Speranță
Strig, dar tot ce aud e doar un ecou.
Speranța mă îndeamnă să încerc tot ce-i nou,
Dar plânsul e mai aspru și mai concret.
Nu, nu sunt de lemn.
Lumina îmi străpunge hazliul chip.
Credeai că fără tine, n-o să fiu nimic?
Am vise mărețe despre tot ce e nou,
Tăcerea-i puterea crescută în om.
Eu țip, dar noaptea îmi străpunge și ea paradisul.
Vreau din nou să prind răsăritul...
În inimă, dorul de tot e mai rău,
Dar cântecul mamei îmi cântă din nou.
Mai țip încă o dată, se sparge și timpul.
Prind răsăritul și dorul e triplu.
Mămico, de mă vezi, sunt aici,
Pierdută-ntre speranțe și timp.
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Anca Acatrinei
Дата публикации: 20 июня
Просмотры: 207
Стихи из этой категории
Другие стихотворения автора
#Интересно
Поэма: Minunea Invierii!
Поэма: Schimbător
Editura Cartier lansează un nou volum: „Limba de hârtie” de Tamara Cărăuș
Поэма: Diana
Поэма: Viața omului constă într-o judecătorie
Pasiunea pentru lectura s-a transformat intr-o afacere.
Поэма: Ploaia
Поэма: Ex libris
Atmosferă de basm în tren. O garnitură a CMF, gazda unei întâlniri de suflet cu scriitorul Spiridon Vangheli (FOTO)