i cel mai bine
Să rămân îndurerat.
Ochii roșii țin regretul,
Fața ei doar mă consumă,
Eu, ca om, închid volumul
Și te rog, respinge-mă!
Sfaturile unui gând
Înot printre ani
încercând să găsesc o cale
către ziua de ieri.
Îmi prind visurile
în mrejele unui mâine nedefinit.
O amintire din trecutul îndepărtat
mă cuprinde cu putere de mână.
Ar vrea să mă strecoare
în grădina mirifică a lui „Ieri”.
O iubire ce și-a găsit împlinirea
îmi mângâie inima
îndemnând-o să iubească din nou.
O deziluzie îmi smucește gândurile,
îmi insultă iubirile din trecut.
Privesc absentă la circul din mintea mea.
Un gând firav, timid,
se ascunde după un val de iubire
ce caută să-mi inunde sufletul.
Îi zâmbesc ștrengărește
pentru a-l încuraja.
Mă privește cu neîncredere,
dar nu se ferește din calea mea.
Îmi trimite idei, speranțe,
imagini ale unei posibile iubiri.
Îl cert fără convingere,
căci știu că sunt o „victimă” sigură..
Mă lasă să țip,
să îl dojenesc,
să îl resping,
știind că deja îl iubesc.
Îi cer să îmi mărturisescă
cărui iubit o să mă dăruiască.
Mă cuprinde cu drag
și mă povățuiește
să aștept, cu răbdare, în prag
până ce iubirea mă găsește.
Poem de nesfârșită dragoste
Iubito doar ți-am spus că nesfârșită-i dragostea...
Nu-i ea mesajul Domnului Hristos?
Iar toți cei care ne ținem strâns de-a lui cămașă,
Nu suntem nemuritori și noi,
Pășind cu pași timizi dar hotărâți,
Pe ale Sale fericite urme,
Ce duc în Rai încă de-aici?
Iubito doar ți-am spus că ești Poemul nesfârșit de dragoste,
Ce zi de zi singur se scrie...
Și cum să-ți cânt a ta frumoasă strălucire,
Tu trează fiind iar eu dormind?
Cum pot să te sărut imaginar acum,
Dacă nu îți aud din departare
Și respirația dar și timizii pași
Ce îți clădesc al tău decis destin,
Ce-i hotărât dar și trimis de sus?
Și cum să-ți spun mereu că te iubesc,
De nu îți scriu sau nu-ți vorbesc?
Iubito,lângă tine sunt acum,
Voi fi întreaga zi al tău,
Nu sunt eu adierea dimineții,
Nu sunt acum cu tine eu?
(29 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Las
Las clipele mele în freamăt arzând
din viața lipsită de veșnicul când,
las timpul să-mi fie o ploaie de scrum
când verbul mă-nvinge aici și acum.
Las gânduri înscrise în părul cărunt,
purtate vremelnic de faptul că sunt,
las pielea să-mi fie tomnatic veșmânt
când iarna din mine e veșnicul cânt.
Las urme de viață să plângă amar,
din tot ce mă stinge să nască un dar,
las neguri pe ape întinse spre zări
când sângele sparge în mine cărări.
Las visul de mâine s-aștepte tăcut
în picul de viață ce azi m-a născut,
las trupul să piară, în mine mă-nec
de dorul iubirii ce nu știu s-o trec.
De florile las să se stingă de dor
în zorii cuprinși de miresmele lor,
sub cerul cerșind o culoare model,
mă bântuie timpul cu gând infidel.
TE-AM ÎNTÂNLIT
Te am întânlit eu
M-ai întânlit tu pe mine ,
Amândoi ne-am întânlit !...
Ce zi să fi fost ,oare?
Și tu nu știi că mi te-ai
Lipit de suflet ,
Ca marca pe-o scrisoare ?
De atunci persoana ta
E mereu cu mine ,
Câteodată îmi și zâmbește
Și mă apucă râsul ...
Râd așa sunt bucuros
Că te-am întânlit ...
Că ma-ai întânlit!...
Sper să revii!
Sper să revii de unde ai plecat
Și să mă ierți că ți-am greșit,
Prin vorbe aruncate la mânie
Ce le regret, știind, că te-au rănit.
Să afirm acum că-mi este bine
Și-s fericit că singur m-ai lăsat,
Aș spune că mă mint pe mine
Și c-am uitat ce-a fost adevărat.
Am încercat la telefon să te aud
Nu ai răspuns, poate era pe mut,
E trist, dar ăsta-i adevărul crud
Și îl accept, dar nu renunț să lupt.
M-aș duce după tine să te caut
Dar nu știu încotro să o pornesc,
Un semn aș vrea trimis de tine
La care să răspund că...te iubesc.
Sper să te găsesc cât mai curând
Să-ți spun ce mult tu îmi lipsești,
Iertare vreau să-ți cer și mi-aș dori
Iubit să-ți fiu, până...îmbătrânești!
Другие стихотворения автора
Dor de dor
Am dor de dor, de-un gând pierdut,
Ce-n suflet mi-a rămas tăcut,
Ca un ecou în zori, fugar,
Îmbrățișat de-un vis amar.
Mi-e dor de dor, mi-e dor de mine,
De pașii mei rătăcitori,
Ce-au alergat pe drumuri line
Și s-au pierdut printre ninsori.
Am dor de dorul ce mă doare,
De clipe ce nu s-au născut,
De-o amintire trecătoare
Dintr-un trecut ce m-a durut.
Dorul de dor mă cheamă iar,
Ca o chemare din abis,
Să-l port cu mine în zadar,
În orice zi, în orice vis.
Fără cuvinte
Zilnic îți scriam,
cu dor și teamă,
dar tu tăceai,
ca o rană.
Te făceai că n-ai
nici glas, nici minte,
iar eu vorbeam
doar cu cuvinte.
Îți trimiteam
inimi, nu fraze,
dar le lăsai
să ardă-n raze.
Un semn așteptam —
măcar un punct,
dar tu tăceai
ca un drum frânt.
Acum e gol,
nici nu mai doare.
Când nu primești,
iubirea moare.
Ești rana închisă în inima mea
Ești rana închisă în inima mea,
O umbră ce-n taină mă cheamă mereu,
Durerea ce arde, dar nu va cădea,
Un foc ce se stinge încet, dar e-al meu.
Ești visul ce-ntoarce trecutul pierdut,
Un dor fără nume, ascuns și profund,
Ești glasul tăcut ce n-a mai durut,
Dar încă tresaltă sub cerul rotund.
Ești ploaia târzie ce cade ușor,
Pe gânduri ce-n noapte se pierd legănând,
Ești vântul ce suflă cu-al vieții fior,
Un cântec uitat, dar mereu fremătând.
Ești rana închisă în inima mea,
O taină ce doare, dar nu pot să-ți cer
Să pleci… căci iubirea, oricât ar dura,
Rămâne, tăcută, un veșnic mister.
Să nu te temi
Să nu te temi, căci eu veghez,
Din umbre dorul ți-l păstrez,
Și dacă viața-i doar un vis,
În el rămân, de neînvins.
Mă tem eu pentru pașii tăi,
Să nu te pierzi pe drumuri grei,
Dar chiar de noaptea-i fără stea,
În vis mă cheamă, voi veghea.
Și dacă zorii-s prea străini,
De mine-n gând să te alini,
Căci nici tăcerea nu desparte
Ce sufletul pe veci împarte.
Farul din noapte
Pe cer sunt stele mii de mii,
Cu licăriri ce par zglobii,
Dar nici o rază n-a pătruns
Cum tu o faci, cum tu ai spus.
Ești liniștea din gând pierdut,
Ești focul viu ce m-a crescut,
Mai cald ca vântul primăverii,
Ești tot ce-mi umple clipa serii.
Acum e ceață pe cărări,
Și umbre cresc din depărtări,
Te caut printre nopți târzii,
De ce nu vii, de ce nu vii?
Rugăciune
Rugăciune
Mă plec, Părinte, cu-al meu dor,
Spre cerul Tău nemuritor,
În mâini întind a mea chemare,
Să-mi dăruiești în suflet soare.
Alungă grijile ce dor,
Și dă-mi în suflet sfințitor
Puterea blândă de-a iubi,
Pe calea Ta mereu a fi.
Când pașii-mi pierd al lor avânt,
Tu fii lumină pe pământ,
Ridică-mi inima spre zare,
Spre harul Tău, spre alinare.
În orice clipă, zi sau noapte,
Rămâi cu mine-n gând și fapte,
Și-ascultă ruga mea fierbinte:
Păzește-mi sufletul, Părinte!
✍️- A.A. ✨
Dor de dor
Am dor de dor, de-un gând pierdut,
Ce-n suflet mi-a rămas tăcut,
Ca un ecou în zori, fugar,
Îmbrățișat de-un vis amar.
Mi-e dor de dor, mi-e dor de mine,
De pașii mei rătăcitori,
Ce-au alergat pe drumuri line
Și s-au pierdut printre ninsori.
Am dor de dorul ce mă doare,
De clipe ce nu s-au născut,
De-o amintire trecătoare
Dintr-un trecut ce m-a durut.
Dorul de dor mă cheamă iar,
Ca o chemare din abis,
Să-l port cu mine în zadar,
În orice zi, în orice vis.
Fără cuvinte
Zilnic îți scriam,
cu dor și teamă,
dar tu tăceai,
ca o rană.
Te făceai că n-ai
nici glas, nici minte,
iar eu vorbeam
doar cu cuvinte.
Îți trimiteam
inimi, nu fraze,
dar le lăsai
să ardă-n raze.
Un semn așteptam —
măcar un punct,
dar tu tăceai
ca un drum frânt.
Acum e gol,
nici nu mai doare.
Când nu primești,
iubirea moare.
Ești rana închisă în inima mea
Ești rana închisă în inima mea,
O umbră ce-n taină mă cheamă mereu,
Durerea ce arde, dar nu va cădea,
Un foc ce se stinge încet, dar e-al meu.
Ești visul ce-ntoarce trecutul pierdut,
Un dor fără nume, ascuns și profund,
Ești glasul tăcut ce n-a mai durut,
Dar încă tresaltă sub cerul rotund.
Ești ploaia târzie ce cade ușor,
Pe gânduri ce-n noapte se pierd legănând,
Ești vântul ce suflă cu-al vieții fior,
Un cântec uitat, dar mereu fremătând.
Ești rana închisă în inima mea,
O taină ce doare, dar nu pot să-ți cer
Să pleci… căci iubirea, oricât ar dura,
Rămâne, tăcută, un veșnic mister.
Să nu te temi
Să nu te temi, căci eu veghez,
Din umbre dorul ți-l păstrez,
Și dacă viața-i doar un vis,
În el rămân, de neînvins.
Mă tem eu pentru pașii tăi,
Să nu te pierzi pe drumuri grei,
Dar chiar de noaptea-i fără stea,
În vis mă cheamă, voi veghea.
Și dacă zorii-s prea străini,
De mine-n gând să te alini,
Căci nici tăcerea nu desparte
Ce sufletul pe veci împarte.
Farul din noapte
Pe cer sunt stele mii de mii,
Cu licăriri ce par zglobii,
Dar nici o rază n-a pătruns
Cum tu o faci, cum tu ai spus.
Ești liniștea din gând pierdut,
Ești focul viu ce m-a crescut,
Mai cald ca vântul primăverii,
Ești tot ce-mi umple clipa serii.
Acum e ceață pe cărări,
Și umbre cresc din depărtări,
Te caut printre nopți târzii,
De ce nu vii, de ce nu vii?
Rugăciune
Rugăciune
Mă plec, Părinte, cu-al meu dor,
Spre cerul Tău nemuritor,
În mâini întind a mea chemare,
Să-mi dăruiești în suflet soare.
Alungă grijile ce dor,
Și dă-mi în suflet sfințitor
Puterea blândă de-a iubi,
Pe calea Ta mereu a fi.
Când pașii-mi pierd al lor avânt,
Tu fii lumină pe pământ,
Ridică-mi inima spre zare,
Spre harul Tău, spre alinare.
În orice clipă, zi sau noapte,
Rămâi cu mine-n gând și fapte,
Și-ascultă ruga mea fierbinte:
Păzește-mi sufletul, Părinte!
✍️- A.A. ✨