Fără urmă

Pasul pe nisip
nu e pas —
e uitare.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: RAO poezii.online Fără urmă

Data postării: 14 mai 2025

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 932

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Sămânță

Nu știe că e copac.

Nu știe că e pământ.

Între cele două necunoașteri

crește.

Mai mult...

Alfa

Unde și cer
se revarsă-n privire –
suntem oglinda.

Dintr-un gând fără formă
răsar toate marginile –
totul se știe
prin noi.

Mai mult...

Vise

Fărâme de tăcere
în noaptea ce curge –
ne întâmplăm.

Mai mult...

Numărătoare

Unu.

Unu.

Unu.

Unu.

Mai mult...

Întâmplare

Am deschis o carte,
dar mâna mea s-a născut
din toate cărțile pe care nu le-am citit.

Mai mult...

În dansul etern

Într-o picătură de timp,
unde cerul atinge pământul,
mă pierd și mă regăsesc.

Nici eu, nici tu, doar suflul.
Un cântec ce nu-și cere glasul.

Deschide ochii
în inima liniștii,
unde valurile uită de țărmuri
și devin ocean.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Regina mea cu părul argintiu

Ai încărunţit, buna mea,

Dar aşa îmi eşti şi mai dragă,

Îmi aminteşti de bunătate, de copilărie,

Şi aşa va fi viaţa-ntreagă.

 

Când greu mi-era la tine alergam

Şi-ţi povesteam necazurile mele,

Care-mi păreau atunci atât de mari

Şi viaţa o vedeam doar în probleme.

 

Mi-era de-ajuns, bunico, doar o vorbă,

Şi toat-a mea durere dispărea...

Aş vrea să mai adorm la tine-n poală

Cum adormeam în prunci mea.

 

Vremurile, însă, au trecut grăbite,

În goană mare anii au fugit

Aş vrea să te mai întâlnesc în cale

Şi să-ţi şoptesc "mi-e dor" necontenit.

 

Tu eşti Regina mea cu părul argintiu

Eu te sărut şi ţie mă închin

Abia aştept clipa

La tine să revin...

 

Mai mult...

Vreau

Vreau să ating marea

Soarele și norii

Să zburd desculț pe câmpii

Să zbor odată cu păsările cerului.

 

Vreau să stau cu copacii

Vreau să ating iarba

Să îmbrățișez macii

Să vorbesc cu gindacii.

 

Ei ne înțeleg

Ei ne ascultă

Ei ne doresc

Ei ne sărută.

 

Noi nu înțelegem

Mina întinsă

Dragostea lor

Nemărginită

 

Fugim și iar fugim

Distrugem nu trăim

Călcăm in picioare, știm,

Dar ne doare.

 

Durerea e mare

Nu are salvare

Nu are nici leac

Știu asta dar tac.

 

Vrem alinare

Vrem împăcare

Vrem să trăim

Nu sa murim.

 

Vrem să trăim

Vrem sa iubim

 

Tot ce-am primit

Cînd ne-am născut.

 

Mai mult...

Treptat, treptat...

 

Treptat, treptat prin viață trecem toți,

Cu un destin ce-i scris la fiecare-n cer,

Mai bravi, mai harnici, mai netoți,

Și fiecare pas de-al nostru e-un mister.

 

Privim spre cer, și cerul nu răspunde,

Ne poartă doar pe drumuri de uitare,

Și glasul nostru, stins, în noi pătrunde,

Ca un ecou ce-și caută scăpare.

 

Ne duce viața ca un vânt printre ruine,

Prin labirintul zilelor de fum,

Și întrebăm ades stihiile străine,

De ce-i noroi și spini pe-al nostru drum?

 

Ne-apasă întunecimi și mari înfrângeri,

Dar mai apoi, sfârșim râzând în cânt,

Iar râsul ne apropie de îngeri,

Și ca o adiere ni-i viața pe pământ.

 

Și tot ce suntem, trup și suflet,

Va fi în veșnicie ca un tainic vis,

O cruce va marca al nostru umblet,

Și-un nume ce în ceruri va fi scris.

Mai mult...

Satul care moare!

Mă-ntorc în satul meu natal,

De unde am plecat demult,

Și multe lucruri nu îmi plac,

Când oameni-i ascult 

 

Pe uliți nu mai sunt copii,

Să bată mingea, să fure poame,

Și doar câțiva hâtri bătrâni,

Plângându-se că vor muri de foame

 

Pe drum mă întâlnesc cu semeni,

De vârsta mea și-mi e rușine,

Că nu mai știu să-i chem pe nume,

Timpul furând și de la ei și mine

 

 Ajung la cimitirul mut din sat,

Unde mama se odihnește,

Mă reculeg și flori depun,

Pe care ochiul le stropește,

 

Trec și  pe la casa părintească,

De care-mi este atât de dor,

Privesc la curtea cu verdeață,

Și-admir cerdacul cu pridvor,

 

Aici e locul unde m-am născut,

Și-am mers eu zi de zi la școală 

Cum aș putea vreodată să o uit,

Pe mama ce striga, copile scoală

 

De după gard mă uit la sat,

Care nu mai arată ca-nainte,

Văd multe case cu gard stricat,

Imaginea e totul și ea nu minte

 

Plec din satul care moare,

Trist și plin de-amărăciune,

Mâna tatei o sărut,

Și în gând spun..rugăciune!

 

Mai mult...

Credința

Libertatea este Însuși Dumnezeu,

Chiar dacă nimeni nu știe cine este Acesta...

Credința este libertatea ta de a-ți închipui ce vrei!

Voința este libertatea de a crede,

De a nu renunța ușor,

Iar Dumnezeu este partenerul tău nemuritor!

Cine crede în Dumnezeu nu-i niciodată singur,

Chiar aflându-se în cea mai aspră singuratate...

Renegat,uitat,alungat!

Desigur,credința poate fi oarbă,

Este o metaforă doar!

Oamenii sunt orbi în realitate,

Le cercetează pe toate,

Văd doar ce se poate,

Chiar dacă au primit ochi

Ce-i poartă de formă!

 

(27 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Mai mult...

îngeri fără aripi...

După ce au plecat bunici,
lucrurile au început
să se roage singure.

Fântâna
— nu pentru apă —
pentru glas.

Eu vorbesc cu scaunele goale,
cu farfuria care așteaptă
o mână ce nu mai vine,
cu ceasul
care se oprește
ori de câte ori îmi aduc aminte.

Mi-au lăsat un alfabet de gesturi:
cum să tai pâinea drept,
cum să taci fără să rănești,
cum să iubești
fără să ceri dovadă.

Când obosesc,
îi aud cum merg
prin mine —
îngeri fără aripi,
cu spatele ușor aplecat
de-atâta lumină trăită.

Și-atunci înțeleg:
nu moartea usucă fântânile,
ci dorul.
Dar dorul, dacă-l ții curat,
îi aduce inimii
o apă nouă.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍