Cosmos

Două mâini bătrâne
Ce-au legănat mereu
Cobaiul suflet negru
A unui mic flăcău.

Din firul amintirii,
Cu păr alb și bălai,
Ținea în brațe casa
Un vis si cu un trai.

Cocioaba era mică,
Dar plină de lumină,
Căci taina era sfântă –
Iubirea cea divină.

Ochii blânzi priveau
Cu frică și credință,
Era a mamei pace
Și-a mamei umilință.

Ajuns flăcău înalt,
Cu harnică voință,
Păstra în piept un dor
Și-un strop de pocăință.

Zi de zi venea,
Cu sufletul plecat,
Să pupe mâinile
Ce l-au legănat.

Dar mâinile acum
Nu-l mai întâmpinau,
Trecuse vremea, tainic,
Și-n vise-l așteptau.

Anca Acatrinei 

Cu mâinile împreunate, așa aș vrea să ne trezim,
Să îmi șoptești în miez de noapte cât de mult noi ne iubim.
Și de-ar fi să-mi scald iar fața
Ar fi în apa de argint,
Căci aș fi sigură de asta
Și niciodată n-am muri.

Aș vrea să-ți curgă lin pe piele
Doar basme vii cu flori de tei,
Să facem din ele cunună
Păzindu-ne mereu de rău.

Să-mi prinzi în păr doar floricele
Ce-au strâns în ele anii buni,
Să-mi pui pe degete inele
Să știu că-s anii noștri bruni.

Să știm ce-nseamnă lipsa noastră
Când peste văi or tot veni
Soldații care-i rătăcisem
Și ne citeau doar poezii.

Așteaptă-mă, iubite dragă,
Căci noi doi nu vom mai muri,
Iar legămintele de apă
Niciodată n-or pieri.

Azi e duminică
Dar gândul meu a rămas la joi seara, când mâna ta a apucat-o pe a mea
Iar glasul tău a devenit poem pentru mine.
Nu-i mare scofală ce simt,
Dar degeaba, dacă mă duci în paradis.

Am închis ochii pentru o clipă
Iar un fluture micuț mi s-a așezat pe nas.
Trecuseră 10 ore, un mic impas.

De ce spune toată lumea că dragostea e trecătoare?
Căci n-am simțit deloc esența
Marilor iubirii noastre.

De-ar fi să mă mai nasc o dată
Cu siguranță aș greși,
Căci nu aș ști să aleg copacii
Ce pe mine m-ar umbri.

Erai tăcut și tu, un mâlc
De sentimente mari și grele.
O păsărică îmi șopti
Că o să am grijă de ele.

Erai timid și mi-a plăcut,
Căci sufletul îmi pâlpâie.
Aveai ceva nemaivăzut,
Desprins din rai.

Trecură zile, ani cu dor
Și parcă eu mă îndrăgosteam
Și mai tare și mai cu dor
De un om aparte, înstrăinat.

Am pus pe pauză clipirea
Ce-mi zbuciuma tot raiul-aprins.
Nu mai văzusem doar iubire,
Ci-un gram de iad în paradis.

Trecură anii tot mai blând
Și înțelegeam ce e iubirea:
Un chip de om cu suflet bun
Ce-avea în el raiul cu sila.

Copacul rătăcit din curtea îngerului inimii
Îmi șoptea adesea, cunoscător din fire,
Puterea unui înger căzut printre sicrie.

Se întâlnea cu suflete care mai de care
Rătăcite multe printre lacrimi amare.

Mi-a mângâiat și mie al meu păr bălai
Și mi-a cusut o rană ca să ajung în rai.

Stăteam la poarta iadului
Căci eu aveam păcat,
Nu am iubit o viață pe cine mi-a fost drag.

La rândul așteptării
Aparu un drac
Și-mi spuse cu furie:
Tu nu ai loc în iad!

Atunci un înger blând
S-a așezat în prag,
Mi-a spus în șoapta mării:
Tu vii cu mine-n rai.

Intrat pe poarta aurie,
O lumină mi s-a arătat:
Ți-am șters păcatul, Gane,
Dar ea nu te-a iertat.

Mi-a plâns și inima,
Căci nu înțelegeam de ce,
Dar îngerul mi-a șoptit:
Așteaptă moartea ei.

Atunci am înțeles că, să am iertare,
Trebuie să aștept
A mea cuvântătoare.

La două luni distanță, îngerul meu veni,
Dar nu cu mâna goală, ci și cu un plic.

"Dragă iubite, dacă citești din rai,
Așteaptă-mă fierbinte,
Căci eu am ajuns în iad...

Condu-mi în tihna mântuirea
Căci mă numeam nemuritor
Nu înțelegeam ce e sfințirea
Nici gândul cel chinuitor.

Condu-mi și sufletul cel rece
Ce n-a putut să mai iubească
Nici om, nici gând, nici o fereastră.

Condu-mi și mâinile croite
Ce au odihnă doar pe piept
Căci mă simțeam fierbinte-n iarnă
Cu grijă, fără de dezmăț.

Umbrește-mi trupul gol și sumbru
Ce ține-n el amarul surd
Nu-i epopee cum nici gândul
Amarnic se lovește-n rug.

Deschide-mi ochii ce visează
Cuvântătoarele povești
Și soarele ce tranzitează
O lume mare de curenți.

Aruncă-mă în apa moartă
Căci eu știu sigur că plutesc
N-ar scufunda oceanul mare
Pentru un corp fără dureri.

Ce e durerea?
O fi oare recunoștința,
Sau faptul că oamenii sunt muritori?
Sau că pământul ne rabdă proastia
Când suntem prea cugetători?

O fi oare durerea pastila
Ce ne ia tot răul în dinți?
Sau oare să fie ea nostalgia
Când cei dragi n-or mai fi pe pământ?

Oare să fie pârul de lacrimi
Ce le-am vărsat pentru un oarecare?
Sau pârâul de lacrimi ce le-am pierdut
Printre dinții strânși de frustrări și păcate?

Oare să fie durerea alinarea,
Ce ne dă puterea a face tot?
Sau gândul de a nu fi prea răniți de cuvinte deșarte
Scăpate de oamenii fără noroc?

De-ar fi să mă doară,
Eu vreau un răspuns,
Eu vreau să aflu ce e durerea,
Chiar dacă ar trebui să escaladez munți,
În ecouri de lacrimi și răsărituri de gânduri fierbinți.

Să îmi spui iubito de mă mai iubeşti,
Să îmi spui iubito de mă mai doreşti.
Mi-ai spus că mă iubeşti precum o floare,
Precum şi cerul e droit mereu de soare.
Mi-ai spus iubito că sunt îngerul tău,
Căci eu am fost şi eu voi fii mereu.
Cel ce te călăuzeşte spre Calea Lactee,
La început aşa mi-ai spus femeie.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură,
Am înţeles când tu m-ai sărutat pe gură.
Căci tu vei sta iubito lângă mine,
Căci fără dragoste tu nu mai ai zile senine!

În fiecare octombrie o să-mi aduc aminte

De tine, de tot ce-a fost înainte

De noi, de cât de mult noi ne-am iubit

De zilele reci și calde, de cum tu mi-ai zâmbit

Și-a mai trecut un an și tot mi-e dor

De tine, de plimbarea pe motor

În octombrie tot la tine mă gândesc

Și am atâtea planuri de care să-ți vorbesc

Dar știu că trebuie să tac, să mă abțin

Dar de când ai plecat simt că nimănui nu aparțin

Și știu că pare puțin cam egoist

Să te doresc acum, deși ți-am spus că eu rezist

Să te-n locuiesc am încercat, dar tot nu pot

Parcă nici unul n-are acel antidot

Pentru boala mea— iubirea adevărată

Mă plimb prin ploaie cu inima-norată

În octombrie te caut și tot nu te găsesc

Tot aștept prin norii grii să te zăresc

Și totuși mă tem că te-aș putea vedea

Căci s-ar reaprinde-n mine focul de ne-am revedea

Așa că mai bine stau mai mult departe

Și tot ce am să-ți spun, îți scriu în carte

Dar inima mea oricât ar încerca de s-ar ascunde

Printre vise, frunze, și stele căzute te caut oriunde

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

Jeg elsker Paris

Hver gang jeg ser ned

på denne tidløse byen

Enten blå eller grå er himmelen hennes

Enten høylytt være hennes jubel

eller om tårene hennes er myke

Mer og mer innser jeg det

Jeg elsker Paris om våren

Jeg elsker Paris om høsten

Jeg elsker Paris om vinteren når det regner

Jeg elsker Paris om sommeren når det syder

Jeg elsker Paris hvert øyeblikk

Hvert øyeblikk av året

Jeg elsker Paris, hvorfor å, hvorfor elsker jeg Paris?

Fordi min kjærlighet er nær

Jeg elsker Paris om våren

Jeg elsker Paris om høsten

Jeg elsker Paris om vinteren når det regner

Jeg elsker Paris om sommeren når det syder

Jeg elsker Paris hvert øyeblikk

Hvert øyeblikk av året

Jeg elsker Paris, hvorfor å, hvorfor elsker jeg Paris?

Fordi min kjærlighet er nær.

În nopți tăcute și reci, gândurile mă poartă,

La clipele dulci, când împreună eram o artă.

În sufletul meu, Tu ești mereu prezentă,

O amintire frumoasă, veșnic vie și intensă.

Mi-e dor de zâmbetul tău, de privirea ta senină,

De momentele petrecute, când eram în armonie divină.

Aștept cu nerăbdare ziua-n care vei vedea,

Că nimeni altcineva nu-ți poate lua locul în viața mea.

Regrete mă-nconjoară, m-apasă chiar în piept,

Căci în dragoste, am greșit și-am fost nepăsător, de-a drept.

Iar în adâncul inimii mele, iubirea pentru tine încă arde,

Chiar dacă într-a ta El și-a găsit un loc aparte.

Și totul începe

Și se termină cu tine,

Prima ploaie de vară nu ține,

Prima dragoste nu se uită niciodată.

Și tare aș vrea să-ți spun c-am trecut peste,

Dar amândoi știm că adevărul nu ăsta este.

Îndurerat,suspin și plâng,

Fragmente de inimă spartă eu strâng.

Privesc în ochii tăi, eternitate,

Şi văd acelaşi tainic anotimp;

O dragoste mai mare decât toate,

O dragoste ce nu cunoaşte timp.

Vântul rece al schimbării a suflat,

Și anotimpul iubirii ne-a fost luat;

Critici și reproșuri au pătruns,

Între noi și-al iubirii răspuns.

Pe cerul dragostei am scris,

Cântec de dor ultima oară,

Va rămâne oare doar un vis,

Iubirea noastră de o vară?

    De-aş şti aceste stoluri de cocori,
    Unde se-ndreaptă, către care zori,
    Ecou trezit din inima de nori -
    M-aş face glas din trup de sori... 
    
    De-aş şti aceste păseri călătoare,
    Ce se topesc în orizontul care moare,
    Izvor de umbre şi lumini solare -
    M-aş frânge-n zbor înalt ce doare… 
    
    De-aş şti aceste astre care pier,
    Incandescente creuzete-n atelier,
    Topind lumina în frânturi de cer,
    M-aş întrupa cu chip de fier… 
    
    De-aş şti aceste stele căzătoare,
    Ce din înalt se sting şi cad în mare,
    Lăsând în urmă dâră-arzătoare,
    M-aş risipi în valurile-amare…
    
    De-aş şti aceste ploi înmiresmate,
    Fuioare de petale albastre,
    Ce curg din râurile caste,
    M-aş face-n râsul florilor din glastre... 
    
    De-aş şti aceste picături de rouă,
    Ce-mbracă toamna-n haină nouă,
    Ce stinge-amurg atunci când plouă,
    M-aş dărui cu sufletul doar vouă...

Tăcere-n ceasuri de nesomn

Când știu că mâine-i niciodată,

Și îmi las o lacrimă însemn

Ce stă de dorul tău și-așteaptă.

Clipește candela o clipă

Prin sfârșitul nostru dureros,

Ca un duh de întuneric și risipă

La trântă cu un om neputincios.

În zadar te regăsesc prin șoapte

Și prin gânduri spuse de nespus,

Acum sunt singur și e noapte

Și toate șoaptele s-au dus. 

Să fim străini e-o nebunie ...

Să iubim în diferite nopți,

Noaptea mea să nu îți știe

Gândul tău de noi ... de-l porți!

Împrejuru-mi vi! ca niciodată…

Și toate se răstesc la mine,

Se strâng în mine și deodată 

Toate ... îmi șoptesc de tine!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)