Ploua în aprilie

Ai fost o lecție deghizată în iubire

Nu ai fost nimic din tot ce-am sperat

Deși mi-ai promis că o să mai fim

Ai fost doar ceea ce-am avut de învățat...

Ai fost lecția care m-a făcut să văd 

Cât de mult mă puteam multumi cu puțin 

Ai fost dovada că tăcerea duce la prăpăd 

Când nu-mi doream decât o ultimă îmbratișare la un vin.

Ai fost lecția că singurătatea nu înseamnă plictiseală 

Și că respectul n-ar trebui să fie negociabil 

Ai fost lecția ce m-a făcut să sufăr ca niciodată 

Lecția fără meditații... cum să-mi pregătesc sufletul în prealabil.

 Ai fost lecția care cu durere mi-a arătat locul,

Omul de la care nicicând nu m-aș fi așteptat,

Că atunci când îți dorești cu ardoare ceva

Oricât ai răbda și spera... niciodată nu-l vei avea...

Deși te-ai vrut o lecție, eu pică nu îți port

Și nici la întrebări, azi nu mai caut răspunsuri 

Nimic n-aș mai schimba chiar de-aș putea să pot

Datorită ție, gândurile, azi îmi sunt zeci de pagini în versuri...

Mai... și mi-e dor mai mult și mai tare,

De tine, de vin, de-o ultimă îmbrățișare...

Și Mai pare că te vrea tot mai mult

Și chiar acum aș vrea să-ți trimit un sărut.

Mai vreau să petrec cu tine o clipă 

Să privim luna ce ne zâmbește în noapte

Să ne avem cu drag, ca la-nceput,

Ca și cum timpul nicicând n-ar fi trecut. 

Mai stai lânga mine încă un minut

Vreau să-mi aduc aminte cu drag de

trecut.

Să mă privești din nou cu gândul senin,

Să-mi îneci dorul de tine cu-al tău dulce vin.

Să-mi faci viața să prindă culoare

Să mă cuprinzi cu drag într-o-mbrățisare 

Mai să fie luna ce-ar putea să reînvie 

Visul adormit ce zace în sufletul din mine

Străin te-ai vrut, un pumn de amintiri pierdute,

Dar noaptea mi te port în vise.de mine făurite.

Şi mi te strång la piept prin ceata nopti plutind

Și mi se face dor de-un vin, mai mult ca oricând.

Mă macină un dor nebun, ce aprig mă doare

Un dulce vis cum că-ntr-o zi ne-om revedea

Spune-mi te rog, babe, ar fi posibil oare?..

La un apus de soare, îmbrătişaţ.i cândva?

Să-mi stropești sufletul uscat de dor

Cu picături din al tău roșu demidulce,

Să-l simt din nou pe buze și-n inima fior

CU el să mă scufunzi fn patimi inter zise.

P.S

Revino o clipă!. ca şi când nu ai plecat

Mă doare enorm nimicul de tine lăsat,

Rupe tăcerea imensă așternută-ntre noi

Răsai ca un soare de toamnă, după vânturi și ploi.

În prag de vară, luna Mai răsare,

Cu straie verzi și flori în sute de culori,

Se simte-n aer parfum de sărbătoare,

Și Cerul e pictat cu aripi de cocori.

La porți se pune ramură de pară,

E Armindenul, semn de rod și spor,

Să apere de rele întreaga vară,

Și să aducă belșug în pridvor.

În căni se toarnă vinul roșu,

Cel proaspăt, amar și tămăduitor,

Să prindă forță și omul și cocoșul,

Și să alunge tot ce-i apăsător.

E timpul când pământul iar tresaltă,

Sub mângâierea soarelui cel blând,

Livezi în floare, fină dantelă albă,

Și zumzet in fiecare fir de gând.

Iar fetele se spală-n zori cu rouă,

Să fie mândre, de-al lor suflet curat,

Căci luna Mai dă viață, lume nouă,

Și vindecă tot ce-a fost însetat.

O lume-ntreagă pare o grădină,

În care viața cântă sub cerul senin,

O lună plină de speranță și lumină,

Un zâmbet cald în sufletul creștin.

În ochii tăi vedeam lumina

Și știu că și tu în ai mei,

Până-ntr-o zi când ți-ai ferit privirea

De teamă... să nu te pierzi în ei.

În ochii tăi citeam dorință

Și știu că și tu în ai mei,

Până-ntr-o zi când ai crezut de cuviință 

Să pleci... fără în brațe să mă iei.

Pe buze ți-am purtat dulceața 

Și știu că și tu pe a mea,

Până-ntr-o zi când ridicat-ai fortăreața

Tăcerii... când sufletu-mi de dor gemea.

Pe buze ți-am purtat parfumul

Și știu că-n tine inima creștea 

Până-ntr-o zi când mi-ai luat vinul

Și m-ai lăsat pe foi să îmi vărs setea.

Nicicând să-ți amintești ce-a fost, 

Tot ce-am trăit demult s-a stins.

Acum chiar nu au nici un rost 

Promisiunile ce nu s-au împlinit.

Contează doar că ambii suntem vii, 

Și-ți trăiești viața ce-o doreai, 

Dar parcă totuşi nu mai ştii

Să mai zâmbeşti, cum tu zâmbeai.

Posibil să greșesc și doar să mi se pară, 

Dar sufletul te simte că nu ești împlinit, 

lar gândul ăsta nu-mi dă pace, mă omoară, 

Credeam să merite ce tot am pătimit. 

E trist... că nici nu știu cine-i de vină...

Că azi apari doar ca un deja-vu, 

Și eu îți sunt doar o străină...

Nu știu... Probabil... ești de vină tu...

Azi e duminică
Dar gândul meu a rămas la joi seara, când mâna ta a apucat-o pe a mea
Iar glasul tău a devenit poem pentru mine.
Nu-i mare scofală ce simt,
Dar degeaba, dacă mă duci în paradis.

Am închis ochii pentru o clipă
Iar un fluture micuț mi s-a așezat pe nas.
Trecuseră 10 ore, un mic impas.

De ce spune toată lumea că dragostea e trecătoare?
Căci n-am simțit deloc esența
Marilor iubirii noastre.

De-ar fi să mă mai nasc o dată
Cu siguranță aș greși,
Căci nu aș ști să aleg copacii
Ce pe mine m-ar umbri.

Erai tăcut și tu, un mâlc
De sentimente mari și grele.
O păsărică îmi șopti
Că o să am grijă de ele.

Erai timid și mi-a plăcut,
Căci sufletul îmi pâlpâie.
Aveai ceva nemaivăzut,
Desprins din rai.

Trecură zile, ani cu dor
Și parcă eu mă îndrăgosteam
Și mai tare și mai cu dor
De un om aparte, înstrăinat.

Am pus pe pauză clipirea
Ce-mi zbuciuma tot raiul-aprins.
Nu mai văzusem doar iubire,
Ci-un gram de iad în paradis.

Trecură anii tot mai blând
Și înțelegeam ce e iubirea:
Un chip de om cu suflet bun
Ce-avea în el raiul cu sila.

în zori de zi apare un soare

Ma uit la el e, e foarte mare

Dar mă trece un fior, 

Știind că trebuia sa fim aici, amândoi.

Mă uit singura la soare

Și observ cum mă doare,

Știind că trebuia să fi aici

Iarăși simt că mă despic

Și aș vrea să ne împăcăm,

Dar sufletul meu ar refuza,

Ar refuza durerea mare

Care se furișează in mintea mea.

As putea scrie o carte,

Despre iubire și împăcare,

Dar nu as fi in stare,

Sa las un sentiment așa profund, într-o carte.

Chiar daca doare, tot as vrea sa scriu,

Un poem despre iubirea noastră,

Dar știu că nici acela nu las putea duce până la capăt,

Pentru că iubirea noastră e prea mare,

Și mă despica in doua

Durerea aceasta tare.

Te-am visat în noaptea asta tăcută,

Și-n mine curgeau poezii fără glas,

Când luna plutea peste lume pierdută,

Iar umbrele serii domneau peste oraș.

În somn te-apropiai, ca o rază subțire,

Între noi tăcerea vorbea cu mult foc,

Privirea-ți ardea cu atâta simțire,

Și timpul, deodată, se oprise în loc.

M-am trezit, și încăperea-mi spunea despre tine,

Pe geam se topea întunericul mut,

Păstram în priviri chipul tău din lumine,

Și-aș mai fi visat… dar mi-ai fi lipsit și mai mult.

Și parcă te simt, ești aproape, dar nu,

În suflet se luptă tăceri ce mă obosesc,

E târziu… și mă las iar pe gânduri, acum,

Poate iar te visez.

Frumoși sunt ochii tăi

Mai făcut să mă îndrăgostesc de ei 

Voi scrie despre tine 

Ca să cunoască lumea ce-i iubire 

 Vocea ta mă calmează 

Deoarece îmi spune că-s în siguranță 

Tu ești viața mea 

Și-o însoțitoare stea

 Chipul tău nicicând nu mă lasă 

Iar ieșirile fără tine mă apasă 

Și chiar dacă ești departe 

Eu te voi iubi de parcă ești aproape

La o distanță așa mare

Vreau să-ți dau o mare îmbrățișare 

Să-ți arăt cât te iubesc

Și numai pe tine te doresc

Să-ți iau toată durerea

Să-ți dau doar alinarea

Să poți dormi ușor 

Și un pupic îți dau puișor 

In linistea noptii se-aprind artificii,

Dar nu pe cer,in ganduri complicii.

Un joc ce-ascunde lumini si tacere,

Un foc care arde,dar nu i o vedere.

Cuvinte putine si pasi nestiuti,

Cu gesturi tacute cand suntem bauti.

E-un joc de lumini, ce-aprinde gandirea,

Artificii ce-ascund, nu-arata iubirea…

Uneori,atent,priveste in taina,

Alte ori rece,o umbra in haina….

Sa fie un semn?Un joc trecator?

Sau doar e teama,de-un vis ce mi dor?

Artificii s-aprind cand suntem aproape,

Dar focul se stinge cand suntem departe…

Cuvinte putine si visuri in ceata,

Dar cand sunt cu el,ma simt iar in viata!