Poveste de iubire!

Este bunul meu prieten

Și-mi e tare credincios,

Latră și nu mai ascultă

Când afară nu e scos

Mergem zilnic la plimbare

Pe tăpșanul de sub munte,

Când din lesă îi dau drumul

Cu toți vrea să se înfrunte

Sunt cățel cu pedegree

Cu ochi negri și sticloși,

Părul lung, blăniță albă

Cinste fac l-ai mei strămoși

Când mă satur de-alergat

Merg spre casă la odihnă,

Sunt spălat, șters, periat

Și-apoi îmi rod osu-n tihnă

Mult nu stau pe hol întins

Mă ridic și-mi caut treabă,

Ce găsesc pe jos nestrâns

Sfâșii și înghit în grabă

Am un tic destul de prost

Tot ce prind iubesc a rupe,

Doar cu carnea mă împac

Și nu-mi place să beau supe

Zic că sunt cățel cu minte

Și vă cer să mă-ndrăgiți,

Dar de n-aveți os cu carne

La masă...nu mă poftiți!

Cine nu-și aduce-aminte

Cum a fost copil, cândva,

Și, că nu avea vreo grijă

De nimic, ce se-ntâmpla. 

Rău sau bine-n jurul tău

Asta n-avea importanță,

Ușor treci peste necazuri

Când părinți-s...siguranță. 

Mergi la grădi și la școală

Cu bunicii, strâns de mână,

Ce-și doresc,...primul să fii

Și cu zece..mate..și română. 

Vii acasă, mergi spre joacă

Și des faci, vreo boroboață,

Când primești...o urechială

Și un ,,ordin "..treci și-nvață. 

.......................    

Toate-acum sunt amintiri

Puse-n vers, pentru nepoți,

Hai întoarce-te...copilarie

Și ne scapă... de roboți!

Azi nu te-am zărit prin curtea casei,

să-ți spun bună dimineața,

Și griji îndată mi-am făcut, cu cine

oare merg să îmi fac piața.

Vorbesc despre a mea bună vecină,

pe care o cunosc de-o veșnicie,

De când făceam naveta amândoi,

având și eu și ea aceeași meserie.

Țin minte cum alergam să prindem

rata și cât era de-aglomerat,

S-ajungem la serviciu în timp util,

ca șeful să nu ne facă referat.

Erau până în "89 alte vremuri și toată

lumea mergea la muncă,

De dimineață până seara să facem

planul și rar gustam o țuică.

Și peste tot era organul de partid,

care știa câte-n lună și-n stele,

Primind note de la informatori, iar

noua ne făceau zilele grele.

Dar iată că în curte a apărut vecina

și mă grăbesc să-i dau binețe,

Așa că mă opresc să povestesc,

spunându-vă ca nu e rău..la bătrânețe!

Mă uit în timp și, îmi văd

Anii...ce repede s-au dus,

Socoată fac la ce-am făcut 

Și-s mulțumit, că dă cu plus  

Pe ici pe colo, mai am regrete 

Dar nu de ce am pus...deoparte,

Și pentru timpul...aiurea risipit

Până să-mi fii... a mea jumate. 

Nu știu de ce am amânat

Să-mi.. mărturisesc iubirea,

Când inima...strașnic bătea

Când, îi priveam...privirea. 

Și azi și mâine și încă-o zi

N-am îndrăznit să-i spun,

Că vreau, amica mea să fie

Și poate-apoi...să mă cunun. 

Mirat am fost, c-a ei colegă

Un bilețel mi-a...strecurat,

În care era scris...este a ta

Și-n visul ei...iubitul căutat. 

Curajul, mi-a venit pe dată

Și pași spre ea am îndrăznit,

Iar când am fost față în față

Salut ne-am zis și am zâmbit. 

N-am ezitat, mână să-i strâng

Și să pornim în doi pe o cărare,

Eu mut, iar ea puțin surprinsă

Când a primit, în dar...o floare. 

Mult timp, n-am scos o vorbă

Și doar unul la altul ne uitam,

Dar, amândoi făr ' a ne spune

Simțeam, că ne îndrăgosteam. 

.....................................

Ce a urmat, e o poveste...fericită

Pe care-o pun, pe vers de poezie,

Sunt om iubit și împlinit...trăiesc

Lângă a mea Mărie...astăzi soție!

Ieri am fost un pic cam prost,

Când am prins un pește mare,

Dar pe mal, eu nu l-am scos,

Că n-avea....bunăstare!

Stau la casă-n într-un oraș,

Și cresc porci în bătătură,

Vreau să-i vând eu mintenaș,

Că n-am bani...de beutură!

Aș veni și azi la lucru,

Să câștig un ban în plus,

Dar am fost la bar cu socru,

Și sunt cred un pic.. cam dus!

Am văzut pe strada-o fată,

Și i-am zâmbit pe deplin,

S-a uitat prelung la mine,

Și m-antrebat...de buletin!

Suntem amandoi de-o seamă,

Și-o iubesc pe-a mea Marie,

Dar când fac vreo nebunie,

Îmi șoptește...vei da samă!

Am cea mai bună soție,

Mă iubește cu ardoare,

Dar când am geșit mai tare,

Nimeni nu poate...s-o ție!

Azi am fost la Mall, măi frate,

Să mancăm tot ce se poate,

Marce m-a trimis la casă,

Nu știa..c-am cardu' acasă!

Mi-am luat mașină bună,

Și mănâncă motorină,

Cănd la pompă alimentez,

Eu tot cardul...lichidez!

Stau la masă, totu-i gol,

Marce e la shopping-n mall,

Aș mânca ceva măi vere,

Dar n-am bani...nici de o bere!

Nu am fost atent la scară,

Și mi-am fracturat piciorul,

Totul s-antâmplat aseară,

Când beam vinul...cu ulciorul!

Sunt veterinar cu diplomă,

Și tratez tot ce găsesc,

Dar nu animal în comă,

Frică-mi e...să nu plătesc!

Fac control la alimente,

Calculez valoarea nutritivă,

Chiar gramajul...condimente,

Instrument...papila gustativă!

S-a intrat de ieri în postul mare,

Gata cu măncărurile-nfruptate,

Am acasă oala cu sarmale,

Aș mânca, dar...nu se poate!

Cresc la țară niște porci,

Și i-aș vinde azi, pe toți,

Dar sunt negri, slabi, păroși,

Și n-au carne și doar...colți!

Stau parcat aici la Mall,

Marce întârzie-năuntru,

Simt în stomac un mare gol,

Dac-o fi ea..sub sechestru!

Acum în zi de sărbatoare mare,

Nedumirit îmi pun o întrebare,

Oare mai sunt români adevărați,

Și nu  doar oameni împovarați?

Trăim cu toții o perioadă grea,

Cu multe lipsuri și mari nevoi,

Am vrea să știm ce-i fericirea,

Și nu doar să trăim ca vai de noi

Am vrea ca azi să-ntindem masa,

Să ne aflăm cu toții strânși acasă,

Nu doar pe telefon să-neauzim,

Cum Doamne-ajută noi rostim

Dar ceea ce eu spun e doar un vis,

Pentru că știu că cei plecați afară,

În țară, nu se mai întorc precis,

Că n-au cum să trăiască cu ocară

Familii, frații noștri și-au făcut,

Peste hotare printre străini,

Copiii lor acolo sau născut,

Și-acolo vor trăi și vor îmbătrâni

Nimeni nu vrea să se întoarcă,

În țara de unde cândva au plecat,

Chiar dacă nostalgia îi încearcă,

Și au în suflet un dor înstrăinat

Patriotismul începe să dispară,

Și-a noastră limbă românească,

Străini prea mulți aflați în țară,

Pe-a noastră glie strămoșească

Dar cui în astă lume îi mai pasă,

De limbă, neam, pământul sfânt,

Si doar să ai ceva de pus pe masă,

Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt

Nădejdea noastră a românilor,

Este doar la bunul Dumnezeu,

Să nu ne vindem toți străinilor,

Chiar dacă azi, ne este tare greu!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Din adâncuri spumante dorinți

Se dezlănțuie amețite splendori,

Răsărind din ale demiurgului bolți

Necistitele din vis comori.

Mă mai alintă un jint,

La un colț de suflet,

Că inima, nu mai poate duce,

De când singură bate pe căi pierdute.

Și de-ar fi să-mi apari doar in vis...

Am să aleg să dorm profund pe veci.

Prea pierdut, prea rătăcit sunt

De la ultimul nostru...rămas bun...

Mi-e dor de vechile amintiri,

Cand eram si cand stateam

La multe povestiri

Si eu chiar te cunoșteam.

Mi-e dor de tine

Si de gesturile tale ieftine,

Cand impreuna stateam

Si eu chiar te cunosteam.

Mi-e dor de a noastra barfa

Si cand vorbeam discutii.

Vreau sa nu scriu a ta strofa,

Vreau sa fii aici, nu cu toti necunoscutii.

Atunci chiar te cunosteam.

Mi-e dor de a ta voce

Si chiar si de al tau mesaj,

Cand tu-mi pareai feroce.

Mi-e dor de al tau curaj,

Cand eu chiar te cunosteam.

Mi-e dor de momentul

In care chiar stiam

Sa traim prezentul,

Iar eu chiar nu ma-ndoiam

Daca chiar te cunoșteam.

Mi-e dor de momentul

Cand credeai ca uit de tine,

Caci a fost doar liantul

Unei relatii ieftine,

Cand eu chiar te cunosteam.

Mi-e dor de zilele

Cand nu uitai de mine

Tu-mi erai ca soarele,

Dar a urmat sa se termine.

Acum nu te mai cunosc.

Nu te mai cunosc,

Mi-o spun in fiecare zi,

Caci ma loveste brusc

Realitatea din fiecare zi.

Mi-e dor de tine.

Vreau sa fii aici, cu mine

Sa-ti povestesc tot ce-ai pierdut.

Tu esti plina de straine

Si s-a dus tot ce-am crezut.

Mi-e dor de tine.

Mi-e dor sa-ti vad masina

In fata librariei si sa-ti fiu copilot,

Sa vin cu tine peste tot.

Sa rad de tine

Si chiar tu de mine.

Mi-e dor de tine.

Mi-e dor de tine

Si sper ca si tie de mine.

Vreau sa te vad aici

Asa cum tu mi erai si mi zici

Ca mereu mi vei fi.

Mi-e dor de tine...

Iubito,emoțiile tale

Alungă-le departe!

Eu am emoțiile mele

Când gândul meu iar te cuprinde

Și vrea să te iubească delicat,

Dar spun că este mult mai bine

Să transformăm emoțiile în iubire,

Emotii arse fără de păcat...

De n-ai emoții n-ai iubire

Cum poți iubi fără așa ceva?

Amorul nostru e cuminte,

Chiar dacă locuiește-ntr-un palat

Palat cu ziduri groase

Ce sunt zidite din pietre prețioase,

Și coborâte printre norii-ntunecați,

Precum sunt valurile mării

Când de furtună sunt purtate

Și pescărușii toți sunt alungați,

(18 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Pe malul lacului pustiu,

Revin să-mi cânți,a nu știu câta oară,

Căci n am pierdut al meu suspin,

Și vreau mereu ca să mai doară.

Îmi pierd memoria n  silabe

Și ochii tăi in stelele de dimineață,

În zilele demult trecute,

În ani de zile uitați in ceață.

Când nopatea visului mă trece,

În mintea mea te rătăcești,

Compasul inimii nu tace,

Dar tu ,tu tot mai mult te pierzi.

Oare ai ales cu sufletul?

Caci m am trezit într un coșmar,

Nu vreau sa știu cum e regretul

Zilei negre cand dispar.

Urmele tale sunt tot aici!

Prezența ta,pașii tăi mici,

Dar eu numai sunt când strigi!

Nu încerca să mă ridici!

La țărmul regăsirii noastre,

Răsună un ultim glas plăpând,

Căci dorul zboară către astre,

Și eu te plang tăcut in gând...

Când noaptea visului dispare,

În mintea mea nu te găsesc,

Compasul inimii mă doare,

Dar pentru tine, mă opresc.

Îmbățiisează-mă  cu un zâmbet

Înviorează-mă cu o floare ,

De  poți ,citește-mi  în suflet

Și vezi de ce mă doare?

ȘI  zău că nu-i păcat  să mărturisești

Că mă iubești.

Din București, trimit din suflet 

o căință, călare pe un fir de ceață,

ce cade peste Câmpulung Moldovenesc,

unde codrii încă foșnesc a rugăciune.

Draga mea, dorul meu se frânge

ca o frunză prinsă-n vântul obcinilor,

și plânge în mine o apă limpede,

izvorâtă din pietrele Bucovinei.

Am pus pe umeri dealurile

ca să mă caute pe drumuri lungi,

dar fiecare pas se rătăcește

în toaca din biserica Sâhla.

Între noi, s-a întins Moldova

ca o horă de munți și de văi,

iar eu beau din dorul acesta

ca dintr-o ulcică de lut crăpat.

Acolo, brazii știu să păzească iubirea,

aici, luminile orașului îneacă tăcerea.

Și totuși, fiecare noapte mă duce

până sub fereastra ta -

unde luna scrie, cu slove de argint,

amprenta dorului meu pe pielea ta.

Draga mea, dragostea mea rămâne

un drum lung cât Carpații,

dar inima mea, obosită,

va bate mereu în Bucovina.

Rămân același fiu și bărbat

al Câmpulungului Moldovenesc,

străbătând același vechi drum al tătarilor,

unde pașii mei se împletesc cu umbrele vremurilor tale.

Iar tu,

ascunsă sub ștreașina dorului meu,

pentru totdeauna.