Încă te aștept

Era odata, ca in basme

Peste amintiri nepaste,

Ziua cand te-am vazut,

Si infatisarea eu ti-am cunoscut.

Aveai niste ochi ca-npovesti,

Si-am plecat drumet,

Adanc in ei, peste prut, mari si oceane,

Am cunoscut, o apasare,

Un gand neplacut, si un suflet mare.

Am cunoscut in vocea ta, un pusnic,

Pe un drum fara sfarsit,

Cautand liniste, si iubirea care te lasa fara nimic,

Si cand erai aproape de ea, eu ti-am gresit,

Iar drumul tau s-a lungit.

Atunci ochii tai m-au alungat,

Din trumul tau, nesfarsit.

Cand puteam sa-i pun capat, eu ti-am gresit,

Si ma caiesc, crede-ma c-o fac,

Da-mi voie, te rog, sa ii pun capac.

De-as putea sa-ti iau in carca aceasta suferinta,

Sa te scap si sa platesc atat cat imi sta in putinta.

Dar cat m-as jelii, 

Cat mi-ar fi de rusine, 

Iti multumesc, caci ma lasi din nou,

Pe drumul, tau fara sfarsit, acol' la tine.

Iubita mea, te întreb nefiresc,

Trecutul pe unde-ți mai cântă?

Copacii din jur îmi șoptesc,

Că-n pădure sunt urme de sfântă.

Iubita mea, te întreb curios,

Pasul pe unde-ți apare?

Izvorul ce curge sfios,

Te-a văzut undeva lângă soare.

Iubita mea, te întreb temător,

Inima cine ți-o cere ?

Ieri, un nebun vânător,

Căuta să vâneze himere.

Iubita mea, voi pleca după tine,

Pe pământ, prin cer, pe sub ape.

Departe, cât piciorul mă ține

Sau aici, undeva pe aproape…

Unde să-mi astâmpăr prigoana,

Unde să aflu, pe fata morgana.

Când te-am cunoscut pe tine

Te vedeam ca pe a opta minune a lumii

Sau... poate de atâta dragoste ce-avem în mine

Am crezut ca ești a opta minune a lumii...

Te-am găsit pe tine

Când nici prin gând nu-mi trecea să caut iubire

Azi nu mai ești și nu mi-e bine

Trăiesc cu amintirea c-ai fost a lumii a opta minune...

Oh, dulce amor,îmi aparții?

N-ai putut pleca până acum

Însemnând că nu mai pleci.

Tot la mine vii?

Glasu’-ți vorbește

Brațele mi te așteaptă

Urechile mi te ascultă

Buzele mi te sărut.

Căci ai un farmec

Greu de venerat

Suflet greu de înghițit

Trup greu de explorat.

Nu mă satur să-l ating,

Să-ți ating mâinile

Până-ți încleștezi picioarele,

Să te scap de farmece.

Te slăvesc,iubirea mea

Ține bine ascunsă cheia

De la inima noastră,

Să nu ți-o fure Libidinosul.

Mulțumește-i Domnului,

El ne-a unit într-un singur trup,

Nimeni nu ne-a oprit căsnicia

Mulțumește-i Fiului Lui.

Am fost binecuvântat

Să te găsesc în viața aceasta.

Până să te iau pe calea dreaptă,

Am fost îndatorat.

Munca mea s-a sfârșit

Iubirea mea pentru tine e eternă.

Cu promisiunea mea solemnă

Atenția mea a sporit.

Înger tu fiind

Căzut-ai din Rai

Pe un mare covor de pai’

Lăsându-mă fără grai.

Venit-ai cu daruri la mine,

Le-am respins pe loc

Ți-am dat darurile mele,

Căci sunt băiat de împărat.

Nu mi-e dor de tine.
Știi bine.
Am zile bune și zile mai puțin bune,
Dar nu mă gândesc prea des la tine...
Nu-mi fac rău având așteptări inutile
Și nu-mi amintesc, căci am amintiri senile.
Nu mi-e dor de tine, nici măcar o secundă.
Exceptând atunci când ziua e trecută...
Și-n noapte în gând îmi apari grăbită
Să-mi cuprinzi mintea cea stingherită.
Dar în rest, sunt eu cu mine, liniștită,
În lumea mea fericită și nemărginită
Plină de nimicul ei și o lipsă
Se-acoperă emoțiile ca o eclipsă.
Dar nu mi-e dor și nu prea te țin în minte
Decât într-un moment în care soarele-i fierbinte,
Doar atunci... lumina lui sublimă
Te fură și te-aduce la mine-n inimă.
Tot timpul infinit, efemer, relativ
Cum să trăiești, de obicei, pare intuitiv
Uitarea... reacție de apărare
Iubirea... îți pune semne de-ntrebare
Dar eu nu mai încerc să îmi răspund
Nu mă mai gândesc atât de profund
Căci acum... mă gândesc doar la mine
Și adevărul e că nu-mi mai e dor de tine...
În afară de nopțile în care stelele-s pe cer
Și-atunci prin fantezii, îmi ești pasager
Ajungi departe și uneori aproape
Când simt că mă atingi, și am fiori pe spate.
Dar liniștea-mi e soră și stă cu mine-aici
Și-n fiecare zi, mă scutește de frici
Ploaia... e liniștea mea preferată
Strop cu strop, aștept timpul să treacă.
Și realizez câte-am uitat, și nu mi-e dor, știi bine,
Decât în zilele în care... mă gândesc la tine.
Atunci când respir, și inima îmi bate
Atunci când stau în pat, întinsă,pe spate
Atunci când pe cer sunt nori, sau e soare
Atunci când există, vapoare, pe mare.
În zilele când o pasăre zboară pe cer
Sau când pământul e lovit de un fulger,
În nopțile în care, luna, e rotundă
Sau în cele în care bufnițele cântă.
Atât cât există apus și răsărit
Sau cât orizontul, este infinit
Cât oamenii, vor exista pe stradă
Și cât ploaia nu se va opri să cadă,
Cât în lume, va exista câte-o furtună,
Și mai ales...
Mereu când am să mă uit la lună.

Îmi amintesc cum îmi spuneai

Că sunt al tău unic talisman,

Și ce rapid tu te-ai schimbat

Și-am devenit al tău dușman

Răceala multă am simțit la tine

Și mai mereu motiv de ceartă,

Orice spuneam ducea la iritare

Iar eu naiv spuneam...mă iartă

Toți cei din jur mă întrebau?

De unde mi se trage supărarea,

Iar eu râzând le răspundeam

Sunt bine și coboram privirea

Târziu am înțeles ce se întâmplă

Când între noi nimic nu a mai fost,

Iar să lungim ceva ce nu mai merge

Era o pierdere de timp și fără rost

Și a urmat o despărțire tare grea

După un timp de viață împreună,

Iar rana ni s-a vindecat la amândoi

Când altcuiva am spus, noi...noapte bună!

Am scris și scriu aceste poezii inspirată fiind de niște momente, întâmplări care mi-au marcat existența.

Am încercat și încerc să redau în versuri amintirile, emoțiile, gândurile și visele mele intr-un mod cât mai real deși poezia e pură fantezie uneori... însă se pot distinge clipele reale care au dus la crearea fiecărui vers...

Prin aceste poezii nu-mi doresc decât să vă împărtășesc o parte din mine, să vă atingă sufletul așa cum mie mi-l ating de câte ori așez stiloul pe hârtie...

Plouă mărunt și des, într-o joi de aprilie,

Parcă de sus se cerne o durere nebună

Și inima din piept, cu orice bătaie 

În brațele tale, ca-ntr-un vis mă aruncă.

Plouă mărunt și gându-mi nu are stare,

Din cer par să cadă lacrimi mai mereu,

Plouā și-n minte doar cu o întrebare

Care-i mai nostalgică : ploaia sau eu?"

Plouă mărunt și des, într-o joi de aprilie 

Totul e plumb... o stare de melancolie

Imi tremură cristale de lacrimi în ochi

Mi-e ploaia, atingerea ta, rămasă în suflet pe veci...

Oare de ce gânduri ma dor?.

Atunci când seara vine,

Și lacrimi pe obraz cad de dor

Si-mi umplu paharul cu poezie!

Oare de ce nimic nu mai e?..

Din tot ce -am visat să fie

Vremuri apuse cu gândul la noi

Asteapta-n zadar ce n-o sa mai fie!

Oare de ce gândul la noi

În noapte sufletu-mi inundă?

Îmi recită despre un vin în doi

Valseaza...n lacrimi se scufunda!

Oare de ce simt ca ma pierd cu firea

Și aerul îmi pare tot mai greu?

Mi-e dureroasă și ischemica amintirea

Când îmi răsună doar numele tău!

Oare de ce sufletu-mi n-ai înţeles

Ca i-ai fost drag precum un vers!

Zi-mi cum sa te fac a intelege

Ca în iubire nu există lege?

De la extaz la agonie

M-ai omorât puţin câte putin

Mi-esti doar o muza-n poezie

Când mi-este dor de al tău vin.

Eu inca ma gandesc la tine

Tu ești cum ești

Dar eu te vad cum vreau

Si plang mult a noastră despărțire

De dor, din lacrimi te mai beau..

Deși un timp m-ai indragit

Și ti-a placut sa îmi vorbești

Dar viata doar ti-a dăruit

Simțiri cu care doar sa ma ranesti.

Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum

Căci timpul nostru I-ai apus demult

Tăcerea-ti e prezentul meu

lar viitorul nu va fi nicicând..

Ai fost atât de crunt cu mine

M-ai pedepsit că am simţit,

Că am visat un vin în doi

La un apus de soare.de sfârsit.

Ai fost atât de dur cu mine

Când peste noapte te-ai schimbat

M-ai obligat să-mi frâng simţiri

Ce sufletul mi-au colorat.

Și mi-ai fost plin de nepăsare

De câte ori am încercat

Să caut in suflet la tine

Regretul unui alt final.

Și mi-ai rămas dezamăgire

Că nu te-ai vrut îmbrătişat

Mi-ai lăsat sete de mine

Când cu un vin mă încântai.

Și mi-ai rămas fior ce arde

Precum văpaia unui vis de jar

O rimă îmbrățișată în poezie,

Un vers ce uneori, mă face să tresar.

Și am rămas aici cu brațele deschise

Cu-n foc ce arde-ades în van

Îmi ești o lume doar din vise scrise

Născute din speranța unui altceva..

Întoarce-te, să-mi împaci sufletul cu o îmbrățișare 

Nici nu știi dorul, de un vin, de tine cât îmi e de mare!

De vinul tău, din nemiloasele îndepărtări, 

Ce-i simt acut mirosul de orgasm ceresc

Acel miros sublim, divin, nepământesc

Ce de întreaga lume, eu îl tăinuiesc...

Întoarce-te, nu fi durerea grea a sufletului meu

Nevoia mea de tine mi-a devenit acută 

Sufletul mi te cere, te strigă permanent...

Nu pot să-l mai impac...nici nu mă mai ascultă!...

Întoarce-te, vis roșu, demidulce nelumesc,

Furtună, ce-ai stârnit ocean de pasiune

Ești dorul viu, ce de un an il pătimesc,

Nu îmi lăsa paharul plin de-amărăciune...

Întoarce-te, nu mă lăsa întinsă pe pământul rece

Crezând că într-o zi doru-mi va trece, 

Ești visul meu frumos ce noaptea îl suspin

Nu cu apă vreau să-l sting, ci cu... un vin!