Împăcări
În singurătate sorb din ceașca ta,
Umbrele se-ndreaptă înspre noi lumini,
Caut harta lumii să te șterg din ea,
Să pornim în viață iar ca doi străini.
Poate-am să te caut când te vei schimba,
Tu mă vei afla într-un fel schimbat,
Pe aceeași bancă iar ne-om așeza,
Ca și când nimic nu s-ar fi-ntâmplat.
Ne vom spune vorbe printre un sărut,
Ne vom ține-n brațe, ne vom mângâia,
Ne-om jura credință ca la început,
Și de-ar fi să-ntâmple iar ne vom ierta.
Dar de vom renaște-n alt apus tăcut,
Ne-om găsi privirea ca doi călători,
Într-un vis de aur, pur și nevăzut,
Printre amintiri, printre vechi fiori.
Vor cădea tăceri ca o ploaie grea,
Și sub ele, iarăși, inima va plânge,
Din cenușa nopții îți voi da o stea,
Care niciodată nu se va mai stinge.
Vom fi iar lumină peste întuneric,
Vom sorbi din soartă câte-o jumătate,
Și de-ar fi să cadă tot cerul feeric,
Ne vom sta aproape neînvinși de toate.
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin ![]()
Date of posting: 15 September 2025
Timp de citire: ~2 min.
Views: 602
Other poems by the author
Love poems
Parting poems
Poems about nature
Spring poems
Poems dedicated to Mothers
Poems for children
About parental home
Poems for Dad
Poems about animals
Poems about death
Philosophical poem
Confessional poems
Sad poems
Motivational poems
Prose
Christmas carols
Funny poems
The patriotic poems
Poems March 8
Easter poems
New Year Poems
Diverse poems
Thoughts
Poems dedicated
Congratulations
Friendship poems
Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 November
Bine scris!🤗
Chenar real
ElenaD
9 November
O poezie superba despre faimosii guvernanti ai tarii noastre. Bravo. Felicitari autorului poeziei. Succes in continuare.
Nuante calde
un-pahar-de-poezie
8 November
Multumesc, Deea!🤗
Dincolo de tăcerea ta..
Andreas Ioan Amaftioe
8 November
Foarte frumoasa poezie (autorul principal sunt eu) felicitari autorui.
Nuante calde
Deea
8 November
A D O RRRRR
Plouă cu dor de tine
Cosmin_P
8 November
Foarte frumos scris
Camera
un-pahar-de-poezie
8 November
Superba!
Alegerea
un-pahar-de-poezie
8 November
Frumos scris!🤗
Nuante calde
un-pahar-de-poezie
8 November
Multumesc!
Gânduri sub rânduri
un-pahar-de-poezie
8 November
Superba!