Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tine de-am uitat ce e acasă
Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă
Mă caut singur rătăcind fără de șansă
Ștergându-mi urmele mă mistuie distanță
Mi-e dor de primăvara dulce și curioasă
Sămânța oarbă încolțindu-mi la fereastră
Așteaptă florile uitând să înflorească
Lumina soarelui sperând să le stropească
Mi-e dor și doare de când inima-i albastră
Bătând în gol vibrează singură furioasă
Accelerând se zvârcolește dând să iasă
Împinge-n vene focul dorului țâfnoasă
Mi-e dor de zâmbetele buzelor vrăjite
Prin vise tremură cuvintele șoptite
Murind ucise-n diminețile grăbite
Le-aștern pe paginile celor nerostite
Mi-e dor de stelele privirilor tacite
Lipsindu-mi razele-ntunericul mă-nghite
Se-neacă zilele stingându-se rănite
Lăsându-mi nopțile să umble chinuite
Mi-e dor de timpurile tale despletite
Pletele-n aripile văntului trezite
Plutesc în gândurile mele rătăcite
Speranțe șubrede târându-se zdrobite
Poems in the same category
Te iubesc
Eu te iubesc si te voi iubi mereu,
Precum Dumnezeu iubeste, pe credinciosul sau.
Dar cind acela-l izgoneste din inima si suflet...
Pe fata Lui apare-o lacrima si-un cuget
Astfel eu iubindut-te pe tine,
De ce ma lasi mereu, iubito tu pe mine?!
Eu pling si alerg din urma ta,
Iar tu-n raspuns m-alungi la casa mea.
Si-apoi imi zici ca-s cea mai importanta persoana din viata ta,
Si-atunci la ce bun oare,ma tot alungi din ea?
Eu stiu ca ma iubesti si te iubesc si eu ...
Eu pentru totdeauna,iar tu macar mereu.
Speranta
Intr-o lumea sumbra
Unde se traieste sub umbra
Exista o mare speranta
Care exista in ignoranta.
Este un mic cuvant
Care creaza un avant
Care te face sa existi
Si cu tupeu sa te misti
Este un lucru minor
Care exista sub un nor
Sau poate un copac
Ce este din bumbac
Aceasta entitate exista peste tot
Si creaza mult zgomot
Ea se creaza din vorbire
Si se numeste Iu………..
GÂNDUL
Pleacă-n departare gândul purtat de-a dorului suflare,
Rătăcind prin colț de lume s-adâncește tot mai tare
Dar răzbate la lumină din nevolnicul abis,
Găsindu-și loc de răsuflare la un geam întredeschis.
În a soarelui lumină, păru-i strălucește parcă
Și asemeni unei stele luminează gândul meu.
În privire-i se citește numai doruri ce-o încearcă,
Ea, la piept îmi strânge poza, s-o privească îi e greu...
Se așează pe genunchi și cu dragoste în glas,
Ea, se roagă pentru mine, pentru noi și lacrimi
Cad din ochii ei albaștrii și pe obraz i-a mai rămas
Doar o urmă de bujori scuturați de dor și patimi!
Ploaia bate la fereastră, vântul suflă dinspre vale,
Gându-mi nu mai zăbovește și se-ntoarce pe-a sa cale.
A găsit la geamul tău forța ca să reușească
Pe cărarea ce-a ales-o, chiar de-i greu o să răzbească!
DAR IARTĂ-MĂ
te visam in fiecare seara la apus,
când bolta cereasca se întuneca,
in adâncul meu știam,
ca tu departe ai ajuns deja.
dar iartă mă!
ard in focul sângerosului dor,
care mi apasă pieptul dureros,
dar iartă mă!
îmi lipsesc brizele călduroase ale atingerilor tale,
strălucirea ochilor negri,
dar știu ca e prea târziu,
nepăsătoare fiind am început sa clipesc, iar tu, ființă, ai dispărut in abis.
cuprinsă sunt de îmbrățișarea întunecoasă a singurătăți ,
dacă asta ai știi?
te ai întoarce la mine?
poate, sau doar ma amețesc cu speranța întoarcerii tale.
dar iartă mă!
ard in focul sângerosului dor,
care-mi apasă pieptul dureros,
dar iartă mă!
Ieri am devenit bunică (Villanelle)
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
O lume nouă se deschide-n zori,
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Prin lacrimi și durere, strigăt sfânt,
Lumina vieții vine fără nori,
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ.
Și Dumnezeu coboară prin Cuvânt,
Să-nvețe pe părinții iubitori;
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Bunica scrie pentru el un cânt,
Pictează viața lui cu dulci culori.
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
Dar el aprinde-n noi un nou avânt,
Viață bătrână cu-ale ei rigori.
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Nepotul este- un univers profund,
De noi povești devenim cititori.
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Villanelle de Marieta Maglas
În franceză:
Poésie pour mon petit-fils
Poésie de Marieta Maglas
Nouveau,
Un cri dans l'air,
Vulcans intérieurs,
Chaleur d'une vie, douce,
Éclat.
Larmes d'une mère,
Forte danse de l'âme,
L'enfant éclaire,
Les ombres du passé,
Espoir.
Rires entrelacés,
Un regard pur éveille,
En cette aube tendre,
Mon cœur s'épanouit,
Avenir.
În engleză:
Villanelle for My Grandson
Poem by Marieta Maglas
In pain, a child arrives beneath the storm,
While volcanoes spill their fire on the ground,
A tiny heart, a world where love takes form.
The earth trembles as if it must transform,
And through the clouds, joy's soft whispers abound.
In pain, a child arrives beneath the storm.
A grandmother's role is forever warm,
With arms wide open, ready to astound,
A tiny heart, a world where love takes form.
Little breaths are echoes, tender like a norm,
Eyes full of wonder—his gaze knows no bound.
In pain, a child arrives beneath the storm.
He cries, the sound a gentle, wild alarm,
For in his game, love’s secret truths are found.
A tiny heart, a world where love takes form.
Two grandmothers unite in this love charm
To cradle dreams; their silence is profound.
In pain, a child arrives beneath the storm,
A tiny heart, a world where love takes form.
Te rog de azi
Te rog de azi
Sa nu iti mai fie frica
Cum altii te privesc,te cintaresc
Cum altii te descriu fara cuvinte
Sau te picteaza fara interes
Te rog de azi
Nu iti mai cere scuze,
Ca bate vintul,frunza a cazut
Si nu umbla mai tot timpil desculta
Dupa aplauzele care sau oprit.
Te iubesc
Eu te iubesc si te voi iubi mereu,
Precum Dumnezeu iubeste, pe credinciosul sau.
Dar cind acela-l izgoneste din inima si suflet...
Pe fata Lui apare-o lacrima si-un cuget
Astfel eu iubindut-te pe tine,
De ce ma lasi mereu, iubito tu pe mine?!
Eu pling si alerg din urma ta,
Iar tu-n raspuns m-alungi la casa mea.
Si-apoi imi zici ca-s cea mai importanta persoana din viata ta,
Si-atunci la ce bun oare,ma tot alungi din ea?
Eu stiu ca ma iubesti si te iubesc si eu ...
Eu pentru totdeauna,iar tu macar mereu.
Speranta
Intr-o lumea sumbra
Unde se traieste sub umbra
Exista o mare speranta
Care exista in ignoranta.
Este un mic cuvant
Care creaza un avant
Care te face sa existi
Si cu tupeu sa te misti
Este un lucru minor
Care exista sub un nor
Sau poate un copac
Ce este din bumbac
Aceasta entitate exista peste tot
Si creaza mult zgomot
Ea se creaza din vorbire
Si se numeste Iu………..
GÂNDUL
Pleacă-n departare gândul purtat de-a dorului suflare,
Rătăcind prin colț de lume s-adâncește tot mai tare
Dar răzbate la lumină din nevolnicul abis,
Găsindu-și loc de răsuflare la un geam întredeschis.
În a soarelui lumină, păru-i strălucește parcă
Și asemeni unei stele luminează gândul meu.
În privire-i se citește numai doruri ce-o încearcă,
Ea, la piept îmi strânge poza, s-o privească îi e greu...
Se așează pe genunchi și cu dragoste în glas,
Ea, se roagă pentru mine, pentru noi și lacrimi
Cad din ochii ei albaștrii și pe obraz i-a mai rămas
Doar o urmă de bujori scuturați de dor și patimi!
Ploaia bate la fereastră, vântul suflă dinspre vale,
Gându-mi nu mai zăbovește și se-ntoarce pe-a sa cale.
A găsit la geamul tău forța ca să reușească
Pe cărarea ce-a ales-o, chiar de-i greu o să răzbească!
DAR IARTĂ-MĂ
te visam in fiecare seara la apus,
când bolta cereasca se întuneca,
in adâncul meu știam,
ca tu departe ai ajuns deja.
dar iartă mă!
ard in focul sângerosului dor,
care mi apasă pieptul dureros,
dar iartă mă!
îmi lipsesc brizele călduroase ale atingerilor tale,
strălucirea ochilor negri,
dar știu ca e prea târziu,
nepăsătoare fiind am început sa clipesc, iar tu, ființă, ai dispărut in abis.
cuprinsă sunt de îmbrățișarea întunecoasă a singurătăți ,
dacă asta ai știi?
te ai întoarce la mine?
poate, sau doar ma amețesc cu speranța întoarcerii tale.
dar iartă mă!
ard in focul sângerosului dor,
care-mi apasă pieptul dureros,
dar iartă mă!
Ieri am devenit bunică (Villanelle)
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
O lume nouă se deschide-n zori,
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Prin lacrimi și durere, strigăt sfânt,
Lumina vieții vine fără nori,
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ.
Și Dumnezeu coboară prin Cuvânt,
Să-nvețe pe părinții iubitori;
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Bunica scrie pentru el un cânt,
Pictează viața lui cu dulci culori.
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
Dar el aprinde-n noi un nou avânt,
Viață bătrână cu-ale ei rigori.
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Nepotul este- un univers profund,
De noi povești devenim cititori.
Un prunc se naște-n chin pe-acest pământ,
Vulcanul varsă lavă-n ploi și vânt.
Villanelle de Marieta Maglas
În franceză:
Poésie pour mon petit-fils
Poésie de Marieta Maglas
Nouveau,
Un cri dans l'air,
Vulcans intérieurs,
Chaleur d'une vie, douce,
Éclat.
Larmes d'une mère,
Forte danse de l'âme,
L'enfant éclaire,
Les ombres du passé,
Espoir.
Rires entrelacés,
Un regard pur éveille,
En cette aube tendre,
Mon cœur s'épanouit,
Avenir.
În engleză:
Villanelle for My Grandson
Poem by Marieta Maglas
In pain, a child arrives beneath the storm,
While volcanoes spill their fire on the ground,
A tiny heart, a world where love takes form.
The earth trembles as if it must transform,
And through the clouds, joy's soft whispers abound.
In pain, a child arrives beneath the storm.
A grandmother's role is forever warm,
With arms wide open, ready to astound,
A tiny heart, a world where love takes form.
Little breaths are echoes, tender like a norm,
Eyes full of wonder—his gaze knows no bound.
In pain, a child arrives beneath the storm.
He cries, the sound a gentle, wild alarm,
For in his game, love’s secret truths are found.
A tiny heart, a world where love takes form.
Two grandmothers unite in this love charm
To cradle dreams; their silence is profound.
In pain, a child arrives beneath the storm,
A tiny heart, a world where love takes form.
Te rog de azi
Te rog de azi
Sa nu iti mai fie frica
Cum altii te privesc,te cintaresc
Cum altii te descriu fara cuvinte
Sau te picteaza fara interes
Te rog de azi
Nu iti mai cere scuze,
Ca bate vintul,frunza a cazut
Si nu umbla mai tot timpil desculta
Dupa aplauzele care sau oprit.
Other poems by the author
Povestea stinsă
Când mă privești o floare-n inimă-mi sădești
Rostind mi-e dor cu aripi calde mă topești
Și-un „te iubesc” plutind să-ți bată la ferești
S-atingă sufletu-n adânc, să îmi zâmbești
În palme-ți pun inima mea să o-nvelești
Cu o iubire ca-n povești să o-ncălzești
Cuvinte calde și un suflet să primești
Mă trec fiori când îmi șoptești la ce gândești
Zâmbind se-aprind în ochi tăi lumini de stele
Buzele-ating sorbind cu sete dulcea-ți miere
Aripi se-ntind plutind spre calde emisfere
Mâinile-nchid două ființe între ele
Inimi gonind împing nebun sângele-n vene
Curge fugind nestăvilit unflând artere
Dezlănțuind năvalnic foc arzând sub piele
Aleargă mâinile flămând strivind bariere
Tremură ceru-n asfințit, noaptea se cerne
Scutură bezna-n răsărit, lumini să cheme
Când mă trezesc e patul gol, doar două perne
Visul s-a stins, tot ce-ampletit în noapte piere
A iubi nefericit
A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita
Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles
Când două zâmbete plutind ating lumina
Răsare floare cu petale-n curcubeu
A fi iubit e pur și simplu o minune
Să te iubească cel iubit deja-i divin
De nu se-ntâmplă e o pacoste amară
Te udă ploile iscate din senin
Toate iubirile răsar născute oarbe
Fără de apă cresc uscându-se de vii
Călcate nu vor reuși să înflorească
Apă sărată și durere vor primi
De ce iubind nu ești iubit e o dilemă
Când o cari singur universul a greșit
Două făpturi călătorind nu rezonează
Devine greu de suportat un ‚a iubi’
Te cauți singur întâlnind o rătăcire
Toate-ntrebările răspund nedeslușit
Drumul se-ndoaie după urma de iubire
Un condamnat la ‚a iubi’ nefericit
‚‚A înțelege poezia înseamnă a putea iubi. Și e greu, e foarte greu să poți iubi." ~ Nichita Stănescu
Despre gură
O gură de vin aș mai bea
Să pot adormi între stele
Nici somnul să vină nu vrea
De când dorul caută semne
O piatră-i pe inima grea
Atârnă cernindu-se-n vene
Cioplită-i de clipa ce-a rea
Doar timpul nisipu-l va cerne
O gură ce-aș vrea săruta
O gură cernită cu miere
Pe-o gură de rai m-ar purta
Tristețea uscându-se-ar piere
Topindu-mă-ncet mâna ta
Se scutură praful din stele
O gură de apă să-mi dea
Crescându-mi pe ramură pere
Zidită în mine e Ea
O gură de suflet îmi cere
Găsesc fremătând urma grea
Pitită adânc pe sub piele
O gură amară mă bea
Otravă lipindu-mi pe buze
O gură de foc de-aș avea
În ea să arunc ce mă frânge
O gură de aer aș vrea
O gură șoptindu-mi speranță
O gură de roșu aprins
Obrazul să-mi umple de viață
Cât vom mai fi copii
Ne aruncăm spre viitor plini de speranță
Dar adunăm vise pierdute în restanță
Suntem dogmatic acuzați de cutezanță
Ni-i contestată inocența în instanță
Primind noroc și o particulă de șansă
Petrecem viața fericiți în consonanță
Trăind senini copilărim până-n postfață
Soare și nori amestecând cu eleganță
Lipsiți de stropul de noroc plătim chitanță
Primind tristețea să ne tulbure balanță
Topește zâmbetul lăsândul fără nuanță
Ajungem palidă ființă-n discordanță
Doar o iubire ne mai scapă de creanță
Lipind o aripă de suflet ai portanță
Dar când e dragostea lipsită de speranță
Toate durerile se-adună la restanță
Vom fi copii până când viața ne dezvață
Preschimbă joaca într-un joc de circumstanță
De ți-e ursită fericirea ai o șansă
Copilăria-i doar o stare de speranță
Mai
De–ai să mai poți să mai arunci din noi tăcerea
Cu flori de Mai am să mai vin să-ți spun povești
Când o mai fi să ne vedem adu-mi privirea
Întinde-mi mâna s-o sărut pentru că ești
Te mai întreb de-or să mai vină zile calde
Plutind în doi să scuturăm din suflet nori
Pășind desculți să mai călcăm nisip pe plaje
În luna Mai să admirăm un câmp de flori
Mai povestește-mi despre lume, despre tine
Șoptind spre suflet să aducem legământ
Zâmbind cu ochii și cu inima spre mine
Căci sunt pierdut de când te văd numai în gând
Poate nu-ți pasă, dar tu nu ști nepăsare
Doar ai fugit crezând că sufletul e strâmb
Nu are cum căci Dumnezeu i-a dat culoare
El a vibrat atunci când tu ai apărut
Mai dă-mi un semn să mai rezist o primăvară
Să-mi ierți iubirea cu un strop de suflet blând
Ascunde-mi inima să n-o ajungă iarnă
De-are să-nghețe o va săruta pământ
Când vei pleca
Când vei pleca ușa s-o lași întredeschisă
S-aud cum umblă pasul tău cometa mea
Scânteia ochilor în noapte stă aprinsă
Pierdut în vise regăsind prezența ta
Când vei pleca ascunde-mi zilele de mine
Să nu le simt cum lasă-n suflet urma grea
Poate doar somnul cu tandrețe să m-aline
Acolo tu ești lângă mine draga mea
Când vei pleca adună tot ce-ai pus în mine
Uitând de dor pe un alt drum să pot pleca
Umblă cărarea vieții oarbă fără tine
De nu mai știu unde sunt eu și urma ta
Când vei pleca să te întorci cât mai degrabă
Lăsând în urmă lumea strâmbă-n calea sa
Ascultă florile și valurile-n seară
Poate cândva o să auzi inima mea
Povestea stinsă
Când mă privești o floare-n inimă-mi sădești
Rostind mi-e dor cu aripi calde mă topești
Și-un „te iubesc” plutind să-ți bată la ferești
S-atingă sufletu-n adânc, să îmi zâmbești
În palme-ți pun inima mea să o-nvelești
Cu o iubire ca-n povești să o-ncălzești
Cuvinte calde și un suflet să primești
Mă trec fiori când îmi șoptești la ce gândești
Zâmbind se-aprind în ochi tăi lumini de stele
Buzele-ating sorbind cu sete dulcea-ți miere
Aripi se-ntind plutind spre calde emisfere
Mâinile-nchid două ființe între ele
Inimi gonind împing nebun sângele-n vene
Curge fugind nestăvilit unflând artere
Dezlănțuind năvalnic foc arzând sub piele
Aleargă mâinile flămând strivind bariere
Tremură ceru-n asfințit, noaptea se cerne
Scutură bezna-n răsărit, lumini să cheme
Când mă trezesc e patul gol, doar două perne
Visul s-a stins, tot ce-ampletit în noapte piere
A iubi nefericit
A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita
Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles
Când două zâmbete plutind ating lumina
Răsare floare cu petale-n curcubeu
A fi iubit e pur și simplu o minune
Să te iubească cel iubit deja-i divin
De nu se-ntâmplă e o pacoste amară
Te udă ploile iscate din senin
Toate iubirile răsar născute oarbe
Fără de apă cresc uscându-se de vii
Călcate nu vor reuși să înflorească
Apă sărată și durere vor primi
De ce iubind nu ești iubit e o dilemă
Când o cari singur universul a greșit
Două făpturi călătorind nu rezonează
Devine greu de suportat un ‚a iubi’
Te cauți singur întâlnind o rătăcire
Toate-ntrebările răspund nedeslușit
Drumul se-ndoaie după urma de iubire
Un condamnat la ‚a iubi’ nefericit
‚‚A înțelege poezia înseamnă a putea iubi. Și e greu, e foarte greu să poți iubi." ~ Nichita Stănescu
Despre gură
O gură de vin aș mai bea
Să pot adormi între stele
Nici somnul să vină nu vrea
De când dorul caută semne
O piatră-i pe inima grea
Atârnă cernindu-se-n vene
Cioplită-i de clipa ce-a rea
Doar timpul nisipu-l va cerne
O gură ce-aș vrea săruta
O gură cernită cu miere
Pe-o gură de rai m-ar purta
Tristețea uscându-se-ar piere
Topindu-mă-ncet mâna ta
Se scutură praful din stele
O gură de apă să-mi dea
Crescându-mi pe ramură pere
Zidită în mine e Ea
O gură de suflet îmi cere
Găsesc fremătând urma grea
Pitită adânc pe sub piele
O gură amară mă bea
Otravă lipindu-mi pe buze
O gură de foc de-aș avea
În ea să arunc ce mă frânge
O gură de aer aș vrea
O gură șoptindu-mi speranță
O gură de roșu aprins
Obrazul să-mi umple de viață
Cât vom mai fi copii
Ne aruncăm spre viitor plini de speranță
Dar adunăm vise pierdute în restanță
Suntem dogmatic acuzați de cutezanță
Ni-i contestată inocența în instanță
Primind noroc și o particulă de șansă
Petrecem viața fericiți în consonanță
Trăind senini copilărim până-n postfață
Soare și nori amestecând cu eleganță
Lipsiți de stropul de noroc plătim chitanță
Primind tristețea să ne tulbure balanță
Topește zâmbetul lăsândul fără nuanță
Ajungem palidă ființă-n discordanță
Doar o iubire ne mai scapă de creanță
Lipind o aripă de suflet ai portanță
Dar când e dragostea lipsită de speranță
Toate durerile se-adună la restanță
Vom fi copii până când viața ne dezvață
Preschimbă joaca într-un joc de circumstanță
De ți-e ursită fericirea ai o șansă
Copilăria-i doar o stare de speranță
Mai
De–ai să mai poți să mai arunci din noi tăcerea
Cu flori de Mai am să mai vin să-ți spun povești
Când o mai fi să ne vedem adu-mi privirea
Întinde-mi mâna s-o sărut pentru că ești
Te mai întreb de-or să mai vină zile calde
Plutind în doi să scuturăm din suflet nori
Pășind desculți să mai călcăm nisip pe plaje
În luna Mai să admirăm un câmp de flori
Mai povestește-mi despre lume, despre tine
Șoptind spre suflet să aducem legământ
Zâmbind cu ochii și cu inima spre mine
Căci sunt pierdut de când te văd numai în gând
Poate nu-ți pasă, dar tu nu ști nepăsare
Doar ai fugit crezând că sufletul e strâmb
Nu are cum căci Dumnezeu i-a dat culoare
El a vibrat atunci când tu ai apărut
Mai dă-mi un semn să mai rezist o primăvară
Să-mi ierți iubirea cu un strop de suflet blând
Ascunde-mi inima să n-o ajungă iarnă
De-are să-nghețe o va săruta pământ
Când vei pleca
Când vei pleca ușa s-o lași întredeschisă
S-aud cum umblă pasul tău cometa mea
Scânteia ochilor în noapte stă aprinsă
Pierdut în vise regăsind prezența ta
Când vei pleca ascunde-mi zilele de mine
Să nu le simt cum lasă-n suflet urma grea
Poate doar somnul cu tandrețe să m-aline
Acolo tu ești lângă mine draga mea
Când vei pleca adună tot ce-ai pus în mine
Uitând de dor pe un alt drum să pot pleca
Umblă cărarea vieții oarbă fără tine
De nu mai știu unde sunt eu și urma ta
Când vei pleca să te întorci cât mai degrabă
Lăsând în urmă lumea strâmbă-n calea sa
Ascultă florile și valurile-n seară
Poate cândva o să auzi inima mea