Destinul

Planeta arde cârmuită de nebuni

S-au înmulțit stăpânii orbi cu minți bolnave

Dorind putere sunt mânați de afecțiuni

Ridică sabia pornind acțiuni macabre

Pe lângă stup colcăie viermii oportuni

Caută mierea dovedind pasiuni hulpave

Mânjind vătafii paraziți cu posesiuni

Se prind în hora infracțiunilor mârșave

Ființe goale părăsite de rațiuni

Animă gloata hidratând-o cu palavre

Lipsiți de scrupule apasă slăbiciuni

Vor să ajungă dregători călcând cadavre

Spectacol rânced plin de sânge și minciuni

Prezintă-n scenă mizerabile gunoaie

Jucând murdar cu otrăvite promisiuni

Poftesc s-ajungem niște sclavi târând noroaie

N-a fost să fie, dar ce-a fost?

Furtună aprinzând jarul fraged?

Codoașe gânduri fremătând lasciv?

Priviri mințind strălucitor?

Și-acum n-a mai rămas nimic

Se-nvârt în fuioare ogârjite păreri

foșnind isteric din aripile frânte

Nu e nici reazem, nici caldă mângâiere

Doar visele mai zboară în derivă

lansând fiori parfumați ludic

Și-atunci căderea e sublimă

Rămase pustii mările strigă valuri

Tăcerea curge înghițind cuvânt

Palmele ard înghețând neatinse

Căzut în albastru plutesc anonim

Iarba să-ntreb când mai e verde

A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita

Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles

Când două zâmbete plutind ating lumina

Răsare floare cu petale-n curcubeu

A fi iubit e pur și simplu o minune

Să te iubească cel iubit deja-i divin

De nu se-ntâmplă e o pacoste amară

Te udă ploile iscate din senin

Toate iubirile răsar născute oarbe

Fără de apă cresc uscându-se de vii

Călcate nu vor reuși să înflorească

Apă sărată și durere vor primi

De ce iubind nu ești iubit e o dilemă

Când o cari singur universul a greșit

Două făpturi călătorind nu rezonează

Devine greu de suportat un ‚a iubi’

Te cauți singur întâlnind o rătăcire

Toate-ntrebările răspund nedeslușit

Drumul se-ndoaie după urma de iubire

Un condamnat la ‚a iubi’ nefericit

‚‚A înțelege poezia înseamnă a putea iubi. Și e greu, e foarte greu să poți iubi." ~ Nichita Stănescu

Sămânța oarbă-i încolțită la fereastră

Iubirea crește împletită răsucit

Așteaptă sufletul stropit să înflorească

Răsare dorul chinuindu-mă cumplit

Mi-e dor și doare de când inima-i albastră

Furioasă bate ca un taur răzvrătit

Accelerând se zvârcolește dând să iasă

Împinge-n vene focul dorului smintit

Mi-e dorul ars de nu mai știu unde-i acasă

Pașii mă poartă fără urmă rătăcit

Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă

Ca un blestem dorul m-acuză osândit

Mi-e dor de zâmbetul și replica haioasă

Buzele roșului aprins ce m-au vrăjit

Privirea sinceră cea dulce și curioasă

Lumina ochilor adânci de infinit

Zilele curg spre toamna stărilor ploioase

Speranța șubredă târându-se-amăgit

Mi-e dor de clipele tăcerilor albastre

Mi-e dor și-i sufletul cu vise peticit

Ascunde-ți inima să nu mai bată oarbă

Oprește-ți sufletul la tine în ogradă

Îngroapă-ți gândurile noaptea pe o stradă

Lăsându-ți visele-n deșert căzute pradă

Uscând lumina cresc meschine flori de gheață

Prin întuneric ochi-și caută o față

Cărând ursita atârnată de o ață

Îngroapă-ți norii ascunzându-i într-o ceață

Urcând spre tine te împiedică speranță

Pierdut de sine-o nepăsare te înhață

Îneacă zilele lipsindu-le substanță

Îngroapă-ți ploile glumind cu eleganță

Jucând spectacolul infirm lipsește viață

Mințind frumos lumea aplaudă balanță

Echilibrat trăiește-ți rolul de paiață

Îngroapă-ți lacrima zâmbind la suprafață

Ce mai e omul stând ascuns după cortină

S-arate bine e vopsit peste rugină

Umblând pierdut între visare și rutină

Îngropă soarele mințindu-l de lumină

Nu, nu voi, eu

Eu am vrut să mă nasc

Să ajung aripă de nor zburând măiastru

Frântura albă a curcubeului

Voi ați fi vrut, dar eu

Eu nu știam să pot

Și-atunci am învățat verdele frunzelor,

Căldura focului, strigătul vântului, susurul apelor.

Acum, cărând prezentul, ascult albul zăpezilor

Mă-nvață rece să tac rodind sămânță

Nu, nu voi

 Eu să mă caut

Umblând desculț printre oarbe speranțe

Ajung umbră cerșind  lumina

Storcând povară udă

Curg despletit în neștire

Adun frânturi din voi și tot nu știu

Ce-i vrerea când nu vrea

Ce-i drept când umblă strămb

Ce-i sufletul nătâng

De ce-am ajuns să plâng

Visez mereu la tine

Cu ochii larg deschiși,

Îți vorbesc de iubire

Dar tu, nimic nu ziși

Să merg tot înaite

Nu știu de-i bine,

Nici care este calea

Ce duce către tine

Mesaje ți-am trimis

Nu cred că le-ai citit,

Te faci că nu mă știi

Cu toate c-am vorbit

Ceva îmi spune mie

Că ieri tu m-ai mințit,

Că mâine vii la întâlnire

Și astăzi văd că n-ai venit

Pe bancă stau și te aștept

Poate te-arăți de undeva,

La ceas mă uit, este târziu

Și simt că floarea nu o vrea

Mă mint și-mi spun în gând

Că poate s-a-ntâmplat ceva,

Refuz să cred că n-am noroc

Iar fata ar avea pe-altcineva

Abia când am văzut-o pe stradă

Mergând la braț c-un alt bărbat,

Am înțeles că inima-i este furată

Și-am renunțat la tot ce am visat

.................

Dar cine n-a visat odată-n viață

O zână, făt frumos să întâlnească,

Și cât regret s-a adunat în suflet

Când ce-am iubit, n-a vrut să ne iubească!

And today I lost myself in an illusion

of love

Trying again to lie myself that it

doesn't hurt

I step on my thoughts and feelings

again

Wishing me a wine and a last hug...

Feelling guilty of wanting a wine

I pay you tribute every night

With hot tears I endure and sigh

For the end of the story we had.

I would like to forget everything but

I'm afraid

That longing will take over me again

And my heart will begin to groan

Torn by your lack of echo.

Odată cu tine s a aprins ceva de bine

Dar ce era acel ceva?

Atunci nu îmi puteam imagina.

Visând intr o seară,

O mână caldă, familiară

Un chip blând, un nou răsărit,

Că va fi amânat, eu nu m am gândit…

Lumină-am văzut, în întuneric zăcând,

Gânduri deșarte venind, risipind, dar cântând.

Deschis-au porțile cărării

Pe care-am mai pășit cândva,

Dar vânt puternic, nemărginit mă răzvrătea.

Pretinzând că sunt altcineva,

Cu grabă am alergat spre nimic.

,,Nimic’’ care pe mine mă dezvolta,

Dar neștiind, m am împotmolit.

Căci voia Lui nu acum era,

Dar m-a lăsat să învăț în timp.

Ochi oglindiți în izvorul amăgirii,

Așa cum obișnuia să răsune glasul iubirii.

Refuz să cred ca mă vei uita,

Un nou început pe noi ne va salva,

Cu teama incertitudinii,

Dar cu speranța gratitudinii.

Ca va fi bine îmi repetai

Neștiind nici tu în ce te băgai.

Ai ales să pleci în grabă,

Cu un mesaj și liniște bolnavă.

Dus ai fost și încă n ai sosit,

Dar pașii tăi îi aud subit.

Doamne…tu cunoști freamăt și vânt

Dorință rănită, regret suspinând,

Inimă ruptă, dar gata de zbor

Venind spre tine plutind pe un nor,

Iar tu cu harul Tău vindecând

Dăruind ce este cu adevărat sfânt.

Mă uit spre mare și te privesc,

Preferata ta, îmi amintesc.

Mă uit la soare și îi zâmbesc,

Gândind că ești tu, cu drag îl primesc.

Mă uit spre vid și tot te zăresc,

Doar El știe cât de mult te iubesc.

În final, mi-ar plăcea să revii,

Nu atât de grăbit precum obișnuiai să fii,

Dar cu același zâmbet, în format color,

Pentru ca tu mi-ai amintit ca trebuie să zbor.

Acum sunt alt om, te aștept în tăcere

Gândind spre prezent și fără durere,

Cu nădejdea că de data asta va merge bine,

Pentru că ODATĂ CU TINE m-am regăsit pe mine…

Pare trist ,așa si este se mai stinge o poveste,

E povestea unui Om suflet vrednic,rodnic pom,

Ce-l ce-a fost cu ani  în urmă 

Demn conducător de turmă.

O spun alții, spun și eu

Un Om a lui Dumnezeu

Astăzi Om ca dânsul nu-i

Lasă în suflete loc gol.

Doamne iartă-l ,ia-l la tine 

C-a făcut mult bine în lume.

Să-ți fie somnul ușor 

Domnule director Titus Savin.

Am un secret iubito

Şi acum că ne-am luat,

Am să ţi-l spun şi ţie,

Sunt hoţ şi te-am furat.

Povestea este simplă,

Chiar de la început,

Când ne plimbam pe alee,

Îţi luam câte un sărut.

Iar când şedeam pe banca

De sub bătrânul tei

Şi te-mbăta parfumul,

Îţi luam şi două, trei.

Să nu găseşti sărutul,

Ce tocmai îl furam,

Prevăzător din fire,

La inimă-l puneam.

Îl ascundeam chiar unde

Păstrez amestecate,

Dragi amintiri cu tine

Şi dorurile toate.

Acum că ai aflat,

Să nu declari război,

Săruturile luate,

Ţi le voi da-napoi.

Ce dacă fapta e gravă,

Nevinovat pledez,

Că am o circumstanţă...

Doar ştii cât te iubesc!

Te-aș suna în ultima zi de Mai,

Să-ți spun cât de mult îmi lipsești.

Măcar o clipă să mai stai,

Și-o altă clipă să-mi zâmbești!

Să te întreb cu nerăbdare...

Ai reușit să ai ce ți-ai propus?

Ai renăscut frumos în soare

Cum eu făceam cu vinul tău la apus?

De Mai-ul nostru îmbrățișat,

De ți-l amintești ca și mine.

... poate încă nu l-ai uitat...,

Si încă dăinuiește-n tine..

Te-aș întreba dacă mai simţi,

Așa cum eu încă-mi doresc

Sau dacă te mai scot din minți...

Că-i Mai și încă te gândesc!