GÂNDĂCELUL ÎN UNIVERS

Pe un fir de păpădie

S-a suit un gândăcel

De culoare arămie,

Mic, firav, ca vai de el!

 

Bună dimineaţa, Soare!

Zise, întinzând un picioruş.

Bună inima să-ţi fie,

Mică gâză ca de pluş!

 

Şi, din roua dimineţii

Îi dădu o sărutare…

Magica putere-a vieţii

Ca o dulce alintare.

 

El, plăpândul gândăcel,

Se simţi cât tot Pământul!

Şi Natura-ncremeni

Pentru-o clipă-n veşnicii…

 

Dintr-odată se porni

Un vârtej ameţitor:

Soare, lună, stele mii

Se pierdură în decor!

 

E Nimic!

Şi totuşi,

Toate sunt la locul lor!

Şi e Totul!

Concentrat într-un izvor

De al vieţii dătător!

 

Făptura neînsemnată

A avut o tresărire:

Fără ea, Fiinţa toată

Nu există în simţire!

 

Dar, şi el ar fi … nimic

Făr-un spaţiu cât de mic

În hăul deşertului

La-nceputul timpului!

...

 

Ziua bună, măi frăţie!

Zise o furnică-n treacăt.

Şi-l trezi din reverie

Pe micuţul ne-nfricat.

 

Pe un fir de păpădie

Stă gândacul îmbătat

Şi priveşte-n veselie

Universul colorat.

 

Dă bineţe furnicuţei

Ce grăbită-l ocoleşte:

Ce să ştie ea, săraca

Câte-s de aflat pe lume

Când te preocupă viaţa!


Категория: Стихи про животных

Все стихи автора: Clarina poezii.online GÂNDĂCELUL ÎN UNIVERS

Дата публикации: 12 сентября 2024

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 862

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

CĂLĂTORUL

Omule cu chip de lut

Vrei să vii? Eu te salut!

Să te bucuri de verdeață

Și de ce-i frumos în viață!

 

Omule cu chip plăpând

Vrei să plângi? Eu te ascult!

Și-am să-ți spun că Lacrima

Va fi tainica putere-a ta!

 

Omule cu chip frumos

Vrei să râzi? E sănătos!

În lumină să petreci

Și viața ai s-o-nțelegi!

 

Omule cu chip duios

Văd că ai trăit frumos!

Și-ai cules doar nestemate:

În suflet le-ai pus pe toate!

 

Omule cu chip de lut

Vrei să pleci? Eu te salut!

Ai sfârșit călătoria

În suflet cu bogăția!

Еще ...

CARUSELUL DRAGOSTEI

Magic carusel

De trăiri altfel,

Urcă şi coboară,

Stă şi iară zboară…

 

Inimi sfărâmate,

Vise spulberate,

Speranţe deşarte,

Zile-ntunecate,

Nopţi însingurate,

Covor de frunze moarte…

 

Toamnă aurie,

Emoţie vie,

Culmi nebănuite

În cântări grăite…

 

Leac de alinare

Pentru inimi goale,

Suflete rănite,

De dor chinuite

Şi iar înflorite!

Еще ...

AI PLECAT...

Ai plecat…

Ai plecat ca o boare de vânt,

Ca un șopot de gând,

Ai plecat ca și când

Nici n-ai fost pe Pământ!

 

Ai plecat și din gând

Și din fapt, din cuvânt…

Ai plecat și-ai lăsat

Numai doruri…

Și dureri și izvoruri

De nori și de vânt!

 

De ți-am greșit,

Rogu-te, mă iartă!

Nimic cu voie n-am făcut

Ca să te supăr,

Sau să te înfrunt!

 

De mi-ai greșit,

Te iert!

Nu am venit să judec

Și nici să schimb prea multe…

Atâta pot să-ți spun:

Din tot ce s-a-ntâmplat

Am tras învățăminte!

Еще ...

SCÂNTEIA

Demult, în vremi nespuse

Când toate se-nvârteau în cerc

Şi-ncă nimic nu apăruse

În Universul cel deşert,

Un haos era Totul

Şi-n el, Nimicul cel incert!

 

Doar gânduri, vise fulgerau

În noaptea cea adâncă,

Şoptind poveşti ce existau

În cărţi nescrise încă…

 

Dar  acolo, în abis,

E o mică scânteioară:

Dulce-atingere de vis!

 

Pâlpâie timid, de parcă

Gata e să se desfacă:

Mii şi mii de alte stele

Zugrăvite-n acuarele.

 

Şi, deodată, se-avântă:

Se înalţă, stă pe loc,

Se răsfiră şi se-adună

Cuminţică la mijloc…

 

Şi, cum cugetă aşa,

Vede undeva în zare

O lumină gingaşă,

Neînchipuit de mare!

 

Cum? Nu-i singură pe cale?

Ce-i acolo-aşa frumos?

Vai! Sunt multe felinare

Ce se joacă în Cosmos!

 

Râd la ea de parc-o cheamă

Să se prindă-n dansul lor

Învelite în marama

Vieţii şi culorilor.

 

Ea, Scânteia diafană

Îndrăzneşte, prinde aripi

Şi porneşte într-o goană

Spre albastrul zori-de-zi.

 

Şi, din fuga ei nebună,

O planetă se adună:

Mică, goală, cenuşie

Ce-o privea cu duioşie

Şi o rugă îi înalţă:

Hai, te rog, du-mă la viaţă!

 

Scânteioara o privi

Şi începe a se-nvârti

Cu viteza gândului

La porţile Timpului.

 

Şi în jurul ei descrie

O cupolă aurie:

Dintr-odată,

Stele mii

Se revarsă-n culori vii!

 

Totul e însufleţit,

Colorat şi strălucit

Pe planeta fericită

De dorinţa împlinită!

 

Acum e şi ea măreaţă

Pe altarul plin de viaţă

Al divinului ceresc

Unde toate se-mpletesc!

 

Mulţumesc, dragă Scânteie,

Creatoare de idee!

 

Pururi voi vorbi de tine

Vieţuind cum se cuvine,

Plăsmuind din calde gânduri

Fluturi, iazuri, roiuri, soiuri,

Rânduri, rânduri…

 

Şi, să-ţi fie chezăşie,

Am s-aşez un curcubeu

Să emane voioşie

Pân’ la cel mai mare Zeu!

Еще ...

UMBRA

Azi te-am văzut pe stradă...

Doar o clipă, o fracţiune de secundă cât o eternitate...

Te strecurai prin mulţime, grăbit poate de ploaia ce stătea sa înceapă.

Am vrut să te strig sau să fug după tine, dar am avut senzaţia că erai foarte departe şi nu m-ai fi auzit. Apoi am avut revelaţia faptului că erai langa mine... atât de aproape că, dacă aş fi întins mâna, te-aş fi atins!

Un fior rece m-a străbătut şi un gând negru aproape că m-a paralizat: dacă nu mă mai recunoşteai; dacă, de fapt, nu mă cunoscuseşi niciodată ?!?

Am încremenit confuză şi m-am mulţumit doar să privesc, în linişte, clipa transformată-n eternitate...

ŞTIAM că nu erai tu, că nu puteai fi tu, şi totuşi... Umblai nestingherit şi umbra ta plana deasupra tuturor, dar mai ales deasupra mea! Mare, protectoare şi albă!

Oamenii mergeau grăbiţi, cu privirea în pământ, neştiind nimic, preocupaţi doar să se adăpostească de ploaia ce nu avea să mai înceapă... Numai eu ŞTIAM, numai eu VEDEAM că ieşise soarele...

Deodată te-ai risipit ca un gând: erai pretutindeni şi nicăieri...

Urma paşilor tăi se întipărise în praful de pe caldarâm, ca o mărturie mută a trecerii prin timpul meu... Sau, poate, erau paşii mei de când m-am plimbat prin clipa ta... ? Numai vântul cald de primăvară mai poate şti, pentru ca a luat, cu răsuflarea lui, SECRETUL...

Ai fost cu adevărat tu, sau doar umbra ta? Am fost cu adevărat eu, sau doar imaginaţia mea care are puterea magică să dea viaţă umbrelor?

Probabil nu voi şti niciodată, sau poate că da... într-o bună zi...

Еще ...

CÂND PLÂNGI...

Când plângi şi viaţa ţi se pare grea,

Ridică ochii şi zâmbeşte:

Acolo sus, pe cer, o stea

Doar pentru tine străluceşte!

 

Nu e femeie sau bărbat

În toată lumea asta mare,

De are sufletul curat

Să nu găsească alinare!

 

Priveşte-n jurul tău să vezi

Cum şopotesc izvoarele,

Cum zburdă mieii prin livezi

Şi cum răsare Soarele!

 

Apoi, cu multă luare-aminte,

Observă păsările-n zbor:

Superba lor îmbrăcăminte

Umple văzduhul uimitor!

 

Mai sunt şi florile, copacii

Şi freamătul oceanelor,

Albine, fluturi şi gândacii

Plutind pe-aripa viselor!

 

Nu ai venit sa porţi războaie,

Nici zbuciumul sa-ţi fie chin:

Ca picăturile de ploaie

Să-ţi fie sufletul senin!

 

Trăieşte-ţi viaţa-n chip frumos

Şi-ai să constaţi că lacrima

Ce-ţi poposea pe-obraz, duios,

Cu bucurii îţi umple inima!

 

De-ai să înveţi să râzi plângând

Ai să constaţi că-n jurul tău

Pământul tot a plâns râzând

Când s-a născut un Curcubeu!

 

Secretul e să vezi culoarea

Din care e creată Viaţa,

Ca să parcurgi toată cărarea

În suflet numai cu dulceaţa!

Еще ...

Стихи из этой категории

Puiul !

               Continuare

Întoarsă acasă, povestesc familiei întâmplarea.

-Ești în stare să-l creșt ? întreabă, tata.

-Dacă-l crești mare, mai ai puterea să-l tai? întreabă mama. Încă ceva,

puiul, nu-i o jucărie.

-Până una, alta, tu fata mea ești în vacanță, te poți ocupa de el?

Așa, că a rămas bibeloul nostru și răspundea la numele de PUIUL.

    Ca prieten m-a ales pe mine, nu mă scăpa din vedere și el când 

se rătăcea prin grădina de legume piuia până ne găseam.Se manifesta 

în anume fel să-și arate bucuria.În vara aceia m-am bucurat de prietenia 

lui, mergea după apă la Prut, la coborâre se descurca, la urcare îl 

băgam în buzunat și el era fericit.Atașamentul lui m-a făcut să-l iubesc 

peste măsură. Moartea lui m-a dat peste cap, mai ales că, a murit 

datorită mie. Era cald afară, luam masa de seară, mama m-a trimis in

casă să aduc ceva. Am plecat în fugă, fără să văd că mă urmăreșe,

se oprește la scară și mă așteaptă ;La coborâre ....l-am călcat...m-am blocat...

am înlemnit cu el în mînă ...

       -Fata mea , mă întreabă, a murit?

      -Da, imediat. Toți cei de la masă, aveau lacrimi în ochi.

      -Mai bine că n-a suferit...

      - Vreau să-l îngrop, într-un loc ferit. 

      -Bine, draga mea, mă duc să caut printre rufele date la tăiat pentru cordele 

pentru țesut, să-l învelesc și tata o să-i pună o cruce, să știi unde-l vei plânge.

Еще ...

Broscuța campioană

La concursul de-notare,

Cinci broscuțe, au primit înregistrare, 

Una a dat lent  din picioare,

Alta repejor, dar mâinile o dureau prea tare ,

Celelalte leneșe, ca o cucoană, 

A câștigat, o broscuță campioană! 

 

 

 

Еще ...

Prietenie

S-a întâmplat cândva,la o răscruce,

Să-l văd cu ochii trişti,rănit,

Cerşind covrigi uscaţi sau turtă dulce

Oricărui trecător ce l-a privit.

 

Am îndrăznit să-i spun o vorbă bună.

L-am mângâiat şi rănile i-am oblojit,

L-am ascultat cum geme si suspină

Când îşi plângea destinul chinuit.

 

L-am alintat duios cu vocea mea

Şi-a ridicat privirea şi s-a luminat.

N-a aşteptat decât un semn.Şi gata!

Direct în braţe mi s-a furişat!

 

Şi împreună de mulţi ani trăim!

Și cei mai buni prieteni am rămas!

Ne bucurăm,trăim,îmbătrânim!

Eu şi Azor,dulăul de pripas.      

Еще ...

Vulpea cea șireată!

Mi se spune că-s cumătră

Și că fur găini din curte,

Totul este o minciună

Țin regim și manânc fructe.

 

Noaptea trec pe la cotețe

Doar atunci când nu e lună,

Și doar să le spun la păsări

Somn ușor și noapte bună.

 

Am miros fin de canină

Și adulmec ce îmi place,

Stau cu nasul sus în vânt

Prada o atac și sunt dibace.

 

Câinii, cum mă văd mă latră

Dar nu-i bai că sunt legați,

Trag de lanț ca să m-ajungă

Și mă-ntreb...oare-s turbați?

 

Uneori pe unde trec lipsesc

Câte-o rață, curcă sau găina,

Toți îmi spun că sunt o hoață

Când găsesc pene-n grădină

 

Totuși vreau să recunosc ceva

Că am poftă să consum și carne,

De la cei ce nu-s prea gospodari

Care-n loc de ușă au pus...bârne.

 

Vestea-mi merge că-s șireată

Și că am coada prea lungă,

Mulți ar vrea să-mi facă rău

Și să-mi poarte blana...glugă.

 

Am mulți ,,prieteni" prin pădure

Chiar pe moș Martin din poveste,

Cică, l-am lăsat cu coada scurtă

Prinsă-n gheață..la prins pește.

 

Iar acum flămândă eu vă spun

Că mi-i greu să-mi găsesc hrana,

Și tot timpul mă ascund de oameni

Că sunt răi și-mi vor..pe ei blana.

 

 

 

 

 

Еще ...

Muck-Suflet Liber

Te caut, Muc, prin fiecare colț al casei,

unde pașii tăi mici se-auzeau ca niște clopoței.

Pe pervaz e urme de lăbuțe și de vise,

și-un dor care nu tace, oricât de blând îl legănam în piept.

 

Te văd pe geam, cum stăteai ore-n șir,

privind lumea cu ochii tăi verzi și adânci,

curios de vânt, de frunze, de păsări,

de viața care te chema mereu afară,

unde libertatea mirosea a iarbă și lumină.

 

Ai fost un motan blând, dar năzdrăvan,

cu suflet mare în trupul tău mic,

cu inimă de leu și pași de abur,

cu curajul de a iubi lumea întreagă,

chiar dacă lumea, într-o clipă, te-a trădat.

 

Ți-a plăcut să explorezi, să cauți, să simți,

să prinzi raze de soare și miros de drum.

Ți-ai făcut un program la care mâncai,

și știai când vin acasă —

pentru că mă așteptai mereu,

cu ochii tăi verzi, aprinși de bucurie.

 

Îți plăcea să dormi la soare,

să frămânți biscuiți cu lăbuțele moi,

să torci ca o melodie care îmi vindeca ziua.

Îți plăcea să mergem cu mașina —

stăteai cuminte, privind pe geam,

ca și cum lumea întreagă ți se așternea la picioare.

 

Ai căzut cândva din pom,

și ți-ai spart câțiva dințișori,

dar te-ai ridicat, Muc — curajos,

cum doar tu știai să fii,

cu o privire care spunea:

„Sunt bine, doar am vrut să zbor puțin.”

 

Când câinele lătra afară,

îți ridicai capul brusc,

căutându-mi privirea,

crezând că vin.

Și, Doamne, cum îți sclipeau ochii atunci,

ca niște lumini verzi într-o lume gri.

 

Zgarda ta e acum pe masa mea,

o păstrez ca pe o relicvă de iubire.

E rece, dar parcă mai poartă căldura ta,

mirosul tău, atingerea ta, timpul nostru.

Uneori o țin în palmă și te simt acolo,

ca un ecou care nu vrea să plece.

 

Muc, suflet liber,

ai fost un vis cu blană neagră,

un strop de magie care a trecut prin viața mea,

lăsând urme de dragoste și curaj.

Ai fost lumina din serile mele grele,

și liniștea din nopțile fără somn.

 

Știu că lumea te-a luat prea repede,

dar știu și că nu te-a putut lua de tot.

Ești în mine, în amintirile mele,

în felul în care privesc cerul,

în fiecare gând bun, în fiecare lacrimă.

 

Acolo unde ești acum,

sper că e iarbă moale și cer cald,

sper că alergi printre umbre de fluturi

și dormi pe pervazul unui nor,

făcând biscuiți pentru stele.

 

Și dacă vântul adie ușor,

și perdeaua se mișcă fără motiv,

eu știu că ești tu, venind să mă vezi,

să îmi spui că ești bine,

și că încă mă iubești,

cum și eu te iubesc —

pentru totdeauna.

 

Еще ...

Albuța și Negruța

Intr-o zi de vacanță. Albuța dorea să se joace, dar știa că Stăpânul ei nu o să vrea să se joace cu ea  și a spus:

Nimeni nu vrea să se joace cu mine! și ea a făcut o prostie și știa că pentru asta o să plătească.

Ea a mâncat mâncarea pentru cină și a zgâriat tapetele pereților, ce au fost cumpărați din banii stăpânului care îi primise de la clădirea centrală unde lucrau cei care îți dau bani, când ai intrat la pensie. Era vinovată Albuța, dar a dat toată vina pe Negruța, pentru că Negruța nu vroia să se joace cu ea și au pedepsit-o pe cea nevinovată . Apoi peste un timp au aflat că Negruța nu era vinovată și au știut că Albuța e cea care a făcut lucrurile păcătoase. Și în scurt timp pe Albuța era pedepsită. Iar Negruța a primit mii de dulciuri minunate.

 Uite și greșeala Albuței, iar la final Negruța se împărțise cu prietena ei.

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍