DACĂ S-AR PUTEA!

Deși sunteți suratele aceluis an, tu Decembrie ești cea mai bagată 

in evenimente.Începând din prima zi, ești în mare sărbătoare, 

amintind tuturor cum ne-am câștigat libertatea.Apoi vine Sf Nicolaie 

amintindu-ne că suntem creștini și putem fi mai buni. Apoi ne creezi 

emoții întrebându-ne: ne aduci zăpadă? vei fi capricioasă? geroasă?

calmă? Nici o lună nu-i ca tine de agitată cu multe sărbători, cu cadouri, 

cu Moș Crăciun, cu diferite festivități și târguri 

    Decembrie, orele zilelor tale au tot scăzut, mai ai puțin și pe 22, 

îți furi orele înapoi.Trebuie să mai amintesc că le dai sătenilor de muncă 

și bucurie totodată de Sf Ignat, se întind mese mari cu pomana porcului.

Tot tu Decembrie, închei un an cu socoteli ,cu statistici cu emoții Pe lângă 

toate astea noi oamenii te iubim, vom auzi colinde, urări, felicitări în toate 

colțurile țării, prilej de bucurii și speranțe, că anul care vinesă ne aducă 

pace și măcar să avem ce pune pe masă.

Decembrie 2025 rămâi în urmă și în amintiri!

Deși afară-i cald 

Și un soare blând străluce

Lunca-i înverziră 

Și merii înfloriți,

În câmp plugarii ară,

Și în vii se taie vița,

Pe drumul înserări

Mai scârție căruța,

E viață pretutindeni,

Eu nu le pot vedea 

Ascunse-s parcă 

De-o jalnică perdea.

Te -am răsădit în vreme de toamnă

În grădină sub fereastra mea

Ești firav și tremur la gândul

Că gerul iernii te va îngheța!

Crești floarea mea dragă,mare,

Și ai să-mi mulțumești c-o  floare,

Flori albe de liliac cu parfumul  tău dulceag

Și de-s tristă să-mi zâmbești

Trec ades pe strada  ta

Că mă cheamă dorul ,

Ochilor tăi de viorea

Ochi adânci  ca marea.

I-am văzut ș-i lesne de înțeles

De  ce trec atât de des

Pe stăduța ta!

Fredonând un viers.

Dar și tu ai pus la geam

Un crin însângerat

Ca și dorul meu flămând

Tainic și curat.

Mă opresc să gust culoarea

Roșului aprins ,

Am în suflet vâlvătaie,

Și-un  dor necuprins!...

     Revăd și acum imaginea cutremurătoare, a unei nopți de iarnă în 

care, părinții mei, erau la masă și crezând că noi dormim, au început să 

plângă. Atunci am auziț-o pe mama spunând: Ștefane, nu mai pot să-i 

aud cum în joaca lor, spun: dă Doamne lapte, dă Doamne carne, dă 

Doamne bucurii și în casa noastră...mă încearcă gânduri pustii...

     -Femeie, șopti tata cu credință în Dumnezeu, vor veni și zile mai bune.

Au trecut și sărbătorile și tata vine cu o veste bună. Toți copii care sunt

în nevoi, vor pleca pe cheltuiala statului, în alte zone ale țării unde nu a fost 

secetă.Copii noștri vor fi salvați. Mama a dat un țipăt și ne-a adunat 

lângă ea, precum cloșca cu puii ei când sunt în pericol. Mamă să ai, cum 

spunea bunica, mamă să nu fii.

     -Mâine e Duminică, mergem la biserică, aprindem o lumânare și ne rugăm 

la Dumnezeu să aibă în grija pe copilașii noștri.

     Și, a venit și ziua plecării...Fuseseră câteva zile mai calde, zăpada începuse să se 

topească, era moină, iar drumurile erau pline de glod.Părinții ne-au condus până 

la marginea satului. Îmi amintesc și acum imaginea mamei, rămasă ca o statuie a 

dureri și tristeții. Un soare blând urca încet pe un cer senin.

     Tata, mergea în urma căruților și citeam pe chipul lui durera de noi. Tare a-și 

fi vrut să cobor din căruță, să merg cu el alături, să-l țin de mână și mai iau cu 

vorba...Trenul îl vedem prima oară, mi se părea a fii un balaur ce aruncă fum și 

ecântei. În Galați am fost cazați o săptămână la un cămin de copii. Bietul tata 

a rămas încă câteva zile, dormind pe unde apuca frământat de gânduri și flămând .

În cea de-a patra zi dimineață, l-am găsit agățat de grilajul de fier forjatal porții 

cu capul ascuns între brațe, plângând ca un copil. Era ultima oară când ne mai vedeam 

M-am apropiat de el, i-am mângâiat pumnii incleștați pe barele de fier și i-am spus :

      -Tată, eu sunt cea mai mare, o să am grijă de fratele și sora mai mică jur!

Așa ne-am despărțit de bunul meu tată, eu aveam doar nouă ani.

Apoi, la un control mi se spune că fratele care are 13 ani și jumătate va fi trimis înapoi 

acasă că a depăși vrâsta. Am intrat in panică, ce pot face?Trebuie să fie un director, să-l 

caut. Nu știu dacă era director, dar era singur in cancelarie și i-am zis:

      - Trebuie să ne ajuți, i-am zis din prag am auzit că fratele meu va fi trimis acasă

      -Fii liniștită.Fratele tău va merge cu voi, răspund eu pentru asta. I-am sărutat 

mâna și am plecat. Intr-o dimineață am plecat la drum, călătoria a durat o săptămână,

dormeam cum puteam pe băncile de lemn.Ni se dădeau sticle cu apă și pachete cu mâncare 

În diferite stații eram vizitați de doamne, frumos îmbăcate, care ne aduceau dulciuri și 

jucării. Una dintre ele s-a apropiat de mine și pocnindu-și palmele, i-a spus pretenii care o 

însoțea : -Tulai Doamne, uite ce mândruță e pruncuța asta...vrei să fii copilul meu să mergi 

la mine acasă? Nu știam ce să răspund, sora s-a cuibărit in brațele mele, fratele mă privea 

îngrijorat.

      Nu sunt orfană mai am soră și un frate, dacă ne luați pe toți, noi vrem să fim împreună.

Iteșă fată!...Merită pentru ea , să-i iei pe toți.

                                                                 va continua !                                                                                                                                                                                

,                                                                                                                          

Cine era țăranul în trecut? și ce făcea?

Cât de  mult iubea natura și o înțelegea?

Vara aștepta ploaia și o ruga să vină mai des,

Era nevoie de ea la munte, la deal și la șes.

Țăranul avea o menire sfântă, moștenită,

Să îngrijească glia strămoșească, obosită

Cine erau prășitorii ogorului  roditor,

Prieteni cu vântul, cu ploaia, cu norul protector?

Zorii dimineții îi găseau în tarlale intrând,

Cu merinde în spate și sapa pe umăr, fredonând

Urmărind norii ce gânduri poartă și dacă,

Se vor îndura, să plouă și în Valea Seacă.

Țăranul tradițional nu mai este s-a metamorfozat,

Câmpul azi se lucrează, dar s-a mecanizat

Țăranul s-a calificat, are meserie

Are salariu, e constructor, primește simbrie.

Pe ogoare azi nu mai vin secerătorii,

În grădini,în livezi în vii nu mai vin culegătorii

Nu mai ascultă nimeni cântând pitpalacii,

Și fetele, prin holde nu mai culeg macii.

Se aude în câmp zgomot de motoare,

Meseria de țăran mă tem că moare

Dacă mai vrem, putem crește o floare în salon,

În mici grădini la sat, sau în oraș pe balcon!!!!

Am fost aici gandind ca tu

Prin timp si vise vei veni

Ca-ti iei cu tine sufletu

Sa ne-invatam a se iubi.

Tu ai venit, dar neinsotit

Avand cu tine doi ochi goi,

Parea ca tot ce ti-ai dorit

Era drumul propus in doi.

Am asteptat sa inteleg

Ce face sa fii fericit

Din toate m-ai pus sa aleg

Si-am inteles cum ca nimic!

Cum timpul trece hotarat

In urma au ramas mereu

Tot ceea ce mi-ar fi placut

Sa ai si tu, sa am si eu!

Ce am vrut eu a fost banal

Familie, copii si casa

Ce ai vrut tu a fost fatal

Ce altii fac intreaga viata!

"A avea" cum stim noi toti

Pare ca esti realizat

Cand dai tot s-arati ca poti

Da-n suflet ramai sarac.

Pacat, pacat, pacat ca "noi"

S-a rezumat la "a (nu) fi"

Iar norii ce au adus doar ploi

Au adus vremea de- a barfi!

Acum, uitandu-ma in jur

Vad fete si necunoscuti 

Ce par ca au un suflet pur

Dar nu-s decat bieti prefacuti.

Pe umeri, fin, te bat mimand

Ca stiu si inteleg ce simti

Si-apoi se-ntorc, pleaca zambind

De-ti vine sa le spui:"ba, minti!"

Dar nu e timp, e timpul meu

Nu am ce sa mai demonstrez 

Cand vor da si ei de greu

Aleg parerea-mi s-o pastrez!

Oricine poate arunca

Cu vorbe mari, idei si ganduri

Dar nimeni nu poate avea

Durerea din aceste randuri.

Doua Umbre

28.12.2025

#Doua-Umbre

Ceva nu poate fi,

Oceane ne despart,

Dar eu te voi privi așa cum privesc cerul,

Înlănțuite inimi,și ieri, și mâine,si-azi,

In alte vieți vom fi precum doi stropi de roua

Ce se unesc, prea limpezi,

Desăvârșind misterul.

In alte vieți vom fi vioare

Ce -si canta una alteia sublim,

Privesc pe geam cu ochii triști,

O lacrimă arat-un vis pierdut,

Un vis ce e mai minunat că cerul..

ochii de portelan,

par inchis-castan.

scanteia lui de stea,

ce cumva ma-ndragostea.

atentia ce mi-o dadea,

toata ma topea.

macar cand ma observa,

in mine trezea ceva.

oadata muza imposibila..

acum iubirea irezistibila.

Ploaia de stele ce cade din cer,

Hrănește rădăcina primei iubiri,

Înflorind în crepuscul de priviri

Precum florile unui vonicer.

Ramurile lui în patru muchii,

Inspiră iubirea prin jurăminte

În cuvinte blânde și sfinte

Ce-n bucurie oglindesc ochii.

Nuanțele albe-verzui de arbust

Împrăștie mirosul dulce al fericirii,

Și tu împărtășești efectul iubirii

Fără a ignora aspectul ei vetust,

Sentimentul iubirii este veșnic.

Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,

Diamant într-o montură din aur,

Simfonie în suflet creată năstrușnic.

O șoaptă pierdută în foșnet de-amintiri,

Doi ochi ce nu se mai usucă de-o vreme

Rătăciți prin mulţime caută vechi priviri

Și speranță sub un cer de noiembrie.

............ 

Ascultă-mi tăcerea, și nu adăuga nimic

E târziu.. cuvintele ar fi de prisos,

Urmărește cum încet mă ridic

După ce m-ai împrăștiat fără milă pe jos.

Ascultă-mi tăcerea, simte cum totul s-a stins,

Deși sufletul meu , uneori te mai cheamă,

E tot acel suflet fraged, usor de atins

Doar că azi poartă un scut de aramă.

Ascultă-mi tăcerea, e liniște acum..

Nu știu ce va fi mai departe!

Zbuciumată de-atâta scânteie și fum,

Probabil iți voi duce dorul în șoaptă..

..................  

Un suflet rătăcit, pierdut în amintiri,

0 inimă frântă, ce-a devenit tăcută,

Un gând diVIN și-o mână de sclipiri.

Atât mi-a mai rămas, într-o poveste mută.

Am dor de dor, de-un gând pierdut,

Ce-n suflet mi-a rămas tăcut,

Ca un ecou în zori, fugar,

Îmbrățișat de-un vis amar.

Mi-e dor de dor, mi-e dor de mine,

De pașii mei rătăcitori,

Ce-au alergat pe drumuri line

Și s-au pierdut printre ninsori.

Am dor de dorul ce mă doare,

De clipe ce nu s-au născut,

De-o amintire trecătoare

Dintr-un trecut ce m-a durut.

Dorul de dor mă cheamă iar,

Ca o chemare din abis,

Să-l port cu mine în zadar,

În orice zi, în orice vis.