Împăcări

 

În singurătate sorb din ceașca ta,

Umbrele se-ndreaptă înspre noi lumini,

Caut harta lumii să te șterg din ea,

Să pornim în viață iar ca doi străini.

 

Poate-am să te caut când te vei schimba,

Tu mă vei afla într-un fel schimbat,

Pe aceeași bancă iar ne-om așeza,

Ca și când nimic nu s-ar fi-ntâmplat.

 

Ne vom spune vorbe printre un sărut,

Ne vom ține-n brațe, ne vom mângâia,

Ne-om jura credință ca la început,

Și de-ar fi să-ntâmple iar ne vom ierta.

 

Dar de vom renaște-n alt apus tăcut,

Ne-om găsi privirea ca doi călători,

Într-un vis de aur, pur și nevăzut,

Printre amintiri, printre vechi fiori.

 

Vor cădea tăceri ca o ploaie grea,

Și sub ele, iarăși, inima va plânge,

Din cenușa nopții îți voi da o stea,

Care niciodată nu se va mai stinge. 

 

Vom fi iar lumină peste întuneric,

Vom sorbi din soartă câte-o jumătate,

Și de-ar fi să cadă tot cerul feeric,

Ne vom sta aproape neînvinși de toate.


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online Împăcări

Дата публикации: 15 сентября 2025

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 604

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Unele plecări...

 

Ne despărțeau doar clipele mărunte,

Dar ne păreau cât veacul de înalte;

Sub tălpile tăcerii noastre, alte

Reîmpăcări ciopleau aceiași punte.

 

În fiecare gară, vagoane fără nume, 

Ne mai răpeau o rană din priviri;

Plecând mereu spre alte despărțiri,

C-un tren venit de dincolo de lume.

 

Purtam în noi amurguri violete,

Și-un dor crescut din lacrimi seci,

Jurând că ne-om iubi pe veci,

Din florile iubirii culegeam buchete. 

 

Ne regăseam prin visele uitate,

Când luna ne veghea de după nori,

Și-n noi mureau tăcuți aceiași zori,

Cu răni din alte vieți nevindecate.

 

Și anii ne-au cernut prin sita lor,

Lăsând din veşnicie doar o clipă, 

Dar ne-am făcut iubirile aripă,

Ca două păsări cu un singur zbor.

 

Și poate că iubirea nu ne cere, 

Să ne întoarcem unde am pierit;

Ci doar să știm, când totul s-a sfârșit,

Că unele plecări sunt doar o altă înviere.

Еще ...

Semne

 

Vioi vă îndreptați spre dezastru,

Într-o lume de chipuri cioplite,

Pe cer nu mai e nici un astru,

Iar lumina-i și ea pe sfârșite.

 

Născociți zi de zi Dumnezei,

Şi-i rugați să vă-adune comori,

Veți sluji permanent pentru ei,

De veți fi desfătați în orori.

 

Vă adunați mai apoi în biserici,

Și surâdeți prostesc la icoane,

Blesteme aruncați peste clerici,

Înfigând în Iisus mii de piroane.

 

Peste tot se zăresc cimitire,

Însă eu mă întorc la obârșii,

Și dispar neînsemnat ca o știre,

Ca un apus fericit pentru dânșii,

 

Ca un dor schingiuit de iubire,

Ca un semn pentru-a doua venire.

 

Еще ...

Roger

 

De mic am trăit cu frigul în oase,

Soba plângea după un lemn,

Motanul, lângă ea, demult nu mai toarse,

Coşul aştepta de la fum şi el semn.

 

Şi priveam jinduind peste casa din vale,

Cum fumul din coş şerpuieşte spre cer,

Mă visam lângă sobă pe-o pătură moale,

Împreună cu mama şi motanul Roger.

 

Fulgii pufoşi cădeau necontenit din eter,

Nămeţi uriaşi veneau peste casă,

Ce crivăţ, ce viscol, ce crâncen ger...

Ce iarnă, ce viaţă geroasă.

 

Un vreasc îşi făcuse milă de noi,

Mama-l căra pe mâini sângerând,

Era toropită de prea multe nevoi,

Şi-o zăream mai tot timpul plângând.

 

Îl mângâiam cu tristeţe pe Roger, pe cap,

Şi-i spuneam c-o să fie mai cald,

Că mama o să aducă pentru noi un copac,

El lăcrima din ochii săi de smarald.

 

Bolul cu lapte îi îngheţase complet,

Roger mieuna ghemuindu-se-n blană,

A doua zi îl găsisem inert,

A fost pentru el ultima iarnă.

 

Еще ...

Ochii care plâng

 

Toți ochii albaștri sunt ca un mister,

Privindu-i mă cufund adânc în cer,

Dar și ascund o taină care ar putea durea,

Și nu i-aș vrea!

 

Toți ochii verzi împrăștie smaralde,

Dar multe-s reci, puține calde,

Iar inima-mi va suferi și lăcrima,

Și nu i-aș vrea!

 

Toți ochii negri răspândesc iubire,

Dar sunt înșelători din fire,

Și brusc adună vremea rea,

Și nu i-aș vrea!

 

Dar dintre toți de soarta m-ar lăsa,

Nici de senini, culori nu mi-ar păsa,

Ci m-aș uita în suflet mai adânc,

Și-aș cere ochii care plâng!

 

Еще ...

Presentimentul nebuniei

 

Întreaga fiinţă mi-e într-o beţie totală,

Resortul intim de real se rupe,

Frânturi de imagini mă spulberă năvală,

Iar neantul încearcă să m-astupe.

 

Luciditatea nu poate să-mi dureze,

Mai mult decât o sclipire lungă …

Bucăţi din creier încep să-mi vibreze,

Iar ochii din orbite se alungă.

 

La înălţimi mult prea mari sunt ridicat,

Încep să mă clatin, îmi pierd siguranţa,

Corpul mi-e moale, de un vârtej e purtat,

E redus la iluzii, muşc discordanţa …

 

Mă izbesc violent de pământ,

În acelaşi timp par să explodez,

Întreaga viaţă trăită e un cuvânt,

Ce nu mai pot să-l memorez.

 

Gata … sunt înecat de relaxare,

Râd şi plâng totodată,

Sunt bucuros, trist şi cad din picioare,

Îmi simt inima curată.

 

Nu mai am nici o problemă lumească,

Nu mai sufăr de nici o mizerie,

Nu poate nimic să mă mai oprească,

Nu mai am formă, margini ori materie.

 

 

Еще ...

Apăsare

 

E poate altfel ce s-a scris, 

Dar slova așternută strigă, 

Eu nu mai am nimic de zis, 

Şi lumea-ntreagă mă intrigă. 

 

Eu nu mai știu ce mi se-întâmplă, 

Sunt prea adesea păcălit, 

Și nici sub soare nu fac umbră, 

Sunt eclipsat și pustiit. 

 

Picioarele mi-s ferecate, 

În minte parcă am un zid, 

Încerc adesea a-l răzbate, 

Dar pasu-mi este prea timid. 

 

Alerg turbat înspre prăpăstii, 

Cu numele deja în catastif, 

Doar griji în jurul meu împrăștii, 

Și duc întruna o muncă de sisif. 

 

Neîmblânzit mă întorc în grote, 

Să mă ascund de tot ce e uman, 

Departe de cutume și marote, 

De omul lacom și viclean.

 

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Umbrele nopții

 

Se-astern umbrele pe tâmple seara

Pe geamul minții trece-un gând tăcut 

Si-n colțul inimii tresare amintirea 

Unei clipe ce a trecut demult.

 

Dau voie umbrelor să plutească 

Prin par, ușor să-l răvășească.

...Sunt degetele lui arzătoare 

Si un fior mă ia din cap, până-n picioare.

 

Se face noaptea o matcă de dor si tăcere 

In care-amintirea se pierde plângând 

Doar luna imi dă o amară putere

Să trec peste toate, către el... în gând.

 

În întunericul nopții e singura rază 

Ce-mi mângâie sufletul greu

Și somnul mi-l binecuvântează.

.... Doar așa ajung la el mereu...

Еще ...

Nu am uitat

Ce-i iubirea n-am uitat

Și inima mereu a palpitat.

Să nu iubesc nu am gândit

Doar sufletul mi-e osândit.

 

Când cu ochii de Lună am dat,

Din străfunduri adânci am aflat,

Că pot din nou să mai iubesc

Și sorții din nou să-i zâmbesc.

 

Ziua, noaptea nu-mi ajung,

Nici că visu-i cât mai lung,

Să mă-ntorc din nou la tine

Dragă creatoare de destine.

 

Mereu iubirea să o păstrăm

Și nicicând în viață s-o contrăm.

Să trăim cu iubire atât de bine

Ca să ne fie o coroană cu rubine.

 

 

Еще ...

Dor

Cât vei umbla prin lume cu folos,

Și pașii-ți vor deschide drum sub soare,

Să nu uiți glasul blând, duios, frumos,

Ce ți-a crescut in suflet sărbătoare.

 

Câtă lumină vei avea pe masă,

Din munca ta și din visări curate,

Gândește-te la liniștea de-acasă —

Un colț de Cer în clipele uitate.

 

Cât vei urca spre vârfuri nevăzute,

Cu fruntea sus și inima deschisă,

Să știi că rădăcinile tăcute

Te țin să nu te pierzi în lumea-nchisă.

 

Căci nicăieri nu e mai adânc un rost

Ca-n amintirea caldă, nepieritoare.

Acolo-i Cerul tău, acel adăpost

Unde iubirea n-are hotare.

Еще ...

Fiecare cu propriul adevăr

Când vei ajunge în inima mea,
Nu bate la ușă, nu cere voie,
Căci acolo, de mult, am adunat doar umbre,
Iar sufletul meu te așteaptă tăcut, în tăcere.

Еще ...

Ești ca o toamnă...

 

Ți-s coapte buzele și roșii,

Ca merele ce-au dat în pârg,

La geam îți cântă ticăloșii,

Balade triste de prin târg.

Cu grație scoți limba printre ele,

Și-o treci suav peste roșeață,

Cu ochii mari ca două stele,

Împrăștii peste tot dulceață.

Cad trubadurii ca loviți de coasă,

Misterul tău nu-l înțeleg,

Ești ca o toamnă de frumoasă,

Și-abia aștept să te culeg.

Еще ...

O iubire ca altdată

Aș vrea o iubire cum era pe vremuri,

Fără jocuri, fără temeri.

O dragoste pură, un suflet pereche,

Nu doar mesaje pierdute în noapte, seci.

 

Pe atunci iubirea nu era un pariu,

Nu se măsura-n "văzut" și "scriu".

Se ținea în priviri, în tăceri înțelese,

În mâini care strâng, nu în inimi culese.

 

Nu erau filtre, nici măști, nici minciuni,

Doar jurăminte rostite pe bune.

Nu era “te iubesc” doar ca să te prind,

Și nici "te-am uitat" după două săptămâni.

 

Azi dragostea-i fugă, e viciu, e modă,

Se trăiește în stories, nu în priviri.

Se consumă ca focul, dar nu se mai simte,

E goană nebună, nu pas spre “de-a pururi”.

 

Dar eu vreau altceva, vreau vechiul frumos,

Vreau scrisori și plimbări, vreau timp prețios.

Vreau iubire ce crește, nu arde și moare,

Vreau suflet, nu mască, vreau tot, nu eroare.

 

 

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍