Mi-e dor...stii?
Mi-e dor..ți-aș spune că mi-e dor... tu știi?
Dar bate vântul și-ar duce dorul pe câmpii
Și tu mi-ai rămas umbra nopților târzii
Un nume scris pe-un colț de vis...
Mi-e dor...te-aș căuta... nu știu la ce folos
Prăpastia dintre noi nici tot pământul n-o astupă
Iar pașii tăi au dispărut repede și frumos
Ca ploaia când soarele de vară o usucă...
Mi-e dor... de-al tău parfum de vin... și simt că mor
Că sufletul mi-l cere în continuu
Nu pot să scriu cuvinte... să-l măsor
Știu doar că azi imi bate, un dor ingenuu
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Дата публикации: 8 февраля
Просмотры: 160
Стихи из этой категории
ZI DE TOAMNĂ
S-a tras o cortină groasă,
Peste curte și pe casă,
Fumul suie tremurat,
Zilele s-au micșorat...
Dimineața-i fără soare
Norii cern apă de ploaie
Florile zac ofilite
De bruma toamnei stropite.
Ceru-i în zare-i plumburiu
Doar un vânt bate zglobiu...
Toamna-i bună și bogată
În ruginiu îmbrăcată.
"noi"
Ce cuvânt frumos..
puteam fi acest "noi"
dar prin fapte și vorbe,
acest "noi" a dispărut.
am rămas pustii de sine,
cu suflete abandonate,
plângâd și întrebând
"de ce?".
puteam fi ceva
dar lumea ne-a distrus,
și încrederea e pierduta.
Dar singura întrebare rămâne
"va mai exista acest noi?".
Fluturi Rătăciți
Îmi valseaza fluturi-n stomac când ma gândesc la tine
Și mă topește gându| ca-i vrea măcar să mă privești
Te simt în suflet...te simt cum te-apropii de mine..
E doar un vis.. te rog să nu-l trezeşti.
C-as vrea să știu ce ai simtit tinându-ma in brate
Când aplecam urechea să-ti ascult inima cum bate
.mi-atat de dor de noi și nu știu cum să-ti spun
Te simt, mă pierd, mă sparg...nu pot să mă adun..
Degeaba regrete!
Mă joc în părul ei
Cu un cârlionț,
Și-i cad în poală
Ca lovit de glonț
Ochii mi-i ridic
Să-i văd privirea,
Îi simt tristețea
Și...dezamagirea
Mă lasă să adorm
Pe-al ei picior subțire,
Visez cum mă sărută
Dar e doar amăgire
Deschid ochii ușor
Și singur mă găsesc,
Îi chem numele ei
Ecoul doar primesc
Am fost prea egoist
Cerând mereu iubire,
Făr' să ofer în schimb
Un dram de fericire
Degeaba am regrete
La tot ce s-a-ntâmplat,
Rămân cu amintirea
Și tare trist...că a plecat!
Privirea mea
Privirea mea
De-ai putea să vezi prin ochii mei,
Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,
Cum te vedeam ca pe un zeu
Într-o lume plină de furtuna.
Erași lumină-ntr-un colț de cer,
Un vis nespus, un gând stingher,
Un foc aprins în noaptea grea,
O pace ce doar tu-mi puteai da.
Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?
Privirea mea te-a tot iubit.
A rămas tăcută, străpunsă de dor,
Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.
De-ai putea vedea ce-am ascuns,
În fiecare lacrimă ce s-a strâns,
Poate-ai înțelege ce-ai lăsat
În ochii mei, când ai plecat.
Contrast
O pată de negru,
Pe un perete alb,
Cu inima goală
În iarnă pe ger.
Cu ochii deschiși,
Visez și nu-mi dau seama.
Cu ochii închiși,
Nu pot să dorm seara.
Descend înăuntru,
Căzând adânc.
A doua zi, dar,
La loc în rând.
Privesc în pământ,
Ca bufonul roșu,
Petrecerea merge
În spatele nostru.
ZI DE TOAMNĂ
S-a tras o cortină groasă,
Peste curte și pe casă,
Fumul suie tremurat,
Zilele s-au micșorat...
Dimineața-i fără soare
Norii cern apă de ploaie
Florile zac ofilite
De bruma toamnei stropite.
Ceru-i în zare-i plumburiu
Doar un vânt bate zglobiu...
Toamna-i bună și bogată
În ruginiu îmbrăcată.
"noi"
Ce cuvânt frumos..
puteam fi acest "noi"
dar prin fapte și vorbe,
acest "noi" a dispărut.
am rămas pustii de sine,
cu suflete abandonate,
plângâd și întrebând
"de ce?".
puteam fi ceva
dar lumea ne-a distrus,
și încrederea e pierduta.
Dar singura întrebare rămâne
"va mai exista acest noi?".
Fluturi Rătăciți
Îmi valseaza fluturi-n stomac când ma gândesc la tine
Și mă topește gându| ca-i vrea măcar să mă privești
Te simt în suflet...te simt cum te-apropii de mine..
E doar un vis.. te rog să nu-l trezeşti.
C-as vrea să știu ce ai simtit tinându-ma in brate
Când aplecam urechea să-ti ascult inima cum bate
.mi-atat de dor de noi și nu știu cum să-ti spun
Te simt, mă pierd, mă sparg...nu pot să mă adun..
Degeaba regrete!
Mă joc în părul ei
Cu un cârlionț,
Și-i cad în poală
Ca lovit de glonț
Ochii mi-i ridic
Să-i văd privirea,
Îi simt tristețea
Și...dezamagirea
Mă lasă să adorm
Pe-al ei picior subțire,
Visez cum mă sărută
Dar e doar amăgire
Deschid ochii ușor
Și singur mă găsesc,
Îi chem numele ei
Ecoul doar primesc
Am fost prea egoist
Cerând mereu iubire,
Făr' să ofer în schimb
Un dram de fericire
Degeaba am regrete
La tot ce s-a-ntâmplat,
Rămân cu amintirea
Și tare trist...că a plecat!
Privirea mea
Privirea mea
De-ai putea să vezi prin ochii mei,
Ai înțelege ce-am simțit dintotdeauna,
Cum te vedeam ca pe un zeu
Într-o lume plină de furtuna.
Erași lumină-ntr-un colț de cer,
Un vis nespus, un gând stingher,
Un foc aprins în noaptea grea,
O pace ce doar tu-mi puteai da.
Dar cum să-ți spun ce n-am rostit?
Privirea mea te-a tot iubit.
A rămas tăcută, străpunsă de dor,
Tu n-ai știut… și-ai mers ușor.
De-ai putea vedea ce-am ascuns,
În fiecare lacrimă ce s-a strâns,
Poate-ai înțelege ce-ai lăsat
În ochii mei, când ai plecat.
Contrast
O pată de negru,
Pe un perete alb,
Cu inima goală
În iarnă pe ger.
Cu ochii deschiși,
Visez și nu-mi dau seama.
Cu ochii închiși,
Nu pot să dorm seara.
Descend înăuntru,
Căzând adânc.
A doua zi, dar,
La loc în rând.
Privesc în pământ,
Ca bufonul roșu,
Petrecerea merge
În spatele nostru.
Другие стихотворения автора
E seară iar...
E seară iar...
Privesc luna cum mușcă cerul
Se vrea plină, împlinită...
Încerc...
Din răsputeri să nu mă muște dorul
Să am o noapte liniștită...
Simt...
Cum razele ei imi pălesc în privire
Nu pot să uit si îmi pare rău,
Dar pot să iert și îmi pare bine
Și mă port mândră de sufletul meu.
Că te păstrează chiar și azi
Ca un parfum ce reînvie amintirea,
Îți simt privirea cum mai trăiește-n mine
Chiar de lipsești și clipele-s străine...
Și mă gândesc...
Încă o iarnă-mi trece, scăldată-n suferinți
În care-am strâns la piept, eterne rugăminți
Să vii o clipă să stingi focul ce mă arde
Cu-n vin din crama ta și-o ultimă îmbrățișare...
Ti-as spune
Ți-aș spune că de tine mi-e dor🫠,
Că nu vreau sufletul să mă mai doară🥲
Ți-aș spune că vreau,să-mi dai o ultimă îmbratișare🤗,
Să mă cuprinzi blând...fiorii să mă împresoare🥹...
Ți-aș spune cât imi doresc să citesc a ta poezie îmbuteliată🍷
Ți-aș spune toate astea... o dată și... încă o dată....😌
Visul meu trădat
Poate n-a fost trădare, dar doare fără rost,
Un vis ce s-a desprins tăcut, rămas fără adăpost.
Eram senină, plină, o floare în lumină,
Acum mi-e inima pustie, și dorul mă termină....
Soarele mi-era pe tot ce-aveam in gând,
Acum se-ascunde rece, și tremur toată-n vânt
Sunt ca o stea căzută în somnul fără vis
Un pumn de praf de stele suflat în abis.
El sus rămâne-n cer, cu raze neatinse,
Eu jos, în valea umbrelor, cu aripile frânte,
Sufletul greu mă strânge, ca piatra in cădere,
Și tot mă-ntreb, în noapte: va fi vreo revedere?
Va fi din nou o zi, cu soare în privire?
Sau am rămas captivă în propria rătăcire?
Când bate vântul rece prin visul meu trădat,
Încerc să sper că timpul nu a trecut in van.
Plouă
Se pare-n noaptea asta, că plouă fără milă
Un ropot de-amintiri inundă sufletul meu tot
Închid lumina și visele-mi se-nclină
Sub umbra nesfârșită a gândurilor.
Mi-ai fost o dulce și frumoasă nebunie
Si-ai valorat mai mult decât orice rațiune,
Secretul sufletului ce mi-a șoptit
Că cel mai important decât să înțelegi este...să simți!
Și trăirile noastre mă lovesc ca un fulger
Cele frumoase își susțin mereu toastul
Și-ncepe să plouă de dor la mine în suflet
Și deja... cuvintele, nu își mai au rostul.
Plouă
Plouă în viață cu chipuri ce vin și pleacă
Doar al tău mi-a rămas în suflet adânc
Ai devenit parte din mine... mi te-ai legat cu ață
Când îmi lipsești rup ața... să ieși, în brațe să mă strângi...
De câte ori plouă, mă gândesc că plouă cu tine
Îmi amintesc când îmi spuneai că ploaia te liniștește...
Și nu vreau parcă, decât să plouă peste mine
Astfel să-mi fii, să speli tăcerea ce mă învăluiește...
Las ploaia să picure pe-ai mei obraji
Să mi-i clătească de-atatea lacrimi sărate...vărsate
De dor, de gânduri și vise târzii, că n-o să mai fii...
De gândul că trebuie s-accept finalul...să merg mai departe!...
Onorată instanță
Onorată instanță, astăzi fac denunţ,
S-a răpit un zâmbet, s-a frant o iluzie,
Condamnată pe viață mă simt, vă anunț,
Fără vreun drept de apel la fericire.
S-au ucis visuri în tăcerile negre,
Ploile lipsite de-al zâmbetului curcubeu,
Dorințe aruncate în hăuri tenebre
Doar să nu mai doară, să uit că sunt eu.
Mi-am ascuns inima-n temnița tăcerii,
Cu sfori de lacrimi am legat-o la gură,
Privată de alinarea mângâierii
Fără milă i-am spus, "taci și-ndură!".
Am delapidat in final dorurile toate
Și le-am ascuns în muguri de flori.
Am înecat în mare speranțe deșarte,
Amintiri am ars în lumina din zori.
Am lovit sufletul fără milă de stânci
lar și iar, până i-am înfrânt voința,
Cu sârmă ghimpată-am pansat rănile adânci
Fără s-ascult al lor plâns și căința.
Am părăsit sperante, crud și nefiresc,
Le-am înșelat prea mult timp că sunt bine,
Sunt pregătită sentința să-mi primesc,
Și o accept, căci m-am mințit pe mine...
Onorată instanță astăzi fac denunţ
Uitat-am fost ca o scrisoare din timpul trecut
Nu e o gluma, nu e sarcasm...e-o poveste reală
Despre o inimă care-a simțit prea mult...
E seară iar...
E seară iar...
Privesc luna cum mușcă cerul
Se vrea plină, împlinită...
Încerc...
Din răsputeri să nu mă muște dorul
Să am o noapte liniștită...
Simt...
Cum razele ei imi pălesc în privire
Nu pot să uit si îmi pare rău,
Dar pot să iert și îmi pare bine
Și mă port mândră de sufletul meu.
Că te păstrează chiar și azi
Ca un parfum ce reînvie amintirea,
Îți simt privirea cum mai trăiește-n mine
Chiar de lipsești și clipele-s străine...
Și mă gândesc...
Încă o iarnă-mi trece, scăldată-n suferinți
În care-am strâns la piept, eterne rugăminți
Să vii o clipă să stingi focul ce mă arde
Cu-n vin din crama ta și-o ultimă îmbrățișare...
Ti-as spune
Ți-aș spune că de tine mi-e dor🫠,
Că nu vreau sufletul să mă mai doară🥲
Ți-aș spune că vreau,să-mi dai o ultimă îmbratișare🤗,
Să mă cuprinzi blând...fiorii să mă împresoare🥹...
Ți-aș spune cât imi doresc să citesc a ta poezie îmbuteliată🍷
Ți-aș spune toate astea... o dată și... încă o dată....😌
Visul meu trădat
Poate n-a fost trădare, dar doare fără rost,
Un vis ce s-a desprins tăcut, rămas fără adăpost.
Eram senină, plină, o floare în lumină,
Acum mi-e inima pustie, și dorul mă termină....
Soarele mi-era pe tot ce-aveam in gând,
Acum se-ascunde rece, și tremur toată-n vânt
Sunt ca o stea căzută în somnul fără vis
Un pumn de praf de stele suflat în abis.
El sus rămâne-n cer, cu raze neatinse,
Eu jos, în valea umbrelor, cu aripile frânte,
Sufletul greu mă strânge, ca piatra in cădere,
Și tot mă-ntreb, în noapte: va fi vreo revedere?
Va fi din nou o zi, cu soare în privire?
Sau am rămas captivă în propria rătăcire?
Când bate vântul rece prin visul meu trădat,
Încerc să sper că timpul nu a trecut in van.
Plouă
Se pare-n noaptea asta, că plouă fără milă
Un ropot de-amintiri inundă sufletul meu tot
Închid lumina și visele-mi se-nclină
Sub umbra nesfârșită a gândurilor.
Mi-ai fost o dulce și frumoasă nebunie
Si-ai valorat mai mult decât orice rațiune,
Secretul sufletului ce mi-a șoptit
Că cel mai important decât să înțelegi este...să simți!
Și trăirile noastre mă lovesc ca un fulger
Cele frumoase își susțin mereu toastul
Și-ncepe să plouă de dor la mine în suflet
Și deja... cuvintele, nu își mai au rostul.
Plouă
Plouă în viață cu chipuri ce vin și pleacă
Doar al tău mi-a rămas în suflet adânc
Ai devenit parte din mine... mi te-ai legat cu ață
Când îmi lipsești rup ața... să ieși, în brațe să mă strângi...
De câte ori plouă, mă gândesc că plouă cu tine
Îmi amintesc când îmi spuneai că ploaia te liniștește...
Și nu vreau parcă, decât să plouă peste mine
Astfel să-mi fii, să speli tăcerea ce mă învăluiește...
Las ploaia să picure pe-ai mei obraji
Să mi-i clătească de-atatea lacrimi sărate...vărsate
De dor, de gânduri și vise târzii, că n-o să mai fii...
De gândul că trebuie s-accept finalul...să merg mai departe!...
Onorată instanță
Onorată instanță, astăzi fac denunţ,
S-a răpit un zâmbet, s-a frant o iluzie,
Condamnată pe viață mă simt, vă anunț,
Fără vreun drept de apel la fericire.
S-au ucis visuri în tăcerile negre,
Ploile lipsite de-al zâmbetului curcubeu,
Dorințe aruncate în hăuri tenebre
Doar să nu mai doară, să uit că sunt eu.
Mi-am ascuns inima-n temnița tăcerii,
Cu sfori de lacrimi am legat-o la gură,
Privată de alinarea mângâierii
Fără milă i-am spus, "taci și-ndură!".
Am delapidat in final dorurile toate
Și le-am ascuns în muguri de flori.
Am înecat în mare speranțe deșarte,
Amintiri am ars în lumina din zori.
Am lovit sufletul fără milă de stânci
lar și iar, până i-am înfrânt voința,
Cu sârmă ghimpată-am pansat rănile adânci
Fără s-ascult al lor plâns și căința.
Am părăsit sperante, crud și nefiresc,
Le-am înșelat prea mult timp că sunt bine,
Sunt pregătită sentința să-mi primesc,
Și o accept, căci m-am mințit pe mine...
Onorată instanță astăzi fac denunţ
Uitat-am fost ca o scrisoare din timpul trecut
Nu e o gluma, nu e sarcasm...e-o poveste reală
Despre o inimă care-a simțit prea mult...