Copilul meu

In umbra iubiri,cand noaptea se coboara,

Privesc in taina cum stelele stralucesc

Imi simnt  inima cum in piept bate si doara 

Si sufletul meu de dor si dragosste tresare adanc

Pe cerul senin luna isi arata chipul bland

Ca un far luminos ce vegheaza peste noi 

Iar eu ca un calator pierdut in gand 

Ma las purtat de visele ce ma cuprind  cu bucurii 

In umbra iubiri cuvintele prind aripi 

Se rostesc versuri pline de tandrete si pasiune 

Ca o melodie dulce ce sufletele intr-o minunata simfonie\

Impletindu-se intr-o poveste fara sfarsit si destinatie 

Rimele se impletesc ca fire de matase fina 

cuvinte alese cu grija exprimea iubirea pura 

Ca si cum eminescu ar scrie in lumina

Versuri ce inalta sufletul si inima cea dura

fiecare cuvant este o declaratie 

De dragoste pura si adanca 

Ca un poem scris in stele stralucitoare

Ce vegheaza asupra noastra in noapte 

In ochi tai gasesc o eternitate 

In atingerea ta simt fiorul iubirii

Un dans al sufletelor noastre unite 

Pe aripile dorintei si a pasiunii

În grădina cu flori de mătase,

Sub soarele ce nouă ne zâmbește.

Ca o floare , iubirea noastră crește,

Și-n ritm de poveste, înflorește.

Pas cu pas, pe cărare de dor,

Înserarea ne prinde în brațe ,

Iar noi, doi dansatori pe-un covor,

Iubirea noastră, undă de tandrețe.

În inima noastră, iubirea e perpetuă,

Ca o melodie dulce, eternă și mută.

Fără condiții sau umbre în drum,

Suflete unite într-un dans nebun.

Împreună mergem spre noi clime,

Ca doi iubiți în lumea lor fermecată,

Cuvinte blânde, așezate în clipe sublime,

De tandra noastră, poveste curată .

În inimă, o iubire fără sfârșit,

Iubirea noastră, ca un vis de neoprit .

Fără condiții, ca un ocean fără mal,

Suflete unite într-un dans sideral.

În dansul vieții, pași de neuitat,

Iubirea noastră, un vers  îngânat,

În umbra dragostei, sub clar de lună,

Sufletele noastre sunt pe veci împreună.

Cuvintele iubirii, răsună ca un poem ,

Iar când te țin în brațe devin boem.

În inimă mi-ai fost sculptată,

Să te pot iubi viața toată .

cu tine ma simteam atat de bine

parca timpul nu avea o oprire

tu erai totul pentru mine

pana cand intr o zi ti ai luat filme

nu vreau sa renunt ,dar pentru tine asa ar fi mai bine

iti voi da timpul necesar,poate te vei intoarce in zadar

eu inca cred in noi,in toate amintirile frumoase

nu te pierde printre ploi,si lasa gandurile nervoase

te apreciez enorm,dar tu imi poti sparge inima ca pe un balon..

nu uita,cine a fost in dreapta ta

te voi astepta cu bratele deschise,pana cand portile vor fi inchise.

nu regret nimic,dar poate ar trebui sa ti recit

ma doare..dar totul are un motiv

poate motivul il vom afla,cand lumea nu va mai fi asa de rea..

te iubesc enorm..intoarce te mai repede pana cand n o sa mor..

Amurgul deja miroase a noapte,

În lună zeii cioplesc albe stele,

Pe boltă apar pete răzlețe de lapte,

Ce-n tremur varsă lumină din ele.

Clopote, cu zgomot, mângâie norii,

Vântul scârțâie scândura-n gard,

Timpul, fugar, rescrie trecute istorii,

Satul și valea se cufundă-n hazard.

Ochii sălbatici par felinare-n tufișuri,

Turmele dorm lângă brazi și izvoare,

Un cântec de fluier venit din hățișuri,

E scut și săgeată pentru lupi și mioare.

În case bătrâne lampa grabnic se stinge,

Pe ulițe răzlețe, rătăcește-un fecior,

Cu viața-n spinare, cu focul ce-l frige,

Pământul sub talpă-i freamătă a dor.

Gândul îi naște fiori de idilă sub lună,

Păsări de noapte îi zbor dinainte,

Merg fericiți deopotrivă împreună,

Stele sclipesc iar noaptea-i cuminte.

Cu galbena-i față, luna pare obosită,

Cioplitul de stele se oprește spre zori,

Feciorul se-ntoarce, și-i fără iubită,

Cu viața în spate, cu pași mici și ușori:

-De-ar fi tinerețea numai cu aur spoită,

De n-are iubire...mai bine să mori!

Ai nevoie de o singură scânteie 

S-aprinzi focul ce de mult sa stins 

E nevoie de-o singură femeie 

Ca să ai din nou sufletul încins 

Încălzește-mi inima de gheață 

Și doar al tău voi fi, promit 

Îți ofer și propria-mi viață 

Dacă mă faci să mă simt iubit.

Oferă-mi tot ce poți 

Și eu îți ofer tot ce simt 

Petreci cu mine nopți 

Și-ți promit c-am să te alint

Pe zi când lumina s-a desfășurat,

In 1 ianuarie, în prag de An Nou,

Al meu băiețel pe Pământ s-antrupat,

A fost dar divin, de la Dumnezeu!

Si nu am cuvinte sa il defineasca,

E clar pentru mine-i fiintă Cereasca!

Si el si a lui mama ce o iubesc,

Femeia pe care din veci mi-o doresc!

Cu ochii tai verzi si parul tau blond,

Frumoasa mea, ooh mare  iubire!

În brațele tale natura varsa,

Povestea noastra de fericire!

Intreg Universul se-nchina-ti in față

Ca esti un izvor datator si de viata,

Ca esti un izvor de iubire deplina,

Ca tu esti a mea... esti fiinta divina!

In fiece clipa el prinde contur,

Si-a noastra iubire-l inunda complet.

E Levi din ce in ce tot mai mult!

E tot pentru mine! Copilul perfect!

Si da, m-ai facut fericit peste poate,

De-aceea si trec usor peste toate!

Ca am mangaiere-n a mea batranete

Ce sta doar sa vina si  nu cu tristete!

Ca am eu acasa si-un alt baiat

Ce straluceste acum ca barbat!

Olimpic avem noi in casa, sa sti...

Ca e lucru mare sa-l vezi zi de zi!

Ca vine si vremea ca sa isi ia zborul,

Sa zboare n vazduhuri ca un porumbel,

Si-om plange amarnic ducandu-i doar dorul!

L-avem noi pe Levi, ne mangaie el!

Si uite asa viata-i buna cu mine,

Sa fiu fericit si sa o traiesc!

Sa fiu multumit ca azi te iubesc,

Ca tu sa fi azi fericita cu mine!

Copacul rătăcit din curtea îngerului inimii
Îmi șoptea adesea, cunoscător din fire,
Puterea unui înger căzut printre sicrie.

Se întâlnea cu suflete care mai de care
Rătăcite multe printre lacrimi amare.

Mi-a mângâiat și mie al meu păr bălai
Și mi-a cusut o rană ca să ajung în rai.

Stăteam la poarta iadului
Căci eu aveam păcat,
Nu am iubit o viață pe cine mi-a fost drag.

La rândul așteptării
Aparu un drac
Și-mi spuse cu furie:
Tu nu ai loc în iad!

Atunci un înger blând
S-a așezat în prag,
Mi-a spus în șoapta mării:
Tu vii cu mine-n rai.

Intrat pe poarta aurie,
O lumină mi s-a arătat:
Ți-am șters păcatul, Gane,
Dar ea nu te-a iertat.

Mi-a plâns și inima,
Căci nu înțelegeam de ce,
Dar îngerul mi-a șoptit:
Așteaptă moartea ei.

Atunci am înțeles că, să am iertare,
Trebuie să aștept
A mea cuvântătoare.

La două luni distanță, îngerul meu veni,
Dar nu cu mâna goală, ci și cu un plic.

"Dragă iubite, dacă citești din rai,
Așteaptă-mă fierbinte,
Căci eu am ajuns în iad...

Condu-mi în tihna mântuirea
Căci mă numeam nemuritor
Nu înțelegeam ce e sfințirea
Nici gândul cel chinuitor.

Condu-mi și sufletul cel rece
Ce n-a putut să mai iubească
Nici om, nici gând, nici o fereastră.

Condu-mi și mâinile croite
Ce au odihnă doar pe piept
Căci mă simțeam fierbinte-n iarnă
Cu grijă, fără de dezmăț.

Umbrește-mi trupul gol și sumbru
Ce ține-n el amarul surd
Nu-i epopee cum nici gândul
Amarnic se lovește-n rug.

Deschide-mi ochii ce visează
Cuvântătoarele povești
Și soarele ce tranzitează
O lume mare de curenți.

Aruncă-mă în apa moartă
Căci eu știu sigur că plutesc
N-ar scufunda oceanul mare
Pentru un corp fără dureri.

Azi e duminică
Dar gândul meu a rămas la joi seara, când mâna ta a apucat-o pe a mea
Iar glasul tău a devenit poem pentru mine.
Nu-i mare scofală ce simt,
Dar degeaba, dacă mă duci în paradis.

Am închis ochii pentru o clipă
Iar un fluture micuț mi s-a așezat pe nas.
Trecuseră 10 ore, un mic impas.

De ce spune toată lumea că dragostea e trecătoare?
Căci n-am simțit deloc esența
Marilor iubirii noastre.

De-ar fi să mă mai nasc o dată
Cu siguranță aș greși,
Căci nu aș ști să aleg copacii
Ce pe mine m-ar umbri.

Erai tăcut și tu, un mâlc
De sentimente mari și grele.
O păsărică îmi șopti
Că o să am grijă de ele.

Erai timid și mi-a plăcut,
Căci sufletul îmi pâlpâie.
Aveai ceva nemaivăzut,
Desprins din rai.

Trecură zile, ani cu dor
Și parcă eu mă îndrăgosteam
Și mai tare și mai cu dor
De un om aparte, înstrăinat.

Am pus pe pauză clipirea
Ce-mi zbuciuma tot raiul-aprins.
Nu mai văzusem doar iubire,
Ci-un gram de iad în paradis.

Trecură anii tot mai blând
Și înțelegeam ce e iubirea:
Un chip de om cu suflet bun
Ce-avea în el raiul cu sila.

Azi nu mai știu ce este dorul,
Căci sunt simplu călător.
Sunt negativ în testul vieții,
Nu am dorință și nici rol.

Azi nu mai vreau să știu ce-nseamnă
Să fiu sălbatic, chinuit,
De două mâini ocolitoare
Ce niciodată n-au iubit.

Azi nu mai vreau să simt chemarea
Niciunui glas tremurător,
Căci nu am șansă și nici viață,
Ca un câine rătăcitor.

Azi nu vreau să-mi fie frică
Nici de vântul chinuit,
Nici de roua ce-o să cadă
Pe obrazul rotunjit.

Azi nu vreau să vin acasă
Unde locul e-înghețat,
Căci în suflet este ceață
Și mă simt tot mai ciudat.

Azi nu simt nicio chemare
Către cerul albastrit.
N-are nici pic de culoare,
Ca un roșu dogorit...

Ce e durerea?
O fi oare recunoștința,
Sau faptul că oamenii sunt muritori?
Sau că pământul ne rabdă proastia
Când suntem prea cugetători?

O fi oare durerea pastila
Ce ne ia tot răul în dinți?
Sau oare să fie ea nostalgia
Când cei dragi n-or mai fi pe pământ?

Oare să fie pârul de lacrimi
Ce le-am vărsat pentru un oarecare?
Sau pârâul de lacrimi ce le-am pierdut
Printre dinții strânși de frustrări și păcate?

Oare să fie durerea alinarea,
Ce ne dă puterea a face tot?
Sau gândul de a nu fi prea răniți de cuvinte deșarte
Scăpate de oamenii fără noroc?

De-ar fi să mă doară,
Eu vreau un răspuns,
Eu vreau să aflu ce e durerea,
Chiar dacă ar trebui să escaladez munți,
În ecouri de lacrimi și răsărituri de gânduri fierbinți.

Cosmos, mi-ai spus că inima are 4 camere
Și că toate bat pentru mine
Mințeai atât de frumos, atât de bine.

Mâna ta îmi tremura părul ca focul
Când te jucai cu lobul urechii mă treceau fiorii,
Căci am simțit că ești tu alesul.

Și grăbeam pașii căci nu voiam să mă simți slabă
Dar ochii mă dădeau de gol când te băgai în seamă.

Ți-ai desprins aripile și ai zburat așa în cer
Ai luminat tot creștetul
Te-ai pogorât în Lucifer.

Erai frumos, plin de dorințe
Mi-ai spus că nu sunt pentru tine
Atunci o venă mi-a cedat
Și o cameră s-a astupat.

Din toate 4, băteau 3
Deși simțeam că ești al ei
Am îngropat speranța-n ramă
Și-am astupat-o cu otravă.

Ai încercat să îmi faci vrăji
Dar n-ai știut că sunt din copci
Căci nu ești primul ce-a mișcat
Mărul lui Eva ne-mușcat.

Te-ai transformat apoi în șarpe
Să-mi citești gândurile toate
Dar nu știai că sunt de lut
Și o să te-ngrop, și-o să te-astup.

Din 4 camere ce-aveam
Ai dărâmat-o tu cumva
Pe cea care mă mai mișcă
Să simt ceva, să am ceva.

Dar au rămas cele de fier
Nu mai iubesc, măi Lucifer
Căci m-ai mințit și m-ai trădat
Iar eu m-am transformat în iad...