Poveste de iubire!

Din nou gândul îmi fuge către tine

Să-ți zică că te-am visat azi noapte,

Cum te plimbai pe o cărare în livadă

Și de pe crengi gustai cireșe coapte

Eram și eu ascuns în vis după copaci

Și-ți urmăream mișcare cu mișcare,

Iar soarele mărinimos la mine a trimis

Umbra-ți s-ating în semn de împăcare

Și vântul prin păru-ți despletit umbla

Cu adieri ușoare de care tu te bucurai,

Iar eu vrăjit de muza mea mă întrebam

Sunt pământeam sau dincolo, deja în rai?

De sus veneau spre mine duioase triluri

Ce-mi încântau auzul cu-a lor cântare,

Privirea mi-era trimisă spre ea și pomi

Și tot ce se-ntâmpla era o încântare

Și în visarea mea mâna mi-am dus

Să-i mângâi umbra, iubire să-i trimit,

Dar nu știu cum ceva s-a petrecut

Că ea a dispărut și singur m-am trezit!

Cum aș putea să îmi uit satul,

Când eu aicea m-am născut,

E locul unde am copilărit

Și multe năzbâtii am făcut

Eram un trio de băieți isteți,

Prieteni buni, foarte uniți,

Pe nume Radu, Cezar, Cristinel

Pe șotii mai mereu porniți

Dimineața toți la școală

Iar apoi cu vaca la păscut,

Seara ne jucam cu mingea,

Pân' ajungeam în așternut

Clasa întâia pân' a șaptea

Le-am făcut la noi în sat,

Iar când a venit a opta,

În alt sat am fost mutat

Cu-nvățatul am stat bine,

Mai împinși ci de la spate,

De părinți și de profesori,

Cu proverbul ,, carte, parte"

Doi am urmat multe școli,

Iar celălalt profesională,

Ne-am format în astă țară,

Unde se mai făcea școală

Viața ne-a purtat în multe zări,

Și cu greu mai ținem legătura,

Doar rar ne dăm câte-un mesaj,

Scris sec, făr' a ne pune semnătura

Tot ce-a rămas în mintea noastră,

E doar copilăria și-un mare dor,

Să ne-ntâlnim cei trei prieteni buni,

Și amintiri să depănăm pe viitor,

Sub deal, unde mai curge..un izvor!

Trenul!

Merg pe cale cu săgeata

Din Moldova-n București,

Mă uit cât de iute-i roata

Și zic..trenule..căruță ești!

Covid!

Am să-l rog pe nea Vasile

Că e membru de partid,

Să m-ajute cu-a lui pile

Măști să cumpăr..de Covid!

Aștept să merg la slujbă

Dar nu pentru vreun leu,

Azi nu-mi doresc câștiguri,

Și doar s-aud de Dumnezeu

Răsună bing de deșteptare

Ce mă îndeamnă ca să vin,

E clopotul bisericii din deal

Un semn de rugă la creștin

Ne îmbrăcăm de sărbătoare

Și cu evlavie pornim la drum,

Soția poartă pe cap năframă

Iar eu un bleumarin costum

În fața noastră e mulțimea

Ce merge înspre-același loc,

Cu toți-L căutăm pe Domnul

În locul sfânt, nu într-un bloc

Astăzi este Duminica Floriilor

Când IIsus intră-n orașul sfânt,

Nu pe un cal și pe mânzul asinei

Poporul strigă,,Osana", salutând

În liniște cu umilintă ascultăm

Cum Lazăr din mormânt a înviat,

E semnul biruinței asupra morții

Și al iubirii pentru cel apropiat

Mă uit în jur și mă simt fericit

Că am putut să sorb cuvântul,

Sa fiu mai bun, să am credință

Că-n viitor voi părăsi pământul

Sunt luminat și plec spre casă

În mână cu crenguțe de finic,

Și-n minte îmi repet neîncetat

Că fără dragoste..nu ești nimic!

Cum aș putea să cred in tine

Când tu mereu ai gândul dus,

Cum aș putea să-ți cer iubire

Când stiu că altul te-a sedus.

Sunt pregătit să-ți ofer inima

S-o simți cum bate pentru tine,

Dar văd că tu nu îți întinzi palma

Așa c-am s-o păstrez încă la mine.

Mi-aduc aminte când te-am văzut

În grupul nostru de prieteni dragi,

Și cum am îndrăznit sfios să te salut

Și-ai refuzat în seama să mă bagi.

Era pe înserat și luna plină apărea

De după nori pe ceru-ntunecat,

Semn am făcut să vezi că ne privea 

Nu m-ai văzut și-n grabă ai plecat.

Privirea mea te-a însoțit un timp

Sperând că poate capu' ai să întorci,

Să nu mă simt c-am fost un tâmp

Și-un visător ce încă crede în năluci.

Dezamăgirea a fost destul de mare

Și nu știam cum să mă liniștesc,

În gândul meu a încolțit o întrebare

Cànd, unde, pot pe ea s-o întâlnesc

Și vremea tot trecea făra speranță

Din minte să mi-o scot nu s-a putut,

Mă consolam spunând, așa e viața

Și trebuie s-o iei din nou, de la-nceput.

Cu grupul de prieteni m-am întâlnit

Dar ea n-a mai venit să fie printre noi,

Și nimeni nu știa de-i vie sau a murit

Și nici dacă-și trăiește viața in doi.

Dar pe pământ au fost minuni

Și una mi s-a-ntâmplat și mie,

S-o văd pe fată stând în genuni

Làngă un prunc citind din biblie.

M-am înclinat ușor și-am salutat

Primind răspuns la gestul meu,

S-a ridicat zâmbind și depărtat

Trăgând după ea căruțul greu.

 ................................................

 După un timp cu toții am aflat

Că ea la studii afară a plecat,

Și-aici cu un străin  s-a măritat

Dar n-a durat si-au divorțat

Aceasta a fost adevărata lui idilă

A dragului si bunului meu coleg,

Atunci cu toții i-am plâns de milă

Acum vorbim, c-un emerit strateg

Și azi noi despre el mai povestim

Ce mult a suferit după a lui fată,

Și-n glumă nu ezităm să-i amintim

Băiete, tu o himeră, ai iubit odată!

Pe tine te-am pierdut, că n-am știut
Când fericit eram să dăruiesc iubire,
Iar lacrima ascunsă-ți după pleoapă
Nu am zărit-o, că este, în a ta privire.

Te-am întâlnit când toamna începea
Să fure din căldura zilei, s-aducă frig,
Iar noi înfometați după o zi de cursuri
Stăteam la rând să prindem un covrig.

Atunci, ceva frumos mi s-a-ntâmplat
Când inima s-a dus, la puls de-o sută,
Și am simțit plăcut, pentru întâia oară
Că mă îndrăgostesc...de o necunoscută.

Timid am îndrăznit să-i cer o întâlnire
Fără a ști de vrea, sau poate mă refuză,
Dar, am rămas surprins că mi-a zis...da
Și n-am fost nevoit să-i spun, mă scuză.

Pașii ne-au dus, prin minunate locuri
Pe unde ne-am promis că ne-om iubi,
Iar când în viață, vor veni și, încercări
Vom ști luptă să ducem și chiar, zâmbi.

Timpul ne-a dat răgaz să ne cunoaștem
Și să formăm perechea... binecuvantată,
Însă nu m-a-nvățat, să știu a dărui iubire
Iar dragostea să-mi fie, pură, adevarată.
.................................................
Acum, când singur îmi trăiesc destinul
Mă-ntreb, unde s-a strecurat minciună,
Și dacă în această viață, atât de scurtă
Să-i pot rosti în șoaptă...,,noapte bună"!

Dă-mi voie să mai cred că poate - și timpul

și ochiul - care să vadă liber,

or înțelege îndeajuns ispita 

și ispravind, 

nu îmi vor da dreptate!

Simplu, într-un miracol stăruit,

în care, amorf - plutesc în visurile tale,

descătușat, mai cer răbdare, 

dar nu e timp

și nici - iertare!

Te voi iubi și azi și mâine și-n viitor

Și trandafiri îți voi aduce în buchet,

Voi scrie rânduri și voi cânta iubirea

Cât muză-mi ești...rămân al tău poet. 

Tu, inima îmi faci să bată sacadat

Când dulce-mi spui că mă iubești,

Dorința-mi este, să fim..perechea

Să ne iubim, frumos, ca în povești. 

Promit să-ți fiu bărbatul credincios

Iar tu să-mi fii frumoasa cea aleasă,

Prin sfântul jurământ să fim legați

Ca binecuvântări...să curgă-n casă. 

Și, mi-aș dori copii în jurul nostru

Ca viața să ne fie plină.. împlinită,

Iubirea să ne cuprindă-n mreaja ei

Iar dragostea, adevărată și infinită.

...............................

Așa cum am promis și mi-am dorit

S-a întâmplat și azi trăiesc povestea,

Sunt împlinit și fericit...mărturisesc

Soția, copilul, nora...îmi sunt averea!

Atat de frumos

Si nici macar al meu

Dar ce importanta mai are

Cand eu te am in vise mereu..

Si ma uimesc cum raman fara aer

La gandul ca te as putea intalni

Si iar m am rascolit….

Mi a dat putere insa

Emoția…

Pentru mine nu s a schimbat nimic!

Ne privim din depărtare

Simțind un rece vânt pe umeri

Te apleci din ce in ce mai tare

Pașii mei pe rând să-i numeri.

Iar vântul bate, bate tare

Inima e înghețată dur

Și mă doare, doare

Prea multe eu îndur

Peste case tot mai des

Suflă vântul,

Sunt pline de zăpezi

Iar gândul...

Iar gândul meu tot se strecoară

S-a ajungă la tine adesea,

Dar mintea noastră zboară,

Și viața cam ne plictisea.

Trec anii, trece viața

Tot mai des e rece-n trupul ostenit

Oare când se va dezgheța

Amarul necontenit.

Tată ai uitat de noi!

Am rămas doar noi în doi.

Stropiți cu gunoi,

Vopsiți cu noroi.

Din cînd în cînd aruncăm cîti-un zîmbet greoi,

Cu ochii îndurerați și moi.

Atacați zi de zi de ploi,

De parc-am fi la război

Unde gloanțe vin roi...

Unde ești plecat cînd avem nevoie d-eroi.

Toți ne mîzgîlesc ca pe foi,

Că-s la suflete mai puțin plini mai mult goi...

Fără de-a ști că noi înc-așteptăm să vină joi,

Cînd o să dăm timpu-napoi,

Să te vedem înc-odată vioi,

Dar ei nu-nțeleg c-au inimi de cioroi...

Şi-n astă seara ~am fost împreună~

Și mi-am permis să te îmbrățişez,

Sufletul meu atâtea vrând sắ-ți spună

În versuri m-a îndemnat să te pictez.

Te-am privit, dar privirea-ți era de gheață

Apoi te-am strâns cu durere si dor la piept,

Ştiind că te voi pierde înspre dimineață

Că-i doar un vis am învătat să accept.

Deși mi-e crunt să te mai pierd o dată

Când zorii zilei îmi răzbat prin geam

Că mi-e doar un vis și poate niciodată

Atât de-aproape n-aș ști să te mai am.

Căci te-ai pierdut în seri de noiembrie

De-atunci ploile, urmele ți-au spălat.

E-un an trecut...un alt noiembrie

Aceeași poveste cu finalul ratat.

Poveste fără final, ca și când nu a inceput

Unde sfårșitul predomină stupid trecutul,

lar rolul principal, pe scena tristă, mut

Și l-a-nsușit tăcerea, ce-ncheie dramatic actul.