3  

Destinul

Mi-ai încurcat destinul

Mi-ai strămutat cărarea

Pierdut caut prezent

Nu vine-n drum uitarea

 

Visând lumini de stele

Găsesc rodind tăcerea

Destinu-i piatră grea

M-aruncă-n orb durerea

 

Pe-un nor se-adună dor

 Sub pleoape arde chipul

Un vis mă plimbă-n zbor

Din lacrimi curge timpul

 

Mă-ntrebi absent ce fac

Răspunde-n cor declinul

Să mint sau de-am să tac

Același mi-e destinul

 

Se pare că ți-e greu

S-aduci îmbrățișarea

E tot ce-am vrut să-ți cer

Zâmbind să-ndrepți cărarea

 

Și-aștept la infinit

Un semn dacă îți pasă

De dragoste mâhnit

Destinul mă apasă


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Silvian Costin poezii.online Destinul

Data postării: 21 iulie 2022

Comentarii: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1739

Loghează-te si comentează!

Comentarii 1

Silvia Mihalachi

Silvia Mihalachi

,, Din dor se –adună dor/ Sub pleoape arde chipul/…..Prin lacrimi curge timpul,, ne spune autorul Silvian Costin într-o poezii ce face parte din bagajul fiecăruia în călătoria prin viață. Această reflecție dintr-o stare specială transpusă în versuri duioase, este asupra destinului în momentul când,, M-a alungat destinul/ Mi-a încurcat cărarea,,!!?? ,, DESTINUL,, ….el,, destinul mă apasă,,

Alte poezii ale autorului

Răsturnat

Noaptea răstoarnă către ziuă asfințit

Curmând lumina dimineți-n amintire

Brăzdează-n rană sfredelind ca un cuțit

Gravând speranța unei rime pe hârtie

 

Gura lipsită de ureche-a amuțit

Cuvântul arde răsturnându-se din șoapte

Buzele tremură sărutul nerostit

Zâmbetul piere furișându-se în noapte

 

Ochii se scutură uscându-se cumplit

Eliberând picuri fierbinți spre mistuire

Alunecând ploile curg fără sfârșit

Sufletul cade lăcrimând în agonie

 

Norii aruncă peste soare valuri gri

Răstoarnă razele pierindu-le-necate

Rămas în beznă caut cioburi încă vii

S-adun bătăile de inim-aruncate

 

Spre viitor se oglindește ce-i trecut

Lăsând prezentul navigând în rătăcire

M-aș răsturna de la sfârșit către-nceput

Pierzând tăcerile zidite-n amintire

Mai mult...

Fără de noi lipsește doi

Suntem aici însă distanța ne desparte

Suntem acum dar ne rulează un alt timp

Suntem cărări însă pășim în altă parte

Suntem lumini prin alte locuri strălucind

 

Lipsește noi trăind prezențe separate

Există doi însă prin vise clocotind

Vorbesc în șoaptă amintirile blazate

Nu mai întreabă de absențe tânguind

 

Caută ochii doua stele nestemate

Privirea curge în albastru șiroind

Găsește urmele uscate pe sub pleoape

Scânteia umedă se stinge adormind

 

Strivită inima abia dacă mai bate

Arzând în vene roșu-aleargă dogorind

Fără de noi am căpătat infirmitate

Sufletul fuge jumătate bântuind

 

Refuză doi și-atunci la sine se împarte

Restul se-adună cu negare chinuind

Tu ai rămas în ecuațiile de poate

Eu am picat într-o eroare stăruind

 

Prezentu-mi umblă separat de realitate

Îmi caut singur vindecare hoinărind

Nu vom fi noi urmat de doi ca entitate

Un dor mă doare în tăcere mistuind

Mai mult...

Arta minciunilor cinstite

Sinceritatea câteodată-i pedepsită

Când a minți, paradoxal, e mai cinstit

Prin omisiune să o taci introvertită

Decât să spui ceea ce simți nepotrivit

 

Să te prefaci că nu-nțelegi cu eleganță

Răspunzi mințind la întrebări ce-au stingherit

Urmezi cutumele zâmbind cu nonșalanță

În lumea bună a minți e potrivit

 

Vorbind sarcastic poți să cazi în aroganță

Măsoară-ți tonul să nu sune ascuțit

Rostește sincere minciuni fără substanță

Pune-ntrebări să nu rămâi descoperit

 

Ai grijă mare la expresie și nuanță

Cuvântul taie mai ceva ca un cuțit

Mințind excentric lumea-ți caută distanță

Fii sincer doar cât să nu pari un ipocrit

 

E complicat să înțelegi cumplita farsă

Sinceritatea absolută e un mit

Un a minți e absolvit de circumstanță

Mințind frumos poate să fie mai cinstit

Mai mult...

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine de-am uitat ce e acasă

 Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă

Mă caut singur rătăcind fără de șansă

Ștergându-mi urmele mă mistuie distanță

 

Mi-e dor de primăvara dulce și curioasă

Sămânța oarbă încolțindu-mi la fereastră

Așteaptă florile uitând să înflorească

Lumina soarelui sperând să le stropească

 

Mi-e dor și doare de când inima-i albastră

Bătând în gol vibrează singură furioasă

Accelerând se zvârcolește dând să iasă

Împinge-n vene focul dorului țâfnoasă

 

Mi-e dor de zâmbetele buzelor vrăjite

Prin vise tremură cuvintele șoptite

Murind ucise-n diminețile grăbite

Le-aștern pe paginile celor nerostite

 

Mi-e dor de stelele privirilor tacite

Lipsindu-mi razele-ntunericul mă-nghite

Se-neacă zilele stingându-se rănite

Lăsându-mi nopțile să umble chinuite

 

Mi-e dor de timpurile tale despletite

Pletele-n aripile văntului trezite

Plutesc în gândurile mele rătăcite

Speranțe șubrede târându-se zdrobite

Mai mult...

Minunea

Mâini contopite împletit

Priviri albastre de copil

Strălucirea gândului fierbinte

și altceva nimic

 

E prea multă lumină să mai conteze lumea

ascunsă-n poverile realităților mărunte,

pribegind în rătăcitul virtual,

amorf stă-nghesuită-n amorțire

 

Se risipesc  tristețile în  alb

Norii sunt apa, soarele-i rod

și împreună curcubeu

Pământul zâmbește verde,

totul e viață

 

Și-atunci se naște om

Minunea cea creat minune

Altfel mirare-ar fi că încă existăm

N-am fi nimic fără mirabila minune

Mai mult...

Arde

Fugind nebun de urma soarelui ce arde

La umbra norului mă stinge loc pustiu

Adăpostindu-mă de zilele uscate

Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu

 

Cerul se umple de lumini plutind în noapte

Dar numai una-mi arde inima sclipind

Pătrunde-n vise inventând o realitate

Steaua departe, prea deprte strălucind

 

Privirea-nchide amintirile sub pleoape

Arzând retina cu imagini dogorind

Convoacă-n taină amăgirile deșarte

Pornind furtuna umblă cugetul dormind

 

Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte

Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind

Cenușa timpului scutindu-le de fapte

Între coperțile trecutului murind

 

Rămâne sufletul strivindu-se de poate

Caută sufletul pereche stăruind

Uită că timpul furișându-se va arde

La poarta umbrelor ajunge ispășind

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Dragoste

Într-o seară de vară...

Răcoroasă, specială,

Noi doi ne-am întâlnit 

Și destinele le-am unit

 Am vorbit, ne-am plăcut , 

 Și cu entuziasm am început 

Planuri pentru viitor ,

În care sa existăm noi doi. 

Astfel 2 luni trecuse 

Și dragostea noastră crescuse,

A trebuit ca să pleci, 

Dar noi doi am fost puternici .

În ciuda distantei am rezistat ,

Pentru că ne iubim cu adevărat.

Iar pe zi ce trecea 

Iubirea noastră aducea: 

Clipe numeroase, drăgăstoase

Frumoase și prețioase!

Multe certuri, neînțelegeri 

Întotdeauna multe plângeri 

La toate le facem față

Încât și eu sunt șocată....

Mai mult...

Timpul

Candva vei trece incet pe strada mea

Acolo unde împreuna construiam

Ai sa ma vezi scriind dupa perdea

Sperand ca inca sunt cine eram!

 

Dar ai sa vezi ca ochii-m sunt mai mari

Ca zambetul imi lumineaza fata

Si -atunci o sa incepi sa ma compari 

Si-ai sa-ntelegi ca mi-am primit rasplata!

 

Uitandu-te la mine de departe 

Printre-amintirile ce-ncep sa curga

Vei cauta sa pui ceva deoparte

Dar anii le vor face sa se stinga.

 

Vor mai ramane vagi momente bune

Ce-au stat ascunse-n colt de suflet

E legatura unor suflete straine

Ce si-au purtat durerile-n secret!

 

Nemaivorbind, n-avem nici ce ne spune

Ne recunoastem doar chemand tacerea

Asa cum Soarele ne-arata ca apune

Steaua ne-nvata ce-nseamna caderea!

 

Iti vei aduce incet -incet aminte apoi 

De noptile in care doar eu ma rugam

Sa inteleg ce se-ntampla cu noi 

Dar tu adormeai, iar eu plangeam.

 

Si-atunci plangand te vei ruga la Cer

Vei cere Sfintilor sa fii iertat

Caci doar durerea unui suflet sincer

Te poate scoate din ispita si pacat.

 

Miriam - Doua Umbre

12.12.2025

#Doua-Umbre

Mai mult...

Zborul

Iubirea e o enigma, greu de înteles

Eu as numi-o fluture, ca vine si pleaca des

Dar si fluturele poate fi capturat si privit îndeaproape

Asa ca de ce sa nu te prind sa te am în fiecare noapte

 

Dar dragostea nu e un fluture, nici un vânt ce adie usor,

e foc ce arde-n secret, in suflet purtând fior

nu vreau sa te prind, sa-ti stric aripile-n zbor,

vreau doar sa fii liber, sa revii la mine ușor

Mai mult...

Iarna asta

Știu că m-aș putea înzăpezi 
în șirul gândurilor tale,
seară de seară
fără-ncetare;
și înghețat de tot,
de tot ce mă-nconjoară, 
mă prefac într-un bulgăre
și încep a mă rostogoli în sufletul tău cald...
și mă topesc încet, încet
aproape de inima ta...
și aburi ies din ființa noastră,
și iar mă îndrăgostesc,
- iar restul e istorie.

Mai mult...

Dragă Mărie!

Simt cum mă-ndrăgostesc din nou

De tine scumpa mea soție,

Credeam că nu mai pot să spun

Ce mult eu te iubesc...Mărie

 

Sunt ani de când ești lângă mine

Și totul pare o rutină,

Dar de lipsești mai mult de-o zi

Ceva în mine începe să suspină

 

Abia atunci încep să simt

Că tu îmi ești jumatea,

Și tot ce fac iese pe dos

Iar ziua o confund cu noaptea

 

Timpul parcă se alungește

Până ce pragul case-l treci,

Inima cu greu se potolește

Și îmi doresc să nu mai pleci

 

Da cred că asta e iubirea

Și dragostea adevărată,

E ceea ce nu poți descrie

Iar el și ea mereu..se-așteaptă!

 

 

Mai mult...

-Pentru o zi-

Dacă doar pentru o zi

Aș putea să mă iubesc,
Tu ai ști să-mi colorezi,
Ziua toată, când zâmbesc.

Și dacă doar pentru o zi,
Aș putea să nu fiu eu,
Ți-aș aduce flori grămezi,
Și ai fi artă în muzeu.

Doar o zi să nu cunosc
Că-s pierdut în bezna minții,
Aș putea să-mi amintesc
Că tu ești la fel ca sfinții.

O zi să fiu un cer senin,
Să uit să plâng, să fiu imun,
Să nu mă vezi ca pe un străin,
Când vremea toată o descompun.

Doar o zi să-ți fiu chitară
Și să-ți cânt în felul meu.
Nu s-ar rupe nici o coardă,
Când te țin de mâna eu.

Ziua toată ți-aș fi soare,
Viața să ți-o încălzesc,
Când nu poți, să-ți fiu scăpare,
Și când poți, să te păzesc.

Pentru o zi să-mi fii mireasă,
O zi să cred că sunt al tău,
Ca pe o piatră prețioasă
Te-aș păstra la Dumnezeu.

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍