SCRISOARE TĂRZIE

Copilă cu părul blond
Dintr-un timp de mult trecut
Mereu readuc în gând
Ochi albaștri,glas plăcut
Și-o rochie mătase albă.
Numele-ți aud strigând
Din zilele-n care adunam buburuze
Să-ți fac din ele roșie salbă,
Cerându-ți sărutarea de pe buze.

…………………………………………………..

Sunt luni, ani și-un dor
La vremea dansului în doi
Mi-ai refuzat tangoul,
Trifoiul cu patru foi
Îmbrățișându-mă în al tău vals,
Valsul primului fior
Când, pierduți intr-un decor diafan
Priveam lampadarul din flori de castan.

……………………………………………

Timpul sfâșie,  
Ochii tăi  sunt tot albaștri
Păru-i argintiu, rochia-i cenușie,
Scrutând doar   amintirea mi-a răspuns
Și pașii mă duc în ceata de sihaștri
Când, clopote bat un plâns ascuns
Resemnarea-i un văl pierdut
Adun buburuze și-mi este dor,
Dor de ochii albaștri, de-al tău sărut...


Category: Love poems

All author's poems: Silvia Mihalachi poezii.online SCRISOARE TĂRZIE

Date of posting: 25 октября 2023

Comments: 2

Timp de citire: ~2 min.

Views: 2701

Log in and comment!

Comments 2

author Cristi Dobrei

Cristi Dobrei

Într-adevăr, din ceea ce am trăit altădată, rămân două elemente esențiale, care ne animă și ne motivează să vorbim cu nostalgie, să scriem sentimentele în versuri: acestea sunt AMINTIREA și DORUL. La fel ca și în această poezie a doamnei Silvia Mihalachi, care retrăiește momente care nu pot fi uitate și își zugrăvește sentimentele în aceste frumoase versuri, cititorul atent se regăsește în fiecare expresie folosită în poezie, expresii alese cu grijă, de altfel, de autor.
author Anișoara Iordache

Anișoara Iordache

Scrisori de-altădată, recitite pe o altă treaptă a vieți, readuc în memorie propriul chip marcat de despărțire.

Other poems by the author

O zi

Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul  timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și  tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.

More ...

Bătrînul şi şevaletul

Sub cerul cenușiu ,
Cândva albastru
Am poposit
Să întâmpin înserarea
Pe învechitul șevalet
De maestru
Umbra mea așteaptă
să sărute culoarea.

More ...

ÎNTREBĂRI- RĂSPUNSURI (din frânturi de gânduri)

- Ai vrea să fii o rază de soare să ridici privirea copilului pe-o floare?
- Aș vrea…Și floarea să fie floare de câmp!
- Ai vrea să fii duhovnicul  căruia i se spovedește călugărul din vechiul schit, când a uitat să bată toaca, a uitat și rugăciunea?
- Sufletul meu nu este pregătit!…
- Ai vrea să fii alpinistul ce poartă steagul biruinței pe culmea neputinței, lăsând pe cărarea abruptă urmele tale de străduință.?
- Aș vrea să fiu șerpașul  a cărui urmă se șterge…
- Ai vrea să fii…?
- Sunt, sunt copilul ce bate toaca, își spune rugăciunea sub cupola cerului, în timp ce călugărul cântă din caval doina ce mângâie florile câmpului.
- ,,Cogito, ergo sum,,.

More ...

FRÂNTURI DIN GÂNDURI ,,I,,

Frânturi de trăiri într-o zi de sabat,în calendarul zilelor e  sâmbătă. Cu flori și o lumânare ,cu umbra-mi însoțitoare mă strecor printre morminte cu lujeri de iriși uscați ce  mai plâng pe fire de iarbă .Ajung la cărarea ce separă mormintele pământ, de  marmura si lucirile metalice purtând pe  frontispiciu epitaful ,, memento more,,. Murmurând îmi repet, sau mărturisesc cu lacrimi, nu uit, nu uit că  voi muri …Îngenunchez pe piatra rece îmbrățișată  de ramuri de iederă. Privesc a nu știu căta oară trei nume și date sculptate , flancate între naștere și moarte, mă uit in jurul meu, strig si plâng picătura  de viață și a ei odihnă veșnică. Turla bisericii proiectată pe albastru azuriu  despică cerul spre a cere îndurare pe pământ. O cruce, piatră corodată de vreme,pe ea se așează un corb ce mă privește și eu îl privesc…O fi corbul lui Edgar Allan Poe ?.Privirea se pregătea să-mi găsească cărarea de întoarcere la poarta ce separă ținutul vieții temporare, de cel cu veșnică odihnă. Lumânările pâlpâie,mâinile  așează florile și mângâie crucea ce veghează pe cei absenți și atât de prezenți în sufletul meu. Un trăsnet de clopot, izbire de  plumb peste alamă se amestecă cu țipătul croncănit a corbului ce-și fâlfâie aripile într-un zbor speriat,o pasăre urgisită de culoare…Clopotul, își reglează bătăile timpului ca intr-un bocet prelung, pașii mei derulează cărarea , iar un  cortegiu funebru intră pe poarta deschisă, mult prea deschisă …Triști, cu umerii obosiți patru oameni poartă corpul inert,  ce se îndreaptă spre veșnică odihnă. Traversez marcajul de pe o singură stradă, ea este hotarul dintre două stări a  materiei în univers. Cu fiecare pas, cu fiecare răsuflare mă simt înconjurată de viața urbană printre râsete, vitrine luminate,perdele la geamuri larg deschise, mașini ultra grăbite;mi se dă un salut, dăruiesc un zâmbet, o urare ,, fii sănătos,,  toate mă conduc până la poarta casei mele. Printre straturi cu flori doi ochi se ascund,  dorind cu un ,, bau!,, să mă sperie copilărește. Îmbrățișându-mă, copilul întreabă unde am fost. Am fost,îi spun eu, în parcul unde anumiți oameni se odihnesc. Rezist următoarelor întrebări, printre care și aceea dacă în acel parc sunt si copii, balansoare și tobogane .Simt un nod în gât , rog genele să-mi oprească lacrimile. Consider că nu am auzit toată întrebarea, dau un răspuns din cuvinte bâlbâite cum că, acolo este un parc  cu un singur balansoar în care se leagănă timpul și apoi se lunecă pe un singur tobogan până la un loc de odihnă. Imediat îl rog să-mi aducă un pahar cu apă și eu ii voi da dulceață,dulceața  preferată de el, din petale de trandafir și apoi ne vom juca de-a generațiile. Copilul strigă ,, uraa!,, să vină și mama și tata să ne jucăm de-a generațiile. Am să mă joc, zic eu, cu tata,  cu mama, cândva,am să mă joc de-a v-ați ascunselea,eu am să mă ascund în parcul de odihnă și ei mă vor căuta. Copilul zâmbește și mai înfige o dată lingurița în borcanul cu dulceață, șoptindu-mi :,,te voi căuta și eu!,,.

More ...

TOAMNA ȘI FLORILE EI

Din frumoase crizanteme

Din frunze și foșnitoare șoapte

Peste noi și peste toate,

Toamna colanul și-a lăsat

Scriindu-și din tușe poeme.

Vântul fermecat de-a ei eșarfă

Adie ușor pe coarde de harfă

Și-alină genele nopții galant,

Cu brumă rece presărate.

 

Toamna zâmbește, în zare privește

Și ochii pomilor goi o privesc

Prin geamul umed al ploii

Frânturi de vitralii se risipesc

Pe veșmântul de mantie colorată,

Cu triste și vesele amintiri.

Dar,cohorte de nori se ivesc

Ar vrea toamna s-o alunge.

 

Îngrijorată , ea, strigă către cer:

Nu! Nu-i încă vremea de plecat…

Crizantemele petalele și le-au păstrat,

Mai am multe zorele înflorite

Și brândușele încă nu m-au sărutat.

Cerul, înduioșat, norii risipește

Iar peste noi și peste toate , toamna,

Toamna, încă, ne zâmbește.

More ...

Viaţa ca o scenă

Nu vrem să fim  actori
Deşi viaţa-i o scenă
Lăsăm ,adeseori,
Cădere de cortină.

Azi suntem spectatori
Punctuali si întârziaţi
La locuri cu valori
De destin crucificaţi.

Iată! sala - i plină,
Zumzete din când în când,
Copil , voce lină
Râde, bisează în gând..

Pe scenă  lumina
Întuneric în sală
Nu vedem lacrima
Pe un costum de gală.

Pătrund ţepi de lumini
Spectacolul s-a  terminat
Purtate de furtuni
Cortine s-au ridicat.  

Gongurile iar bat
Chemându-şi un spectator.

More ...

Poems in the same category

Două vieți. Sfârșit feeric.

Lună nu-i și noaptea-i chioară,

Soare nu-i și ziua-i seară,

Pe zile veșnic-ntuneric

Două vieți. Sfârșit feeric.

Mare. Plajă. Vin-ș femei.

Și viața are tot ce vrei!

E zi de vară, iarba-i verde.

O singură viață. N-ai ce pierde!

 

Într-o zi senină cu apus,

De vechi fețe în viitor dus,

Petreceam viața de-un sihastru

Și nu știam. Pe cer albastru!

Atunci ambii priveam în zare.

Fericit așa că acu doare

Te i-au de mâina prima oară,

Lună nu-i și noaptea-i chioră.

 

În virtualitatea seninului

Trăind ispite pentru viitor,

Pierdut în dulceața măslinului

Uitase-m că EU pe MINE-s autor.

Scriam atunci străine poezii,

Uitând cu tot de ale sale hârtii

Și iată-s de unu singur afară.

Soare nu-i, și ziua-i seară.

 

Răsărit. E cald afară,

Citești balada-mi prima oară

Te copleșești. Îi miazăzi.

O recitești și iar revii.

Apus. Afară se răcește.

Nimenea balada-mi n-o citește.

E frig. Așa de stratosferic!

Pe zile veșnic-ntuneric.

 

Noapte. Iarna. Frig și ger.

Trag cald de-o speranță din cer...

Tăcerea are volum. Și-i tare!

Îngheț. Eu îngheț! Mă doare…

Nepăsarea are fața de Prometeu,

Ridicat în picioare-răsuflu greu.

Răsună un gând exoteric:

Două vieți. Sfârșit feeric.

 

Și scrisu-mi învie parcă din morți,

Balada cuprinde luminatele nopți, 

Nu am nevoie de soare, de luna,

Flacăra vieții lumina-mi asuma.

Hipernării sfârșit! Scris de condei!

Tind spre valori mai nalte,

Decât al mulțimii de fără de carte:

Mare. Plajă. Vin-ș femei.

 

Odreslele vieții de soare-n zi

Cresc, luminând întunecatul.

Lumea cu alți ochi începe a încălzi

Și crește-n zare întruchipatul.

Când ai vis și ești gata să arzi,

Când nu ai nici leacă timp palavrei,

Delpinești rândul de ifosarzi

Și viața are tot ce vrei!

 

Ființa, chear și virtuală, de sihastru

Naște-n mine lumini noi.

Cunoștințele ca cer albastru

Se văd cu greu de după nori.

Și-i soare tare-n miazăzi,

Și am lipit la loc destule șferde,

Și dacă-n iarnă țineam ca oi muri,

E zi de vară, iarba-i verde.

 

Cu cât mai mult iubim o fată,

Cu atât mai nițel îi plăcem ei.

Eu am iubit, nu doar odată

Și vorbele clasicului-s la temei,

Și ca-n vis aș repeta-o iarăși,

Dar un gând deja mă prea dizmierde:

Iubirea pură e de sine însăși

O singură viață. N-ai ce pierde!

 

O singură viață. N-ai ce pierde!

E zi de vară, iarba-i verde

Și viața are tot ce vrei!

Mare. Plajă. Vin-ș femei.

Două vieți. Sfârșit feeric.

Pe zile veșnic-ntuneric

Soare nu-i și ziua-i seară,

Lună nu-i și noaptea-i chioră.

More ...

Poate, poate..

Ființă necuviincioasă, 

Care cu greu 

Se arată,

Se-nfioară și se teme

Îmi spui frumos

Dacă ai probleme? 

 

Cu drag te ajut,

Un sfat și poate..

Un sărut.

Doar să te faci observată 

Să te privesc,

Nu cu ochii-n ceață. 

 

Fiindcă tu, frumoasă 

Ai o strălucire 

Ce-n suflet mă apasă,

Vreau să te iubesc

Cum se cuvine,

Cu tine să reușesc. 

More ...

Lanțurile iubirii

Cândva,lanțurile iubirii mă țineau prizonier..

Cuvinte grele mă răneau ca niște săgeți ascuțite,

Cu sufletul sângerând incercam sa mă eliberez,

Dar inima îmi făcea durerile neauzite..

Cu cearcăne negre,în nopțile adânci,

Visam la sublime iubiri netrăite..

 Dar lanțurile îmi țineau pașii în loc,

Privem ochii lui,ca de foc,

Atât de frumoși,atât de albaștrii,

Și-mi ucideam visurile răzvrătite..

More ...

Nu-ti port pică si nici regret

Nu-ți port pică si nici măcar regret

Dar mi-ai arătat cum dorul doare.

Am obosit să stau să tot aștept

O clipă îmbrățișată, plină de culoare.

 

Am obosit în noapte să mă îmbăt 

Cu vise pline de-al tău vin...

Ai fost un foc și eu m-am ars

De-atunci, mi-e rana umbră pe senin.

 

Chiar și așa îti spun "adio"..blând,

Cu vocea tremurată, palidă, stinsă 

Nu te mai strig... demult nu plâng,

De-mi va fi dor... imbrățișa-voi a ta lipsă.

 

Și nu c-aș mai spera ceva... cândva 

Ci pentru c-așa s-a-nvățat inima

Să te aibă tăcut în al nopții miez

În clipe ce nicicând avea-vor preț.

 

Rămâi acolo, după zid... în tăcere 

Eu m-am intors la mine, deși cu temere.

Și de-o vrea viața să ne vedem vreodată 

Te voi ocoli... Ignorând și eu, că am fost odată.

More ...

FLORI DE LILIAC

Te -am răsădit în vreme de toamnă

În grădină sub fereastra mea

Ești firav și tremur la gândul

Că gerul iernii te va îngheța!

 

Crești floarea mea dragă,mare,

Și ai să-mi mulțumești c-o  floare,

Flori albe de liliac cu parfumul  tău dulceag

Și de-s tristă să-mi zâmbești

 

                                 

More ...

Eva

O lumină violetă pătrunde tot și, în special,

tot ce se crapă; buze pietrificate, sentimente

uitate, precum și stări amăgitoare de fericire.

 

Această lumină este o culoare, ce împodobește

urechea unei femei ; ureche, care poate auzi ;

un cântec violet ascuns în taina sânului~

 

frunze pentru a acoperi răni vechi; dureri după

dureri ; goliciune. Această femeie știe că tot

ceea ce strălucește nu este doar aur în universul

 

ei paralel ; templu, refracție, dispersie. Învață

cum să–și înfingă dinții într-un măr și-i înfinge

din nou până când acesta se crapă ; a mușca,

 

remușcare. Ulterior, ea mestecă pentru a se

hrăni; deschidere, transformare ; Ea are nevoie

de sentimentul conștiinței de sine; reflexie de

 

lumină pe marginea propriului ei abis; cruditate

lăptoasă, matitate, creștere, prăsire și maturație

de toamnă; părăsire. Subconștientul ei este un

 

cavou în care zace o puritate primară, puerilism.

Viața ei este o zbatere pentru nimic; o ramură

din pomul cunoașterii, care nu va înflori niciodată;

 

sămânță, a germina. Ea este încă existentă și vie

sub cerul ei plin de nori, îndepărtat și apatic ;

crepuscul trist. Ea are nevoie de o sărutare sfântă

 

pentru galaxia ei de sentimente. Aude sâsâitul șarpelui,

verde la față, și freamătul frunzelor ; mască~

fie alba, fie roșie, fie galbenă, fie cafenie. Viața ei

 

este întunecare. Ea nu vrea să se dezumanizeze.

Umbra ei este o formă în spațiu, una eterică.

Ea înțelege semnificația fructului interzis, pe care

îl păstrează în căușul iubirii ; zbârcire, mumificare.

 

Poezie de Marieta Maglas

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍