Ascuns de tine

Întroienit sub pasul tău mă afund,

Și cad ninsori necontenit peste mine,

Sălbatic mușc din sânu-ți  rotund,

Ca iarna în brațe subit să-mi leșine.

Profund înghețat înspre tine eu strig,

Însă ninge fatal ca-ntr-un basm necitit,

Și mă simt părăsit, și întruna mi-e frig,

Și de ce te-am iubit, și de ce n-am murit?

Am nevoie de soare, de puțină căldură,

De incendii de dor dinspre inima ta,

Dar ninge încontinuu cu veșnica ură,

Și gerul e crunt, și nu-l pot suporta.

Frumoasele veri sunt departe și reci,

Ghețari fierbinți încă târâi în cârcă,

Mi-e gura uscată și ochii mi-s seci,

Și gâfâi întruna precum o năpârcă.

Am visat muribunzi și apoi despărțiri,

Și roșii ninsori ce-ți cădeau de pe buză,

Iar eu alergam peste ghețuri subțiri,

Și iarna părea nefiresc că se-amuză.

Sub zăpezi mă vei ști undeva îngropat,

Fiindcă din sufletul tău zilnic tot ninge,

Și-am să sap sub nămeți al uitării regat,

Unde focul din piept mi-l voi stinge.

Caldura corpului tău ma arde,

Dorința creste mai mare,

Mâinile se plimba orbește pe mine

Facandu ma sa stresar.

 Inima îmi arde în interior,

Pielea pe exterior,

Duși de val spre marele abis,

Strălucește sudoarea ca oglinda în lumina.

 Ne am îndrăgostit unu de altu,

De inima, trup și suflet,

 Sufocantul aer nu se lasă,

Un obstacol între noi,

 Iar caldura arzătoare.

Ne iubim ca doi nebuni,

Ce demult nu sau văzut!

Iubito, dacă vrei un pas spre mine să pașești,

Voi face eu treizeci si trei,

Să te răpesc pe veci,

Ca în Rapirea din Serai,

Ori să te port prin nori

Ducându-te în Insula iubirilor nemuritoare,

Zburând îmbrățișați ca-n basmele celebre,

Cu covoare zburătoare!

Căci nimeni n-are ochii tăi....

Pecetea ce mi-ai pus cu frumusețea ta,

E dulce dar tare grea și-apăsătoare!

(11 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

De ce ești tristă dragă fată,

De ce îl jelești de parcă a murit

El doar nu te-a iubit 

Și nu te-a prețuit. 

I-ai pus inima pe tavă,

Dar lui nu ia păsat

A plecat cu alta

Și de tine a uitat

Haide, fii puternică,

Nu mai plânge atât

Viața merge înainte

Nu te distruge dintr-atât.

O ÎMBRĂȚIȘARE FACE CAT O MIE DE CUVINTE,

O ÎMBRĂȚIȘARE,POATE E DE AJUNS ATUNCI CÂND TE DOARE,

O ÎMBRĂȚIȘARE O DAI DIN IUBIRE,

O ÎMBRĂȚIȘARE POATE FII O VINDECARE,

O ÎMBRĂȚIȘARE O PRIMEȘTI DIN PRIETENIE,

O ÎMBRĂȚIȘARE DIN IERTARE,

UNEORI O ÎMBRĂȚIȘARE,

E TOT CE CONTEAZA CAND CREEAZA BUCURIE .

Oricât aș vrea, nu te pot descrie,  

Privindu-te, sufletu-mi saltă de bucurie.  

Și te-aș suna, să-ți împărtășesc a mea iubire,  

Că nu te las să ajungi o simplă amintire.  

Că-n fiecare zi, mor câte puțin,  

Când plouă cu regrete din al meu suspin.  

Suspine pline de dragoste și dor,  

Zăcute într-un sunet amețitor.  

Aș da orice să te mai văd odată,  

Amia iubire să fie mângâiată.  

Și chiar de-ar fi doar un vis,  

Să-ți pot șopti ce am de zis…

Și-n taina nopții, când stelele veghează,  

Speranța-mi renaște , iubirea nu mă lasă,  

În visele mele, te caut neîncetat,  

Cu dorul ce mereu m-a frământat.  

Zboară tăcerile în stol plutind frustrate

Vântul cuvintelor suflând introvertit

Ascunse gânduri clocotesc îngrijorate

Poartă delirul sentimentului rănit

Visele ard păcătuind necenzurate

Umblă  vopsite povestind adăpostit

Conturbă noaptea delirând exagerate

Spre dimineață fumegând s-au risipit

Zilele curg orbecăind îndurerate

Caută stelele privirilor grăbit

Apar năluci ademenind idei ciudate

Delirul naște adevăr închipuit

Au înflorit dezamăgirile uscate

Durerea veștedă rodește ascuțit

Rumegă caii tulburările plantate

Aleargă liberi delirâd  nemărginit

Pădurea norilor stropește ploi bogate

Soarele umbrelor pășește alungit

Tritețea umedă șoptește de sub pleoape

Delirul crește amețind rostogolit

Briza de toamnă umblă frunza în cădere

Tremură-n vânt copacu gol lipsit de ele

Storcându-mi verdele rugina curge-n vene

Anunță iernile sortite vieții mele

Se plimbă soarele vărsând lumină rece

Alungă zilele scurtându-le să plece

Caută nopțile visând să mă înece

Furându-mi zâmbetul tristețea mă petrece

Norul umbrește amintirile flămânde

Udând privirile cu lacrimă le-ascunde

Ploile caută absențele-n secunde

Lăsându-mi timpurile reci să mă inunde

Plutește ceața învelind orbă speranță

O țesătură din tăcere și distanță

Umblând cărările pierdute fără șansă

Încurcă pașii abătând drumul spre casă

Toamna bogată o adun într-o cămară

Întemnițând lumini vremelnice de vară

Stau pe-ntuneric așteptând o primăvară

Pierzând culorile sentința mă doboară

De–ai să mai poți să mai arunci din noi tăcerea

Cu flori de Mai am să mai vin să-ți spun povești

Când o mai fi să ne vedem adu-mi privirea

Întinde-mi mâna s-o sărut pentru că ești

Te mai întreb de-or să mai vină zile calde

Plutind în doi să scuturăm din suflet nori

Pășind desculți să mai călcăm nisip pe plaje

În luna Mai să admirăm un câmp de flori

Mai povestește-mi despre lume, despre tine

Șoptind spre suflet să aducem legământ

Zâmbind cu ochii și cu inima spre mine

Căci sunt pierdut de când te văd numai în gând

Poate nu-ți pasă, dar tu nu ști nepăsare

Doar ai fugit crezând că sufletul e strâmb

Nu are cum căci Dumnezeu i-a dat culoare

El a vibrat atunci când tu ai apărut

Mai dă-mi un semn să mai rezist o primăvară

Să-mi ierți iubirea cu un strop de suflet blând

Ascunde-mi inima să  n-o  ajungă iarnă

De-are să-nghețe o va săruta pământ

Ascunde-mă în vânt să îţi şoptesc cuvânt

Ascunde-mă în gând şi-ai să mă vezi curând

Ascunde-mă în crâng, sădeşte-mă-n pământ

Răsar fără  avânt floare de câmp plângând

Ascunde-mă în râu să curgă lung iubire

Topindu-mă încet tot n-am să uit de tine

Ascunde-mă în nori să văd cum ploaia vine

Căzând am să m-ascund în pletele-ţi divine

Ascunde-mă în mare să-nec iubirea toată

Ascunde-mă în piatră s-ajung nisip sub talpă

Ascunde-mă în vatră s-aduc  iubire caldă

Topit de ochii tăi ascunde-mă sub pleoapă

Ascundemă-n culoare, prin apă trecând soare

Ascunsă-n mine floare tot sufletul mă doare

De ochii tăi ascuns iubirii nu-i dai cale

Deschide aripi blând și-adu-mi o alinare

Ascunsă-n mine-adânc nu pot să uit de tine

Te rog să nu m-ascunzi pierdut în amintire

La umbra ta umblând fi-mi azi și ieri și mâine

În loc să te ascunzi ascunde-mă la tine

Ai dreptul să iubești când ești iubit

De nu s-a nimerit ceva-i greșit

Și-atunci e interzis ce ai simțit

Să nu fii demodat pari fericit

Ai dreptul să iubești în așteptare

Ia visele și-aruncăle-n uitare

Ai dreptul să iubești făr-alinare

Învață să trăiești fără culoare

Ai dreptul să iubești din când în când

Cu ci-n te nimerești nu știi nicicând

Alegi sau ești ales ori stai la rând

Nu știi de-i prea târziu sau prea curând

Te caută iubirea nechemată

Corect ar fi să fie calculată

Sucită matematică-ngânfată

Aplică-i stricte reguli ca-n armată

A îndrăznit să vin-așa neaprobat?

Inima știm că e doar simplu aparat

Sufletul pare un cuvânt bun de uitat

Fii un robot, apasă ''reset'' și-ai scăpat

Strigăte

Afară-i iarnă, frig

În casă-i cald și bine

Se-adună toți la masă

Nu uită să se-nchine

Copiii merg la joacă

Au zâmbete senine

Se umple casa toată

De glasuri cristaline

Nimic nu îi apasă

Toți râd cu voioșie

Nu știu că a lor casă

E-o coală de hârtie

Se-aude-ntâi un muget

Urlând fuge pământul

Se scutură icnind

Strigăte cară vântul

Se năruie trosnind cutiile fragile

Căzând au pustiit familii și cămine

Hoția le-a zidit din furturi inutile

Le pasă de nimic, le pasă doar de sine

Le-a luat mintea și sufletul arginții

Îi strigă din țărână și părinții

Din cer strigă cu lacrimă toți sfinții

Îi strigă din ruine urma vieții

De strigătul pământului nu-i doare

De strigătul copilului ce moare

De strigătul părintelui cu jale

Doar setea de putere nu mai moare

Nu uitați! Hoția, indolența și corupția omoară! Poezie dedicata victimelor cutremurului din Turcia produs in 6/Feb/2023