Gând neterminat

Afară plouă… și e frig

și noaptea s-a lăsat

În gândul meu pierdut te strig

și te caut ne-ncetat,

Visul meu te-aduce iar

și iar te văd în blândul vis
Te strig… dar parcă în zadar,

în lumea mea rămân închis.

 

Poet pierdut îți scriu iubire

dar tu n-ai timp de dorul meu
Iubirea nu-i decât o floare,

petale cad și îmi pare rău!

Să-ți scriu ceva într-un cuvânt,

cu început și nesfârșit …

În inimă întrezăresc  

un “cumva” că Te iubesc!

 

Te țin aici…  te-ascult în taină, 

în noaptea dintre noi,

Priviri pierdute la fereastră  

când pe pământ se varsă ploi,

Iar podeaua-i tot mai rece

și pașii mei sunt cioburi sparte…  

Cu parfum tăios de scrum

în priviri neterminate...

 

Tu ești pierdută-n mintea mea

și te simt cum te-am pierdut

Într-un infinit de clipe moarte…

îngropate în trecut,

Afară plouă… și e frig

și noaptea s-a lăsat …

Încerc mereu să te ating…

într-un gând … neterminat.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate


Category: Love poems

All author's poems: Aurel Alexandru Donciu poezii.online Gând neterminat

Cub de gheață, gheață, gand, neterminat, poezii, poezie, dragoste, versuri, volumpoezii, cub,

Date of posting: 3 января 2022

Timp de citire: ~3 min.

Views: 1756

Log in and comment!

Other poems by the author

Unde sunt poeții noștri?

 Unde sunt poeții noștri
 Când corăbii în larg dispar
 Și apare în calea noastră
 Numai umbra unui far?
 
 Unde sunt poeții noștri
 Atunci când visele dispar
 Și răsăritu-i plin de nori
 Cu valuri sparte în zadar?
 
 Oare unde sunt poeții noștri
 Când aleile-s întunecate
 Și zărim prin umbre monștri
 Ce ne-ndeamnă în păcate!?

 Unde sunt poeții noștri

 Ce demult au fost uitați,

 Creionând doi ochi albaștri

 Ne-nțeleși și resemnați.


 Unde sunt poeții noștri
 Când frunzele nu pot zbura
 Iar căderea stelelor
 Strigă-n cer: -Nu mă uita!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

More ...

Prin mine …

Ah, șoaptele astea,

fantome ale trecutului

Mă tot vizitează de parcă aș fi

cel mai bun prieten al lor.

 

Ca un liliac,

mă las ghidat de ecouri vechi și noi,

printr-un infinit absurd.

Cu unele șoapte îți mângâi părul

într-un miros de trandafiri …

Altele … se aprind în noapte

un lampadar de amintiri …

Sunt șoapte ce-mi zvâcnesc în tâmple

și în inimă un dor.

Și mai sunt câteva … atunci când dorm,

te visez … și zbor!

 

Rădăcinile unui copac,

ce sug din mine ultima picătură de tine …

Mă las pe-o parte, învelit de umbra lor,

și mă duc departe … prin mine,

să te caut,

cu ele.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

More ...

.Melancolie

Dacă aș putea redenumi toamna …

o melancolie

n-ar mai fi toamnă pentru tine, așa-i?

 

Ah … n-aș putea să-ți răpesc așa ceva.

Și pe urmă, pentru mine ar fi

plină de spini,

Aș sângera de tine ușor…

prin fiecare frunză căzută,

și aș muri mereu și mereu …

cu fiecare dor,

de tine.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

More ...

Amintește-ți!

Întru acest ceas al nopții…

Amintește-ți zgomotul picăturilor de ploaie

Și al lacrimilor din ochii tăi

Amintește-ți furia și tăcerea întunericului,

Al nopților ce te-au purtat plângând…

Pe genunchii goi.

 

Amintește-ți!

 

Rememorează visele pierdute - al viselor de ieri…

Și îndrăznește să te lași găsită de inima ta,

Privește-te în oglindă și… zâmbește!

Îndrăznește … să te recunoști o stea

Ce parcurge infinitul … cu lumina sa.

Amintește-ți drumul pietruit închinat tălpilor tale…

Și toate clipele de ieri ce s-au ascuns în ochii tăi,

Când nu înțelegeam ce-mi ceri - prin ochii mei…

Uscați și răi!

 

Amintește-ți!

 

Ridică-te la cer și plouă, cum numai tu ști să o faci

Prin ochii tăi albaștrii rouă și cu noaptea să te-mpaci,

Amintește-ți căldura picăturilor de ploaie,

Ce s-au scurs prin ochii tăi și… ridică-te!

Ridică-te la cer și tună cu regrete pe pământ,

Și te rog… îndrăznește!

Să fi mai mult decât ești sortită a fi…

În versurile mele… o urmă de dor într-un cuvânt.

Să-ți văd lumina nepurtată pe al tău contur

Și în miez de noapte… din Rai să te fur

Ești tot ce-mi doresc…

 

Amintește-ți… cum se spune “te iubesc!”

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 / 978-97-0-32645-1) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7) Toate drepturile rezervate.

More ...

Curgând

Tăcerea mea acum să-ți spună

cât de multe ți-aș fi spus,

Și un gând de-al meu să îți rămână

unde dorul te-a ajuns.

 

Când vei fi singură să mă citești

mișunând prin inimioara ta,

Și prin timp să mă privești…

să mă vezi curgând prin ea.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață, Editura Etnous, Brasov, 2020. ISBN: 978-606-712-760-7 )

More ...

Auguste Deter

( dedicată celor ce suferă de alzheimer / dementia )

 

Mă trezesc cu tine

Într-o urmă de-ndoială,

Te cunosc dar nu mi-e bine …

Sunt chipul tău și-a noastră boală.

 

Noaptea vine dintr-o dată

Toate stelele-s pe cer,

Numele mi-l spui în șoaptă …

Auguste Deter.

 

Ce scriu defel mi se-ntrevede

În miez de noapte așternut,

Și privirea mi se pierde

Rătăcită prin trecut.

 

Și simt cumva o mână caldă

Mă-ntreabă de sunt bine,

Teama ta deja să vadă

Că sfârșitul totuși vine.

 

Orele se scurg obscure

Pendul cu chip de ghilotină

Tu mă păzești să nu mă fure …

Iar eu mă simt mereu de vină.

 

Te privesc întâmplător

În închisoarea scrisă mie,

Cum dai târcoale întrebător

În eterna reverie. 

 

Și de-aș ști unde mi-e gândul

În timpane țipător,

Aș cutreiera pământul…

Și aș da leacul tuturor.

 

Al tău nume … l-am uitat!

Te știu… savantul fără nume,

Închizi ochii resemnat

Acuzatori și triști spre lume.

 

În ochii tăi sunt eu, o clipă …

Te rog să nu clipești,

Un gând… parfum ce se risipă,

Să poți să-ți amintești.

 

Am pierdut deja o viață

Nimeni nu mai vine,

În jurul meu e multă ceață,

“Și m-am pierdut… pe mine”.

 

Nu pot să dorm, pendulul țipă

O ultimă chemare …

Groparului pasiv ce sapă,

Și mortului o lumânare.

 

Mi-e groază de acest halat …

Îmi descrie neputința,

În noaptea-n care s-a lăsat …

Ghilotina și sentința.

 

Iar oglinda-i prăfuită

Prin fereastra cu nuiele

Privind cu-n ochi la ghilotină

Și cu celălalt… la stele.

 

*

În 1906, ca-ntr-o colivie

Un nume moare și se naște

O lume-ntreagă să îl știe …

Auguste Deter.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

More ...

Poems in the same category

Străina!

Nu te mai văd pe strada mea

Să îți admir făptura ta divină,

De care sunt atât de fermecat

Chiar dacă ești doar o străină

 

Era o vreme când te vedeam

Și dimineața și pe-nserat,

Plutind ușor cu pasul legănat

Cu păru-n coc și elegant legat

 

Nu știu dacă cândva vei reveni

Să pot să văd ce n-am putut uita,

Și nici dacă cumva curaj voi prinde

Să te invit și să flirtăm la o cafea

 

Până vei apărea sau nu pe stradă

Voi pune rând cu vers pe o hârtie,

Și-l voi ruga pe bunul Dumnezeu

Să mă inspire să-ți scriu o poezie

 

Știu cum voi începe prima strofă

Că a trecut pe strada mea o fată,

Și-am să închei precum povestea

A fost tare demult...a fost odată!

 

More ...

Amintiri vii

Amintirile sunt vii,

Se-nalță-n nopțile târzii,

Și-n taină sufletul îmi plâng,

Când dorul vechi începe să-l frâng.

 

Sunt clipe ce nu pier nicicând,

Rămân în aer, tremurând,

Și chiar de timpul ne desparte,

Le simt aproape, ca o carte.

 

În șoapte blânde mă-nvelesc,

Cu chipuri dragi ce le iubesc,

Și-n liniștea ce mă cuprinde,

Un strop de pace iar mă prinde.

 

Amintirile sunt vii mereu,

În ele e ceva divin,

Un fir ce leagă, dulce, greu,

Ce-a fost cândva și ce-i destin.

More ...

De dragoste

Adunaţi, scăzuţi, înmulţiţi, împărţiţi,
despărţiţi, amândoi,
suntem unul,
- o suprafaţă întinsă şi netedă -
matematica n-are nici o treabă cu noi,
o inimă şi cu o inimă fac o lebădă…

braţele noastre sunt o ramură care arde,
trupurile noastre un trunchi de măslin, în zăvoi,
ne-adunăm şi ne iubim prin mansarde
apoi împărţim fericirea la doi.

unul şi cu unul nu face niciodată doi,
- matematica noastră e ca o sabie,
ca un fir de trifoi -
o inimă şi cu o inimă fac o vrabie…

More ...

Tată fii nemuritor!...

Tatăl meu iubitor și drag

Demult n-am mai vorbit cu tine

Tu ești o umbră ,dar a mea

Tu ești copacul ,eu ramul tău

Tu ești cel pe care-l știu

De unde vii ,din care grai

Și acolo unde te-ai oprit

Când pe Ileana ai întânlit

Neamul tău a tot crescut

Ramuri noi cu suflet viu

Ai fost lumină ,ai fost stea

Un trecător pe acest pământ

Ai fost ,încă suntem noi

După noi rămâne doar istorie

Cine o scrie ?

Cine o mai citește ?

E istoria neamului nostru

A  Moldovei !...

More ...

Cât vom mai fi copii

Ne aruncăm spre viitor plini de speranță

Dar adunăm vise pierdute în restanță

Suntem dogmatic acuzați de cutezanță

Ni-i contestată inocența în instanță

 

Primind noroc și o particulă de șansă

Petrecem viața fericiți în consonanță

Trăind senini copilărim până-n postfață

Soare și nori amestecând cu eleganță

 

Lipsiți de stropul de noroc plătim chitanță

Primind tristețea să ne tulbure balanță

Topește zâmbetul lăsândul fără nuanță

Ajungem palidă ființă-n discordanță

 

Doar o iubire ne mai scapă de creanță

Lipind o aripă de suflet ai portanță

Dar când e dragostea lipsită de speranță

Toate durerile se-adună la restanță

 

Vom fi copii până când viața ne dezvață

Preschimbă joaca într-un joc de circumstanță

De ți-e ursită fericirea ai o șansă

Copilăria-i doar o stare de speranță

More ...

Umbra Ta

Suntem doar doi copii,

Doar doi visători,

Care se iubesc până dincolo de nori.

 

Ai tăi ochi au devenit

Reflecția unui asfințit,

Acel maro adânc și sec,

Ce-mi mângâie inima direct pe piept.

 

Dacă te simți singur, nu uita,

Cândva am fost tot ce aveai.

Te-am iubit și te iubesc,

Chiar dacă îți mai greșesc.

Chiar dacă mă mai gonești,

Nu uita să mă iubești.

 

Să mă iubești cât vei trăii 

Căci inima mea va fi casa ta zi de zi,

Va fi mereu în pieptul tău,

Știind că n-o să mori de dor,

Știind că o vei iubi,

Chiar și când nu voi mai fi.

 

Știind că mereu ne vom gândi

La amintirile ce nu vor mai fi,

La promisiunile făcute zi de zi,

La inima ce nu o vei părăsi.

 

Cu câți băieți am vorbit, n-au contat,

Căci doar pe tine te-am adorat.

Ei nu-s nimic, doar umbre ce trec,

Tu ești lumina pe care o aștept.

 

Nu te voi putea uita niciodată,

Chiar dacă ne mai certăm câteodată,

Chiar dacă ne mai rănim,

Inimile nu le vom zdrobi

Căci tu-mi ești iubirea, nu doar amintiri.

 

Vor rămâne cum au fost la început,

Chiar dacă a fost atât de demult,

Chiar dacă au trecut trei ani,

Te iubesc exact ca-n primul an.

 

Îți promit cât voi trăi,

Că nu te voi mai necăji.

Te iubesc cât am să pot,

Până nu mă îmbolnăvesc de tot,

Până nu mai pot să duc de dor.

 

Fiindcă tu ești ca un nor,

Ca un nor ce stă cu mine,

Dar niciodată lângă mine.

 

Mi-aș dori să-ți stau pe umăr,

Să ne uităm amândoi la lună,

Să-i mulțumim că, până la urmă,

Ne-a adus în sfârșit împreună.

 

Din păcate, e doar un vis,

Care nu poate fi descris,

Un vis care nu ne înveselește,

Și doar ne îmbolnăvește.

 

Să îți mulțumesc și ție

Că ai fost mereu alături de mine,

Că m ai iubit cum ai putut

Căci doar in umbră te am avut.

 

De câte ori am plâns pe umbra ta,

De câte ori m-am rugat să te pot vedea.

Dar timpul ne ține în locuri străine,

Și tot ce-mi rămâne e dorul de tine.

 

Într-un colț de lume,

Într-o cameră întunecată,

Stă doar o fată

Cu inima împăcată.

 

Știe că te va iubi

Până când nu va mai fi.

Te rog să nu mă uiți.

 

Chiar dacă viața ne desparte, chiar dacă timpul trece,

 

Să știi că undeva, într-un colț de lume,

Există o inimă care bate doar pentru tine

 

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍