Răsuflare

Iartă-mă Doamne, căci nu știu ce fac

În fiecare zi mă trădez,te trădez fără să vreau

Dar tot o fac.

Iartă-mă Doamne, căci știi că mă va durea.

Iartă-mă Doamne, pe mine cel păcătos

Căci mi-e frică de întunericul dens

Mi-e frică de junghiul cel spătos

Iartă-mă Doamne, te rog dă-mi un sens.

Iartă-mă Doamne, căci sunt vinovat

Tot ce știu e numai păcate să fac

Cer iertare pentru tot ce-am stricat

Iartă-mă Doamne, scoate-mă din acest infinit liliac.

Cunoștințe nemărginite
Din carte provenite
Cu care biblioteca minți tu vei umple
Și lumea tu vei unge
Cu informații multe
De care lumea mult are nevoie

O să ai multe surprize
Pe care cărțile ți le vor zice
Acesta are un preț important
Timpul pe care l-ai acordat

Cărțile sunt importante
Ne ajută la învățare
Toată ziua ai citit
Și insomnie tu ai primit

Fugea desculț pe stradă 

Un copil pierdut de mamă,.

Disperării cade pradă, 

Privind in gol cu teamă. 

Chipul ei la sân strângea, 

Pe asfalt îl creiona,

Obrajii plânsi ștergea,

Cerșea din ochi si suspina. 

Zdrentaros, flamand se așează 

Pe o bancă roasa de rugină;

Ore -n șir stătea de pază, 

Făcând din asta o rutină..

Nici ploaia nu -l urnea  din loc,

Nici vântul ce îi dă târcoale. 

De frig se strânse ghemotoc, 

Atent la umbrele vocale.

Poate n mulțime se perinda ,

Rătăcit de el ,e mamă

În brate să-l cuprindă ,

Ce suferința-i va curma...

Cu capul în nori,

Mă regăsesc din nou această dimineață.

Aparent am uitat unde e pământul,

Deoarece calc pe o pufoasă albeață.

Pas cu pas, îmi ghidez drumul,

Prin plapuma de nori, din cer.

Dar am făcut o greșeală...

M-am uitat în jos, de sus.

Nu mi-a fost frică,

Din contră am rămas uimit.

De priveliștea, ce ai mei ochi au captat,

A pământului de jos, ce senin îmi zâmbea.

Deodată, norii au dispărut,

Și m-au lăsat să cad.

Dar eu nu cădeam,

Și totuși mă întrebam.

Ceea ce aud, e alarma mea?

Am fost astăzi la mine acasă,

Şi-am avut doar părere de rău

În inima-mi tristă şi arsă,

Că nu l-am găsit pe fratele meu.

Am păşit apoi nostalgic prin casă,

Şi brusc m-a cuprins teama,

Că-n tăcerea ce amarnic apasă,

Nicăieri nu am găsit-o pe mama.

Şi-am intrat şi-n odaia cea mică,

Mustrându-mă din nou prejudecata,

Că ce dojeni acum o să-mi mai zică,

Dar astăzi, n-a mai fost acolo tata.

Şi-am ieşit lăcrimând pe terasă,

Adresând întrebări tuturora,

De ce soarta mi-e crudă şi laşă,

De ce mai trăiesc, şi unde mi-i sora?

Mistuit în piept de dorul de-ai mei,

De tot ce a fost şi n-o să mai fie,

Înalţ rugăminţi înfierat către zei,

Omorâţi-mă acum, aici, în casa pustie!

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Tevergeefs

In de lente, terwijl de ziel trilt,

We wachten op geluk door te dromen,

En in de herfst, als de hoop sterft,

We hebben nog een wolk over,

We wachten allemaal tevergeefs

Geluk dat nooit meer komt,

Slechts een vluchtige droom wiegen

's Nachts is de lucht altijd helder,

Wij zweven met een waanzinnig verlangen naar het paradijs,

Maar in het refrein zien we dat het nog steeds een droom was.

We wachten allemaal tevergeefs

Geluk dat ons ontgaat

En in de ziel ziften ze bitter

Gedachten die ons misleiden,

Tevergeefs zullen we smeken,

Wij zullen tevergeefs wachten

Geluk dat we altijd willen,

De komt niet meer!

We wachten allemaal tevergeefs

Geluk dat ons ontgaat

En in de ziel ziften ze bitter

Gedachten die ons misleiden,

Tevergeefs zullen we smeken,

Wij zullen tevergeefs wachten

Geluk waar we zo naar verlangen

De komt niet meer!

Din margini de vis
se naște curgerea –
ne-mbrățișăm.

În fiecare lucru
se naște răsăritul –
totul e acasă.

Un cerc cade,
Firele se desfac.
Totul ține nimic.

Timpul tace.
Doar infinitul
îmbrățișează.

Curg –
dar nu mă mișc.
Sunt apa
și setea.

Iubirea șoptește:
„Nu e nimic
în afară de tine.”

Merg.
Calea mă poartă,
tăcută,
ca un râu fără maluri.

Fiecare pas
se topește
în nemărginire.

La capăt,
doar un cer gol
ce mă privește înapoi.

O umbră fără glas
mă strânge.

O alung
și mă-nfășoară.

Un drum apare,
dar nimeni nu calcă.

Eram deja
pașii.

Un gând
mă poartă-n tăcere.

Îl ating
și devin ecou.

Îl las
și devin vânt.

Eram deja
clipa.

Eram deja
apusul.

O lacrimă cade,
dar nimeni nu plânge.