CĂLĂTOR STRĂIN (13. 02. 2018)
Se duce noaptea la culcare
când ziua în taină poposeşte
printre clădiri cu felinare
la care nimeni nu soseşte...
De strajă, stat-au noaptea întreagă
şi, obosite, se aşează
pe cai pierduţi în zarea largă
la care sufletu'mi veghează...
Tu te-ai trezit mult mai devreme...
Cocoşii tăi cântau pe când,
de demoni, încercai a nu te teme,
dar te temeai de al tău gând...
În prispa'ţi au cântat cocoşii
cu mii de clipe înainte!
Tu nu-i auzi căci, pene roşii
te-au prins în mreje, jurăminte!...
Şi n-ai văzut cum dimineaţa
s-a prefăcut într-o sulfină
şi n-ai simţit în tine viaţa
cerându-şi rolul de verbină...
În nopţile de sărbătoare...
Ştiu că visezi dar, în zadar,
dacă nu rogi această floare
să îţi vindece un gând hoinar...
Verbina, numai dânsa, ştie
a ne fi leac desăvârşit
de aceea, o sădeau prin vie
romanii şi cei din Egipt...
Or, dacă astă iarbă sacră
ne-ar fi salvat de dor, de chin,
am fi aflat ce ne consacră...
Iubirea sau un alt destin!
Căci, a iubi nu e un drept,
nu e pedeapsă de la zei,
ci e destin de înţelept
pe care nu-l primeşti, ţi-l iei!
Încă e timp, de înţelegi
că tu eşti soarta, eşti puterea,
întinde mâna să alegi
iubire pură, nu durerea!
Întinde mâinile amândouă,
nu obosi, mai e puţin
şi alte mâini pline cu rouă
te-or mângâia, ţi-or fi alin!
Se duce noaptea la culcare
când ziua în taină poposeşte,
printre clădiri cu felinare
un călător străin soseşte...
