Oare merităm?

Azi voi merge la plimbare,

Pe poteca cea norocoasă,

Aici am căpătat eu un sărut,

Și-a-nceput iubirea noastră

Era pe vremea studenției,

Când inima mi-a fost furată,

De chipul și ochii unei fete,

Care apoi mi-a devenit nevastă

Și bine îmi aduc aminte,

Că era  zi și era toamnă,

Vântul ne adia în plete

Ce fericiți eram noi doamnă

Pe poteca mică amintită,

Ne-am mărturisit iubirea,

Eu spunând ceva în șoaptă

Ea ducând în jos privirea

Stiu c-am roșit întâia oară,

La vorbele ce le-am rostit,

Și a durat multe minute,

Până ce eu mi-am revenit

Țin minte se uita în jur,

Nimeni cu mine să o vadă,

Când noi cu foc ne sărutam,

La căpătul potecii în livadă

......................................

La plimbare am fost noi doi,

Să-ne-amintim de întâlnire,

De ale noastre cuvinte dulci,

Ce le rostim și azi fără oprire

Acum după atâția ani,

Când pe potecă am pășit,

Ne-am sărutat a mia oară,

Simțind că-s tare fericit

Ce povestesc e purul adevăr,

Trăit de mine și-a mea soție,

Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,

Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie

Te-aștept să ne-ntâlnim din nou

Lângă copacul ce astăzi plânge ,

Că nu ne-a mai văzut de-o vreme

Simțind cum dragostea se frânge. 

Și plânsul lui devine o cascadă 

Când vede cât sunt de îndurerat ,

Ar  vrea să știe care este motivul

Ce s-a-ntâmplat că ne-am certat. 

Încerc să-i spun că totu-i bine 

Și doar ceva puțin te-a supărat, 

Moment când vocea lui se-aude 

Ce-mi strigă uit-o...are alt băiat. 

Ridic privirea și curios mă uit la el 

Și îl întreb răstit ce vrea să spună, 

Rămâne mut și-un semn îmi face 

Să văd biletul ce pe ram i-a-târnă. 

Vreau să citesc dar ...nu mai apuc 

Că pomu-mi zice cruntul adevăr, 

Precum că fata ieri i-a mărturisit 

Că ea iubește pe cineva mai tânăr. 

Îndurerat copacului îi mulțumesc 

Și-i las pe ram bucata de hârtie, 

Și cu tristețe în gând îmi șoptesc 

N-a fost..ca ea să fie...a ta sotie!

Te invit să bem un ceai 

Dacă ai plăcere, 

Vreau să-ți spun o vorbă 

Și plec în tăcere. 

Știu că ești nefericită 

De la o vreme, 

Și mereu lumii afirmi 

Că trăiești blesteme. 

Mult timp n-a trecut 

De la despărțire, 

Însă, tare ți-ai dorit 

Asta, să devin-o știre.

Nu pot să-ți aduc acuze 

Și nici vorbe grele, 

Și doar simt să-ți spun 

Care-s ofurile mele. 

Când  ne-am despărțit 

Tu, doar ai rostit, 

Că multe s-au adunat

Și pe alta am iubit. 

N-ai dorit să discutăm 

Și ai plecat în grabă, 

Și printre uși ai afirmat 

Că dragostea e oarbă. 

Nu am văzut că suferi 

Și nici vreo întristare, 

Așa că îndrăznesc să cer 

S-avem o împăcare. 

Te-aștept c-un ceai fierbinte 

Cu miere îndulcit, 

Să pot să zic și să m-auzi 

Că doar cu tine-s...fericit!

M-a învățat pasu-nainte,

Bine să faci, cunoașteți limita,

Și a mai spus al meu părinte,

Fii bun copile, iartă, dar nu uita

Demult și-a încheiat călătoria,

Plecând în zborul lin spre Cer,

Sub masă și-a lăsat ea doctoria,

Acoperită bine de-un lăicer

Prin rugă numele-i chemăm,

Și ajutor Divin cerem mereu,

Îi spunem c-am învățat cum să iertăm,

Chiar dacă uneori ne este tare greu

În inimi dragostea-ți purtăm,

Și-ți ducem dorul măicuță bună,

Pe tine-n veci nu te uităm,

Iertare dăm, până ca

Soarele...s-apună!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Rugă înnalț spre Tine Doamne
Când simt că-mi este tare greu,
Momente am... când uit de Tine
Că-s păcătos și chiar un fariseu.

Mă afișez că sunt un credincios
Dar faptele-mi sunt numărate,
Evit păcatul să-l... mărturisesc
Iar viciile-mi sunt, nenumărate.

Citesc scriptura cu versetul ei
Să înțeleg, de ce te-au pironit,
Pe cruce, răstignit, batjocorit
De cei, ce moartea ți-au dorit.

Cuvântul scris în Cartea Sfântă
Ne-arată calea...spre mântuire,
Și ne îndeamnă, în El să credem
Că Tatăl este viață, adevăr, iubire.
......................................
Cum aș putea vreodată-n viață
Pe Tine să te mint, Părinte Sfânt,
În Tine-mi este... speranța vieții
Până ce părăsesc, acest pământ!

Gândul meu zboară spre tine,

Ducând cu el iubirea mea,

Și-ți va aduce de la mine,

Ceea ce simt că-i dragostea

Te rog nu-mi pune etichetă,

Vreau scuza să-mi accepți,

Chiar dacă ea iar se repetă,

Și-ți este greu din nou să ierți

Nu pot veni cum am promis,

Să  ne-ntâlnim să discutăm,

Și să vorbim în mod deschis,

Nimic să nu mai amânăm

Distanța dintre noi e mare,

Și uneori devine apăsătoare 

Să nu te văd asta mă doare,

Și simt cum dragostea dispare

Sunt neliniștit și am o teamă,

Că ochii nevăzuți se pot uita,

Dar știu că mi-ai furat inima,

Și de la tine n-o pot muta

..................................

Voi încerca să vin în țară,

Unde îmi este dragostea,

Degeaba ai câștig afară,

Dacă trăiești departe..de iubirea ta!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

( dedicată celor ce suferă de alzheimer / dementia )

Mă trezesc cu tine

Într-o urmă de-ndoială,

Te cunosc dar nu mi-e bine …

Sunt chipul tău și-a noastră boală.

Noaptea vine dintr-o dată

Toate stelele-s pe cer,

Numele mi-l spui în șoaptă …

Auguste Deter.

Ce scriu defel mi se-ntrevede

În miez de noapte așternut,

Și privirea mi se pierde

Rătăcită prin trecut.

Și simt cumva o mână caldă

Mă-ntreabă de sunt bine,

Teama ta deja să vadă

Că sfârșitul totuși vine.

Orele se scurg obscure

Pendul cu chip de ghilotină

Tu mă păzești să nu mă fure …

Iar eu mă simt mereu de vină.

Te privesc întâmplător

În închisoarea scrisă mie,

Cum dai târcoale întrebător

În eterna reverie. 

Și de-aș ști unde mi-e gândul

În timpane țipător,

Aș cutreiera pământul…

Și aș da leacul tuturor.

Al tău nume … l-am uitat!

Te știu… savantul fără nume,

Închizi ochii resemnat

Acuzatori și triști spre lume.

În ochii tăi sunt eu, o clipă …

Te rog să nu clipești,

Un gând… parfum ce se risipă,

Să poți să-ți amintești.

Am pierdut deja o viață

Nimeni nu mai vine,

În jurul meu e multă ceață,

“Și m-am pierdut… pe mine”.

Nu pot să dorm, pendulul țipă

O ultimă chemare …

Groparului pasiv ce sapă,

Și mortului o lumânare.

Mi-e groază de acest halat …

Îmi descrie neputința,

În noaptea-n care s-a lăsat …

Ghilotina și sentința.

Iar oglinda-i prăfuită

Prin fereastra cu nuiele

Privind cu-n ochi la ghilotină

Și cu celălalt… la stele.

*

În 1906, ca-ntr-o colivie

Un nume moare și se naște

O lume-ntreagă să îl știe …

Auguste Deter.

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

un gând,
o clipire,
o naștere tăcută
dintr-un "dacă"
nerostit

și lumea
se leagă.

Ce-mi pasă că nu-ți pasă!

Poate ești într-o groaznică stare de melancolică viață,

Ce se răsucește precum o rață plutind pe luciul de apă,

Și care măcăne același refren, Parcă...

Ecoul se repetă fără odihnă,

Obsedant și mecanic solfegiază,

Ce-mi pasă că nu-ți pasă!

Ziua este încă la început,e dimineață,

Și viața cântă iar si iar plină de speranță,

Iar mie nu-mi pasă că nu-ți pasă,

Chiar dacă te prefaci că nu-ți pasă...

Eu știind că-ți pasă!

(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Degeaba se-ncălzeşte

Şi soarele-i pe cer,

Şi nu mai este ger,

Şi nici omăt pe creste.

Degeaba mierle cântă

Şi pui prin cuiburi cresc,

Şi zarzări înfrunzesc,

Şi iezi se iau la trântă.

Degeaba-i primăvară

Şi peste tot sunt flori,

Şi-s peste tot culori,

Şi e frumos pe afară.

Şi chiar dacă răsună

Glas de cocor întors,

Degeaba-i, n-are rost,

În oameni încă-i brumă.

drumuri lipite
cu leucoplast precum rănile cauzate de
absențe incontrolabile. șterse cu iod
în mod insistent pentru dezinfectare.
părul meu lung e o revoltă împotriva sistemului.

//uneori mă trezesc cu mâinile încleștate,
ca și cum aș fi visat că țin pe cineva
și nu l-am putut salva.//

panorama orașului
îmi ascute simțurile.
simțurile mele sunt un atac la adresa sistemului.
pentru mine dragostea e războiul.
frumusețea este războiul.
frica este războiul.
lumile pierdute ale miliardelor de oameni
care au trăit — este războiul.
cineva stă în căsuța lui și scrie toate astea.
aș putea să spun că e iarnă.
nimeni nu mai trece pe drum.

//uneori aș vrea să ies din corpul ăsta
ca dintr-o rochie de la zara,
dar știu că tot ce am
sunt rănile mele bine cusute
și ochii tăi — singurul semn că războiul
nu e în zadar.//

lumini orbitoare. orașul devorează
precum sistemul — puii vii, nou-născuți
ai nesupunerii.
gladiole la mormântul tău, mamă.
mamelor care au înfrânt sistemul — și tu ai supraviețuit.
dragostea mea e pentru tot ce face
dimineața să strălucească
precum un corp aruncat în beci,
luminat o secundă de flashul unei lanterne.

//e ca și cum aș fi în siberia.nu mai este zăpadă,
doar un ger uscat care conservă tot ce n-am spus,
tot ce-am simțitși mi-a fost rușine să simt.//

mașina de război a dragostei continuă să lupte
împotriva sistemului.

eu nu mai am glas.

//uneori privesc pe fereastră soldații. se întorc liniștiți,
capete aplecate, mișcări cu încetinitorul, priviri goale.//
se întorc în orașul unde războiul e la fel de rapace —

pe străzi,
în morminte,
în grădinițe,
în școli,
în marile clădiri care ascund corporațiile
și viciile.
cineva scrie despre toate astea.
stă în căsuța lui și, din când în când, se uită pe geam.

//aș putea să spun că a trecut timpul. e vară. dragostea noastră
a devenit o emblemă. am o inimă de pluș. în orașul ăsta nu se mai fabrică
decât chei și cartele
mecanice. uneori îmi scot inima și o fac să bată. //

Ești și nu ești
Un nor în zori.
Timpul doarme
Fără culori.