VIS DE NOIEMBRIE

Prezentul azi, mi-e o luptă pentru supraviețuire 

Când trecutul vrea doar să mă bântuie 

Totul pare o lume gri....trecătoare

Dar țin fruntea sus... vreau să vindec tot ce mai doare!

Să fiu din nou cum eram, o pată de culoare, de viață 

Să-mi dau și mie, nu doar celor din jur, zâmbete pe față 

În toată lumea de azi, ce se vrea tot mai tristă 

Vreau să fiu cea care speră, că iertarea și iubirea există!

Să uit de lacrimile amare strânse în batistă 

Așteptând zadarnic de la tine un "iartă-mă!"...un semn,

C-o să-ntelegi într-o zi că te respiră un suflet

Ce cu tăcerea, l-ai făcut de respect, să fie nedemn.

Să șterg vreo urmă de regret și orice tristă amintire, de la tine,

Să pot privi din nou cu soare, în viitor

Să înec în zâmbete durerea despărțirii 

În lumea asta tristă, gri..să trăiesc din nou, o viață în culori!

Și de va fi trecutul să-ncerce să m-apese

Cu-al despărțirii noastre peisaj decolorat

Am să-i interzic sufletului să îi mai pese

Nimic nu are să se schimbe și tot ce a putut, deja... a dat!

Azi dăruiesc absența mea ca pe un parfum rar 

Celui ce n-a știut să-mi prețuiască prezența 

Îl las pradă tăcerii ce mi-a oferit-o în dar

Atunci când un cuvânt frumos ar fi făcut diferența.

Nu mă răzbun... e-un gest final și simplu

După furtuni am închis ușa sufletului cu blândețe 

Las urma stiloului meu să-i amintească totul... 

C-am fost candva îmbrățișați.. într-o poveste.

Uneori iti mai ascult vocea...din mesajele vocale 

Te sun în zile importante, dar suna ocupat

Nu ti-a păsat că mi-ai tăiat aripile

Ai frânt sufletul meu...și ai plecat.

Nu ti-am fost vreo mare iubire

Și nici primul tău cald sărut 

Dar tot ce sunt azi, a vrut de la tine

O îmbrățișare nevinovată de sfârșit...

Caci mi-ai fost cel mai frumos zâmbet 

Cu emoții, fiori și fluturi în stomac

Un sentiment atât de pur, de sincer

Știai atat de bine...și totuși... ai uitat!

Ti-am amintit în poeme de iubire

Mărturisind tot ce-am simțit 

M-ai diagnosticat cu nebunie...

Posibil.... Trădarea ta... m-a zguduit!

Și îmi trec zilele... pe buze încercând să port un zâmbet 

Și nopțile îmi trec... cu dorul ce mă rupe până la urlet

Și-mi simt trupul arzând de parcă te-ai gândi la mine 

Și gândul mi se agăță de câte-o amintire...

Deși a trecut mai bine de un an

Sunt tot aici blocată între bolovani,

Am împietrit și eu tot stând lângă ei

Au strivit fericirea lăsând-o pradă ciornei.

Și îți trec zilele... tot prefăcându-te că nu mă vezi 

Că nu m-auzi... că nu mă simți....

Că îți lipsesc nu vrei nicicum să crezi

Și-n fiecare zi, nu faci decât să minți!

Plouă mărunt și des, într-o joi de aprilie,

Parcă de sus se cerne o durere nebună

Și inima din piept, cu orice bătaie 

În brațele tale, ca-ntr-un vis mă aruncă.

Plouă mărunt și gându-mi nu are stare,

Din cer par să cadă lacrimi mai mereu,

Plouā și-n minte doar cu o întrebare

Care-i mai nostalgică : ploaia sau eu?"

Plouă mărunt și des, într-o joi de aprilie 

Totul e plumb... o stare de melancolie

Imi tremură cristale de lacrimi în ochi

Mi-e ploaia, atingerea ta, rămasă în suflet pe veci...

De la extaz la agonie

M-ai omorât puţin câte putin

Mi-esti doar o muza-n poezie

Când mi-este dor de al tău vin.

Eu inca ma gandesc la tine

Tu ești cum ești

Dar eu te vad cum vreau

Si plang mult a noastră despărțire

De dor, din lacrimi te mai beau..

Deși un timp m-ai indragit

Și ti-a placut sa îmi vorbești

Dar viata doar ti-a dăruit

Simțiri cu care doar sa ma ranesti.

Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum

Căci timpul nostru I-ai apus demult

Tăcerea-ti e prezentul meu

lar viitorul nu va fi nicicând..

Vreau sa ma ascund în roua dimineții

Să pășesc pe iarba rece,precum e inima mea

Căci oricum tind să descoper sensul vieții

Să nu visez în timp ce fericirea adormea...

Vreau ca pentru totdeauna să mă refugiez

Din tot acest coșmar

Cum să mai înaintez ?

Spre un viitor frumos,dar cu un trecut amar...

Vreau să cunosc ce ai făcut

Să nu te pierd,dar e prea târziu

Căci de prețuit nu ai știut

Și acum despre asta scriu...

Vreau ca tu din nou să apari

Deși știu că doar un zâmbet e destul

Însă nimic nu mai repari

Mi-am încuiat și sufletul.

Vrei, nu vrei, în zări se-arată,

O lumină-n noaptea toată.

Printre visuri și destin,

Steaua ta e pe deplin.

Poți s-o cauți, poți s-aștepți,

Ori s-o pierzi printre pereți,

Dar ea arde, fără teamă,

Fără glas, dar tot te cheamă.

Când e greu și drumul frânt,

Când ți-e dor și plângi în gând,

Ea te vede, ea îți știe

Toată a ta poezie.

Și-ntr-o zi, pe cerul stins,

Vei privi spre infinit,

Și vei ști că-n lumea ta,

Ai avut mereu o stea.

Am ajuns într-un punct unde trupul tace,
dar sufletul urlă după tine.
Nu te mai vreau doar cu mâinile,
te vreau cu timpul, cu viitorul, cu moartea.
Vreau să-ți știu ridurile de peste ani,
vreau să-ți simt mâna tremurând peste cărțile noastre prăfuite.

Vreau totul.
Nu doar noaptea.
Și ziua. Și bătrânețea. Și tăcerea.
Să murim obosiți de atâta iubire,
dar fericiți că n-am iubit degeaba.

Că în lume au fost două inimi
care s-au ars una de alta
și nu s-au temut de foc.

Lumina din zori o îmbracă în șoapte,

Când umbrele nopții dispar tremurând,

Pășește agale, cu gesturi leneșe,

Ca o nălucă prin gânduri trecând .

Mătasea subțire alunecă lent,

Pe umerii calzi, desenați în păcat,

În fiecare privire e un jurământ,

Un templu păgân ce trebuie adorat.

Nu cere permisiune și nu vrea iertare,

E regină pe clipa ce curge rebel,

O dulce otravă, o veche licoare,

Ce leagă destine cu lanț de oțel.

Dar visul se frânge când ochii deschid,

Iar camera-i goală și rece, de gheață,

Pe patul curat doar un iz de parfum,

O simplă iluzie prinsă în ceață.

Nu-ți cer milioane,

Ci doar o floare

Însoțită de un sărut 

Nu am nevoi de mai mult

Nu-ți cer cadouri scumpe,

Ci dragostea ta să-mi umple

Inima cu simple gesturi

Și să-mi fi alături.

Să împărțim visuri

Contează pentru mine 

Să facem împreună amintiri

Doar eu și cu tine

Numai un gest romantic,

Ceva autentic

Și mă vei cuceri

Cu rețeta inimii.

Zâmbetul tău în tablou

Cel mai potrivit cadou

Inima ta de stea

Jumătatea care-mi lipsea.

În clasa 'ntîi pășeam cu frică

Dar vocea ei mă liniști

Eram copil, eram prea mică

De toate ea ne-a ocrotit

,,

Ne-a învățat cu duioșie

Că să scriem, sa citim

Azi avem mare bucurie

Că ai tai elevi am fost sa fim....

..

Că boboceii cei de rață

Ne-ai învățat să înotăm

Și acum cu a ta povață

Probleme-n viață rezolvăm...

(Pentru profesoarele de clase primare a gim.Bahmut )